Salut
Sinuciderea este un act ce contravine învăţăturilor biblice deoarece viaţa este un dar de la Creatorul nostru şi noi trebuie să o tratăm cu respect.
Dar înseamnă că Dumnezeu nu-i iartă pe cei ce se sinucid?
Remarcă, te rog, ce este scris în Psalmul 103:14: "Căci el (Dumnezeu) ştie bine din ce suntem făcuţi, îşi aduce aminte că suntem ţărână." Ce crezi că vrea să ne spună acest verset? Oare nu faptul că Dumnezeu ne înţelege cel mai bine toate neajunsurile şi problemele ce le-am putea avea? Majoritatea celor ce se sinucid ajung la acest gest disperat din cauza unor probleme sau situaţii care-i doboară. Nu va ţine Dumnezeu cont de aceste lucruri? El ştie bine că suntem "ţărână", adică imperfecţi şi supuşi păcatului.
Putem noi să ştim cu exactitate cum va fi judecat un om de Dumnezeu? În Romani 14:12 se spune: "Astfel, fiecare dintre noi îi va da socoteală despre sine lui Dumnezeu." Potrivit Bibliei, doar Dumnezeu poate înţelege pe deplin o situaţie şi o poate judeca în cel mai corect mod. Noi însă nu suntem capabili de aşa ceva, şi aceste este motivul pentru care Biblia ne îndeamnă să nu îi judecăm pe alţii.
O zi bună!
Astea sunt inventii umane. Daca ar exista un dumnezeu, noi nu am putea sti ce gandeste el si ce decizii ia.
Scrie in **** mea corect STII! Toate raspunsurile pe care le dai confirma ca esti un semidoct in adevaratul sens al cuvantului! Ai un caracter pasional(subiectiv) si crezi ca esti scala de masura universala.Fiecare raspuns pe care il dai aproape, denota ciuda si ura.Nu te intereseaza sa scoti la iveala adevarul ci doar sa-ti sustii un punct de vedere prost, bazat pe niste informatii provenite din mass-media sau din observatii inutile.Prietene, oameni ca tine ar trebui reeducati.Esti ateu pentru ca ai judecat o religie dupa oamenii care au facut prostii? Crezi ca ateii sunt cei mai destepti si fiecare religios e prost? Crezi ca, crestinismul si alte religii nu au facut decat rau in lumea asta? Pune dracu mana pe o carte.Suntem prea mici ca sa intelegem unele lucruri, dar vad ca tu te crezi Dumnezeu si le intelegi pe toate, si ne dai tuturor lectii de religie, filosofie, stiinta, viata, realitate.Du-te termina-ti scoala, deschide-ti mintea, gandeste in afara cutiei.Umpleti vidul ala din cap cu informatii care sa te ajute sa evoluezi din toate punctele de vedere! Hai la revedere si sper ca ti-a intrat ceva in cap din ce ti-am zis, chiar daca am scris intr-un mod mai violent.Noapte buna!
M-ai spart! Exact ce-ti ziceam! Si sunt crestin? De unde ai scos-o? Du-te la culcare prietene! Imi pare rau ca te-am facut semidoct, m-am inselat, esti ignorant.Dar despre celalalte lucruri am avut dreptate! Si da, sunt mandru de mine. Urasc prostia cat se poate de mult si o voi uri tot timpul! Saru'mana
Si eu sunt al dracu de arogant cateodata bre.Si da, am sa ma privesc in oglinda; mi-a sarit vad ca tandara prea mult si te-am cam jignit.Hai sa las de la mine ca vad ca am fost prea nervos si am gresit cam mult.Scuzele mele, am cam venit cu chef de cearta pe aici, si din pacate numa acuma imi dau seama.Si nu cred in Dumnezeu fara dovezi.E o poveste lunga, care o pot tine pana dimineata.Hai ca imi pierd timpul intr-un mod destructiv iar, ar trebui sa ma mai calmez.Scuzele mele din nou, sper sa nu te superi prea mult, mai am momente de prostie in care nu ma intrec multi . Salut, numa bine, si noapte buna de altfel!
Ai scris bine cu un singur "i" in acea propozitie
De ce comentezi aiurea ca se scrie "sti" in acea propozitie. http://postimg.org/image/tpg6mhhc7/
Suntem liber albitru, deci soarta ne-o facem singuri cu mana noastra,eu zic ca cei care se sinucid sunt dereglati, iar in privinta pacatelor, sa-l luam ca exemplu procesul nazistiilor, Himler si altii, noi ca oameni nu-i puteam ierata pentru ce au facut, de exemplu, daca ai fi fost tu in aceea sala ca judecatoare ce verdict i-ai fi dat? acum in ceea ce priveste divinitatea daca i va ierta sau nu, nu se stie, asta nu inseamna ca vor arde in iad pe vecie in timp ce divinitatea se uita la ei si se amuza, iadul descris in biblie este un S.F. divinitatea are intelepciunea s-a stie cel mai bine ce sa faca.
In Biblie ne spune ca avea foarte multi ingeri,pe atunci nu exista pacatul.Dar,Dumnezeu l-a creat pe Lucifer,un inger mai puternic decat toti ceilanti,si lu-i i-a dat un dar,un dar mai special,adica putea sa ia anumite decizii, pe care ingerii ceilanti nu putea.El a fost nemultumit ca nu era mai puternic decat Dumnezeu, de aici INVIDIA, si a convins mai multi ingeri sa fie de partea lui. Dumnezeu i-a izgonit din cer, si a creat Pamantul.Lucifer il ura foarte mult pe Dumnezeu,deci ura si creatia Sa. Dumnezeu a creat primii oameni,pe Adam si Eva,si i-a pus la un test foarte simplu,sa nu manance dintr-un pom(se spune ca ar fi fost un mar,in mitologie sunt descrise evenimente asemanatoare care au un mar in mijlocu evenimentului). Lucifer,i-a ademenit pe Adam si Eva,si pana la urma au mancat din acel mar. Dumnezeu le-a spus,ca daca vor manca, vor muri, dar au pus acel legamant asupra unu'i miel, si de atunci, oamenii traiesc in pacat.Nu trebuie sa o invinuim pe Eva,care i-a dat si lui Adam sa manance,Diavolul este foarte viclean,si a inselat-o,asa se intampla si in zilele noastre,doar ca trebuie sa deschidem ochii! Lasati vrajitoarele care spun ca lucreaza pentru Dumnezeu,TOTAL FALS, fac asta in numele lui Dumnezeu, cand de fapt diavolul o face, FAVOR CONTRA FAVOR, oamenii ar da orice pentru viata lor!
Daca ma crezi, asta am intrebat-o si eu pe dn de religie. si mi s-a dat raspunsul, atunci cand un om se sinucide( am luat ex asta) efectiv moare si nu mai are tp sa isi ceara scuze la D-zeu pentru. pacat ( pacatul de a omori) si deci ramane cu unul dintre cele 10 cele mai mari pacate( de a ucide)... si deci ramane cu acel pacat... te-am ajutat? sper sa fii inteles ce-am balmajit mai sus
Ai inteles gresit, toti cei ce mor, o sa fie reinviati cat de curand ai lumea se va schimba total, atunci toata lumea v-a stii adevarul despre Dumnezeu, si Satan va fi inchis in exil 1000 de ani, daca atunci oameni tot o sa se indrepte spre pacat, vor fi distrusi odata cu el.