voi ce credeti ca se intampla cu noi dupa ce murim? Oare merg undeva sufletele noastre, voi ce credeti?
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Răspunde 
Stai ca stiu. Ajunge in raiul bacteriilor si ale animalelor, ca hrana 
Daca nu exista suflet, de ce daca ai primi o palma te-ar durea mai tare pentru ce ai primi-o decat obrazul care a primit-o?
☺
Asa e softul din creier. Asa functioneaza. Si un animal se "se supara" daca e certat.
Soft, suflet, tot aia e. Si ce, animalele nu au suflet? Sa-l fi vazut pe ciinele meu din armata de la graniceri, eram cu el pe frontiera in cimp deschis, vine rapid o ploaie de vara, eu scap de udatura urcindu-ma in foisor, el ramane jos, era prea riscant sa il sui si pe el sus, si, desi dresat strict sa nu ma paraseasca, dupa ce i-am aratat cu mina indreptata spre pichet si i-am poruncit sa mearga acasa de cateva ori, ceea ce a fost de neinteles pentru el, a inteles totusi si a plecat spre pichet. Nu am sa uit niciodata cum se uita din cand in cand, mergind, inapoi cu sentimentul de vina in privire ca stia ca nu face ce trebuie. Atunci a fost prima oara cand am inteles ca animalele au si ele o farima de suflet. Si adevarul e ca unele au mai mult suflet ca unii oameni.
Corect. Daca sufletul ar fi separat de corp, ar trebui sa retina ce face omul cand nu e constient, dar se vede ca daca omul a baut ceva, nu mai stie ce a facut, deci sufletul = creierul cu tot cu cunostintele acumulate si cu modul in care functioneaza. Nu e ceva separat sa zici ca a murit corpul si sufletul ramane. Daca legi un om la ochi si cineva il atinge, nu va sti cine l-a atins, deci sufletul tine de corp, nu e separat ca sa vada si cand corpul nu vede si asa mai departe.
Asta zici tu, ca doar atit a fost sau stii din experienta ta sau a altora de pana acum. Daca cu totii suntem slabi, asta nu inseamna ca e intreaga realitate.
Calugarii budisti initiati pot sta zile in sir in meditatie. Crezi ca ei nu dorm atunci? Ba da, meditatia avansata e o stare a sufletului. Mintea cu creierul doarme, dar sufletul ramane prezent, stii ce se intampla in jur, auzi zgomotele, stii daca e o persoana acolo, realizezi, fara sa vezi si cine e. Am trecut si eu printr-o stare asemanatoare timp de cateva saptamini, in perioada cand L-am simtit pe Dumnezeu mai aproape ca oricind in viata mea. Dormeam ziua, ca lucram noaptea, si dormeam bine, ma trezeam f odihnit, si sesizam totusi cand mama mea sau bunica mea intra in camera si stiam si care din ele erau. E o stare diferita de tot ce stim. Tine mai mult de intuitie, dar o intuitie adusa la stadiul de convingere.
Cit despre faptul ca nu poti vedea fara ochi, iar te inseli. Asta mi se intampla zi de zi. Merg spre casa km buni pe bicicleta pe o sosea ingusta si uneori aglomerata, ce mi se pare interesant e ca simt masinile ce vin din spate. Asa, pot gasi explicatia ca le aud, dar nu e asta, ascult muzica in casti, si uneori mai trec si masini grele, si totusi, stiu cand vine in urma masinilor mari o alta masina. Interesant e ca pot spune dinainte de a vedea ce fel de masina e ca marime. La fel si cu remorcile, desi nu e nici o diferenta ca auz intre masinile cu remorca si tirurile mari, totusi fac diferenta cand apar in spatele meu. Dar, desigur, aici vorbeste si experienta, am sute de mii de km facuti pe bicicleta. Dar chestii din astea se intampla in orice meserie, evidentele iti spun clar un lucru, si tu stii cumva ca e altceva acolo. Stii, simti realitatea, o intuiesti, desi vezi sau simti cu simturile cu totul altceva.
Problema credintei e ca e confundata cu adevarul. Credinta ramane credinta, iar adevarul ramane adevar. Daca credinta era echivalenta cu adevarul, nu mai exista cuvantul credinta. De aceea cand facem ceva, e bine sa ne bazam pe stiinta si adevar. Credinta ne mai inseala si nu poate fi echivalata cu adevarul. Cand simti ceva fara sa vezi, folosesti alte simturi si experienta. E vorba de suflet ca un tot ce inseamna omul, dar nu e ceva separat de om care sa traiasca fara corp.
Se vede ca nu realizezi cita nevoie ai de credinta in viata de zi cu zi. De te-ai baza doar pe certitudini, pe adevaruri, nu ai mai face mare lucru. Doar sa iesi din casa ca sa ajungi undeva presupune credinta, Ai certitudinea 100% ca ajungi acolo? Daca intervine un accident? Sotia mea a avut de facut un drum de doar 200 de m si a avut parte de un accident. Daca o intrebai inainte, iti zicea ca va ajunge sigur la destinatie. Mai mult, cand mergi sa zicem sa iei un tren, nu vezi realitatea, nu vezi trenul, dar crezi ca exista pentru ca exista un program al trenurilor, dar tot crezi, pentru ca poti merge in gara si sa descoperi ca trenul a fost scos, am patit si asta. Crezi ca mincarea de la fast-food e comestibila, au fost cazuri de intoxicatii, crezi ca scaunul, bicicleta sau scara pe care te sui te va tine, au fost cazuri in care obiectele au cedat, intr-un cuvint, ai nevoie de credinta mai mult decat crezi.
Credinta la nivel spiritual e un canal care iti deschide o intreaga lume. Crezi, si mai apoi "vezi", percepi ca mai exista si altceva decat ce stiai pana atunci. Daca doar ramii la stadiul credintei, si nu ajungi sa cezi, e posibil ca credinta ta sa fie gresita, sa fie doar o credinta, asa cum as crede ca exista un tren cu care sa merg, dar care in realitate nu exista. Credinta adevarata te duce in posesia realitatii lucrurilor spirituale. Tragedia e ca un mare procent din cei credinciosi sunt doar la stadiul de credinta si nimic mai mult. Insa adevarata credinta iti transforma gindirea, emotiile, intreaga viata, si o face in bine. Asta e argumentul forte al ei, ca exista ceva mai mult decat credinta, exista o realitate care transforma oamenii in bine.
E adevarat, dar a crede in povesti care nu au cum sa fie adevarate e prea mult. De exemplu, daca am credinta in Dz. si vine un alt credincios tot cu credinta in Dz si imi spune ca nu ma imbolnavesc de coronavirus ca ma apara Dz. Sa il cred? Inseamna ca sunt spiritual si credincios daca cred asa ceva? Deci se vede ca credinta are limitele ei. Daca vrem sa murim mai repede ca tot suntem nemuritori si ajungem la Dz unde ne place, mergem cu credinta inainte si nu tinem cont de realitate, de stiinta, de adevar. Ne lasam mintiti de unul sau de altul care se dau drept cunoscatori ai adevarului si credem si noi ce ni se spune sa credem. E usor sa spunem ca tot ce ni se intampla bine e de la Dz, tot ce ni se intampla rau e de la noi si nu e de la el si obtinem un personaj ideal in care ne punem sperante si la care ne rugam sa ne ajute. Daca judecam drept, vedem ca personajul cu puteri nelimitate, bunatate si iubire la fel, e invizibil, mut, surd, orb si toti oamenii aflati in nevoie nu beneficiaza de nici un ajutor. Apoi ni se spune ca daca nu credem in el ne va pedepsi sau nu ne va ajuta. Serios? Daca el nu poate vorbi cu noi desi e atat de "puternic si iubitor" atunci are el pretentia sa ne lasam inselati de alti semeni de ai nostri mai smecheri care se du drept reprezentantii lui si atunci e corect? Daca nu poate vorbi cu noi si nici nu ne ajuta cu nimic, nu avem nici o obligatie fata de el, ca nu pot sa cred orice fantezie imi spune alt om.
Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista, zice o vorba. Daca eu am grija sa ma spal pe miini, sa port masca, etc, adica daca eu imi fac partea, de restul se ocupa Dumnezeu ca sa nu iau virusul. Trebuie sa fii nebun sa crezi ca El te protejeaza fara ca tu sa ai grija. In primul rind, neglijenta e si ea un pacat, in al doilea rind, risti sa Il ispitesti pe Dumnezeu, adica sa ii ceri ceva ce nu trebuie, adica sa faci din El jucaria ta, si asta e un pacat grav.
O dovada in acest sens, sunt chiar eu. Am facut UberEats (livrare de mincare) in Bucuresti in perioada de virf a coronavirusului, si, desi am fost constient de riscul imens (erau zile cand colindam intreg orasul), totusi, nu s-a intimplat nimic. Insa hai sa nu luam lucrurile asa, poate am avut eu o sansa, poti spune tu. Sa vedem mai multe cazuri. Daca ai putea face o statistica, cu siguranta ai putea vedea clar ca numarul de credinciosi care au luat virusul, e mai mic comparativ cu cei necredinciosi. Desigur ca e greu de vazut, pentru ca e greu de vazut cine chiar e credincios, sunt unii care nu par dar sunt sau sunt necredinciosi care se dau necredinciosi, dar in adincul inimii lor exista un simbure de credinta adevarata. Dar, daca poti face o minima diferenta, ai vedea ca credinciosii sunt protejehati. Poate se imbolnavesc si ei, dar numarul lor e mai mic, si. poate nu sunt cazuri grave. La fel e si cu cei ce se roaga cand dau de pericol. Nu toti primesc raspuns, dar raportul in ce priveste primirea raspunsului e net pentru cei ce s-au rugat. Pot sa scape de pericol si cei ce nu se roaga, dar sunt mult mai multi cei care scapa pentru ca s-au rugat. Mie imi placea sa urmaresc emisiunea Dezastre in aer de pe National Geographic, si acolo, intotdeauna cand fie pilotii, fie pasagerii s-au rugat, finalul a fost fericit☺.
Dumnezeu poate vorbi, si chiar o face. In nenumarate moduri. Poti vorbi si dincolo de cuvinte. Intre noi, oamenii, comunicarea prin cuvinte e doar undeva la 14%. De ce te-ai astepta ca El sa vorbeasca doar prin cuvinte? Insa problema nu e aici. Daca El vorbeste, si noi suntem prea surzi ca sa Il auzim? Hai sa punem problema asa. Calugarii stiu prea bine ca, pentru a Il auzi, trebuie sa te retragi in liniste. E ca si cand ai vrea sa asculti un radio mic iar in jur lucreaza vreo zece excavatoare. Normal ca nu vei auzi. Dar e stupid sa zici ca radioul nu merge. Cam cu asa ceva ne confruntam. Trebuie sa dai la o parte galagia facuta de gindurile, de emotiile, de dorintele ce sunt in tine, de graba si obiceiurile ce sunt nelalocul lor din viata ta, de relatiile care trag de tine si nu te lasa nici macar sa iti tragi sufletul. A-ti vorbi Dumnezeu e o arta zic eu, pentru ca se aseamana mult cu ea. O pictura, ca sa fie o lucrare de arta, trebuie sa respecte o multitudine de cerinte. La fel e si aici. Trebuie sa deprinzi arta rugaciunii ca sa ajungi sa Il auzi pe Dumnezeu. Eu sunt foarte sceptic cand chiar credinciosi zic ca Dumnezeu le-a vorbit. Pina cand confrunt cu realitatea si vad ca chiar asa este cum le-a vorbit. E foarte usor si sa crezi ca Dumnezeu ti-a vorbit si sa nu o fi facut. Dar, cand El chiar iti vorbeste, iti dai seama ca El a vorbit si inainte, doar ca tu ai avut "urechile" astupate.
Cu toate astea, in cazuri speciale, El poate striga incit sa fie auzit. Hai sa facem un test. Cere-i sa iti vorbeasca. Nu trebuie sa crezi. Doar sa te gindesti ca, daca cumva exista, El sa iti arate cumva asta vorbindu-ti. Nu te astepta sa iti vorbeasca imediat. Nu o va face. Dumnezeu se misca adesea mult mai lent decat oamenii. Credinciosii stiu ca trebuie sa astepte cand e vorba de Dumnezeu. Daca e sa iau sa numar in 30 de ani se credinta raspunsurile primite rapid, cred ca le pot numara printre degete comparativ cu celelalte mii sau zeci de mii primite. Apoi, nu te astepta sa iti vorbeasca in vreun anumit mod. Iti va vorbi exact cum nu te astepti. El poate vorbi prin vis, prin oameni, prin conjuncturi, chiar prin intimplari din natura. Trebuie sa ai mintea deschisa, sa te astepti la orice. Sfintul Augustin, una din figurile cele mai reprezentative ale crestinismului, a devenit credincios pentru ca la un moment dat a auzit o fetita din vecini care repeta mereu "Ia, citeste!" A stiut ca Dumnezeu ii vorbea prin acea fetita, a luat Biblia, a citit, si a inteles chiar atunci cum stau lucrurile, desi incercase pana atunci sa inteleaga de ani de zile.
Daca vrei sa faci acest test, eu sunt sigur ca in maxim 2-3 saptamini vei recunoaste ca Dumnezeu vorbeste, pentru ca si tie iti va fi vorbit. Daca nu vrei sa faci testul, nu mai are sens sa zici ca Dumnezeu nu vorbeste, pentru ca nu vorbeste pentru tine, caci nu vrei sa auzi. Esti deschis pentru asta? Iti va vorbi. Nu esti, vrei sa mergi doar pe ideea care o stii tu? Nu iti va vorbi. Sau, o va face, dar nu vei auzi, pentru ca tu nu vrei sa auzi. Ai putea sa te retragi cu radioul de care spuneam intr-un loc linistit ca sa il auzi, dar daca tu nu vrei sa te retragi cu el, sau cand te-ai retras, apesi butonul switch-off, pentru ca tu nu vrei sa auzi, ca asta sa se potriveasca cu ideile tale, dar asta nu inseamna ca, daca tu nu auzi, El nu vorbeste. Deci, cu un minim de dorinta, cu o minte deschisa, si un pic de rabdare si asteptare, eu cred ca Dumnezeu iti poate vorbi cumva.
Mai vin cu o experienta ce mie mi s-a parut interesanta. Unui infractor, in puscarie, foarte impotrivitor cu privire la credinta, i s-a cerut sa faca un asemenea test. Intr-o seara, s-a rugat, ca, daca Dumnezeu exista, sa se trezeasca exact la ora 2, 15, chiar daca el dormea intotdeauna fara probleme pana dimineata. Si asa a fost, s-a trezit la acea ora, si, cand a vazut cit e ceasul, a realizat ce s-a intimplat si a devenit credincios.
Depinde de tine daca vrei sa Il auzi. Hai, ca la stiinta, ti se ofera sansa de a experimenta. Depinde de tine daca vrei sa faci experimentul.
Dupa parerea mea e un mod de a ne face iluzii. E simplu sa spunem ca tot ce e bun e de la el, ca ne ajuta si nu vedem ajutorul, ca ne vorbeste si nu-l auzim. E mai greu sa crezi in oameni care fie se inseala fi doresc sa insele. E usor sa spun ca are puteri nelimitate si iubire nelimitata, dar sa nu se vada rezultatul si sa nu poata vorbi ca sa fie auzit. Pe asta se bazeaza smecherii care induc acest tip de credinta in nimic, asa cum e cu pastilele acelea care nu contin nimic si cu efectul placebo si autosugestia. E ok sa creada fiecare ce vrea, ca oricum natura isi urmeaza cursul indiferent de ce credem. Eu cred doar in ce se poate verifica. Unii vor zice ca si credinta lor se verifica. Eu nu vad lucrul asta. Credinta e pentru cei carora li se potriveste. Mie nu mi se potriveste. Eu cand vad spitalele pline, cand vad ce a fost inainte in istorie, cand vad ce e acum, cand vad fantezia din scrierile religioase si dorinta unora de a convinge chiar cu pretul minciunii, lucru care inseamna doar inselaciune si care nu denota deloc bunatate si iubire fata de semeni, imi trece pofta de credinta.
Frumos. Esti cea mai buna dovada in favoarea credintei. Pentru ca atunci cand ti se ofera ceea ce vrei, te eschivezi zicind "Eu cred doar in ce se poate verifica." Suna a lozinca invatata pe de rost de la altii, si spusa mecanic. Pai, mai, fratele.meu, eu asta ti-am oferit, o cale de a verifica, un experiment pe care il poti face. Sau ce ai vrea, sa ti-l pun pe Dumnezeu in eprubeta? Nu pot, El e spirit, si daca e sa fie cum vrei tu, atunci eu ma pot indoi de orice, si de existenta ta, pentru ca nu te vad, nu te aud, nu te miros. Tu totusi existi, si singura mea dovada ca existi e ce scrii aici. La fel e si cu El, pentru ca e spirit, nu il pot vedea, nu il pot verifica strict stiintific, dar El a lasat niste scrieri, a vorbit unor oameni ce au dat mai departe, iar cand tu esti confruntat cu realitatea faptului ca El vorbeste si ti se ofera prilejul de a experimenta, tu zici: "Mie nu mi se potriveste." O pereche de pantofi, poti spune ca sunt uriti, dar ca nu ti se potrivesc stii abia dupa ce i-ai incercat. Ori, tu nu vrei sa incerci.
Pina ce nu verifici experimentul propus de mine, nu mai are rost sa zici ceva, tot ce vei zice e bla-bla. Vor fi doar vorbe, pentru ca te dai inapoi de la a experimenta realitatea. Restul, chestia cu ce zic unii, cu suferinta, e doar o acoperire pentru tine. Daca ai avea mintea si inima deschisa ai cauta sa experimentezi si raspunsurile la intrebari ar veni pe parcurs. Probleme de rezolvat vor fi mereu, si azi, dupa 30 ani mai sunt chestii care imi sunt greu de crezut, dar inainte erau nespus mai multe, si foarte multe au devenit credibile prin experimentare. E si normal sa fie asa, ala nu e adevar care ti-e prezentat in 10 pasi simpli. Daca ar fi toate perfecte, as avea motive serioase de indoiala, pentru ca situatia e extrem de complexa si intrebarile cu raspunsurile la fel.
Deci, astept sa faci experimentul propus. Sunt sigur ca daca astepti cu mintea deschisa, cumva iti va vorbi. Si vei sti ca El a fost cum stii ca soarele e pe cer intr-o zi senina.
Eu am experimentul meu mai eficient. Cand trec pe langa un spital, cand citesc fanteziile din biblie si vad scopul acelor scrieri, cand vad cum inselatoria e ridicata la rang de arta, nu mai am nevoie de alte dovezi. Cei care au scris acele carti nu dau dovada de iubire si de bunatate. Cand minti si inseli pe cineva, cand profiti de naivitatea omului simplu nu esti un om bun, nu faci un lucru bun si nu esti nici de apreciat si nici de laudat. Nu am inima deschisa la minciuna si inselatorie. Suntem ca in Evul Mediu cu incantatii cantece si poezii la adresa unui personaj de poveste si asteptam binefaceri inchipuite. Cand un idivid iti promite ceva dupa moarte trebuie sa fii foarte naiv sa il crezi. Sunt niste lucruri complet absurde, cu o logica stramba, niste lucruri fara nici o valoare, iar acel individ care te minte in felul asta e un om de nimic care-si castiga existenta in felul asta.
Esti simpatic, tu te vezi pe tine insuti, vezi ce zici?
Ce experiment mai eficient e ala sa treci pe linga spitale? Ce vezi concret? Doar niste ziduri. A, ca ai tu niste idei in cap cu privire la spitale, asta e altceva. Daca e sa mergem pe idei, ia uita-te in istoria spitalelor si vezi cine le-a adus la viata, vei da de credinciosi, primii misionari crestini, pe linga raspindirea Evangheliei pe unde mergeau, infintau si locuri unde ingrijeau bolnavii.
In rest, ce citesti, poti interpreta gresit, oricine citeste ceva mai serios si conplex poate gresi in acest sens, asta nu e un experiment mai eficient, tine tot de o parere cu privire la ce ai citit, iar cu privire la sarlatani, crezi ca stiinta nu i-a avut pe ai ei, si cica crezi in ea, dar nu crezi pentru ca respingi un experiment ce iti cere sa verifici ceva, si pentru ca tu vii cu idei, nu cu experimente serioase.
Nu stiu cine se ia dupa un individ care minte. Ti-am demonstrat ca ai o idee fixa a ta, pentru ca ai zis: "Eu cred doar in ce se poate verifica." tocmai cand ti-am oferit un prilej de a verifica concret. E doar o idee in capul tau, nu e ceva real, daca era, acceptai experimentul meu. Pentru ca poate fi verificat. Toti cei care l-au facut, au verificat, au putut vedea ca Dumnezeu le poate vorbi. Nu ma mir, ca, cu o astfel de gindire nu crezi, nu ai cum, pentru ca nu esti deschis spre nou, ori stiinta cu care o tot dai nu e asa, de erau oamenii de stiinta ca tine, raminea stiinta in antichitate. O dai cu stiinta, dar te porti si ai ideile celor pe care ii respingi, acelora fauriti in mintea ta
Oricum, tot ce zici de acum, e bla-bla, pana ce nu faci experimentul propus. Pentru ca oricum vii doar cu idei ale tale, nu cu ceva care chiar sa fi experimentat tu personal.
Nu mai zici nimic? E bine. Inseamna ca realizezi pe ce pozitie te afli.
Dar hai sa iti spun despre "ndivizii care m-au mintit" pe mine. Citisem deja Biblia, aveam habar cum stau lucrurile cu credinta, rezolvasem deja cateva contradictii aparente ale ei, si ajung sa petrec o zi de vara cit e ea de lunga cu un grup de credinciosi, adevarati credinciosi. Oamenii aia nu mi-au zis nimic de credinta lor, desi am vorbit si facut multe in acea zi. Dar m-au cistigat prin comportamentul lor. Si nu doar fata de mine, ca pentru o zi oricine se poate purta frumos o zi cu tine ca sa te cistige de partea sa, ci si intre ei insisi, relatile dintre ei erau bine sudate, exista respect deosebit, le pasa unora de altii, se ajutau cand aveau nevoie. Atunci am vazut raiul printre oameni. Oamenii aia traiau ce credeau, si asa am devenit si eu credincios, a fost atit de frumos incit am zis ca vreau sa fiu ca ei.
Leaga-te tu de mustele ce vin la miere. Mierea exista. Si sarlatani, mincinosi, inselatori, vor fi mereu. Pacat ca tu nu faci diferenta. Probabil datorita faptului ca inca nu ai dat de miere.
Eu nu am ce sa fac cu iluzii si nici nu pot crede in povesti si m-as simti inselat. Probabil ca e si din cauza varstei si a educatiei primite. Pentru cine se simte bine asa e in regula, nu e treaba mea.
Ai verificat tu ca chiar sunt iluzii? Eu ti-am oferit un experiment care sa iti arate ca nu e vorba de iluzii, ca in spatele a ceea ce pare a fi o mare iluzie e un adevar totusi. Daca ai fi deschis pentru adevar, ai face experimentul, la urma urmei nu te costa nimic. Dar ce ma face sa cred ca sunt pe calea cea buna e tocmai faptul ca, spre deosebire de tine, la mine e loc de reconsiderare, daca mi se aduc dovezi noi, eu sunt in stare sa imi reconsider pozitia daca e una gresita, si asta s-a intimplat deja de doua ori, desi am principii ferme in care cred de mai bine de 20 de ani. Trist e ca tu nu esti la fel, nu vrei sa incerci altceva decat ceea ce stii tu, ori, o minte deschisa presupune reconsiderarea.
Multumesc pentru sfaturi, pentru bunele intentii, pentru mesaje.
Eu nu cred in vise, nu cred in povesti.
Eu ceea ce vad ziua, acela e adevarul pentru mine. Cand vad ca nu exista o fericire generalizata si mi se spune ca exista un personaj puternic si iubitor si pe deasupra invizibil, atunci caut rezultatul puterii si iubirii si nu il gasesc nici pe acela. Daca citesc povestea, vad un personaj presupus puternic, atotstiutor care face omul si nu il face bine ca dupa aceea spune despre om ca e pacatos si nu isi asuma vina creatiei gresite pe care a facut-o, deci nu am ce intelege din acea poveste, decat iluzii si amagire. Pe cei care au scris povestile si pe cei care le rastalmacesc fara incetare nu ii pot numi oameni cinstiti, buni si cu omenie daca au putut sa scrie asa niste fantezii cu pretentia de adevar pentru a insela oamenii. Se folosesc de proverbul "Laudă-mă gură, că ţi-oi da friptură". Cat de deschisa trebuie sa am mintea ca sa pot crede un om care imi spune ca dupa ce mor voi trai si ca voi avea o viata vesnica? Viata vesnica e ceva enorm. Un om nu poate castiga asa ceva pentru ce face el intr-o viata finita. Nu exista echivalenta. E asa cum nu pot cumpara cu 1 leu toate casele din Romania. Cel care promite asa ceva nu spune un adevar. Cata posibilitate de cunoastere am eu, tot atata are si omul acela care se lauda ca detine adevarul. Daca eu il cred cand imi spune asemenea fantezii, inseamna ca stau prost cu logica si merit sa fiu inselat in continuare. Ca un rezumat, am in fata povesti ireale spuse de niste oameni, nu de zei, povesti fanteziste, fara logica, nimic nu se verifica, totul e la nivel de zvon, de nestiinta, de vise, de intamplari izolate (minuni) nereproductibile, deci sansa ca eu sa cred ca sunt adevarate si sa tin cont de ele este zero.
Cred ca sufletul este vesnic. Vom merge in cer sau in iad, dar nu in functie de cat de "buni" am fost pe Pamant, pentru ca nimeni nu este cu adevarat fara vina. Ci destinul nostru este determinat de atitudinea pe care o avem fata de Domnul Iisus: daca raspundem pozitiv la chemarea Lui si implicit ne pocaim, avem viata vesnica asigurata. Dumnezeu doreste ca toti sa mergem in rai, insa este strict alegerea noastra, pentru ca am fost creati liberi sa facem alegeri inca de la inceput 
Aceasta este viziunea biblica asupra sufletului nostru, pe care eu o cred.
Sfanta Scriptura marturiseste astfel: "Si se va intoarce tarana in pamant, de unde s-a luat, si duhul se va intoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el" (Eccl.12, 7).
Dumnezeu a harazit sufletul sa treaca prin trei stari diferite, care constituie viata sa vesnica: viata in pantecele mamei, viata pe pamant si viata de dincolo de mormant.
Sufletul, la iesirea sa din trup, trece in imparatia fiintelor asemenea lui, adica in imparatia spirituala a ingerilor. Dupa faptele sale bune sau rele, sufletul se uneste cu ingerii cei buni in rai sau cu ingerii cazuti in iad.
Acest adevar ni se descopera noua de catre Iisus Hristos, in parabola bogatului si a lui Lazar, ne invata ca sufletele, dupa ce s-au despartit de trup, intra in aceeasi zi in rai sau in iad. "Adevar zic tie ca astazi vei fi cu Mine in rai." (Lc. 23, 43), a zis Hristos talharului celui bun.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
