Astea sunt din vechiul testament, in noul testament Isus pune accentul pe iubire, iertare etc. nu-i asa? sau ma insel?
Traiesti atunci sau acum? vechiul testament in mare parte e istoria poporului evreu, un popor neascultator, se luau masuri extreme ca sa inteleaga si ceilalti pentru indreptare
Deuterenom - nu e de genul :" adă o căldare de apă. - nu vreau." Câteva versete paralele arată despre ce este vorba. Proverbe 30:11 Este o generaţie care-şi blestemă tatăl şi nu-şi binecuvântează mama.
ezechiel 22:. 7 În tine tatăl şi mama erau dispreţuiţi. În mijlocul tău locuitorul străin era înşelat. În tine orfanul de tată şi văduva erau asupriţi"»" şi altele de genul. Deasemenea ţine cont că israeliţii au încheiat un legămâns cu Dumnezeu să respecte întru totul poruncile lui (care erau spre binele lor), erau o naţiune dedicată. Dacă se răzvrăteau nu mai erau ocrotiţi de naţiunile înconjurătoare duşmaneşi ajungeau să sufere cele citate de tine. Dar tot acolo sânt prezentate şi binecuvântările pe care le-ai omis.
Dacă o persoană devenea necurată (necurată ceremonial) nu putea participa la activităţi spirituale. În cazul menţionat de tine trebuia să se spele şi şăşi spele hainele, de asemenea poruncile cu privire la carantină, igienă şi altele erau net superioare cunoştinţelor medicale din acele timpuri. Tu vreai în 2 cuvinte să înţelegi lucruri care necesită o cercetare mai aprofundată şi fără prejudecăţi - cam grea sarcină.
Dumnezeu este un Dumnezeu al dreptatii! Poporul evreu s-a angajat sa-I slujeasca lui Dumnezeu. Dumnezeu pedepsea nelegiuirea imediat! Acum datorita jertfei Mantuitorului pedeapsa nu mai este data instant ci in ziua judecatii pentru cei nedrepti, iar pentru cei care aleg sa-i slujeasca sunt pedepsiti pentru ca nu sunt fii din curvie! Plata pacatului este moartea! Clar?
Iar o sa vina cre(s)tini cu vechiul testament cu jerfa lui iisus cu istoria poporului evreu cu metafora si simbolica cum ca atunci cuvantul ala insemna altceva...Dar cand vede ceva care-i convine nu mai zice de chestiile astea.
Din cate stiu eu, exista Iadul ca pedeapsa. Nu le ingredea Dumnezeu libertatea oamenilor spunandu-le c-o sa aiba ciuma si c-o sa manance carnea de pe fii si ficele lor daca nu-l asculta?
Da, putin... ''Veţi mânca din carnea fiilor voştri şi din carnea fiicelor voastre. ''
Sa-ti spun eu dar sigur nu vei intelege ce-ti voi spune.
In Vechiul Testament sunt DOUA LEGI.
Prima lege se numeste LEGEA MORALA care este VALABILA pentru TOT universul si pe TOT timpul existentei lui.
A doua lege se numeste LEGEA CEREMONIALA (cea din care ai dat tu citire, fragmente ) si care si-a INCETAT FUNCTIONALITATEA o data cu JERTFA PRIMORDIALA, Isus Hristos. DACA citeai in Biblie ai fi descoperit CA atunci cand Dumnezeu si-a dat viata pe cruce, perdeaua din TEMPLUL de la Ierusalim s-a rupt DEZGOLIND locul numit PREA SFANT. Prin acest eveniment Dumnezeu a MARCAT INCETAREA Legii Ceremoniale.
Dar vechiul testament nu face parte din Biblie? Biblia nu este Cuvantul lui Dumnezeu pentru ca Dumnezeu zice asta in Biblie? Nu rezulta logic, ca Doamne Doamne e putin tiranic si sadic?
Mda, genious. Ca tot am ajuns la legea morala... stiai ca depinde de pozitionarea geografica? De exemplu, in Japonia relatiile dintre verisori sunt permise.
Legea ceremoniala a fost scrisa de acelasi God, nu conteaza cand a scris-o sau daca a fost scoasa din functiune. Acelasi zeu le-a scris. Se pare ca te rogi la un zeu atotstiutor, atotputernic, atotiubitor, dar care-si punea fii (da, suntem fii lui D-zeu) ''obraznici'' sa-si pape fii si ficele sau sa-si omoare copii cu pietre. Eu, daca as fi un tata (mai ales unul atotiubitor) nu le-as da astfel de pedepse copiilor mei, in niciun caz. Tu probabil ai face orice, daca ti-ar porunci D-zeu... (vocile care se aud fara sa le produca nimeni... if you know what I mean)
E din cauza dificultatii oamenilor, oamenii n-au ascultat de El nu invers
Aha. interesanta scuza. Dar El nu era omniscient. Nu stia ca odata ce va crea oamenii acestia nu-L vor asculta? Sau stia si despre modalitatile de pedepsire?
Hellooo... libertatea data de D-zeu oamenilor... Unde-i libertatea aici? Daca D-zeu ar fi ca un tata pentru oameni NU ar face asa ceva. Din asta rezulta ca iubirea umana este mai puternica decat iubirea zeului tau.
Sunt total de acord cu ceea ce ai spus. Intr-adevar, D-zeu stia tot ce se va intampla dinainte sa creeze lumea. De fapt, chiar el a creat raul, toate rautatile din lume au aparut din cauza lui D-zeu (el a inventat posibilitatea raului, el a inventat ispitele - de exemplu, masturbarea e un pacat, si totusi, d-zeu a inventat hormonii... )
Totusi, ce rost are lumea? De ce a creat-o zeul asta? Ca sa fie laudat? De ce n-a facut o lume perfecta (Aici multi spun ca daca era perfecta, ii ingradea libertatea omului. Totusi, aici oamenii astia nu-si dau seama ca insusi D-zeu a creat conceptul de libertate. El putea sa ne faca liberi intr-o lume perfecta, e atotputernic, pana la urma.)
Oricum, iti dau un sfat: cand vorbesti cu credinciosi, sa te comporti cu ei ca si cu copiii de gradinita, fiindca sunt foarte limitati mintal de credinta lor (nu prosti, limitati mintal).
Credinta multora este intiparita in mintea lor de foarte mult timp, de mici practice, eh, cand cineva iti spune ceva care vine in contradictie cu sistemul lor de credinte, sau care are potentialul de a le ameninta credintele adanc intiparite intervine un fel de lock down defensive. Renuntarea la acest sistem (si nu vorbim neaparat doar de credintele religioase) provoaca incertitudine, protejarea sistemului implica siguranta. Seamana un fel cu teoria disonantei cognitive, iti dau un exemplu pe care l-am folosit si in licenta mea. Daca tu esti sustinator al politicianului x sau al ideologiei partidului x si daca se intampla sa nimeresti un discurs al politicianului advers sau al partidului opus, vei avea tendinta sa gasesti scuze sau pretexte pentru a demonstra invaliditatea vorbelor celor din urma, pentru ca tu sustii ideologia lui x de mult timp, iar o renuntare si o schimbare se produce foarte greu in psihic.
Renuntarea asta este un process dificl, cand vorbim de sisteme de credinta (oricare ar fi ele) pentru ca este asociata apoi cu pierderea identitatii sinelui, sau mai bine zis cu indentificarea individului. Sistemul de credinta de ajuta sa te identific, ce esti tu, cum esti tu, o renuntare implica incertitudine asupra propriei persoane
Ti-am mai spus, amesteci sacrul cu profanul (am spus sub o alta forma) dar intelegerea tine de..cantitatea de studiu in domeniu. Nu sunt interesat de aspectele familiare din Japonia decat la cei ce au acceptat crestinismul in forma sa Biblica restul (cum am mai spus, tine de traditie).
A aduce in discutie ceva ce de mai bine de 2000 de ani a fost anulat devine hilar deoarece noi NU CUNOASTEM care era situatia din acea perioada istorica.
DeProfundis99 întreabă: