Astea se numesc prejudecati stupide si eu ca creatorul universului am avut prejudecati favorizand un singur popor cel evreu, adevarat iti spun ca depinde de fiecare, intr o vreme credeam ca ma pot intelege cu oricine doar ca e ateu dar realitatea mia demonstrat altceva, stii cum e de la cine nu te astepti iti arata contrariul
Nici mama nu a citit-o.Mai ales bunica mea, ca ea nici carte nu stie.
Adica ei nu se cunosc pe ei insisi.
Da, și asta se referă la 90% din ceea ce se cred Românii care-l preaslăvesc pe Domnul Zeu(Dumnezeu). Ei sunt creștinii rebeli, adică nu au citit „ghidul creștinului"(Bibilia) ci fac după cum au auzit de la alții, au văzut la alții că fac, și le-a zis popa-n beserică că trebuie făcut.
Pe un necredincios în creștinism(probabil te referi) nu trebuie să-l bagi în seamă și nici nu se va arăta că nu este, doar dacă simte că cel care-l întreabă despre asta este cel puțin la fel de evoluat ca el. Dacă nu, respinge politicos discuția, iar dacă este agresat sub orice formă îi va atrage atenția interlocutorului său să înceteze de îndată acțiunea sa ofensatoare nejustificată asupra lui.
Exista o zicala: " ca sa cunoști un om va trebui sa mănânci cu el un sac de sare". Dar eu zic ca nici atunci, deoarece Dumnezeu ne avertizează in Biblie sa nu ne încredem in oameni. Asa ca trebuie sa ne încredem mai mult in Dumnezeu decât in oameni!
frato întreabă: