Da, dar odata intorsi la El, devii tot mai asemnanator cu El, mintea ta, artitudinea ta, faptele tale. Te imbraci cu El cu faptele neprihanirii. Haina de in subtire simbolizeaza faptele neprihanite ale sfintilor.
Da, cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat! Este atat de frumos sa traiesti cu scop, cu nadejde cu speranta! Sa stii ca la capat de drum te asteapta iubitul tau Isus!
Draga mea ca sa fi imbracat cu Cristos trebuie sa te nasti din nou. El te reprezinta, te acopera si te inconjoara in totalitate. Tu esti in El, pe deplin!
Cred ca ar trebui sa te mai documentezi! -Hristosul (Mesia, Alesul, trimisul) lui Dumnezeu pentru omenire; În Hristos suntem regenerați, înnoiți, născuți din nou, iar această nouă creație are o gândire spirituală, pe când vechea creație era orientată pe fire/ce este carnal. Noua creație are părtășie cu Dumnezeu, împlinește voia Lui și este devotată slujirii Lui. Vechea natură este incapabilă să facă aceste lucruri sau chiar și numai să le dorească. Vechea natură este moartă față de lucrurile Duhului și nu se poate aduce singură la viață. Este „moartă în greșeli și păcate" (Efeseni 2:1) și poate fi adusă la viață prin trezire spirituală, care are loc atunci când venim la Hristos și El locuiește în noi. Ah, uitam sa iti spun:Bine ai revenit!
„Cand ne imbracam cu Cristos"!
Asta este ultima aiureala!
Cristos,/ Hristos // Iisus Cristos este una dintre principalele zeitati, din religia creștina, deci un obiect ideatic și nu o haina.
Oamenii se imbraca cu haine nu cu obiecte ideatice ( obiecte abstracte din domeniul ideilor ).
Daca in loc sa folosești haine te vei te vei imbraca cu Cristos, vei fi goala, si fiind destul de frig, te vei alege cu o raceala.
Eu nu am nici o treaba cu creștinismul pe care il consider o religie mincinoasa si anacronica.
Din fericire pentru omenire, foarte multi oameni, nu sunt creștini și nu au nici o treaba cu Iisus și cu falsul păcat adamic.
Nu exista în realitate, nici nici un păcat adamic.
Care este RELIGIA adevarata?
Greu de spus, oricum nu cele care vorbesc despre falsul pacat adamic.
Religia creștină, cu falsul păcat adamic, a fost și este și acum, un mijloc de manevrare și de îndobitocire, al oamenilor, ( de anihilare a opiniilor individuale) și de ținere a acestora sub ascultarea „Cezarilor" vremelnici, --dă cezarului ce este al cezarului & întoarce și celălalt obraz, & ferice de cei săraci cu duhul etc----.
Și pe oricare dintre ramurile sale creștinismul este o religie incorectă, o aiureală, ce trebuie combătută, pentru că Dumnezeu de fapt ne vrea învățând și cunoscând și cunoscători și creatori & creativi, și că a pune problema că este un păcat să vrei să cunoști este o invenție a popilor / a castei parazitare a prelaților, care îi voiau pe oameni proști și necunoscători tocmai spre a îi putea parazita cât mai eficient, pe oameni, cu totul contrară voinței adevărate a lui Dumnezeu.
Trebuie să lămurim care este treaba cu păcatul adamic.
Câți oameni fac invenții și inovații? --(Acum au făcut un haos din acești termeni, anterior invenția era noutate absolută pe plan mondial și inovația noutate pe plan național.)---
Cei care fac invenții și inovații primesc și premii.
Toți acești oameni fac ceva creativ. Toți ăștia crează.
Câți dintre ăștia sunt creștini?
Jumătate sau mai puțini.
Toți oamenii independent de apartenența religioasă crează sau explicat altfel au fost hărăziți de Dumnezeul Creator cu capacitatea de a crea indiferent de apartenența la o religie sau alta, sau dacă sunt atei.
În rezumat Dumnezeul Creator i-a hărăzit pe toți oamenii cu „harul creației", indiferent dacă cred în vreo religie sau alta sau dacă sunt atei.
Pentru mai multe citește acest material :
" _____________( Păcatul Non Creației. ) _______________
Sunt și alte tipuri de păcate, despre care preotul nu îți va vorbii.
Mă refer la păcatul non creației, care în spate are alte serii întregi de forme de păcătuire.
Nu este nici momentul și nici locul să abordez probleme serioase privind păcatul non creației.
( Păcatul Non Creației cunoscut de foarte mulți, ar cam, lăsa muritori de foame, peste 90% din prelații, de pe planeta asta, care predică religii (incomplete), unde nici nu se vorbește explicit, despre păcatul non creației.)
Și religia trebuie înțeleasă ca ceva, care trebuie perfecționat și îmbunătățit mereu / în permanență, în funcție de nivelul de cunoaștere al Omenirii.
Toți oamenii independent de religia în care cred, au fost hărăziți de Creator cu „harul creației".
Evident că nu de idiot ce, este Creatorul i-a hărăzit, pe oameni cu harul Creației.
Ci pentru că oamenii trebuie să creeze, fiecare după puterile și capacitățile sale.
Extinzând raționamentul cu Creatorul ne idiot, putem pune problema obligației oamenilor de a crea și chiar despre păcatul non creației.
Pentru că fiecare om are datoria și obligația creației.
Deci ca după puterile sale să pună cărămiduțele lui la edificiul abstract de cunoaștere, progres și prosperitate al omenirii.
Ai obligația / datoria creație, ai obligația ( încă nescrisă în cărțile religioase, ale religiilor incomplete,) de a așeza cărămiduțele tale, după puterile tale individuale, la maiestosul edificiu abstract, dar necesar, cel de prosperitate și progres al Umanității.
Dacă careva ți-ar fi predicat din evanghelia creației, ( care nu apare ca evanghelie explicită în nici o religie incompletă ), ai fi înțeles că ai obligația creației.
Deci ai datoria să trăiești, să înveți permanent și pe parcursul vieții tale să pui și tu, după puterile tale, cărămiduțele tale, la edificiul abstract de progres și de prosperitate al Omenirii.
Că nu de cretin ce este, Dumnezeul Creator, te-a hărăzit și pe tine, cu harul creației, așa cum a hărăzit, pe toți oamenii indiferent că sunt creștini, necreștini, sau atei, cu harul creației, și cu capacitatea de a crea.
Nu ai știut, că ai obligația / datoria creației, dar acum știi!
Ăsta este rostu vieții tale, să creezi pentru a așeza și tu cărămiduțele tale, după puterile și după capacitatea ta, la impozantul edificiu de cunoaștere, creație, progres și prosperitate al Umanității.
Asta este calea cea adevărată, ăsta este drumul de urmat, în rest nu sunt decât vorbe.
Te-am ajutat, prin ceia că ți-am indicat drumul pe care TU trebuie să mergi, ți-am indicat și motivația de a trăii.
Păcatul non creației este un păcat grav.
Caută să nu păcătuiești, prin non creație.
Sunt evident și multe alte păcate, despre care se mai vorbește în / prin diverse religii.
A păcătui înseamnă de fapt,/ în realitate, a face rău cu gândul sau cu fapta, voluntar sau involuntar, asupra a ce are suflet.
Chestia drăguță este că și ne viul are suflet.
Dacă acceptăm că și ne viul are suflet, aspectele legate de ecologie și de valorificarea energiilor neconvenționale capătă niște valențe filozofico- religioase teribil de interesante, în acest context.
Și evident o altă justificare și ar necesita o altă abordare la nivelul acțiunilor și non acțiunilor umane.
O dovadă concludentă a faptului că ne viul are suflet este memoria apei.
Caută pe net despre memoria apei.
Ar fi cam aiurea să afirmi că apa este vie și este o ființă dar apa are memorie... și în context putem vorbi deci și despre sufletul ne viului.
Merită să vezi neapărat cu ochii tăi filmele astea :
http://www.youtube.com/watch?v=cmp6MgrPb24
http://www.youtube.com/watch?v=cxROTKBW4hU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=e8d-RbtD0uU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=ElFJLKG22nE&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=TBB6V8Vhbkg&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=o4XuNSZ1tZA&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=TURwuGkaFTU&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=TSPjlhT0yEM&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=FxtvBs4KNrI&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=9RkwWJCyFYE&feature=related
Sunt și altele dar mai mici.
Într-un asemenea context ecologia capătă dimensiuni religioase foarte clare.
Nu trebuie să ardem aiurea combustibilii fosili ci numai să îi chimizăm, și trebuie să ne ocupăm, noi oamenii, foarte serios de valorificarea energiilor neconvenționale deci fără să stricăm natura:
Ideea este că trebuie să demonstrăm / să probăm iubire pentru tot ce are suflet.
Caută să nu păcătuiești în general.
Că păcatele nu au iertare.
Sunt și religii mincinoase, care vorbesc despre iertarea păcatelor.
( Nu există burete pentru șters /spălat păcatele/radieră pentru șters păcatele, iar dacă vrei să cumperi „ indulgențe",, este ca și cum ai arunca banii la gunoi".
Păcatele pot fi contrabalansate parțial, cu fapte și gânduri „ suplimentar voluntar bune". )
Iar păcatele tale vor atârna ca niște pietre de moară în toate planurile existențiale, prin care va trece sufletul (și spiritul ) tău, în existențele tale ulterioare.
Tot păcatele tale vor implica / vor genera o predestinare mizerabilă, în toate existențele tale ulterioare, cu trup material.
Păcatul non creației, este o formă particulară de păcătuire, specifică numai ființelor, care au fost hărăzite / dăruite/ cadorisite de Creator cu capacitatea de a crea.
Nu am spus că trebuie să faci neapărat, statui ca Michelangelo, picturi ca Rafael sau ca Leonardo sau lucruri de astea, cu totul ieșite din comun.
Am spus numai de cărămiduțele tale, după puterile și capacitățile tale.
Dacă vei lucra într-un domeniu tehnic sau științific și vei face o descoperire epocală cu atât mai bine.
După ce vei face asta, vei putea spune spune : „astea sunt cărămiduțele, puse de mine ", și vei avea o mulțumire a ceva bine făcut.
Dumnezeu vine de la latinescul Dominus Deus /
/ Șeful/stăpânul zeilor.
Am voie să îi spun, despre o Divinitate de Ordin Suprem al Întregului Univers?
Aceasta în condițiile în care am definit, ca fiind Univers suma a tot cea ce există.
În aceste condiții cea ce alții denumesc Universuri capătă denumirea de porțiuni, zone de Univers.
Sub aspect terminologic nu mai putem să mai vorbim de universuri paralele ci vorbim de zone de univers în care au loc fenomene similare.
Nu mai vorbim de expansiunea universului ci de modificări de poziție relativă a unor ansambluri de corpuri, în cadrul aceluiași univers etc. ////
Cred că a apus epoca filozofiilor religioase statice, declarate mincinos, că sunt de sorginte divinică, în favoarea filozofiilor religioase dinamice, permanent perfectibile, în funcție de gradul de cunoaștere al Umanității.
///// Ideea este să nu păcătuiești la modul general și să nu păcătuiești în particular cu Păcatul Non Creație, că în măreția sa Creatorul, (în speță Divinitatea de Ordin Suprem al Universului,) i-a hărăzit pe toți oamenii, independent de apartenența la o religie sau alta, sau non apartenenta la o religie sau alta,
( că și ateism-ele sunt tot ca niște religii, dar cu panteon divinic vid (= zero zeități bune ) și simultan cu panteon malefic vid (= zero zeități rele )
)
cu cu harul creației.
Și nu a făcut-o de prost ce este!
Îți recomand să citești Istoria credințelor și ideilor religioase carte în trei volume de Mircea Eliade și "Filozofia esoterica a Indiei " Autor: CHATTERJI C. J. (Format: 13 x 20 cm număr de pagini: 144 )
Poate misiunea ta, sau rolul tău pe acest Pământ, ar putea să fie, să pui și tu cărămiduțele tale, la imensul edificiu imaterial, de prosperitate, progres și cunoaștere al Umanității!
Ce a ce ți-am spus eu : să creezi, să nu păcătuiești și să dovedești iubire sunt corecte și în situația limită de panteon divinic vid & simultan de panteon malefic vid.
Deci chiar dacă nu există nici un fel de Dumnezeu, astea rămân valabile oricum."
Nu este un material foarte bine elaborat, dar nici nu este foarte prost scris.
A vorbii de păcatul " de a vrea să cunoști" este ceva împotriva voinței reale a Creatorului!
Asta cu falsul păcatul Adamic, păcatul dorinței de a vrea să cunoști, este o minciună tipică castei parazitare a prelaților, care îi voiau pe oameni proști și necunoscători tocmai spre a îi putea parazita cât mai eficient, pe oameni.
În consecință nu există la modul real, nici un fel de păcat adamic, asta fiind o mare minciună inventată de prelați că Dumnezeu ne vrea învățând, cunoscând și creatori, că altfel nu hărăzea specia oameni cu capacitatea de a creea.
În consecință ca membru al speciei oameni, trebuie să păcătuiești cât mai puțin, să demonstrezi / probezi iubire față de cea ce are suflet, și să creezi -- existând etapele învățare, cunoaștere și creație---.
Din creștinism trebuie reținut numai ce este bun : că nu trebuie să furi, că nu trebuie să omori, etc,
iar nenumăratele prostii din creștinism, și creștinismul în general, trebuie aruncate la gunoi.
CALEA SFÂNTĂ
... cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu se vor putea rătăci.
Isaia 35. 8
Calea sfinţeniei este atât de dreaptă şi luminoasă, încât nici cele mai simple, şi nepricepute suflete nu se pot înşela, dacă o urmează fără întrerupere. Înţelepţii lumii au multe rătăciri, ei fac chiar greşeli deosebit de mari şi sfârşesc prin a nu-şi atinge ţinta. Prudenţa acestei lumi are vederea scurtă, şi ea conduce la locuri întunecoase pe aceia care o aleg. Sufletele sincere nu cunosc altceva mai bun, decât să facă ce le arată Dumnezeu şi aceasta îi ţine mereu pe drumul împărătesc, pe care merg sub ocrotirea lui Dumnezeu.
Suflete, nu cauţi tu niciodată să ieşi dintr-o încurcătură prin înşelăciune sau altceva asemănător? Ţine dreaptă calea sfântă a adevărului şi a integrităţii, şi vei fi urmat cel mai bun drum. Viaţa ta să fie fără întorsături sau cotituri. Fii drept şi fără teamă. Urmează-L pe Domnul Isus, fără să te gândeşti la urmări. Cine se foloseşte de minciună pentru a scăpa dintr-o mare nenorocire, ar putea să cadă într-un rău mai mare. Calea lui Dumnezeu e cea mai bună dintre toate. Mergeţi pe ea, chiar când oamenii v-ar crede nebuni; astfel veţi fi cu adevărat înţelepţi.
Doamne, Te rog călăuzeşte-i pe slujitorii Tăi pe un drum sigur, din pricina vrăjmaşilor lor.
M-am nascut din nou si constientizez acest adevar.Sunt in totalitate infasurata si acoperita in Cristos! Personalitatea si caracterul Lui radiaza acum prin mine in intreg mediul meu de influenta.
Draga, dar credinta in Dumnezeu nu ma impiedica sa cunosc ceea ce spune stiinta sau nu ma opreste sa ma bucur de performantele tehnologiei! Din contra, beneficiez la maxim de tot ceea ce imi ofera! Si nu imi afecteaza inteligenta in nici un fel! Din contra, ma lumineaza, imi deschide noi orizonturi. Incearca si tu.
Stiinta nu face altceva decat sa descopera din lucrarile si tainele lui Dumnezeu! Stiinta nu este impotriva lui Dumnezeu! Ele merg mana in mana!,, Ştiinţa fără religie este şchioapă,,
Soimos, mai bine in epoca bronzului cat despre tine sti ce faci:cauti o carte pe care n-ai gasit-o pana acum! Tocmai aceasta este problema''pentru ca nu sti despre ce carte este vorba''
Termenul evreiesc moshiach se referea la preoți evrei, la profeți și la regi, care erau unși când erau consacrați în funcțiile respective. De exemplu Cyrus, regele Persiei, este numit în Biblie „unsul lui Dumnezeu" (Isaia 45:1). Mai departe sunt numiți unși regele Solomon (1 Imparati 1:39), preoții evrei (Levitic 4:3), profetul Isaia (Isaia 61:1), Templul evreiesc și ustensilele lui (Exod 40:9-11), pâinea nedospită (Numeri 6:15), unși conform ritualului de ungere a lui Saul (1 Samuel 10:1). Mesia sau Messia este un personaj în iudaism, creștinism și islam. Acesta trebuie să fie ultimul urmaș pe tronul lui David. "Mesia" vine din limbile semitice: în ebraică משיח Moșiach, în arabă مَسيح Masīh, însemnând "uns". Acest cuvânt a fost tradus în greacă, unde a dat forma Χριστός, transcris românește Christos, Hristos sau Cristos.
Cred ca ai in buzunarul tau o foaie ingalbenita si rupta:''Cartea careia ii apartine aceasta foaie o cauti''. Caut-o singur!
biblie http://www.ebible.ro/biblia/romana/cornilescu/galateni/3/
27. Toti care ati fost botezati pentru Hristos v-ati imbracat cu Hristos.
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=29&cap=3
27. Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.
http://www.holybible.com/....../index.php
3:27 For as many of you as have been baptized into Christ have put on Christ.
Când am fost scufundate în trupul spiritual al lui Hristos, atunci El devine identitatea noastră spirituală (Romani 6:3; 1 Corinteni 12:13).
http://www.enseignemoi.com/bible/galates-3.html
27
vous tous, qui avez été baptisés en Christ, vous avez revêtu Christ.
Collaborative Dictionary French-English
revêtu, revêtue
adj.
dressed
revêtir
vt.
1) dress, 2) take on, 3) bear [BIZ]
se revêtir
vr.
put on
route non revêtue
nf.
bare road
revêtir un caractère
v.
show a character; show signs of
http://www.linternaute.com/dictionnaire/fr/definition/revetir/
revêtir : 1 expressions contenant le mot revêtir
Revêtir un caractère
Sens Prendre un aspect, une tournure.
Englezescul put on are și sensul a pune pe, a aplica, deci traducerea corecta ar fi fost nu a se îmbraca cu Cristos, ci a te scufunda în idea Cristică, sau a aplica asupra fiintei tale ideea de Cristos și ca sa aibă in limba română textul de la Galatieni 3. 27 trebuia formulat de maniera „ 27. Toti care ați fost botezati în Hristos ați aderat la ideile propuse și promovate de Hristos",
sau „Căci, toți care în Hristos v-aţi botezat, ați aderat la ideile propuse și promovate de acesta ( de Hristos)"
Religia mea, religia adevărului, este foarte simpla Ema :
1) omul = un foarte micuț dumnezeu
2) trebuie să păcătuim, cât mai puțin,
2) explicație :
A păcătui înseamnă de fapt,/ în realitate, a face rău cu gândul sau cu fapta, voluntar sau involuntar, asupra a ce are suflet.
Chestia este că și ne viul are suflet.
Caută să nu păcătuiești în general.
Că păcatele nu au iertare.
Păcatele pot fi contrabalansate parțial, cu fapte și gânduri „ suplimentar voluntar bune".
3) trebuie să probam iubire pentru tot cea ce are suflet.
( 3) explicație: și ne viul are suflet.)
4) trebuie să creem, că prin creația noastră, în felul acesta, ne manifestam plenar caracterul de ființe divinice.
5) În calitatea noastră de micuți dumnezei trebuie să îl avem ca model pe Dumnezeule Creator, pe Divinitatea de ordin suprem al întregului univers despre care postulăm că este: creator, perfect și ireproșabil.
( 5 explicativ : Aceasta în condițiile în care am definit, ca fiind Univers suma a tot cea ce există.)
Creștinismul, cu falsul păcat adamic, ca religie a minciunii, este ceva foarte complicat, în opoziție cu religia adevărului, care este f simplă.
În răspunsurile date de mine, ai aproape tot ce iți trebuie, ca să treci de la o religie a minciunii, la religia adevărată.
Examenul cu teologul, prof. univ. de teologie, dr. Constantin Galeriu pe Creștinism ortodox, l-am dat acum 18 ani, iar atunci cunoșteam mai bine Biblia, dar azi nu mai știam de textul inepțial din Galateni 3. 27. „cu îmbrăcatul în Cristos".
De atunci, de la acel examen scris, și de când nu am mai fost la Viena, cu toate că am scris cea mai bună lucrare, că Galeriu a vrut în plus, bani și să îi și pictez fără bani icoane, (dar icoane pictate în conformitate cu canoanele iconografice ale bisericii creștin ortodoxe,), aceasta când oficial excursia era gratis, că era plătită de biserica romano-catolica, nu mă mai pasionează teribil inepțiile religiei mincinoase, cu falsul păcat adamic, numită creștinism.
Atunci când ei erau la Viena și eu în București, am înțeles, pentru a n-a oară, că eu și creștinismul, ne aflăm pe zone diferite, iar intersecția este mulțimea vidă.
Dacă de pe la nouă-zece ani, am devenit un ateu, cu mult mai convins, decât este azi raymusic, fiind fundamental revoltat de inepțiile conținute în cărțile genezei și exodului și de lucruri din evangheliile canonice. De fapt, ca adult, nu aveam nici o șansă reală, să ader la o asemenea religie, a minciunii.
Am învățat ceva creștinism, după 1990 datorită mormonilor, sectei evangheliste (sau evanghelice) și ulterior creștinism ortodox, inclusiv catehism ortodox.
Cunosc încă mult prea bine creștinism, cu mult mai bine, decât multi creștini practicanți, dar eu sunt adeptul religiei adevărate, care pleacă de la faptul, că ființa umană este divinitate.
Oarecum superioară creștinismului mi-a părut credința Bahai, dar acum nu îți mai pot preciza dacă ei au sau nu păcatul adamic, dacă au diavoli șamd.
De fapt, nu este nimic, nici de capul religiei Bahai.
http://www.bahai.org.ro/istorie_ro.php
http://www.adevarul.ro/......34358.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Credin%C8%9Ba_Bah%C3%A1'%C3%AD
http://www.theophilos.3x.ro/......aha'i.html
http://religiilelumii. weebly. com/bahai.html
http://www.bahai.org.ro/faq.php
http://www.crestinortodox.ro/secte-culte/bahaismul-72877.html
Cu faptele bune.Haina de in subtire reprezinta faptele neprihanite ale sfantilor.
Imbracarea noastra cu Cristos are conotatia de invaluire totala intr-un vesmant mult mai larg, ca atunci cand intri cu totul intr-un sac.Imagineaza-te intr-un sac suficient de mare pentru a te cuprinde astfel incat sa nu mai poti fi vazuta de loc.Acesta este sensul de a fi ''imbracat cu Cristos''