Daca nu crezi nu se intampla nimic, Dunezeu ti-a dat libertatea sa faci ce vrei cu viata ta.
De nu crezi, nu se intampla nimic deosebit. Duci o viata obisnuita, poate chiar anosta, in care mereu te intrebi de ce existi, in care ai doar cateva momente de fericire, si traiesti mereu cu teama sfirsitului, care, orice ai face, va veni cu siguranta, fiind singura ta certitudine.
Daca crezi, si eu cred, descoperi sensul vietii, si chiar de ai un scop "marunt", fiind al tau, totul se va potrivi de minune, incit vei fi bucuros mai tot timpul, indiferent de problemele prin care treci. Realizezi ca nu eti singur in lumea asta, ca ai sustinere atunci cand poate te astepti mai putin, ca cineva iti poarta de grija. Viata ta e organizata ca si cum un regizor nevazut ar face ca intimplarile din ea sa fie in favoarea ta, iar de nu sunt (mai rar, caci chiar si raul lucreaza spre binele celor ce cred), sa te ajute sa intelegi de ce nu sunt si sa iti dea puterea sa treci prin ele asa cum sunt. Si, marele beneficiu, stii ca nu totul se termina la mormint, ca exista ceva mai mult, ceva ce astepti cu inflacarare. Eu unul, inainte, cand ma gindeam la moarte, ma apuca o groaza cumplita, incit trebuia sa ma gindesc la altceva ca sa nu imi pierd mintile, am incercat sa induc acea stare de cand sunt credincios, sa ma gindesc ca totul se va termina odata, si nu am mai reusit, undeva in adincul inimii mele percep ca mormintul e doar o portita catre o lume mai buna.
Si eu sunt sincer cu mine insumi. Ce rost are sa ma pacalesc? Nu e vorba de o prefacere, ci de o transcedere dincolo de tot ce e uman, firesc, natural. Cind prinzi o frintura din cerul lui Dumnezeu, ea se intipareste in fiinta ta, si realizezi ca moartea nu e decat o trecere spre un alt stadiu al existentei. Simti ca esti un fat care trebuie sa se nasca .
Si, nu, nu e normal sa te temi de moarte. Sa te aperi de ea, ca animalele datorita instinctului de conservare, da, dar nu sa iti fie teama. Sufletul omului a fost creat sa fie vesnic, si de aceea moartea nu ar trebui sa intre in ecuatie. Si de aceea ne e teama de ea, nu o putem accepta.
Nu trebuie sa dovedesc. De unde avem ideea de a trai vesnic, daca ea nu exista in natura? In natura totul se naste si moare, absolut totul, noi oamenii, mai smecheri un pic, am introdus in natura noastra ideea asta de vesnicie, de a trai mereu si mereu fara a muri. De ce nu ne putem accepta conditia de suflete in corpuri care cindva vor muri cu totul? De ce ceva in noi ne spune, chiar daca sub forma unei imaginatii, a unui vis, ca noi am putea transcede moartea si trai vesnic. De unde asta, daca natura de care suntem strins legati nu ne ofera asa ceva? Nu ar trebui sa acceptam moartea cu seninatate, ca de la sine inteles? Nu cred sa existe vreun om care sa nu fi vrut sa traiasca vesnic, de ce atunci ne impotrivim mortii? De ce putem vedea si dincolo de mormint, dorind sa existam vesnic, cand ar trebui sa stim ca totul se termina acolo?
Pentru ca orice creatura se teme de moarte. Dar noi suntem putin mai inteligenti si ne mintim ca mergem in alt loc.
"De unde avem ideea de a trai vesnic, daca ea nu exista in natura?"
Avem si ideea de balauri, zmei, oameni cu cap de caine, extraterestrii verzi etc. Suntem foarte buni la fabulatii.
Faptul ca toate culturile au o idee de 'viata dupa moarte' arata ca toti gandim asemanator.
Ideea de balauri ti se pare din alta lume? Dar dinozaurii, nu pareau a fi fost balauri? Oameni nu cap de ciine, e doar o combinatie luata din natura, zmei - vezi balauri, extraterestri - oare nu toti au cap miini si picoare, deci e ceva tot din lumea asta, doar ca realizam ca poate exista asemenea fiinte si pe alte planete, ceea ce nu ar fi nimic neobisnuit. Zi-mi orice, si in dreptul fiecarui lucru vei gasi ceva natural, ceva din lumea in care traim. Insa nu e nimic natural in a trai vesnic, asta nu mai face parte din natura.
Intrebarea e : ce ai de pierdut daca tu crezi in Dumnezeu? Ok. Sa zicem ca poate aflam candva ca nu exista. Ce ai facut incorect ca ai crezut intr-un Dumnezeu care ti-a ghidat viata astfel incat sa nu traiesti in haos? A, da. Nimic.
Extraterestrii antici erau numiti zei. Domul zeu este unul dintre ei.
Era insetat de sange si a ucis documentat peste 25 de milioane de oameni.
Cred ca avea probleme psihice.
Deci cred.
Nu cred in Dumnezeu, de fapt nu cred in niciun zeu.
Nu se intampla nimic, nu mai pierzi timp si bani cu prostii.
Dumnezeu te iubeste si te vrea langa El, El iti respecta alegerile, dar te asteapta cu bratele deschise, pentru ca este Tatal tau, https://www.youtube.com/watch?v=omZ7d9BPnn4 uita-te pe acest canal e Youtube, si tine minte, fie ca crezi sau nu, El exista, nu conteaza ce crezi tu, El exista si te asteapta cu bratele deschise, esti fiica lui, si El tatal tau, El te-a creat si te ajuta in tot ceea ce faci, Nu iti parasi credinta, caci in viata de Dumnezeu o sa ai nevoie, iti garantez. Si prin Iisus noi putem fi copii lui Dumnezeu, dragostea Lui sa fie peste tine.
Da, cred. Daca nu crezi in Dumnezeu traiesti o viata intreaga in intuneric si la final e foarte greu de castigat raiul.Doar rugaciunile celor vii te pot ajuta.
Deci restul de 4 miliarde traiesc in intuneric?
Daca nu cred in Lumina, traiesc in intuneric.
Si numa voi crestini traiti in lumina ce concluzie
Eu vorbeam de un sens figurat. Lumina- Dumnezeu.
Nica daca crestini sunt in lumina de ce ei sunt capul rautatilor in mare parte a lumi? de ce ambele razboaie le-au facut cestini?
Eu nu vorbeam de crestinii care sunt doar cu numele.
Daca nu crezi nu se va intampla nimic.Pur si simplu nu crezi, consider ca religia este o alegere nu o obligatie
Daca tu crezi, si nu exista - nu ai pierdut Nimic; dar daca nu Crezi, si Exista - ai pierdut TOTUL.
Wow. Pascal. Om destept. Nu ma ridic la nivelul lui.
Poti crede ca exista si atat. Asta nu inseamna ca te ai scos. Din contra ai pus o. Pt ca nu faci nimic. In marile religii ale lumii se spune ca demonii cred mai mult decat oamenii in existenta divinitatii, insa atat.
Educatia si cultura au facut dintr un ateu si un credincios prietenia, de eg cioran si tutea.
Wulf întreabă:
ateul41827 întreabă:
Demi2837 întreabă: