Buna ziua/seara, as avea o intrebare la dumneavoastra. Stim cu totii ca a spune minciuni este pacat. Dar daca trebuie sa spun o minciuna ca sa scap pe cineva de la moarte sau ca sa evit o cearta, sau de a salva pe cineva. Tot este pacat? Ce parere aveti? As fi interesat. Multumesc anticipat!
Ordonare:
După relevanţă
Pacatul este ceva inventat. Nu are nicio definitie clara si concreta. Asa ca...
RăspundeCum adica pacatul este inventat? Dezvolta-ti ideea
Răspunde
Conceptul de păcat e o invenție umană.
Nu am ce sa mai dezvolt.
Cineva a stabilit odată acesta păcate. Un om ca mine sau ca tine
Bineînțeles că nu-i poți spune cuiva adevărul că are tensiunea 18, 20 sau chiar mai mult, că s-ar îngrozi și ar muri pe loc. Nici că medicul l-a depistat cu o boală incurabilă.
Consider că un medic poate să știe cum să facă asta.
Fiecare termen are o corespondenta, legatura cu totul (contextul). Daca eu iti scot un termen din limba romana si il pun intr-un context diferit, nu o sa mai intelegi. Vei interpreta (hermenéutica) diferit. Noul structuralism a facut un linguistic turn.
Ei bine Dumnezeu ne spune sa fim si discreti, oculti, separati nu doar manifesti. Exista o structura si un sens si cateodata este mai bine sa taci. Tacerea stinge multe relé. Ca sa protagonizezi binele altele trebuie sa le faci secundare. Nu poate sa predomine in acelasi timp doua lucruri. Ca sa se miste unul trebuie sa il opresti pe celelalt altfel nu iasa bine consonanta.
In ziua de astazi ala care sta pe tron reduce totul la absurd pentru ca stie ca are competenta si poate sa piarda tronul. Asta o sa intelegi cand o sa iesi in lume si o sa palpai lumea, cum exista o lupta pentru putere. Reducerea asta la absurd este ca si cum te-as intinde eu pe un pat si te-as lega de la maini pana la ochi. Si la ochi ti-as pune ceva ca sa steie drept. Deci rigiditatea asta nu se compara cu elasticitatea crestinului. El nu este nici prea intensiv si nici prea extensiv. Se misca intr-o margine de libertate naturala.
Daca vrei sa inveti darul lingvisticii important este sa incepi cu TEORIA GRAMATICII. Axul sintactic este cel mai important pentru ca acolo se structureaza limbajul. Darul luminii este important atunci cand se sting luminile.
Ipoteza face parte din métoda stiintifica. In aceasta ipoteza intra teoría gramaticii care te ajuta sa iti structurezi un rationament corect.Eugen Coșeriu vorbeste de axul paradigmatic. DOVADA STIINTIFICA vine dupa o presupoziție.
Pentru teoría cunoasterii este important adevarul si departarea de aparente si inselare. Ilustrationismul si demiurgul cosmologiei iti poate crea o iluzie falsa. Anumite lumini sunt inselatoare.
Hermogenes spune ca nominarea/numirea este conventionala (conventionalim lingvistic) nu naturala asa cum spune Crátilo (naturalism lingvistic). Aici apare o distintie intre logos/nomos si physis. Cuvantul cu Realitatea nu tot timpul corespund. Daca Crátilo spune ca CUVANTUL trebuie sa corespunda cu REALITATEA (lumea sensibila). Hermogenes relativizeaza si spune ca realitatea nu trebuie sa nege existenta mintii. Substanta, principiul, individualitatea, entitatea este mai a priori.
Bebelusul prima data isi da seama ca exista el (constientul moral) dupa aceea mama lui. Real este si el nu doar mama lui, ca daca se uita in exterior(constient colectiv) se pierde pe sine. Insa cum Dumnezeu este mai real decat amandoi (primul existent si principiu) trebuie sa acceptam un universal.
Una este procesul de creatie si alta alta actul de a denomina. De aceea vedem ca iuspozitivismul este altceva decat iusnaturalismul.
Actul comunicativ este un interschimb de informatie intre un emisor si un receptor. Dumnezeu nu comunica fortat ci accepta o autonomíe din partea celuilalt. Pentru a se da mesajul, interlocutorul trebuie sa pacteze acel contract. Lingvistica nu este fixa ci este un act creativ al ratiunii (forma nu substanta asa cum spune Louis Hjelmslev). Cognitia nu este Mecanicism. Legile Tarii se schimba asa cum vedem in Biblie. Insa Legile Naturale nu.
Axul Sintagmatic are functie combinatorie iar Axul Paradigmatic functie distintiva.
Pe axul sintagmatic vorbim de relationarea elementelor. Se vorbeste de cuvant-fraza, altii de monema-fraza iar daca descompunem si monema in unitati mai mici (corpuscule) iesim din axul sintagmatic. Analiza materiei se interrumpe (iesim din axul sintagmatic) si intram in unitati lipsite de semnificatie.
Locutiunea depinde de actul tau creator nu se structura. De aceea Chomski cu lingüística lui generativa este contra structuralismul linguistic.
Minciuna nu este păcat dacă trebuie să salvezi pe cineva, dar ca sa eviti o ceartă deja o dăm în relativism. "A evita o ceartă" poate însemna multe lucruri. Poate tu crezi că îți minți părinții ca să eviți o ceartă, dar de fapt vrei doar sa scapi de responsabilitatea ta de copil față de părinții tăi.
Ador această întrebare. 
Păi cam da, în principiu, e ok și bine să spui mereu adevărul. El te va elibera și te va face cel mai adevărat.
Dar o să ți povestesc așa pe ocolite câte ceva ca să înțelegi de fapt că și minciuna este esențială și face parte din viață.
O să iau chiar exemplul nebunii și oamenii care merg la psihiatrie și chiar cazul meu, cel de a fi profă. Îți dai seama că la noi în învățământ se pune accentul pe treaba asta cu sănătatea psihică și empatia. Însă acum nu înseamnă că eu o să mă duc să le spun părinților în gura mare și colegilor că sufăr de anxietate și iau pastile de la psihiatru.
Îmi iau tratamentul, mă chiunu să fiu un profesor, medic sau ce sunt eu cât mai bun și empatic, trag de mine să fac treabă, dar nu spun la nimeni nimic. Pentru că lumea oricum interpretează totul și e rău-voitoare.
Asta înseamnă că pe mine sau pe noi, oamenii nebuni care nu ne prezentăm problemele la angajare, suntem mincinoși?
Nu! Doar ne protejăm viața noastră privată și viața noastră în general. Prin omisiune sau minciună, ar spune oricine, da, dar asta nu înseamnă că facem ceva rău, e dreptul nostru să ne protejăm intimitatea și viața noastră.
Dacă spre exemplu e o crimă sau cineva a făcut rău altcuiva și tăinuie treaba asta, da, poate atunci nu e cel mai bine. Dar nu uita că până și asta se tăinuie sub ACEL COD DEONTOLOGIC, în anumite domenii, precum psihiatria, psihologia, terapia sau preoția.
Așa că, orice-ar fi, eu zic că dacă alegi să faci ceea ce ai ales să faci împăcat, știind că orice ai ales să bagi sub tăinuire, tu cu tine ești împăcat și scopul tău a fost bun.
Cum e la fel cu nebunul, care lumea l-ar arde pe rug, îl marginalizează, dar la Biblie scrie că "cine nu muncește, nici să nu mănânce" așa că și nebunul prin Biblie chiar trebuie să muncească, deci de ce nu s-ar duce să muncească, doar pentru că e nebun?
Iar legat de asta, mai are mama o vorbă pe care o aud veșnic în casă. "Oala acoperită, pe-afară nu dă." E Motto-ul mamei chiar de a nu spune despre dreapta ce o făcut stânga și tot așa.
Pricepi esența.
Ideea e că, orice faci, dacă ai făcut cu gânduri bune, e de bine. Și mai ales dacă nu a fost musai personal. Sau dacă scopul primordial o fost să stingi conflictul, nu să-l întețești.
"Scopul scuză mijloacele."
Tocmai despre asta spuneam mereu legat de acel adevăr. Că adevărul are darul de a lumina și a face oameni mai buni în lume, dar când adevărul este spus cu alt scop decât acesta, acela nu mai e adevăr e tiranie.
Chiar am eu o postare pe pagina pe care încerc să o promovez și sună cam așa :
"Opusul adevărului nu este minciuna, ci tirania și barbaria, nebunia."
Adică să explic. Opusul adevărului e tocmai adevărul ăla îndesat pe gât ca șnițelele și băuturica și prăjiturica, la oamenii compulsivi. Ba chiar uneori, suspectez că sunt două tipuri de oameni compulsivi: cei care-și fac rău singuri, prin vicii și cei care decid să facă rău altora prin acel adevăr.
Și nu uita că și propaganda era adevăr pe timpul războiului. Și propaganda era exact ce am spus eu mai sus, tiranie, nebunie, luptă de putere. Deci ia uite cum adevărul ăla luminos, care și eu îl promovez și cred că e ok să existe în lume, sub lupa unor despotici și nebuni, e un doar tiranie.
Dacă e să o luăm așa (dar o să divag, mai mult acum) și comunismul a fost tot un fel de adevăr despotic. Ceașcă, prin ordinea și disciplina lui, avea dreptate, oarecum, ținea oițele nebune și rătăcite sub control, un control pe care de altfel nu-l mai vedem azi. Mâncare și băturică la drumul mare, răsfăț și îmbuibare pe toate simțurile la drumul mare. Pe atunci produceam mult și cumpăram doar de ce aveam nevoie, azi produc doar multinaționalele, dar consumăm peste măsură. Ceașcă era nebun, dar sincer și Hitler, dar e exact cum am spus eu mai sus, în postarea mea. Au dus adevărul la extrem. Au profitat de pe urma lui, pentru scopurile lor meschine.
Pentru că și Hitler știa adevărul, iar adevărul da, ăsta este, oamenii nu vor face, decât 1% din proprie inițiativă ceva și ăia cel mai probabil vor fi Alfa, pentru o țară și nație mai bună. Și Ceașcă știa, drept exemplu vedem diferența din comunism, unde tinerii erau luați de pe stradă și băgați la muncă, azi abia tragem de noi să ne mai ducem la o muncă și dacă mai și ne face flit vreunii, pa.
Așa că, pune toate astea ce ți-am zis aici cap, la cap, judecă prin propriul filtru și ai să pricepi multe, dragă user.
Eu zic ca tot păcat este. Biblia e destul de clara când spune ca mincinoșii vor ajunge în iad (Apocalipsa 21:8)
Bună întebare!
Da, este păcat, pentru că la Dumnezeu nu există zone de gri.
Și chiar dacă aparent a salva pe cineva e un lucru bun, planul lui Dumnezeu poate să fie altul decât ce ne imaginăm noi că e bine.
Dacă Dumnezeu vrea ca cineva să nu moară sau să fie salvat, El are o infinitate de soluții prin care să facă asta fără să se folosească de minciuna mea sau a ta.
Noi avem o perspectivă limitata, dar ne inselam singuri daca credem ca putem fi de folos printr-o minciuna, indiferent de situatie.
Pe deasupra, Hristos spune despre sine că este "Adevărul", iar în Biblie mai scrie și că Satan este tatăl minciunilor, deci originea oricărei tendințe de a minți. Ar trebui să ne dea de gândit aceste lucruri.
Buna ziua, Whateverrr. Dintre toate raspunsurile care mi-au fost date, doar a ta este cea mai buna, rationala si corecta. Totusi as dori sa iti mai pun cateva intrebari care ar putea sa-ti clatine un pic ideea.
Avem exemple de oameni din vechiul testament care s-au folosit de minciuna. Stim ca evreii erau destul de vicleni. Cum ar fi:" David, cand fugea de Saul si a ajuns la preotul Ahimelec, la Nob, unde preotul il intrebase cum de ii singur si nu-i nimeni cu el, David ii raspunde ca l-a trimis imparatul intr-o misiune secreta. De ce s-a folosit David de minciuna? Si totusi Domnul a fost cu el. Sau avem ca exemplu pe curva Rahav care a ascuns iscoadele de canaaniti si le-a spus minciuni cum ca ar fi luat-o pe un drum. Sau un imparat care ar fiii zis ca ar dori sa tina o sarbatoare in numele lui baal si a cerut sa fie adunati toti preotii lui baal la aceasta sarbatoare. Si dupa ce s-au adunat, acesta i-a impresurat si i-a omorat pe fiecare. Cum de s-a folosit de minciuna?
Revenind, exista cazuri in care nu avem poate alta alternativa, incat trebuie numaidecat sa apelam la minciuna? Stiu ca sunt cazuri rare, dar totusi se pot intampla oricui.
Multumesc anticipat de raspuns!
Noi vedem că oamenii din VT mint și totuși. în final lucrurile se așează bine, pentru că scopurile Domnului se împlinesc. Avem mai multe versete prin proverbe ce confirmă faptul că ultimately, indiferent de ce facem noi, tot voia Sa se va împlini. Nu-L putem opri pe Dumnezeu când El decide ceva.
Legat de asta, revin la ce am spus mai devreme: oare chiar are Dumnezeu nevoie de minciunica mea?
Un lucru important de luat aminte este că, deși noi vedem persoanele din Biblie ca exemple de urmat (pentru că identificăm în ei trăsături de caracter frumoase, evlavie și credincioșie), ei sunt tot oameni și uită de puterea lui Dumnezeu, așa că se simt tentați să apeleze la mijloacele lor omenești ca să se ferească de un pericol.
Imaginează-ți că persoanele de care ai zis nu ar fi mințit, ci ar fi fost întru totul sincere. Crezi că ar fi pățit-o nasol încât Domnul să-i mustre "Hei, aici trebuia să minți, și ai mai fi trăit încă 30 de ani".
Dumnezeu niciodată nu lasă nerăsplătită încrederea în El și alegerea de a rămâne neprihănit și onest în situațiile de-a dreptul dificile, pe viață și pe moarte.
Da, învățăm de la un David multe lucruri bune, de la Solomon sau de la un Iosif. Dar numai Hristos trebuie să fie modelul nostru de urmat întru totul.
Altfel, sunt de acord că nu trebuie rostit orice adevăr, oricui, doar pentru că "trebuie spus adevărul". Sunt unele lucruri care țin de viața personală sau pur și simplu nu e înțelept să le spui. Sunt și cazuri când tăcerea poate deveni minciună, dar aici clar, depinde de la caz la caz.
O să mai 'meditez' și eu la aceste pasaje, în special la cel cu David, că nu l-am parcurs recent. Până una alta, îmi poți da un verset de acolo care confirmă că decizia lui David a fost binecuvântată de Dumnezeu?
Oricum, sunt convins că Domnul ne dă înțelepciune în situațiile complicate.
Nu zic să fim naivi. Îți dai seama că acei creștini care aduceau/împărțeau Biblii în țară pe vremea comunistă nu se autodenunțau, dar eu cred că dacă i-ar fi întrebat miliția dacă au adus Biblii, ar fi recunoscut. Este extrem de importantă mărturia noastră, să nu avem un caracter contradictoriu (care promovează adevărul, dar apelează imediat la minciună ca să-și apere pielea sau și mai și, lucrarea Domnului).
Idealul e să împletim neprihănirea cu inteligența și înțelepciunea.
"dacă i-ar fi întrebat miliția dacă au adus Biblii, ar fi recunoscut." - dar, dacă i-ar fi întrebat cu cine mai sunt în legătură în lucrarea asta de aducere a Bibliilor?
La ce zici tu nu mai e vorbă de minciună, ci de a alege dacă oferi sau nu informații sistemului.
Unii au cedat la presiune, alții nu. Fiecare după puterea lui.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
