Buna TPU, am si eu o întrebare, mai bine zis cateva întrebări de data asta legata de religie.
1. De ce majoritatea ortodocșilor au probleme cu ceilalți de alte religii? (si știu ca îs si in celelalte religii din ăștia care au ce au cu ortodocșii dar acum ma refer strict la acele mărturisiri ale unor preoți ortodocși care zic că toate celelalte religii înafară de ortodoxie sunt venite de la diavol).
2. Eu de religie sunt botezat reformat, dar familia mea este una mixtă, formată din mai multe feluri de religii (reformați, ortodocși, romano-catolici, greco-catolici și baptiști). Biserica reformată și cea ortodoxă le frecventez destul de des iar cea romano si greco catolica si cea baptista le frecventez mai rar. Faza e ca la mine în clasă e un coleg care vrea sa se facă preot ortodox în condițiile in care el se dă la băieți și tot el vine la toți reformații, penticostalii si catolici din clasa sa ne înjure, batjocorească etc, și apoi tot el vine (cel puțin la mine și pe urma la alți băieți din clasă) si face către mine tot felul de măgării și apucături de poponar. Si știu ce zic pentru ca, chiar are apucături de poponar. In fine, întrebarea 2 este: Are ceva dacă frecventez atâtea biserici și în fiecare mă închin si mă rog in stilul ei?
Întrebarea 3: Ce ar trebui să îi zic/fac la acel coleg de care am zis ca are apucături de poponar? Pentru că de la un timp devine tot mai enervant cu treburile astea. Si legat de el, cum am zis, în scoala mă înjură iar după ce se termina orele daca mă vede pe strada imediat face către mine "ceaaaaau" intr-un stil din ala poponaristic pentru ca pe lângă asta mai se si prinde de fund cand trece pe lângă mine. Si nu mai zic ca odată in clasa a 9-a (acum sunt a 11-a) era o ora de sport dintr-o dimineața de luna noiembrie cam așa, si eu nu mersesem pentru ca nu mă simțeam bine si am rămas singur in clasa si am zis sa imi fac tema la mate intre timp. am mers la dulap dupa carte si caiet (dulapurile fiind in spatele clasei) Si cand m-am întors spre banca (in prima din fata clasei) o venit si m-a strâns in brațe dar intru-n mod atâta de poponaresc si si-a pus capul pe pieptul meu. atunci m-am enervat in halul ala încât l-am împins înapoi si i-am dat de vreo 2-3 cu caietul si cartea (fiind destul de groasa) peste cap cat am putut, apoi el o plecat din clasa (cred ca i-au dat lacrimile) la baie cred iar eu nervos si mă durea capul mi-am vazut mai departe de treaba mea. Nu am zis la nimeni nimic de faza asta da nici el. Si atunci cred ca o fi plâns de la loviturile primite (a meritat-o) ca avea ochii roșii cand o venit cu ceilalți înapoi in clasa. In fine, ce ar trebui sa ii zic/fac sa nu mai faca chestiile alea de poponar catre mine? Va multumesc.

Cat mai pe scurt: in istorie au avut loc schisme, au aparut erezii, insa niciuna dintre acestea nu au afectat si nu pot afecta Biserica Lui Hristos (trupul divino-uman), prin care Mantuitorul ne deschide "poarta stramba" catre Imparatia Cerurilor.

Mai stim faptul ca Biserica este obladuita de Duhul Sfant, Mangaietorul promis de catre Hristos Sfintilor Apostolilor si urmasilor credintei acestora si a Sfintilor Proroci.

Asadar, urmarind parcursul istoric, ne aflam la anul 1054 unde Patriarhia Romei schimba Crezul, dogmatizand noua erezie "filioque" si odata cu aceasta, episcopul Romei, devine conducator al "bisericii", doua prime schimbari total straine de Duhul si invataturile primului mileniu, unde conducatorul Bisericii este Hristos, iar Crezul este o forma scurta de exprimare a credintelor fundamentale ale Bisericii. Nu are rost sa mai continuam cu alte erezii care au fost dogmatizate in romano-catolicism.

Protestantismul a aparut din mediul romano-catolic. Papa este primul protestant, deoarece indepartandu se de credinta apostolilor si a urmasilor apostolilor, creand o noua invatatura, ofera primul exemplu in "lumea crestina" de disconsiderare a canoanelor si a Sinoadelor Ecumenice. Asadar, dupa un tipar asemanator, Luther organizeaza miscarea protestanta care va creste in adepti in urmatoarele secole luand din randul populatiei romano-catolice, ulterior acestea sfaramandu se in mai multe ramuri protestante si de acolo neoprotestante, care se inmultesc pana in zilele noastre.

In concluzie, credinta Ortodoxa fiind cea care pastreaza invataturile primului mileniu crestin, respecta Sfintele Canoane si Sinoadele Ecumenice, fiindu-i recunoscute continuitatea credintei Apostolilor si a urmasilor acestora, Sfintele Taine si Sfintii ca valide, chiar de catre biserica romano-catolica in Alexandria in 2023. Prin "Synodality and Primacy in the Second Millennium and Today", pana si romano-catolicii afirma despre credinta Ortodoxa ca este Una Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica.

Cum dobandesti o religie?
Te nasti si un anturaj hotaraste pe baza mai multori factori sociali si geografici ca tu trebuie sa faci parte din religia X.
Cei pe care ii prinde tare religia X normal ca o vor pomova mai departe ca fiind aia mai buna.

Fix ca la fotbal. Echipa cu care tin eu e cea mai buna, pentru ca tin eu cu ea.

Rezumat: Ortodoxia e religia adevarata pentru ca asa zice Ortodoxia.

De fapt toate gruparile mistice au probleme cu celelalte. Pana la urma, asa iti pastrezi clientii. E marketing.

Chiar daca raspunzi cu rea credinta la toate comentariile pe care le las si nu iti prezinti pozitia ta pentru a putea comunica eficient, totusi o sa iti raspund si de data aceasta, ca sa nu ajungi smintit spunand ca ai dreptate fara sa iti fi raspuns nimeni la aberatia pe care ai spus-o.

"Inainte de a discuta ce este adevarul, trebuie sa cercetam insasi posibilitatea existentei, precum si conditiile postularii lui. Iar prin "adevar" intelegem, desigur - dupa cum reiese foarte clar din negarea lui Nietzsche-, adevarul absolut pe care l-am definit deja ca fiind dimensiunea inceputului si sfarsitului lucrurilor." Seraphim Rose - Nihilismul pg.16

Adevarul nu poate fi relativ, acest lucru ar duce la imposibilitatea unei teorii a cunoasterii si a afirmarii cunoasterii de orice fel.

Atunci cand vorbim de stiinte, trebuie sa avem in vedere faptul ca ele se ocupa cu cunoasterea particularului, iar epistemologia si metafizica sunt ramuri ale filozofiei care se ocupa cu studiul cunoasterii, respectiv realitatii. In lipsa unui principiu epistemic si metafizic prim, care sa sustina cunoasterea si realitatea; in lipsa acestuia, cunoasterea si realitatea ar ramane in baza accidentului, ceea ce este ilogic, nimic nu apare si nu se creeaza de catre accident. "Singura pozitie care nu implica contradictii de logica este afirmarea unui adevar absolut... O asemenea afirmare nu poate fi intemeiata decat pe o anumita sursa; pana la urma problema adevarului trebuie sa ajunga la problema revelatiei." (Ibidem, 25).

„Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; și cine crede în Mine nu va înseta niciodată." (Ioan 6:35);
„Eu sunt lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții." (Ioan 8:12);
"Veti cunoaste adevarul, iar acesta va va face liberi." (Ioan 8:32);
„Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi." (Ioan 11:25);
"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14:6). Acestea sunt doar cateva dintre cuvintele Lui Iisus, prin care marturiseste Dumnezeirea Lui.

Vedem cum logica nu poate nega Adevarul Absolut, pe Dumnezeul Revelat, insa omul poate, pentru ca foloseste o logica care nu cauta adevarul, ci cauta faptele care se petrec sub nasul lui, certitudini vazute cu ochii si pipaite.

Chiar daca Dumnezeu ti se pare pare prea intim, prea "personal", poate o sa iti aduci aminte cand vei mai avea clipe de deceptie, deznadejde sau alte necazuri, ca singurul lucru care il poate ajuta pe om este ca acesta sa traiasca bucurandu-se de Creatorul lui, care l-a inzestrat cu libertate pentru a putea sa si L doreasca pe El cu adevarat.

In concluzie, nu exista Adevar daca acesta nu este Revelat
"Daca nemurirea nu exista, toate sunt legiuite." - Fratii Karamazov. Daca am moartea ar surveni odata cu moartea biologica, atunci viata nu ar avea niciun sens. Omul fiind o fiinta finita, nu poate avea un sens autonom, iar orice incercare de a da unul ar fi arbitrara. Singurul motiv pentru care viata omului are sens este pentru ca face parte din Actul Creatiei, ca icoana a Lui Dumnezeu pe pamant.