anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Deci,provin dintr-o familie de creştini ortodocşi. Tatăl meu este preot,tatăl mamei mele este preot,şi dacă nu era de ajuns, şi unchiul meu este preot+ că mai toate rudele sunt religioase.Bineînțeles că am fost îndoctrinată de mică şi dusă mereu la biserică. Chiar şi acum mă pun să merg în fiecare duminică.Pot spune că atunci când eram copil,îmi plăcea să merg şi eram credincioasă.De doi ani însă am început să mă "îndepărtez" de religie,şi într-un final am devenit agnostică.Ei nu ştiu,şi nu am de gând să le spun prea curând,nici nu vreau să ma gândesc cum ar reacționa în condițiile in care într-o zi de duminică i-am spus mamei că nu aş vrea să merg la slujbă iar ea s-a enervat şi a început să-mi țină predici cum că "o iau pe o cale greşită".
Oricum, am analizat mai mult situația şi am realizat că nu mă pot ascunde la nesfârşit,oricât "scandal" ar ieşi.
Deci, ce m-ați sfătui să fac?(Am 15 ani)

26 răspunsuri:
| danay72 a răspuns:

E important sa fii sincera cu părinții tai și sa le spui ce simți. Cred ca studierea atentă a Bibliei te poate ajuta sa îl cunoști mai bine pe Dumnezeu și sa te apropii de el. Dar modul de închinare este ceva personal, iar părinții nu pot avea o relație de prietenie cu Dumnezeu în locul tău.

| AC4S4 a răspuns:

Este o situatie complicata, cu familia ortodoxa 100%.
Daca ai inceput sa te indepartezi de Dumnezeu, te intreb daca ai citit Biblia. Te ajuta foarte mult, mai mult decat slujbele, citirea si intelegerea Bibliei. Pe la varsta asta ar trebui sa incepi sa o citesti, ca sa o si intelegi.
Ti-as fi recomandat sa te duci la alta biserica, una neoprotestanta (mie cel putin imi place mai mult modul lor de inchinare), dar sa le spui ca mergi la o astfel de biserica, e aproape ca si cum le spui ca nu crezi in Dumnezeu (in general ortodocsii au o parere rea despre ei, pentru ca sunt diferiti).

Poate ai devenit agnostica chiar pentru ca ti-au impus credinta cu forta, nu prin iubire. Citeste noul testament in special, si vei vedea iubirea lui Isus. Roaga-te cum stii tu, sa simti ca vorbesti cu El. Fa astea, si fii linistita ca nu vei fi pe calea gresita.
In viitor, cand nu vei mai depinde de ei, poti sa alegi unde sa mergi la Biserica, unde te simti tu bine, peste tot primesti din invatatura lui Isus.

Cel mai important este sa nu te departezi de Dumnezeu. Mai importanta decat religia, este credinta in Dumnezeu.

| Nitroblast a răspuns (pentru AC4S4):

Degeaba Biblia daca inca nu are bazele din cate vad...

| Stell99 a răspuns (pentru Nitroblast):

Bazele indoctrinarii.

| AC4S4 a răspuns (pentru Nitroblast):

Biblia nu este degeaba, are varsta potrivita pentru a o intelege. Daca nu are bazele, le formeaza asa. Dar mergand atat la Biserica, nu cred ca nu a inteles ea macar putin de acolo.

| Nitroblast a răspuns (pentru Stell99):

Cum sa iti spun, voi intelegeti intr-un mod diferit ce e aia indoctrinare fata de ce intelegem noi, crestinii. Dupa voi se cheama brainwash, (asa cum iti consider si eu extraterestrii, tot brainwash), dupa noi se cheama a cunoaste in ce credem.

| Nitroblast a răspuns (pentru AC4S4):

Nu am spus si nu o sa spun niciodata ca e degeaba. Biblia isi are rolul ei. Dar conteaza mult din ce punct o vezi. Daca te uiti prin prisma unui ateu, o sa ii cauti numai nod in papura, o sa iei fiecare verset la rost si o sa scoti vorbele din context. Uite de aia e Biblia interpretata asa cum e interpretata. Gandeste-te ca ea asta va face. Trebuie mai intai sa se aprinda "scanteia", curiozitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu, abia apoi...
(nu ma intelege gresit man, dar nu prea conteaza varsta pentru a citi Biblia, conteaza de ce o faci).

| TrăieşteClipa a răspuns (pentru Nitroblast):

Biblia isi are rostul ei, clar.
Este un test de inteligenta.
Cine crede, pica testul.

| Stell99 a răspuns (pentru Nitroblast):

Deci pentru tine e mai logic sa crezi in spiridusi si unicorni roz, decat sa accepti ideea ca am fost viiztati de fiinte avansate care ne si controleaza civilizatia, prin guverne secrete stabilite de ei?

| Nitroblast a răspuns (pentru Stell99):

Extraterestri in spatele guvernelor? Probabil ca nu ii vad din cauza dracilor care deja isi fac treaba foarte bine la nivelul conducerii mondiale. Avem suficient de furca din cauza lor, ne uitam la fiintele de pe alte planete altadata (dar nu mi-as face vreo speranta ca o sa gasesc mai mult de o bacterie).

| Stell99 a răspuns (pentru Nitroblast):

Dracii aia sunt extraterestrii.
Satana era un extraterestru care s-a ridicat impotriva semenilor lui, si pentru asta a fost izolat undeva in pamant.

Sunt cel putin 2000 de miliarde de galaxii, in universul observabil iar universul are sute de trilioane de ani.

Este o prostie imensa sa crezi ca suntem singura forma de viata inteligenta din galaxie.
Care la randul ei are zeci de miliarde de planete ca a noastra.
Nici nu mai vorbesc de univers laughing

| andrass a răspuns (pentru AC4S4):

De fapt am citit Biblia.E adevărat că în Noul Testamenent se găsesc învăţături foarte bune cu mesaje folositoare, însă cam atât.

| TrăieşteClipa a răspuns:

Ai putea sa studiezi sa devii profesoara de religie.
Sau ai putea sa faci ceva util.

| CinevaAnonimă a răspuns:

Eu ti-as recomanda sa nu te lasi mintita de diavol si sa-I multumesti lui Dumnezeu pentru familia pe care o ai.

| gratargratar a răspuns:

La 15 ani este normal sa fi agnostica happy
De fapt, e o chestie adolescentina ca tindem sa ne indepartam de tot ceea ce fac parintii nostri. Este revolta tipica varstei.
La varsta ta vrei sa schimbi lumea si te crezi cu un pas inaintea majoritatii (i.e. mai desteapta).

Nu-i amara cu parerile tale... O sa-ti pui si mai multa cenusa pe cap. In plus, o sa-ti treaca cu timpul. Stapaneste-te o vreme.

| Nitroblast a răspuns (pentru gratargratar):

Ar fi fain sa ii treaca, problema este ca la varsta asta alege pe ce cale se duce. Cu trecerea timpului, o sa devina din ce in ce mai fixata pe ideile respective, mai bine indrepti copacul cat mai poti, ca sa nu iasa stramb.

Era o vorba, nu mai stiu de unde am auzit-o... zicea asa: "Consideram ca nu exista Dumnezeu si viata dupa moarte. Bun. Ce pierzi daca esti crestin? Duci o viata corecta din punct de vedere moral, etc. Si asa vei muri, si nu va mai conta. La fel si in cazul in care esti ateu. Dar daca exista Dumnezeu si viata de apoi... nu cred ca o sa fie crestinu' cel caruia o sa ii para rau."

| andrass a răspuns (pentru gratargratar):

Nu,nu vreau "să schimb lumea" şi în niciun caz să mă cred mai deşteaptă decât alții.Este pur şi simplu convingerea mea religioasă şi atât

| gratargratar a răspuns (pentru andrass):

Asa zici tu... dar tu treci prin ceea ce se cheama "revolta adolescentina". Si eu la 15 ani ma duceam la Biserica ca sa ma uit dupa gagiciwinking Acum insa e altceva.
Imi dau seama ce fel de convingeri religioase ai la 15 ani...
Stai sa te intalnesti mai intai cu moartea, apoi cu viata, apoi cu deznadejdea si cu fericirea. Dupa aia mai vorbim.

Inca nici nu ti-a dat maseaua de minte... smereste-te si ateapta. O sa vezi.

| Nitroblast a răspuns:

Spune-le. Desi la 15 ani nu cred ca ai aprofundat mai nimic din crestinism, doar ca facea mama si tata si de aia faceai si tu. La fel cum in 2 ani nu o sa intelegi prea mult din ateism. Alegerea este a ta, de aia e liberul arbitru, numai ca parintii tai au vrut sa iti traseze o linie catre partea asta (daca as zice buna mi s-ar spune impartial, stiu).

Nu e treaba mea, dar are legatura cu intrebarea. Nu cred ca te-au educat cum trebuie parintii tai, in loc sa iti dea un imbold catre religie si sa te lase sa o descoperi singura din curiozitate si credinta (doar din curiozitate si credinta omul Il descopera pe Dumnezeu, ca apoi sa isi doreasca sa Il cunoasca)
decat sa iti toarne pe gat asa-zisele "doctrine" (care sunt utile mai incolo, dupa ce e prinsa ideea de credinta in mare parte). E ca si cum abia ai invatat sa citesti si deja ti-au cerut sa faci un argument de opera epica, iar tu te-ai suparat ca ti se cere ceva ce nu stii inca. Pe niste baze subrede nu poti construi nimic.

Personal iti recomand :
1. Sa le spui parintilor de situatie, si stiu, o sa fii si mai inversunata impotriva lor si a lui Dumnezeu (desi nu ai de ce sa te superi pe El, nu-i el de vina) dupa asta fiindca din ce am citit pare o cearta sigura...care trece, bineinteles.
2. Incearca sa il intelegi pe Dumnezeu de la mare la mic. Ce ai invatat in casa o sa intelegi mai incolo dupa ce vezi Cine e Dumnezeu de fapt, ce e religia pe care o avem, ce e credinta, etc.
3. Sa fii atenta la Sf. Liturghie daca tot mergi la Biserica, pana acum pare ca ai mers degeaba si nu ai inteles mare lucru. Incepe cu Sf. Evanghelie, predica (desi e mai ciudat pentru tine aici, ca preotul e si tatal tau).

Numai bine, sper ca te-am ajutat!

| andrass a răspuns (pentru Nitroblast):

Credeți-mă că m-am educat şi informat despre creştinism, crescând într-o astfel familie Nu cred că mă cunoaşteți personal pentru a-mi pune la îndoială cunoştințele religioase.De fapt,cred că am aprofundat mai mult de cât dvs. Apoi, eu nu am menționat că sunt atee("la fel cum în doi ani nu o să ințelegi nimic din ateism")
In legătură cu predica, chiar sunt atentă şi e adevărat că se pot desprinde lucruri folositoare din aceasta. Însă în momentul în care citeşti Biblia, mai ales Vechiul Testament, o să întâlneşti destule lucruri care "se bat cap in cap"

| Nitroblast a răspuns (pentru andrass):

Agnostica... in fine" de doi ani am inceput sa ma indepartez de religie ", de aicia aia 2 ani.
In Vechiul Testament, tot ce se poate bate cap in cap este VT cu NT, (cel mai relevant exemplu e legea talionului cu legea iubirii) altfel, conteaza foarte mult contextul. Am patit si eu, luand din context versete, unu, doua, zece, care da, nu arata "ok" sa spunem asa, dar in urma cu 2 capitole, mai in fata cu 2 capitole, tot le gasesti sensul/explicatia. Conteaza prisma prin care te uiti.
"Cred ca am aprofundat mai mult decat dvs. "... hmmm... atunci de ce respingi cu atata inversunare crestinismul? Cu asemenea cunostinte, orice indoiala in privinta acestora ar fi fost rezolvata. Nu am scris exclusiv de cunostintele religioase, dar inca nu stiti Cine este Dumnezeu. Baza e prost construita, de aia nici restul de ziduri nu stau bine in picioare. De aceea spuneam eu ce spuneam. Cunosti ce e la nivelul inalt dar ce e jos e destul de necunoscut. E ca o undita dar fara bat, doar cu fir. Te rog sa recitesti raspunsurile mele fiindca imi pare ca le-ai interpretat gresit.

Răspuns utilizator avertizat
| Stell99 a răspuns:

Ti-am dat un mesaj in privat

| AdrianTzar a răspuns:

Este normală perioada ta de agnosticism - ateism... Dar nu are rost să stai prea mult în ruperea de Dumnezeu, chiar dacă e la modă astăzi. Poate găsești o persoană din familie căruia să îi poveștești prin ce treci, care să te înteleagă și să nu fie prea aspru cu tine...

| TabletaSB a răspuns:

Esti libera sa faci ce vrei, si la facultate o sa fie si mai mult. Trebui sa intelegi mai intai de ce mergi la biserica.
Totusi daca ai ceva intrebari care te macina zic sa ti intrebi tatal inainte de a lua decizia respectiva, din respect pentru parintii tai. Cauta si vei afla.

Răspuns utilizator avertizat