| Katherine20 a întrebat:

Deci nu mai rezist cu părintii în special cu mama mea. Zici ca nu ii normală la cap uneori straight face Îi pur si simplu obsedata(da obsedata rau) de biserica, Dumnezeu etc. Am fost si joi la biserică, si azi si de dimineata si de dupamasă. Și este și mâine program la biserică și i-am zis ca de ce tot trebuie să mergem atâta dacă am fost deja si azi și joi și i-am zis ca nu am chef sa mergem și mâine și o început să urle ca o crizată la mine ca cum îndrăznesc să-mi permit să spun așa ceva și mai îmi dă și două pălmi. Chiar nu înțeleg ce am zis așa mare lucru. straight face Nu zic că e rău să mergi la biserică da nu de atâtea ori, zici că Dumnezeu o să numere de câte ori am fost la biserică. (mentionez că e prima dată când îi spun că nu am chef să merg la biserică, până acum am mers de fiecare dată fără să comentez deși nu aveam mereu chef sau timp)Anul trecut când eram clasa a8a și aveam teme și de învățat enorm de mult, trebuia să mă chinui să le termin pe toate sâmbăta pentru ca toată duminica era ocupată cu biserica. Dacă mă vedea că fac teme duminica se criza ca de ce fac teme duminica ca ce nu am avut timp pana atunci. Nu, chiar nu aveam timp, pentru că erau foarte multe si da, sincer sambata mai preferam si să mai ies putin cu prietenii sau sa fac altceva decât să fac teme non stop si sa invaț non stop ca nu cumva sa-mi ramana pe duminica ceva. Apropo mentionez că provin dintr-o familie de pocăiți.
Am aproape 16 ani și simt si eu anumite nevoi pe care le au și alte fete : să mă machiez, să mă fac pe unghii etc. M-am făcut zilele astea cu lac vișiniu pe unghii și o inceput iar să se crizeze la mine ca de ce mă fac cu culori dinalea pe unghii, că o fac de rușine, că ea primește de la neamuri dacă mă vede că umblu așa(neamurile mele fiind la fel de minunate ca ea). M-am enervat pe ea că s-o crizat în halu ăla la mine și i-am zis că ce treaba are ea cu unghiile mele că dacă vreau, mă fac vișiniu și în cap. Si o inceput iară să țipe la mine că dacă mă prinde că fac așa ceva mă dă afară din casă și că la ea nu mai am ce căuta în casă așa.
A aflat și că sustin oarecum comunitatea LGBT și mi-a făcut iar un scandal imens. De fapt nici nu am zis că sunt cine știe ce mare sustinatoare a lor, am zis pur si simplu că fiecare are dreptu să fie cu cine vrea și să iubească pe cine vrea fără să fie judecat. O inceput să mă facă în toate felurile pentru că oamenii ăia cica nu is normali la cap și că Dumnezeu urăste ceea ce fac ei etc
Am cativa prieteni "din lume"(cum se spune la noi la pocăiți) și tot cică ei nu prea-i place că imi petrec eu timpul cu ei, pentru că ei nu sunt ca noi, au alte idei și reguli și ma pot influenta intr-un mod negativ. Dar nu sunt persoane rele, nu sunt adolescenti din aia care fumează, beau, se drogheaza sau sa aiba un vocabular indecent, sunt persoane normale si de treaba. Da nuuu că ei nu sunt asa "perfecti" ca noi. Ok, recunosc că imi cam place de un băiat care e si el nepocăit dar e persoană super, dar cred că daca ar afla mama ca imi place de el, s-ar apuca iar cu crizele ei. straight face Ea tine post de destul de des și ma tot streseaza sa tin si eu da eu nu vreau, nu-mi place. Nu inteleg de ce mereu trebuie sa fiu obligata sa fac ce nu imi place. crying
Ea mereu mă compară cu verisoarele mele care sunt asa de sfinte și de perfecte, una dintre ale are 25 de ani și nu a avut niciodată vreun iubit, sau primul sărut sau ceva și se imbracă mai rău ca babele da mama ca foarte bine ca e decenta si ca se respecta. Si ceilalti sunt cam la fel dar eu mereu sunt oaia neagra a familiei, mereu comenteaza pentru ca eu mă imbrac mai tinereste și ca imi fac unghiile si ca ma machiez. Mereu îmi spune că m-o scăpat din mână, că o doare foarte tare ceea ce fac eu, ca eu nu am milă de ea, ca o dezamăgesc mereu, că o fac să sufere și nu stiu ce.Ok, chiar nu vreau sa fie suparata pe mine dar pur si simplu eu nu pot si nici nu vreau să fiu asa sfanta si perfecta ca ea, doar Dumnezeu si biserică si Biblie si rugaciune aproape non stop. Comenteaza si de muzica mea, nu prea ascult muzica crestina, ascult muzica pop-rock în general si ca asta e muzică drăcească și nu stiu ce.Mai ascult si crestină in engleză, nici aia nu-i place pentru ca aia nu e cica muzica crestina adevarata. Comenteaza si de filmele la care ma uit, seriale, carti absolut tot. crying Si cică din cauza internetului sunt eu asa de răzvrătită, ca mai bine să nu fi avut nici internet nici nimic, ca atunci nu mai aveam apucăturile astea.
Cand e in toane mai bune, mereu imi spune ca pot vorbi orice cu ea și ii pot spune absolut orice ca o sa ma ajute si ca ma iubeste dar cum doamne iarta-ma sa -i spun ceva cand urla si ma mai si loveste uneori la orice ii spun?
Deci nu mai rezist, simt că tâmpesc crying sunt asa invidioasă pe colegele mele și alte fete, care mereu au voie sa se imbrace cum vor, să se machieze cum vor etc iar eu abia am voie să fac ceva. Ce să fac? crying
P.S. Scuzati greselile gramaticale, am scris in grabă și la nervi crying

36 răspunsuri:
NOname
| NOname a răspuns:

Înţeleg.
În aşa condiţii este aproape un miracol că ai rămas imună la prostiile lor şi întreagă la cap.

Nu că ar diferi foarte mult de părinţi ignoranţi, agresivi, abuzivi, posesivi, dar nefanatici religioşi. Cunosc o sumedenie de cazuri. Dar, într-adevăr, cei implicaţi în secte de genul sunt mult mai extremi şi, efectiv, nu ai cu cine discuta, argumentele logice nu ţin deloc.

Ce sfat să-ţi dau? Să fii puternică, verticală (ca şi până acum) şi ceva mai detaşată, ca traumele să fie mai superficiale. Nu o lua prea în serios, chiar dacă ţi-e părinte. Dacă ar avea capacitatea să înţeleagă unde greşeşte, ar face-o demult, dar capacitatea respectivă i s-a amputat prin îndoctrinare. Este prea târziu acum.
Încearcă să mai rezişti câţiva ani, până te vei pune pe picioare şi vei fi independentă. Atunci, dacă nu te vor atrage şi pe tine în sectă, vei putea, în sfârşit, să faci ceea ce vrei şi să nu fii insultată şi abuzată pentru că eşti ceea ce eşti şi pentru că gândeşti.
Ai suportul meu. Succes!

| Pocaita a răspuns (pentru NOname):

Mi*am facut cont special ca sa raspund la raspunsul tau plin de rautate si prejudecati.
In primul rand esti mama ca sa stii la ce tentatii poate fi supus un copil din cauza anturajului? Daca nu atunci nu ar trebui sa vorbest.
Spre deosebire de alti parinti, pocaitii au grija de copiii lor, de aia nu vezi copil de pocait care sa bea sau sa se drogheze.

Chiar daca machiatul pare inofensiv la prima vedere o atenta lecturare a BIBLIEI ne poate demonstra exact opusul. Satan e mai viclean decat cred majoritatea crestinilor nepocaiti, el te prinde in plasa cu cele mai banale chestii.


Katherine20, sa nu te iei dupa acesti utilizatori nepocaiti. Mama ta iti vrea binele, iar cand ai sa cresti mai mare ai sa intelegi.
Si eu am o fetita mai mare decat tine si nu s-a machiat si nu a avut iubit niciodata, nu pentru ca am fortat-o eu. Pentru ca a inteles ca e rau un comportament ca asta. Biblia o spune, nu eu.

Poate acuma par mai fericite acele fete din clasa cu tine. Dar In final ele vor arde in cazanul dracului iar tu vei ajunge fericita in rai. Doamne ajuta. AMINNN!

Atei rai, daca mai comenteaza careva aici il bat de-l umflu.

| Mayhem666 a răspuns (pentru Pocaita):

"Aici il bat de-l umflu", vaaai, dar cat iti mai iubesti aproapele, se vede ca esti nebun/a si foarte indoctrinat/a, si sa stii ca ateii nu sunt rai, doar ca ei nu cred in existenta unei divinitati, vad ca si tu esti una din persoanele care sunt mega indoctrinate si inca mai crede in povestile de adormit copii, cu zei si demoni si tot felul de prostii. TREZIREA, nu exista asa ceva, sunteti spalati pe creier oameni buni, voi chiar nu realizati in ce lume traiti, inca va credeti in evul mediu, sunteti mult mai rai decat cei in evul mediu si va luati de toti cei care au o parere diferita de a voastra, voi chiar va credeti sfinti, adevarul este ca sfant nu exista, nimeni nu e perfect, si sa fii diferit de ceilalti este un lucru bun, nu unul rau. Imi pare foarte rau ca am spus asta, dar m-am enervat tare cand am citit raspunsul tau, fata cauta o rezolvare, si are noroc, ca este normala, si inca mai gandeste limpede, si nu ar trebui sa se schimbe pentru ca asa spune cineva, ar trebui sa ramana asa cum este. Imi pare foarte rau pentru raspunsul rautacios, dar raspuns mai fara folos si mai prost ca al tau, nu am vazut in viata mea. Inca o data scuze. Acum astept sa vii cu injurii, stiu ca asta o sa faci, si prin asta o sa imi demonstrezi ca am avut dreptate, si ca tot ce am spus este adevarat.

| TrăieşteClipa a răspuns (pentru NOname):

Credinciosi nu gluma.

http://www.tpu.ro/......dat-asa_1/

| Katherine20 explică (pentru TrăieşteClipa):

Taicămeu nu e prea mai e credincios, ca să știi. A făcut unele lucruri nu prea bune, (chiar mai rău decât în acea întrebare...) cu care nu mă pot mândri. Mama se roagă enorm de mult pentru el și tine post cât de des poate.
Cât despre întrebarea aia, la început i-am zis sa ducă telefonul acolo unde se duce când ai găsit ceva pierdut(politie sau idk)dar cum nu a vrut nici cum, am vrut să-l păstrez eu. Nu mi l-a dat nici mie, l-a păstrat el. Eu nu am ce să-i fac straight face

| Katherine20 explică (pentru Pocaita):

Nu e chiar așa, să știi că cunosc copii cu părinți pocăiti care fumează, merg în cluburi, se droghează, beau etc. (destui chiar)
Cât despre machiaj, nu scrie în Biblie să nu te machiezi. Nu cred că Dumnezeu ar trimite în iad pe cineva care se machiază, serios acum. straight face

| Pocaita a răspuns (pentru Katherine20):

Cunosc o fetita care tot asa a ales sa se machez pe propria raspundere. Si a doua zi a dat masina peste ea.
Lu alta i-a cazut o caramida-n cap, iar cand fortele de ordine s-au uitat mai atent la caramida au constatat ca pe spatele ei scria I.N.R.I,adica Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum.

„Pilat a scris o însemnare, pe care a pus-o deasupra crucii, și era scris: Iisus din Nazaret, Regele Iudeilor." Evanghelia dupa Ioan (19, 19)
Coincidenta? Nu prea cred.

De ce sa iti risti mantuirea dintr-o prostie? Daca nu te machezi si nu iti faci iubit pana la varsta 40-45 de ani NU ai pierdut NIMIC, dar in caz contrar ai pierdut TOTUL. Mantuirea ta, sufletul tau. TOTUL.

| Katherine20 explică (pentru Pocaita):

Sper că vorbești la mișto. laughing

| TrăieşteClipa a răspuns (pentru Pocaita):

Cel mai interesant raspuns.
Profund, scurt si la obiect.
Allah sa te aiba in pace, Buddha sa-ti ilumineze calea si Iisus evreul sa te invete parabole rasuflate.

| Mayhem666 a răspuns (pentru Pocaita):

WOW! Mi-ai luminat mintea si sufletul, acum stiu secretele matematicii si pot vorbi cu serpii si pot merge pe apa. Really, are you kidding me? Nu esti intreaga la minte, este bine ca esti diferita de ceilalti, dar fara suparare, esti nebuna. Inca astept injuriile tale.

| Marussia69 a răspuns (pentru Katherine20):

Vezi? Deja apeleaza la frica si paranoia....chestiile astea mergeau cu cateva secole in urma... Se roaga la un Dumnezeu a carui existenta nu poate fi demonstrata si asteapta un paradis neconfirmat.

| Katherine20 explică (pentru Marussia69):

Nu stiu ce sa zic, cred in Dumnezeu, mereu am crezut in El, de mica frecventam grupele de copii de la biserica, unde invatam diferite lucruri din Biblie, cantece crestine, doar ca de la o perioada am devenit atat de indiferenta fata de tot ce inseamna Dumnezeu, nu pot sa zic ca nu cred in El..doar ca o fac mecanic, nu simt absolut nimic, nu simt ca il iubesc, nu ii simt prezenta in viata mea, asa cum spun alti tineri de la biserica. Vad pe altii ca au in ei aceea fericire si pace sufleteasca si chiar il simt pe Dumnezeu, dar la mine nu se intampla niciodata asta. Tot ceea ce simt e frustrare de la atatea reguli si interdictii. straight face

| Marussia69 a răspuns (pentru Katherine20):

Poti sa crezi ce vrei dar doar pana in punctul in care devine daunator pentru psihic. Prietenii tai cred deoarece le e frica de moarte si sunt siguri ca o sa primeasca viata vesnica. Tu crezi doar pentru ca ai fost obligata iar parintii tai ti-au impus o sita de valori morale( "fa asta pentru ca asa trebuie/asa e bine"). O singura viata ai, nu te baza pe un paradis neconfirmat...parerea mea...

| Katherine20 explică (pentru Marussia69):

Hmm.poibil sa ai dreptate, posibil sa nu. Sper ca(,)cu trecerea timpului sa -mi dau seama mai bine de lucrurile astea.

| Marussia69 a răspuns (pentru Katherine20):

Tu decizi, sper ca te-am ajutat.

| Pocaita a răspuns (pentru Katherine20):

Hmm. Gandesti cam ciudat pentru o pocaita. Cand ai fost ultima data exorcizata?

| Suntbaiat123456789 a răspuns (pentru Pocaita):

"aia nu vezi copil de pocait care sa bea sau sa se drogheze" pe bune?
Să fim serioși și să mai lăsăm la o parte aberațiile. E spre binele tuturor din specia umană să nu ne ținem așa sfinți.

| danay72 a răspuns:

Îmi pare rău că treci prin aceste lucruri. Poate ar trebui ca și mama ta sa se convingă ca Biblia nu condamna machiajul, sau o imbracaminte bine aranjata. Atât timp cat nu este exagerat Dumnezeu dorește sa ne bucuram de acestea. În vechime poporul Israel care era ales de Dumnezeu purta bijuterii. Apoi creștinii din primul secol puteau sa facă la fel, dar echilibrat. 1 Timotei 2:9.

| Drimmero a răspuns:

Duci o viata trista alaturi de mama ta! Normalitatea iti va salva libertatea!

| TrăieşteClipa a răspuns:

Ai vorbit doar de mama ta.
Tatal tau ce spune?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Întâi Samuel 16.7b declară: „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă." Întâi Timotei 2.9-10 ne spune: „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase." Pavel nu le-a interzis femeilor să poarte bijuterii, machiaj sau părul împletit – ci le spune femeilor să nu lase ca înfăţişarea lor exterioară să devină mai importantă decât frumuseţea lor interioară.
Petru ne reaminteşte de această realitate spirituală: „ Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu" (1 Petru 3.3-5). Nu e nimic rău în a purta bijuterii, machiaj sau păr împletit, atâta timp cât sunt purtate într-o manieră modestă. O femeie nu ar trebui să fie atât de concentrată pe înfăţişarea sa exterioară, încât să neglijeze viaţa ei spirituală din interior. Biblia se concentrează asupra inimii. Dacă o femeie petrece prea mult timp şi cheltuieşte prea mulţi bani pentru înfăţişarea ei, problema este că priorităţile femeii sunt greşite. Bijuteriile şi hainele scumpe sunt rezultatul problemei, nu problema în sine.
Pentru că noi crestinii ortodocsi, cu privire la orice lucru, trebuie să cercetăm si să credem numai Sfintei Scripturi, tot asa se cuvine să procedăm si în cazul acesta.
Despre inele si cercei si podoabe femeiesti în general avem foarte multe referiri atât în Vechiul, cât si în Noul Testament. De exemplu, la proorocul Isaia găsim: "Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre si umblă cu grumajii pe sus si cu priviri obraznice, cu pasi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor…"
Cum să nu recunoastem în aceste cuvinte pe fetele din zilele noastre, mai ales în zilele călduroase de vară? Dar iată că ceea ce se spune mai departe despre ele este înspăimоntător, căci vine de la un om care a profetit si nasterea lui Hristos din fecioară si s-a împlinit. Zice proorocul: "…Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor" (Isaia 3, 16-17). Adică, Domnul va descoperi desertăciunea si zădărnicia acestui mod de viată în ziua Judecătii.
"În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunite, cercei, brătări, văluri, cununi, lăntisoare, cingători, miresme, talismane, inele, verigi de nas, vesminte de sărbătoare, mantii, saluri, pungi, oglinzi, pânzeturi subtiri, turbane si tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, si în loc de cingători, frânghie, în loc de cârlionti făcuti cu fierul, plesuvie, în loc de vesmânt pretios, zdrente, si în loc de frumusete, pecete de robie" (3, 18-24).
Iată cât de felurite si cât de multe erau podoabele încă de pe vremea proorocului Isaia! Iată că, pe lângă cercei si inele, proorocul aminteste chiar si părul făcut cu fierul si verigile de nas, care în tara noastră abia acum încep să capete popularitate, după modelul rătăcirii occidentalilor. Asadar, nu este adevărat să zicem că trăim "o altă vreme", "mai modernă", si că acum nici nu s-ar putea fără bijuterii si machiaj. Cei care spun că "s-au schimbat vremurile" se însală. Nu vremurile s-au schimbat, ci oamenii. Soarele răsare tot de la răsărit si apune la apus, ziua are tot 24 de ore, sunt tot sapte zile în săptămână, dar firea oamenilor s-a schimbat.
Podoabele femeiesti sunt de origine păgână si peste tot în Sfânta Scriptură au o conotatie negativă
Însusi Dumnezeu a dat pricepere oamenilor să făurească podoabe: "Iată, Eu am rânduit anume pe Betalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din semintia lui Iuda si l-am umplut de duh dumnezeiesc, de întelepciune, de pricepere, de stiintă si de iscusintă la tot lucrul, ca să facă lucruri de aur, de argint si de aramă, de mătase violetă, stacojie si visinie, si de in răsucit, să slefuiască pietre scumpe pentru podoabe si să sape în lemn tot felul de lucruri" (Iesirea 31, 2-5).
Acestea însă i-au fost date omului ca el să le folosească întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea cortului în vremea lui Moise (iar azi pentru pictarea icoanelor si confectionarea obiectelor de cult bisericesti) si nu pentru împodobirea femeilor.
Dar, asa cum în rai protopărintii nostri Adam si Eva au folosit darul vointei libere împotriva lor, alegând moartea în locul nemuririi, tot asa si oamenii de mai târziu, mostenind în ei sământa relei împotriviri, au folosit si toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult împotriva lor, după cum scrie si dumnezeiescul Apostol Pavel, că: "au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui stricăcios" (Romani 1, 23).
Împodobirea femeilor se practica la popoarele păgâne, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de zeităti, sau erau puse în slujba unor zeităti si duhuri: "fiicele lor înfrumusetate si împodobite ca chipurile templului", le certa David (Ps. 143, 12). Multe din bijuteriile păgâne, mai ales din cele egiptene, s-au păstrat si astăzi în muzee si fiecare are cel putin închipuire despre ele, chiar si din manualele de istorie scolare. Modelele egiptene sunt preluate cu mare succes de creatorii de modă contemporani: serpi, motive solare, cocostârci, diferite păsări, animale si plante stilizate, cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astăzi.

| 6684464 a răspuns:

Stai linistita ca, pe vremea bunicii tale, ce spui tu aici erau nimicuri.

Ca sa scapi de problema ta ar trebui sa vorbeasca un adult pentru tine, cu atat mai bine daca este un psiholog sau un om cu o functie respectata de mama ta; daca nu, ai mai avea sanse daca te-ai pune pe invatat orice si i-ai demonstra ca esti o fata desteapta, rationala, independenta care stie sa se poarte in conformitate cu societatea, dar daca esti intr-un cartier/sat in care sunt numai religiosi ca maica-ta n-ai ce sa faci(singura) atat timp cat traiesti sub acoperisul maica-tii.

| AZŞeEduardAZŞBorta a răspuns:

Te scuz. Vreau sa te inreb ceva, daca se poate! Mama ta este Martora a lui Iehova?!

| AZŞeEduardAZŞBorta a răspuns:

Eu sunt ADVENTIST de Ziua a Saptea si vreau sa ti spun ca sa fii intro religie anume nu trebuie sa te duci cu forta si sa crezi din frica! Tu trebuie sa faci alegerea personala! Citeste Biblia si D-zeu iti va spune ce sa faci! iti doua siteuri interesante : http://adventist.md/ si http://www.adventist.ro/index/

| Wary_Forsaken_2001 a răspuns:

Te rog, spune-i mamei tale sa iti explice tot ce scrie pe acest site : www.bibliapentrusceptici.ro, de asemenea daca este atat de dusa pe alta planeta incearca sa mai rezisti cativa ani pana prinzi momentul sa poti fi independenta.

| Marussia69 a răspuns:

Conform drepturilor copilului, daca ai peste 14 ani,poti sa adopti orice religie doresti. Ea nu are niciun drept sa dea in tine chiar daca e mama ta. Nu te simtii vinovata ca esti diferita, daca o majoritate crede un anumit lucru, nu inseamna ca acea majoritate are dreptate. Poti sa faci ce vrei cu viata ta pentru ca nu mai suntem in feudalism. Decat sa fii indoctrinata ca rudele tale, mai bine fii tu insati si intotdeauna sa fii om inaintea religiei, orientarii sexuale, nationalitatii, etc.

| doctorandus a răspuns (pentru Marussia69):

Da, dar daca isi alege alta religie o dau aia afara din casa...

| Pocaita a răspuns (pentru Marussia69):

Ateu rau ce esti. Poate vrei sa pun o vorba pentru tine la casa de rugaciuni, sa te aranjez definitiv.

| Marussia69 a răspuns (pentru doctorandus):

Aici ai dreptate...

| Marussia69 a răspuns (pentru Pocaita):

Tu esti buna doar pentru ca ti-e frica de moarte si nu vrei sa ajungi in vreun,, iad,,.Eu sunt bun doar din empatie si din respect fata de alti oameni. Musulmanii sunt exact voi; apropo, sunt mii de religii in lume, n ai de unde sa stii ca a ta e adevarata. Si din:,, Atei rai, daca mai comenteaza careva aici il bat de-l umflu." reiese ca iti sunt superior, habotnica.

| Marussia69 a răspuns (pentru Pocaita):

Tu crezi ca prin religie iti controlezi copilul ca sa nu ajunga vreun drogat sau betiv? Nu. Asa ii instigi frica si ura, mai bine vorbesti cu el si il inveti de mic sa gandeasca rational si sa nu creada in toate povestile din biblie scrise de pastori de capre de acum 2000-3000 de ani, sa il inveti ca pamantul are mai mult de 6000 de ani,ca serpii si tufele nu vorbesc, ca oamenii nu merg pe apa, ca apa nu se face vin, etc. Un intelept zicea odata: "Cand audienta e naiva, orice miracol e posibil".

| Marussia69 a răspuns (pentru Pocaita):

Poate vrei sa pun o vorba pentru tine la Mos Craciun, sa te aranjez definitiv.

| Pocaita a răspuns (pentru Marussia69):

La La La La La. Nu te aud. La La La La La...

| Marussia69 a răspuns (pentru Pocaita):

Foarte matur.

| TrăieşteClipa a răspuns (pentru Pocaita):

rolling on the floor
Ti-ai revenit.
Am ras cu pofta.
rolling on the floor

| RinSan12 a răspuns:

Rezista pana la 18 ani. De la 18 nu iti poate face nimic si faci ceea ce doresti!