O persoana apropiata mie a ramas insarcinata fix acum in postul pastelui. Vreau sa va spun ca ea mai are inca doi copii si vrea sa faca avort. Ce consecinte religioase v-a suporta si ce i se poate intimpla di punct de vedere religios?
De ce avortul nu poate fi acceptat niciodată nici măcar ca un compromis? 
Printremulte altele, avortul este o dublă crimă: în primul rând, împotriva lui Dumnezeu care a creat acea persoană, şi apoi, împotriva acelui suflet căruia i se încalcă cel mai elementar drept, dreptul la viaţă, dreptul de a vedea lumina zilei;
- Ca şi când greutatea păcatului desfrânării nu ar fi fost de ajuns de mare (păcat de moarte) lui îi urmează uneori un alt păcat de moarte, avortul, uciderea propriului copil, lipsit de apărare şi de şansa de a se bucura de viaţă, de aceeaşi viaţă de care părinţii lui nu se mai pot sătura.
- Asupra femeii şi asupra complicilor săi rămâne un mare păcat de moarte, uciderea, păcat oprit printr-una din cele zece porunci, care interzice orice formă de ucidere:,, Să nu ucizi".
În Noul Testament, în cartea numită Apocalipsa, se face auzit glasul victimelor la adresa vinovaţilor:,, Şi strigau cu glas mare şi ziceau: Până când, Stăpâne sfinte şi adevărate, nu vei judeca şi nu vei răzbuna sângele nostru, faţă de cei ce locuiesc pe pământ?" (Apoc. 6, 10).
- Copilul în stare prenatală are acelaşi statut de fiinţă umană ca orice alt om, diferenţa constând doar în etapele diferite de dezvoltare în care se află cei doi. Acest proces de formare, de devenire începe prin procreere, prin zămislire şi se termină când omul ajunge la maturitate. Care este oare diferenţa (în ceea ce priveşte statutul de fiinţă umană) între copilul nou născut (care nu ştie să se exprime, nu înţelege încă limbajul uman dar este 100%,, persoană umană") şi copilul în stare prenatală care are toate organele interne şi externe definitiv conturate, chiar şi amprentele degetelor, şi are atâta viaţă încât se mişcă îşi întoarce capul, deschide ochii, zâmbeşte, îşi suge degetele, îşi schimbă expresia feţei etc.
- Nici un argument nu poate justifica avortul. Tânara poate ajunge într-adevăr într-o situaţie disperată datorată unui rău asumat de la început în deplină cunoştinţă de cauză. Pe de altă parte, o situaţie delicată (conceperea unui copil) nu se poate rezolva printr-o dramă (dublă: drama unui păcat al uciderii dar şi drama psihică a,, mamei"). Poate fi justificată uciderea prin dorinţa tinerei de a salva o aparenţă, de a-şi ascunde păcatul în faţa lumii? Dacă din nesăbuinţă sau cu bună ştiinţă ea s-a aruncat în prăpastia păcatului, neţinând cont de gravitatea şi ruşinea acestui păcat (păstrarea demnităţii prin feciorie nu a reprezentat un obstacol, un impediment pentru săvârşirea păcatului) atunci de ce ar fi o ruşine maternitatea, aducerea pe lume a unei fiinţe umane?
- Dacă copilul ar putea complica şi mai mult viaţa mamei, mai ales atunci când este necăsătorită, este bine de ştiut că mama îşi poate,, reface" viaţa dar se poate evita în acelaşi timp şi uciderea fiului sau fiicei sale. În acest sens există instituţii de asistenţă socială care pot oferi un viitor acestor copii, unele chiar sub patronajul Bisericii (ex.: Asociaţia Pro Vita, Valea Plopului - Pr. Nicolae Tănase ).
- Argumentarea avortului nu este decât o încercare disperată de a găsi o justificare pentru odioasa crimă, de a împăca conştiinţa printr-o,, rezolvare" cât se poate de simplă. Trebuie ţinut cont de faptul că în ultimul timp situaţia adopţiilor, a asistenţilor maternali care suplinesc rolul familiilor, a instituţiilor de asistenţă socială s-a schimbat foarte mult şi va continua să se schimbe în bine prin standardele Uniunii Europene. Pe de altă parte, cum rămâne atunci cu cei care fac parte din familii dezorganizate şi care sunt lipsiţi nu numai de o minimă educaţie morală, creştină ci de educaţie în general, care sunt lipsiţi de dragostea şi de afecţiunea părinţilor, uneori iresponsabili. Şi aceşti copii ar trebui lichidaţi? Dar cei cu diferite dizabilităţi fizice sau mentale, şi acestora ar trebui să li se interzică dreptul la viaţă? Cine este cel în măsură să hotărască acest lucru dacă Cel Căruia I se datorează viaţa este doar Dumnezeu, Cel care îi cheamă pe oameni cu responsabilitate la dobândirea unei vieţi veşnice? Ce primează oare, bunăstarea materială sau fericirea vieţii spirituale care este bazată pe relaţiile interpersonale şi care se află la dispoziţia fiecăruia (prin alegerile morale)?
- Nici un motiv nu poate justifica avortul aşa cum nici un motiv nu poate justifica în general crima. Toţi ucigaşii încearcă să-şi aducă justificări pentru faptele lor, dar, nici o conştiinţă lucidă, nici o gândire sănătoasă nu ar putea accepta aceste motive care încearcă să argumenteze uciderea celuilalt (privarea celuilalt nu doar de un dar de mare preţ ci de tot ceea ce înseamnă viaţa lui pe pământ) pentru susţinerea unui interes, a unei comodităţi sau aparenţe.
Aşa cum odioase sunt marile crime de război ale omenirii făcute în numele unor idealuri deşarte, bolnave, (ex. holocaustul) la fel de monstruoase sunt şi crimele făcute prin avort (care cu siguranţă că au depăşit zecile de milioane de victime ale celor două războaie mondiale).
I). Nimeni nu poate face abstracţie de dreptul la viaţă al celorlalţi. Deşi s-a ajuns să se accepte,, legalizarea" avorturilor (o paradoxală,, legalizare" a crimei, făcută de oameni fără suflet şi fără Dumnezeu) acest lucru nu poate să încurajeze pe nimeni spre avort. Chiar dacă în mod paradoxal ar urma şi legalizarea celorlalte crime, acest lucru nu va schimba cu nimic Legea lui Dumnezeu, legile morale şi toată gravitatea vinovăţiei pentru încălcarea lor.,, Iată ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binele şi răul, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi "(Deuteronom 30, 19). Omul este avertizat în mod subtil că îşi asumă responsabilitatea pentru toate alegerile sale. Viaţa, atât de dorită întotdeauna şi de către toţi, (viaţa ca suport al tuturor manifestărilor umane, dar mai ales viaţa veşnică) este strâns legată de o alegere, aceea a binelui, a respectării binelui propriu dar mai ales al celorlalţi, etc...
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Dumnezeu a ucis aproximativ 25.000.000 de oameni. ucigand foarte multi prunci si femei gravide chiar si de multe ori din razbunare sau motive puerile + stupide. a dat potopul si apoi multe alte nenorociri naturale asupra omenirii. Aveti lista completa aici http://alturl.com/pcqnq Satana a ucis 10 in total. Lista cu citate din biblie in care dumnezeu ucide copii o gasiti aici dand scroll down http://www.evilbible.com/Murder.htm
versiunea incompleta dar in romana > http://bibliapentrusceptici.ro/crime-dumnezeiesti-biblie/
Mai bine sa nu faca avort. Un copil e o minune si o binecuvantare. Nu cred ca e mare problema daca mai da mancare unui copil.
Bună! Din punct de vedere religios avortul este un păcat capital, iar consecințele vor fi estul de multe: asupra mamei, asupra celorlalți copii și asupra familiei. Uneori Biserica acceptă un fel de avort atunci când viața mamei este în pericol de moarte, dar și atunci este dificil... Sfatul meu e să păstreze sarcina pentru că altfel va fi o mare durere. Doar consecințele psihologice sunt enorme pentru o viață întreagă plus altele.
"Ce consecinte religioase v-a suporta"
Nicio consecinta.
"si ce i se poate intimpla di punct de vedere religios?"
Nimic.
Nu va mai luati dupa religie, numai prostii sunt pe acolo, pai numai cate sarbatori sunt in care zica zice sa nu speli sunt ar trebui sa stam mai mult nespalati decat spalati, niste prostii invechite de care chiar nu mai este cazul sa tinem cont in secolul 21
Referitor la unele acuzatii subiective aduse mai sus, Dumnezeu nu a comis nici o crima. Era insa o moda probabil la evrei de a pune pe seama interventiei divine atitudinile lor punitive, sovinve, nationalist-agresive la adresa altor popoare invecinate...
De data asta sunt 100% de acord cu tine. Consecinte poate avea insa d.p.d.v. al sanatatii, daca nu fce avortul la timp si in conditii medicale bune.
"Dumnezeu nu a comis nici o crima."
Aici ai dreptate, cum naiba sa comita o crima un personaj din povesti? Cei care de-a lungul timpului fie din interes, fie din prostie au crezut si cred in astfel de gogorite au comis si comit crime si tot felul de alte grozavii. Ce-i drept in zilele noastre toata povestea crestina mai rar duce la crime, a devenit pur si simplu un mod de a face bani din prostia unora. Dar asta doar datorita dezvoltarii societatii umane, nicidecum datorita "invataturilor" din povestea voastra. Fara anumite fenomene sociale de natura LAICA si acum i-ati omori pe altii si chiar intre voi, cum ati facut-o mii de ani.
Dar d-zeu ce "consecinte religioase" a suportat cand a omorat copii in povestile biblice? Si el a omorat mii, nu unul. Dar ce consecinte sufera el acum cand in fiecare zi mor sute de copii de foame sau boli? Totul sub atenta lui supraveghere.
Libertatea de a interveni iti apartine, daca poti si stii cum sa intervii. In cazul unor catastrofe naturale ce putere are omul? E inevitabil sa nu moara copii multi. De asemenea, in fata unor boli mortale, cauzate chiar de unele bacterii sau virusi creati tot de d-zeu, suntem de multe ori neajutorati. Stiinta e singura care a reusit sa vina cu unele solutii. De ce n-a facut religia asta?
Omul intreaba o chestie, si imediat apar trollii atei sa dea raspunsuri complet aiurea.
Este o crima ceea ce face si chiar daca, avortul e legal, constiinta ei va fi incarcata toata viata. Sper sa ii fie util acest articol.
Jurnalul unui copil nenăscut
5 octombrie:
Astăzi a început prima mea zi de viaţă. Părinţii mei încă nu ştiu, dar eu deja exist. Şi voi fi fetiţă. Voi avea părul blond şi ochii albaştri. Deja este stabilit aproape totul, chiar şi faptul că voi iubi florile.
19 octombrie:
Unii susţin că încă nu sunt o persoană reală, că numai mama există. Dar eu sunt o persoană reală, tot aşa cum o firimitură de pâine este totuşi pâine adevărată. Mama există. La fel şi eu.
23 octombrie:
Acum tocmai a început să mi se deschidă guriţa. Gândiţi-vă, peste aproximativ un an de zile voi râde, iar mai târziu voi vorbi. Ştiu care va fi primul cuvânt pe care-l voi spune: MAMA.
25 octombrie:
Azi a început să-mi bată inima de una singură. De acum încolo ea va bate încetişor pentru tot restul vieţii, fără ca vreodată să se oprească pentru a se odihni! Iar după mulţi ani va obosi. Se va opri şi după aceea voi muri.
2 noiembrie:
Cresc câte puţin în fiecare zi. Încep să mi se formeze mâinile şi picioarele. Dar trebuie să mai aştept mult timp până când aceste picioruşe mă vor înălţa spre braţele mamei şi până când aceste mânuţe vor putea culege flori şi îl vor putea îmbrăţişa pe tata.
12 noiembrie:
La mâini încep să mi se formeze degeţelele. Aşa mici cum sunt, sunt de-a dreptul caraghioase! Cu ele voi putea mângâia părul mamei.
20 noiembrie:
Abia astăzi doctorul i-a spus mamei că eu exist aici, sub inima ei. Oh, cât de fericită trebuie să fie! Eşti fericită, mami?
25 noiembrie:
Mami şi tati probabil că se gândesc ce nume să-mi pună. Dar ei nici măcar nu ştiu că sunt fetiţă. Vreau să mă cheme Kathy. Doar sunt mare deja.
10 decembrie:
Îmi creşte părul. Este moale, strălucitor şi mătăsos. Mă întreb cum este oare părul mamei?
13 decembrie:
Acum aproape că pot să văd. În jurul meu este întuneric. Când mami mă va scoate în lume, în jur vor fi pretutindeni soare şi flori. Dar, mai mult decât orice, vreau s-o văd pe mami. Cum arăţi, mami?
24 decembrie:
Oare mami aude ticăitul inimii mele? Unii copii vin pe lume puţin bolnavi. Inima mea însă este puternică şi sănătoasă. Bate întruna: tic-tac, tic-tac. Mami, vei avea o fetiţă sănătoasă!
28 decembrie:
Astăzi mama mea m-a ucis.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
