„Conceptul nemuririi este rodul gândirii greceşti, în timp ce speranţa învierii ţine de gândirea ebraică... După cuceririle lui Alexandru, iudaismul a asimilat treptat concepte greceşti." — Dictionnaire Encyclopédique de la Bible (Valence, Franţa; 1935), editat de Alexandre Westphal, vol. II, p. 557.
„Nemurirea sufletului este o noţiune grecească apărută în cultele mistice ale antichităţii şi elaborată de filozoful Platon." — Presbyterian Life, 1 mai 1970, p. 35.
„Noi ce zicem? Admitem că există ceva numit moarte? Şi acest ceva să fie altceva decât despărţirea sufletului de trup? Nu asta înseamnă oare a fi mort: despărţit de suflet, trupul să rămână singur în el însuşi, iar sufletul, despărţit de trup, să rămână singur în el însuşi? Nu e aşa că moartea este tocmai acest lucru?" „Sufletul primeşte în sine moartea aşadar? Nu, n-o primeşte. Deci sufletul este ne-muritor? Ne-muritor." — „Phaidon", de Platon, secţiunile 64c, 105e, traducere de Petru Creţia, editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 46, 132.
Când era în Atena, apostolul Pavel a predicat vestea bună în faţa unei mulţimi în care se aflau şi filozofi greci. Aceştia au ascultat ce a spus el despre singurul Dumnezeu adevărat şi despre îndemnul la căinţă. Dar ce s-a întâmplat apoi? Pavel şi-a încheiat discursul spunând: „[Dumnezeu] a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul locuit, prin Omul pe care L-a rânduit şi despre care a dat tuturor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi". Aceste cuvinte au provocat tulburare. „Când au auzit ei de învierea morţilor, unii îşi băteau joc" (Faptele 17:22–32). Teologul Oscar Cullmann spune: „Grecilor care credeau în nemurirea sufletului trebuie să le fi fost mai greu decât altora să accepte mesajul creştin despre înviere. . . Învăţătura marilor filozofi Socrate şi Platon nu poate fi deloc armonizată cu cea a Noului Testament".
În societatea elenă dinaintea lui Socrate şi a lui Platon se credea, de asemenea, că sufletul continuă să trăiască după moarte. Pitagora, renumitul matematician grec din secolul al VI-lea î.e.n., a susţinut că sufletul este nemuritor şi supus transmigraţiei. Înaintea lui, Tales din Milet, considerat primul filozof grec care se cunoaşte, a susţinut că nu numai oamenii, animalele şi plantele au un suflet nemuritor, ci şi lucrurile de felul magneţilor, întrucât ei pot pune fierul în mişcare, atrăgându-l. Grecii antici susţineau că sufletele morţilor erau transportate cu barca pe celălalt mal al râului Stix, spre un vast tărâm subteran, numit tărâmul de jos. Acolo, judecătorii decideau dacă sufletele trebuiau să fie torturate într-o temniţă cu ziduri înalte sau dacă urmau să dobândească fericirea în Câmpiile Elizee.
Între secolele al VII-lea şi al V-lea î.e.n., conceptul pare să fi parcurs drumul de la misterioasele culte religioase greceşti la filozofia greacă. Ideea unei vieţi de apoi în care sufletele rele vor primi o pedeapsă dureroasă a fost vreme îndelungată foarte îndrăgită, timp în care s-a cristalizat şi răspândit. Filozofii s-au contrazis la nesfârşit cu privire la natura exactă a sufletului. Homer susţinea că, în momentul morţii, sufletul îşi lua zborul, producând un bâzâit, ţârâit sau fâşâit audibil. Epicur spunea că sufletul avea într-adevăr greutate şi că era, prin urmare, un corp infinitezimal.
Dar cel mai mare susţinător al nemuririi sufletului a fost, probabil, filozoful grec Platon, care a trăit în secolul al IV-lea î.e.n. Modul în care el a descris moartea învăţătorului său, Socrate, arată că el avea convingeri foarte asemănătoare cu cele ale zeloţilor din Masada secolelor de mai târziu. Aşa cum a afirmat biblistul Oscar Cullmann, „Platon ne arată că Socrate a murit în calm şi pace deplină. Moartea lui Socrate a fost o moarte frumoasă. El nu a cunoscut acel sentiment de groază. Socrate nu s-a temut de moarte, deoarece, într-adevăr, ea ne eliberează de corp. . . Moartea este marele prieten al sufletului. Aşa ne învaţă el şi, într-o perfectă armonie cu învăţătura sa, aşa şi moare".
Sper sa iti fie de folos.
Crestinii sunt responsabili pentru cruciade asa ca taci din gura
Papa nu crestinii
Cauta mai mult pe net ca ai sa gasesti.Grecii aveau o viziune destul de pesimista asupra vietii de dincolo.Ei credeau ca dupa moarte ajungi intr-un fel de iad, un taram subpamantean al lui Hades, care era strabatut de cateva rauri care semnificau cate ceva fiecare: tristete, uitare etc.Era iarasi Platon care credea ca sufletul este nemuritor.
Mormintele grecilor erau impodobite in functie de averea lor. Dupa ce mureau oamenii ce au facut rau ajungeau in imparatia lui Hades, loc intunecos, plin de chinuri.Dar daca faceau fapte bune ajungeau in gradina lui Hades, loc frumos, luminos.
Trebuie sa gesesti aici ce cauti:
Mentalitati si atitudini in Evul Mediu:
vezi sursa:
http://www.referatele.com/......le-com.php
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: