Care este diferenta dintre religia ortodoxa de cea a lui iehova? Fundaa!

Cei care practică religia adevărată pot fi recunoscuţi după convingerile şi conduita lor. Deşi sunt imperfecţi şi fac greşeli, închinătorii adevăraţi se străduiesc, ca grup, să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu. Să analizăm în continuare şase criterii după care pot fi identificaţi cei care practică religia adevărată.
Slujitorii lui Dumnezeu îşi bazează învăţăturile pe Biblie. Chiar Biblia afirmă: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi utilă ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet echipat pentru orice lucrare bună" (2 Timotei 3:16, 17). În plus, apostolul Pavel le-a scris colaboratorilor săi creştini: „Când aţi primit cuvântul lui Dumnezeu, pe care l-aţi auzit de la noi, l-aţi acceptat nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum este într-adevăr, ca pe cuvântul lui Dumnezeu" (1 Tesaloniceni 2:13). Aşadar, convingerile şi conduita celor care practică religia adevărată nu se bazează pe idei sau pe tradiţii omeneşti, ci pe Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, Biblia.
Isus Cristos şi-a bazat învăţăturile pe Cuvântul lui Dumnezeu, lăsându-ne astfel un model. Într-o rugăciune adresată Tatălui său ceresc, el a zis: „Cuvântul tău este adevăr" (Ioan 17:17). Isus a crezut în Cuvântul lui Dumnezeu, iar tot ceea ce preda era în armonie cu Scripturile. El obişnuia să spună: „Este scris", iar apoi cita un verset biblic (Matei 4:4, 7,  10). În mod asemănător, slujitorii lui Dumnezeu din prezent nu le predau altora idei personale. Ei sunt convinşi că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi bazează învăţăturile pe ceea ce este scris în această carte.
Cei care practică religia adevărată i se închină numai lui Iehova şi fac cunoscut numele său. Isus a declarat: „Lui Iehova, Dumnezeul tău, să te închini şi numai lui să-i aduci un serviciu sacru" (Matei 4:10). Prin urmare, slujitorii lui Dumnezeu se închină numai lui Iehova. Ei îi învaţă pe alţii despre numele adevăratului Dumnezeu şi despre personalitatea lui. Această activitate de instruire face parte din închinarea lor. În Psalmul 83:18 se spune: „Numai Tu, al cărui Nume este DOMNUL [Iehova, NW; vezi nota introductivă din Biblia Cornilescu], Tu eşti Cel-Prea-Înalt peste tot pământul!" Isus ne-a arătat prin exemplul său cum trebuie să-i ajutăm pe alţii să-l cunoască pe Dumnezeu. Iată ce a spus el într-o rugăciune: „Le-am dezvăluit numele tău oamenilor pe care mi i-ai dat din lume" (Ioan 17:6). Şi adevăraţii închinători din prezent îi învaţă pe alţii despre numele lui Dumnezeu, precum şi despre scopurile şi calităţile sale.
Slujitorii lui Dumnezeu manifestă o iubire sinceră şi dezinteresată unii faţă de alţii. Isus a spus: „Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi" (Ioan 13:35). Creştinii din secolul I au avut o astfel de iubire. Iubirea divină depăşeşte barierele rasiale, sociale şi naţionale şi îi uneşte pe oameni într-o fraternitate foarte puternică (Coloseni 3:14). Membrii religiilor false nu se bucură de astfel de legături de iubire. De ce? Deoarece se ucid între ei din cauza diferenţelor naţionale sau etnice. Adevăraţii creştini nu ridică armele împotriva fraţilor lor de credinţă sau împotriva altora. Biblia spune: „Copiii lui Dumnezeu şi copiii Diavolului se evidenţiază prin următorul fapt: Oricine nu practică dreptatea nu provine din Dumnezeu, nici cel care nu îşi iubeşte fratele. Să ne iubim unii pe alţii; nu precum Cain, care provenea din cel rău şi şi-a înjunghiat fratele". — 1 Ioan 3:10–12; 4:20, 21.
Cu siguranţă, iubirea autentică înseamnă mult mai mult decât a nu-i ucide pe alţii. Adevăraţii creştini îşi folosesc cu altruism timpul, energia şi resursele pentru a se ajuta şi încuraja reciproc (Evrei 10:24, 25). Ei îşi ajută fraţii de credinţă în timpuri grele şi sunt cinstiţi în relaţiile cu alţii. De fapt, ei aplică în viaţă sfatul biblic ‘de a face ce este bine faţă de toţi’. — Galateni 6:10.
Adevăraţii creştini îl acceptă pe Isus Cristos drept mijlocul de salvare oferit de Dumnezeu. Biblia declară: „Nu există salvare în nimeni altul, căci nu există alt nume sub cer care să fi fost dat printre oameni prin care trebuie să fim salvaţi" (Faptele 4:1). Isus şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru oamenii ascultători (Matei 20:28). Mai mult decât atât, Isus este uns de Dumnezeu Rege al Regatului ceresc care va domni peste întregul pământ. Dumnezeu ne cere să ascultăm de Isus şi să aplicăm învăţăturile Fiului său pentru a primi viaţă veşnică. În Biblie se spune: „Cel care exercită credinţă în Fiul are viaţă veşnică; cel care nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa". — Ioan 3:36.
Adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu nu fac parte din lume. Când a fost dus înaintea conducătorului roman Pilat pentru a fi judecat, Isus a spus: „Regatul meu nu face parte din această lume" (Ioan 18:36). Indiferent în ce ţară trăiesc, adevăraţii continuatori ai lui Isus se supun Regatului ceresc, păstrând o strictă neutralitate faţă de acţiunile politice ale lumii. Închinătorii lui Iehova nu se implică în conflictele ei, dar nici nu se amestecă în deciziile altora de a adera la un partid politic, de a candida la un post guvernamental sau de a vota. Însă, chiar dacă sunt neutri din punct de vedere politic, adevăraţii închinători ai lui Dumnezeu respectă legile ţării în care trăiesc. De ce? Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu le porunceşte ‘să fie supuşi autorităţilor superioare’, adică autorităţilor guvernamentale (Romani 13:1). Totuşi, dacă li se cere să facă ceva care este în contradicţie cu normele lui Dumnezeu, închinătorii adevăraţi imită exemplul apostolilor, care au spus: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni". — Faptele 5:29; Marcu 12:17.
Adevăraţii continuatori ai lui Isus predică Regatul lui Dumnezeu drept unica speranţă a omenirii. Isus a prezis: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile; şi atunci va veni sfârşitul" (Matei 24:14). În loc să-i încurajeze pe oameni să se îndrepte spre conducătorii umani pentru a găsi soluţii la problemele lor, adevăraţii continuatori ai lui Isus Cristos predică Regatul ceresc al lui Dumnezeu drept unica speranţă a omenirii (Psalmul 146:3). Isus ne-a învăţat să ne rugăm pentru acest guvern perfect: „Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ" (Matei 6:10). Cuvântul lui Dumnezeu a prezis că acest Regat ceresc ‘va sfărâma şi va nimici toate [aceste] împărăţii [din prezent], dar el însuşi va dăinui pentru totdeauna’. — Daniel 2:44.
Pe baza lucrurilor pe care tocmai le-am analizat, întreabă-te: Ce grupare religioasă îşi întemeiază toate învăţăturile pe Biblie şi face cunoscut numele lui Dumnezeu, Iehova? Membrii cărei religii manifestă iubire divină, exercită credinţă în Isus, se păstrează separaţi de lume şi predică Regatul lui Dumnezeu drept unica speranţă a omenirii? Care grupare religioasă de pe pământ se conformează tuturor acestor cerinţe? Dovezile arată cu claritate că Martorii lui Iehova. — Isaia 43:10–12.

Asemanarea e ca ambele sunt o minciuna.

În Noul Testament, Fiul lui Dumnezeu vorbeşte aproape "obsesiv" de o singurã Bisericã, (se subliniazã insistent unicitatea ei )! "Seriozitatea" afirmaţiilor Sale se leagã de faptul cã ŞI-A DAT VIAŢA PENTRU EA -Fapte 20, 28): Efeseni 4, 13; Fapte 20, 28; I Corinteni 3, 11; Ioan 17, 22; Matei 16, 18; Efeseni 4, 4-6; I Corinteni 1, 12-13; Evrei 3, 14; Matei 18, 17...

Mergând pe firul istoriei, fiecare moment din aceastã istorie, confirmã faptul cã suma de învãţãturi lãsate de Hristos Bisericii şi de Apostoli, primelor comunitãţi creştine, a rãmas neschimbatã în Biserica Ortodoxã, "strãmoşeascã" pentru cã a însoţit întreaga istorie a românilor, completa istorie a creştinismului...

Spre deosebire de Biserica Ortodoxã, organizaţia iehovistă, este o grupare care s-a separat din adventisti în secolul XIX, s-a separat de Biserica Noului Testamentarã, ei înşişi recunoscând faptul că nici nu sunt creştini.

Numele folosit de ei sste o pronunţie NESCRIPTURISTICĂ (deoarece EVREII N-AU PRONUNŢAT NICIODATĂ "Iehova"! (incredibil dar adevărat!)

Este important a nu se confunda iniţialele YHWH întâlnite în Vechiul Testament (pe lângă alte 5000 de expresii referitoare la Dumnezeu) cu pronunţia greşită "Iehova" (este o variantă de vocalizare în engleză destul de neinspirată; o pronunţie ceva mai bună fiind – "Iahve" – şi totuşi rămânând un compromis forţat!),

Pronunţia propusă ad-hoc, "Iehova", nu este acceptată de niciunul dintre rabinii care au existat vreodată în istoria poporului evreu (SPECIALIŞTI în domeniul ebraicii şi a pronunţiei ei, - singurii în măsură să se pronunţe în privinţa acestor aspecte!).

Respectiva pronunţie (pentru că nu este un nume ci doar o "pronunţie" este o CREAŢIE UMANĂ ALEATORIE, obţinută prin îmbinarea abuzivă şi arbitrară a două dintre cele aproape 5000 de "nume divine": Yhwh şi Adonai. Numele "iehova" este un compus arbitrar rezultat prin îmbinarea dintre consoanele unui nume şi vocalele(!) altui nume... (deci, o compoziţie cel puţin ciudată...).
Să nu facem o confuzie de neiertat!

Stricteţea regulilor absurde a fost de al început o caracteristică a "organizaţiei martorilor".

Un simplu exemplu îl constituie ÎNDRĂZNEALA SAU IMPERTINENŢA "întemeietorului" sectei, Charles Taze Russel, cel care ajunsese să pretindă că inventatorii cultului ar fi mai presus de Scriptură, că "ORICINE CITESTE NUMAI Biblia AJUNGE IN INTUNERIC (!?!), pe cand cine citeste NUMAI scrierile lui Russel ajunge la adevar (!?!).

Din păcate, acest lucru nu s-a schimbat deloc pentru bieţii oameni prinşi în mrejele acestui cult. Doctrina lor se schimbă periodic prin broşurile care vin de la cartierul lor general din SUA!

1)
Numele folosit de ei este o pronunţie NESCRIPTURISTICĂ (deoarece EVREII N-AU PRONUNŢAT NICIODATĂ "Iehova"! (incredibil dar adevărat!)

"Iahve" este forma întâlnită în Vechiul Testament (ortodocşii nu au pronunţat niciodată consoanele Y-H-W-H sub forma greşită "Iehova")
Este important a nu se confunda consoanele Y-H-W-H întâlnite în Vechiul Testament (pe lângă alte 5000 de expresii referitoare la Dumnezeu) cu pronunţia greşită "Iehova" (este o variantă de vocalizare în engleză destul de neinspirată; o pronunţie ceva mai bună fiind – "Iahve" – şi totuşi rămânând un compromis forţat!),

Pronunţia propusă ad-hoc, "Iehova", nu este acceptată de niciunul dintre rabinii care au existat vreodată în istoria poporului evreu (SPECIALIŞTI în domeniul ebraicii şi a pronunţiei ei, - singurii în măsură să se pronunţe în privinţa acestor aspecte!).

Respectiva pronunţie (pentru că nu este un nume ci doar o "pronunţie" este o CREAŢIE UMANĂ ALEATORIE, obţinută prin îmbinarea abuzivă şi arbitrară a două dintre cele aproape 5000 de "nume divine": Yhwh şi Adonai. Numele "iehova" este un compus arbitrar rezultat prin îmbinarea dintre consoanele unui nume şi vocalele(!) altui nume... (deci, o compoziţie cel puţin ciudată...).
Să nu facem o confuzie de neiertat!

2).Divinitatea Fiului dar şi a Duhului Sfânt sunt clar exprimate în Scriptură!

Toate, DAR ABSOLUT TOATE problemele si neintelegerile anticrestinilor care sunt impotriva Treimii vin doar din neintelegerea Jertfei si a asumarii "rolului" pe care Fiul lui Dumnezeu l-a avut în lume:


Dumnezeu Fiul este egal cu Tatăl, nicidecum inferior sau supus Tatălui.
În "ROLUL" ASUMAT DE BUNĂVOIE prin întrupare (în acelaşi timp rămânând şi Dumnezeu), El S-a jertfit şi S-a smerit, în faţa tuturor, a oamenilor, dar şi în raport cu Tatăl, pentru a duce până la capăt „rolul" asumării întregii umanităţi asupra Lui.

Prin Întruparea Sa, Mântuitorul Hristos, păstrându-şi divinitatea, şi asumându-şi şi firea umană, El şi-a asumat şi "slăbiciunea" acestei firi în relaţia cu oamenii dar şi cu Tatăl. Jertfa Sa după Întrupare, a fost adusă de El în relaţie cu Tatăl, ca jertfă a naturii umane, asumate în mod voluntar (deşi era Dumnezeu), şi atunci, în mod absolut logic, termenii care exprimă o aparentă inferioritate în relaţie cu Dumnezeu Tatăl, de fapt se referă la „partea umanităţii" (pe care El şi-a asumat-o în mod liber în relaţie cu Tatăl, din cauza Întrupării, deşi Fiul este egal cu Tatăl).

Dumnezeu Fiul, egal şi deofiinţă (! termen consacrat, în mod special scris legat) cu Tatăl, şi-a asumat supunerea faţă de Tatăl doar pentru că liber, şi-a asumat şi rolul de „mijlocitor", intermediar, pentru oameni.

Iată doar o mică parte din versetele care Îl prezintă pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care a şi fost numit cu apelativul unic YHWH (Iahve – acordat în special "Tatălui" în Vechiul Testament) :

Coloseni 1, 16. Pentru că ÎNTRU EL (Dumnezeu Fiul - Hristos) AU FOST FĂCUTE TOATE, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.
Coloseni 1, 17. EL ESTE MAI ÎNAINTE DECÂT TOATE şi TOATE PRIN EL SUNT AŞEZATE.

Ioan 1, 3: „Toate prin El (Dumnezeu Fiul - Hristos) s-au făcut; şi FĂRĂ EL NIMIC NU S-A FĂCUT DIN CE S-A FĂCUT."
Ioan 1, 4: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor."

Evrei 1, 1. După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci,
Evrei 1, 2. În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi PRIN CARE A FĂCUT ŞI VEACURILE;

Miheia 5, 1: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar OBÂRŞIA LUI ESTE DINTRU ÎNCEPUT, DIN ZILELE VEŞNICIEI."

Profetul Isaia Îl numeste pe Mesia (pe Mântuitorul Hristos) "Dumnezeu-Tare, Domn al pacii, PĂRINTE AL VEACULUI ce va sa vina’’

Daniel 7, 14: "Şi Lui (singurul numit Fiul Omului în Noul Testament a fost doar Mântuitorul Hristos – Fiul lui Dumnezeu ÎNTRUPAT) I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia, şi toate popoarele, neamurile şi limbile Îi slujeau Lui. STĂPÂNIREA LUI ESTE VEŞNICĂ, stăpânire care nu va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată."

Daniel 7, 27: "Iar regatul şi stăpânirea şi mărirea regilor de sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt; ÎMPĂRĂŢIA LUI ESTE ÎMPĂRĂŢIE VEŞNICĂ şi toate stăpânirile Îi vor sluji Lui şi pe El Îl vor asculta".

Facere 1, 1: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul." In textul ebraic original, Dumnezeu este numit printr-un substantiv la plural, Elohim (intenţia de a exprima pluralul este foarte clară, evreii nu aveau pluralul ca formă de politeţe, în acelaşi timp gramatica foarte scrupuloasă a scrierii ebraice exclude orice greşeală sau omitere), dar verbul este întotdeauna la singular, Dumnezeu este unul singur!

Iuda 1, 14 Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Lui,

Matei 27, 54 „Iar sutaşul şi cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!

Marcu 15, 39 „Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu! etc…


O mică parte din versetele care Îl prezintă pe Duhul Sfânt ca PERSOANĂ, şi chiar PERSOANĂ DIVINĂ:

Matei 28, 19 – "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." (Enumerarea prezintă CLAR EGALITATEA cu Tatăl şi cu Fiul)

Evrei 3, 7 - "De aceea, precum ZICE Duhul Sfânt: "Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui,"
Evrei 3, 8- "Nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie,"
Evrei 3, 9 – "Unde M-AU ISPITIT părinţii voştri, M-AU ÎNCERCAT, şi au văzut FAPTELE MELE, timp de patruzeci de ani."
Evrei 3, 10 – "De aceea M-AM MÂNIAT pe neamul acesta şi am zis: Pururea ei rătăcesc cu inima şi CĂILE MELE nu le-au cunoscut,"
Evrei 3, 11 – "Că M-AM JURAT în mânia Mea: "Nu vor intra întru ODIHNA MEA!"."

Ioan 15, 26. Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.

Fapte 20, 28. Drept aceea, luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma, întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său.

Efeseni 4, 30 -"Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării."

Evrei 2, 4- " Împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă?"

Fapte 7, 51 "Voi cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt, precum Şi părinţii voştri, aşa şi voi!



Duhul Sfânt ESTE PERSOANĂ! El este în acelaşi timp de natură spirituală. Aşa cum textul spune despre Dumnezeu (Sfânta Treime) că locuieşte în inima omului, deşi este de natură "personală", la fel Duhul Sfânt poate să "umple"şi să "boteze" (fiind de natură spirituală El poate "umple" sau "cuprinde" inima şi sufletul omului):

Luca 1, 41-"Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt,

Matei 3, 11 " Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc." Etc…

3).
Din cauza INCULTURII acestei secte, PLANUL EXPRIMĂRII METAFORICE este confundat cu realitatea! Mântuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi nu vreun Arhanghel Mihail, cum delirează "martorii" aberaţiei.
Aberaţia lor este o erezie ce nu ţine cont de faptul că PLANUL EXPRIMĂRII METAFORICE a Scripturii este mai bogat chiar şi decât într-o lucrare literară!

Întâlnim foarte des intersecţia dintre două planuri stilistice:

1). AL SENSULUI PROPRIU (de exemplu: unitatea din cadrul Divinităţii: "una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine")
2). PLANUL EXPRIMĂRII METAFORICE (de exemplu: oamenii să fie "una" cu divinitatea, adică apropierea lor, sfinţirea lor, mântuirea lor).

De ce sunt puse cele două serii de planuri să se intersecteze direct? De ce se recurge atât de des la STILUL METAFORIC?

Din mai multe cauze:

1). Limitele evidente ale alfabetului şi lexicului poporului evreu!

2). Este modul plastic de a transpune o realitate, o IDEE MORALĂ ABSTRACTĂ, într-o formă accesibilă omului simplu căruia îi era destinată (prin comparaţie directă cu aspecte mai "familiare").
Maniera limbajului metaforic avea scopul de a facilita înţelegerea mesajului "imagini artistice" şi comparaţii directe.

3). Acesta este stilul culturii poporului evreu... reflectat gramatica, stilistică, în topica propoziţiei.
Atât Noul Testament cât şi Vechiul Testament, abundă în metafore, analogii, figuri de stil nu tocmai uşor de interpretat de către cititorul neînvăţat cu acest stil al culturii evreieşti.
4). Stilul acesta valorifică o bogată sferă de nuanţe stilistice!

Iată doar câteva din ATRIBUTELE DIVINE ale Fiului lui Dumnezeu, ale lui Dumnezeu Fiul:


Coloseni 1, 16. Pentru că ÎNTRU El (Dumnezeu Fiul - Hristos) AU FOST FĂCUTE TOATE, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El.
Coloseni 1, 17. EL ESTE MAI ÎNAINTE DECÂT TOATE ŞI TOATE PRIN El AŞEZATE.

Ioan 1, 3: „Toate prin El (Dumnezeu Fiul - Hristos) s-au făcut; şi FĂRĂ
EL NIMIC NU S-A FĂCUT DIN CE S-A FĂCUT."
Ioan 1, 4: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor."

Evrei 1, 1. După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci,
Evrei 1, 2. În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi PRIN CARE A FĂCUT ŞI VEACURILE;

MESIA, Hristos – Fiul lui Dumnezeu este DIN VEŞNICIE. Niciunul dintre ERETICI să nu Îl confunde pe Dumnezeu cu creatura, PE CARE El a CREAT-O!

Miheia 5, 1: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar OBÂRŞIA LUI ESTE DINTRU ÎNCEPUT, DIN ZILELE VEŞNICIEI."

Profetul Isaia Îl numeste pe Mesia (pe Mântuitorul Hristos),, Dumnezeu-Tare, Domn al pacii, PĂRINTE AL VEACULUI ce va sa vina’’

4). Milenarismul este o erezie ce nu ţine cont de PLANUL EXPRIMĂRII METAFORICE a Scripturii care este mai bogat chiar şi decât într-o lucrare literară!

Motivele pentru care se recurge atât de des la STILUL METAFORIC au fost expuse si mai sus:

1). Limitele evidente ale alfabetului şi lexicului poporului evreu!

2). Este modul plastic de a transpune o realitate, o IDEE MORALĂ ABSTRACTĂ, într-o formă accesibilă omului simplu căruia îi era destinată (prin comparaţie directă cu aspecte mai "familiare").
Maniera limbajului metaforic avea scopul de a facilita înţelegerea mesajului "imagini artistice" şi comparaţii directe.

3). Acesta este stilul culturii poporului evreu... reflectat gramatica, stilistică, în topica propoziţiei.
Atât Noul Testament cât şi Vechiul Testament, abundă în metafore, analogii, figuri de stil nu tocmai uşor de interpretat de către cititorul neînvăţat cu acest stil al culturii evreieşti.
4). Stilul acesta valorifică o bogată sferă de nuanţe stilistice!

5).
Sufletul este nemuritor, VESNICIA a fost sadita IN SUFLETUL FIECARUI OM, iar în cer, Dumnezeu nu limitează accesul unui anumit număr strict de personae! Dumnezeu nu este abuziv aşa cum aberant îşi imaginează martorii"!


DUPĂ VIAŢA BIOLOGICĂ, SUFLETELE NU MOR, nu se sting, aşa cum preferă unii să creadă:

Luca16, 22: Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.
Luca16, 23: Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui.

"Şi ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat." Ecclesiast 12, 7

"Fiecăruia (SUFLETELOR DE "DINCOLO") dintre ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei" Apocalipsa 6, 9-11

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" Luca 12, 4

"Si precum este randuit oamenilor, o data sa moara, iar dupa aceea sa fie judecata" (Evrei 9, 27).

"Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10

"Când a rupt El pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina lucrării de mărturie pe care o avuseseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: ‚Până când Doamne, Tu care eşti suveran, sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?’ Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi a fraţilor lor care vor fi omorâţi ca şi ei" (Apocalipsa 6, 9-11).

"Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu cu Hristos, deoarece asta ar fi cu mult mai bine. Dar pentru voi este mai necesar să rămân în trup" (Filipeni 1, 23-24). Dacă existenţa lui Pavel alături de Hrisos în viaţa de dincolo, imediat după ieşirea din această viaţă,, ar fi mult mai bună" rezultă de aici că este o existenţă conştientă în care sufletul nu dispare pur şi simplu.

Indiferent că oamenii sunt buni sau răi, sufletele lor nu vor muri niciodată. Imediat după sfârșitul vieții, SUFLETUL ÎŞI CONTINUĂ EXISTENŢA. Până vom conștientiza asta prin experiența proprie, nu ne rămâne decât să credem cuvântul Scripturii (referitor la nemurirea sufletelor).

5).
Cuvântul "suflet" ARE ÎN BIBLIE MAI MULTE ÎNŢELESURI!

1). Uneori se referă la VIAŢA (trupului) unei persoane;
2). alteori la PERSOANA însăşi;
3). iar în alte cazuri se referă la PARTEA LĂUNTRICĂ CE SUPRAVIEŢUIEŞTE MORŢII OMULUI!

Organizaţia iehovistă, în mod conştient greşit, neagă această ultimă semnificaţie a cuvântului suflet. Dar sunt contrazişi de toate celelalte versete referitoare la suflet ale Bibliei:,, Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." (Matei 10, 28);

"Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu vă mai pot face nimic. Am să vă spun de cine să vă temeţi: temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de Acesta să vă temeţi" (Luca 12, 4-5). Textul ne spune că după moartea omului, el poate fi aruncat în gheenă. Dacă nu ar mai rămâne nimic după moarte, aşa cum pretind unii, ce mai poate fi aruncat în gheenă?

În II Corinteni 5, apostolul Pavel vorbeşte despre corp ca despre un cort pământesc în care trăim, adăugând că el ar dori să fie acasă cu Domnul şi că "toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut pe când trăia în trup" (II Corinteni 5, 10). Dacă cei numiti "iehovisti" ar avea dreptate, ce parte din Pavel ar putea să părăsească trupul şi să meargă acasă la Domnul? Apocalipsa 6, 9-11 vorbeşte despre "sufletele celor înjunghiaţi" care cer lui Dumnezeu răzbunarea sângelui lor. Este adăugat că "fiecăruia din ei li s-a dat o haină albă şi li s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până când se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi fraţilor lor care aveau să fie omorâţi ca şi ei". Deşi aceste suflete fuseseră ucise, ele sunt descrise ca fiind în prezenţa lui Dumnezeu şi având o conversaţie cu El!

5).
Fie ca sunt de fericire sau nefericire, locurile in care vor fi asezate sufletele sunt vesnice! Nu exagereaza nimeni in aceasta privinta, CI SCRIPTURA O SPUNE in mod categoric:

Chiar dacă ar putea fi vorba de un limbaj simbolic, acesta s-ar referi cel mult la suferinţa spirituală a sufletelor si poate mai putin a trupurilor, dar în nici un caz la vreo dispariţie a sufletelor!



Ioan 5, 29: „Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre ÎNVIEREA VIEŢII şi cei ce au făcut cele rele spre ÎNVIEREA osândirii."

Ecclesiast 3, 11: „Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El A PUS ÎN INIMA LOR (a tuturor) şi VEŞNICIA, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit."

Ioan 5, 26: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are VIAŢĂ VEŞNICĂ şi la judecată nu va veni (se deduce că "ceilaţi" vor veni, nu sunt morţi...). "

II Corinteni 5, 1: 1. „Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, VEŞNICĂ, în ceruri."

Iuda 1, 6: Iar pe îngerii care nu şi-au păzit vrednicia, ci au părăsit locaşul lor, i-a pus la păstrare sub întuneric, în lanţuri VEŞNICE, spre judecata zilei celei mari.

Iuda 1, 7: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip ca acestea, s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui VEŞNIC.

Iuda 1, 13: "Valuri sălbatice ale mării, care îşi spumegă ruşinea lor, stele rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în VEŞNICIE.

Marcu 3, 29: Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda VEŞNICĂ.

Matei 18, 8: Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel VEŞNIC.

Matei 25, 41: „Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel VEŞNIC, care este gătit diavolului şi îngerilor lui."
Matei 25, 46: Şi vor merge aceştia la osândă VEŞNICĂ, iar drepţii la VIAŢĂ VEŞNICĂ.

II Tes 1, 9 Ei vor lua ca pedeapsă pieirea veşnică de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui,

Daniel 12, 2: Şi mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor scula, unii la VIAŢĂ VEŞNICĂ, iar alţii spre ocară şi ruşine VEŞNICĂ.

6).
Organizaţia iehovistă susţine în mod greşit că biserica creştină ar fi limitat abuziv de Dumnezeu la doar 144.000 persoane (!)

Dar, ca şi în cazul altor simboluri din cartea Apocalipsei (care conţine aproape numai limbaj simbolic), şi numărul 144.000 are valoare simbolică, fiind un multiplu al numărului simbolic 12, referitor la cele 12 seminţii ale lui Israel. Numărul celor,, 12.000 de pecetluiţi" din fiecare seminţie nu este un număr predestinat(!) de Dumnezeu ci un număr cu valoare simbolică.

Interpretarea "Turnului de Veghe" este profund greşită şi tendenţioasă în încercarea de a-şi argumenta învăţăturile eretice. Apocalipsa 7, 4 spune că cei 144.000 fac parte dintre fii lui Israel. "Din tribul lui Iuda 12.000 erau pecetluiţi, din tribul lui Ruben 12.000, din tribul lui Gad, 12.000, etc. Cum ar fi putut fi specificat mai clar statul Israel, altfel decât prin listarea celor douăsprezece seminţii care constituie naţiunea?

Dacă referirea la cei 12.000 din fiecare seminţie este pur simbolică, atunci, şi suma celor douăsprezece numere este tot simbolică, 144.000! Dar iehoviştii îl iau în sens literal. Iată cum din nou, interpretarea lor duce la o contradicţie foarte mare.

7).
Sfinţii sunt atestaţi:
Iată şi din Sfânta Scriptură mărturii în acest sens:

Iuda 1, 14 "Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul cu ZECILE DE MII DE SFINŢI ai Lui,"

- "Şi când a luat cartea, cele patru fiinţe şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut înaintea Mielului, având fiecare alăută şi cupe de aur pline cu tămâie care sunt rugăciunile SFINŢILOR." Apocalipsa 5, 8...

- „Şi a venit un alt înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu RUGĂCIUNILE TUTUROR SFINŢILOR, pe altarul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit, din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor." (Apocalipsa, VIII, 3-4)

- II Tes. 1, 10 " Când va veni să se preamărească întru sfinţii Săi şi să fie privit cu uimire de către toţi cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a găsit crezare în ziua aceea."

- I Tes. 3, 13 " Spre întărirea inimilor voastre, ca să fiţi fără de prihană întru sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Iisus Hristos, cu toţi sfinţii Săi."
- Iov 15, 15 " Dacă Dumnezeu nu are încredere în sfinţii Săi şi dacă cerurile nu sunt destul de curate înaintea ochilor Săi,"
- Solomon 4, 15 " Neamurile văd, dar nu pricep nimic şi nu-şi bat capul cu aşa ceva, că adică harul lui Dumnezeu şi mila Lui sunt cu aleşii Săi şi că poartă grijă de sfinţii Săi." Etc...

- Iacov cap.5, 16:,, şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului." (Trebuie menţionat că drepţii din cer nu sunt oameni morţi! Ei "trăiesc" în imediata apropierea a lui Dumnezeu şi se pot ruga Lui, asemeni îndemnului apostolului Iacov!)

- „În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!" (II Corinteni, V, 20)

- Alte citate asemănătoare: (Coloseni, IV, 12), (Coloseni, I, 9),. (Apocalipsa, V, 8), etc.

- "Vă îmbrăţişează Epafras, care este dintre voi, rob al lui Iisus Hristos, pururea luptând pentru voi în rugăciunile sale, ca să staţi desăvârşiţi şi plini de tot ce este voinţa lui Dumnezeu." (Coloseni, IV, 12).

- „De aceea şi noi, din ziua în care am auzit aceasta, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voii Lui, întru toată înţelepciunea şi priceperea duhovnicească" (Coloseni, I, 9)


Prin cinstirea sfinţilor, noi îi luăm pe sfinţi ca rugători alături de noi către Dumnezeu, îi sensibilizăm, pentru ca alături de ei rugăciunea noastră să fie mai puternică, mai vie, şi încrederea noastră la fel... (căci "mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului").
"RUGĂCIUNILE SFINŢILOR" din Apocalipsa 8, 3 nu sunt altceva decât intervenţii ale sfinţilor în numele celor care au nevoie de ajutor de la Dumnezeu.

De 2000 de ani, creştinii i-au văzut pe sfinţi, pe oamenii drepţi, ca fiind persoane ale căror rugăciuni sunt ascultate de Dumnezeu.

7).
Cinstirea trupurilor drepţilor este atestată:

Creştinii apostolici, cei din timpul apostolilor, venerau sfinţii, strângeau osemintele lor şi le cinsteau (unul dintre exemple este cel al actului martiric al Sf. Mucenic Ignatie, decedat între 98 – 117 în care se menţionează grija şi cinstea purtată de comunitatea creştină acestor martiri şi sfinţi)

Una dintre mărturiile cele mai vechi despre cinstirea şi prăznuirea sfintelor moaşte (începutul secolului al doilea creştin), ne-o dă epistola Bisericii din Smirna, în legătură cu martiriul Sfântului Policarp (ÎNAINTE DE ANUL 166! ):

„Noi am strâns osemintele lui ca un odor mai scump decât aurul şi decât pitrele scumpe şi le-am aşezat unde se cuvine; aici ne vom aduna cu bucurie şi Domnul ne va da nouă să sărbătorim ziua naşterii sale celei martirice, spre amintirea biruinţelor sale şi spre întărirea altor luptători".

Această cinstire nu se confunda cu cinstirea divinităţii, cinstirea adusă numai lui Dumnezeu! Aşa cum fac şi ortodocşii astăzi (menţionez, cei care sunt autentici, cei cu adevărat ortodocşi, care îşi cunosc şi îşi respectă credinţa!), ei nu confundau cinstirea sfinţilor cu cinstirea care trebuie acordată divinităţii!



Atitudinea de cinstire a osemintelor este întâlnită CHIAR ȘI ÎN VECHIUL TESTAMENT:

"Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de moabiţi. Dar iată, odată când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi speriindu-se au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela S-A ATINS DE OASELE LUI ELISEI ȘI A ÎNVIAT şi s-a sculat pe picioarele sale" ( IV.Regi13,20-22).

Astfel, cu evlavie şi cinste a fost dus în Canaan trupul lui Iacov patriarhul de către fiul său Iosif şi de către fraţii lui (Facere 50, 1-14). După cum Moise a dus şi el la ieşirea din Egipt, cu aceeaşi veneraţie trupul lui Iosif: "Atunci a luat Moise cu sine oasele lui Iosif "…(Ieşire 13, 19).
Era astfel, în Vechiul Testament o veneraţie deosebită mai ales pentru trupurile celor drepţi. Vedeau în ele o prezenţă a harului şi un simbol al nemuririi.

Despre regele Iosia se spune că a restaurat cinstirea Legii: "Iar regele Iosia, după ce arse pe jertfelnic oasele din morminte, venind la mormântul omului lui Dumnezeu, a poruncit pentru el: "Lăsaţi-l în pace, nimeni să nu se atingă de oasele lui. Şi au păstrat oasele lui şi oasele proorocului care venise din Samaria" (IV.Regi 23,16-18).

De aceea zice Psalmistul: " Domnul păzeşte toate oasele lor, niciunul din ele nu se va zdrobi (Ps. 33, 19)

8) Nu îi sunt clare sărbătorile? Evreii aveau zeci de sărbători, sute de obiecte de cult… Iar Legea aceasta le-a fost dată de Dumnezeu. Dumnezeu a impus "ritmul" sărbătorilor în tot Vechiul Testament.
Şi atunci după mintea îngustă a unor "necreştini", noi creştinii nu avem voie să cinstim evenimente sfinte precum Naşterea Domnului sau Învierea Domnului? Departe de noi această nebuneală stranie a sectelor necreştine…

În Vechiul Testament Dumnezeu le cerea evreilor să nu MANANCE sange, nicidecum sa nu faca transfuzii, nu este inclus acest lucru! Dar în filiera de gandire dereglata a unei secte in care "varful piramidei", liderul ascuns le dicteaza periodic modificări peste modificări ale doctrinei, orice este posibil!

12). Profeţii Vechiului Testament şi Biserica creştină nu s-au implicat şi nu se implică în "politică", dar au dorit să se asigure că există dialog cu conducerea tării (asta au facut inclusv profetii) pentru ca această conducere să fie observata şi mustrată daca se indepărtează de aplicarea principiilor morale creştine!



13) "Pentru Martori lucrurile materiale nu reprezintă o prioritate?" Wow…., dar zeciuiala lunară obligatorie, a zecea parte din toate veniturile, este oare tot un "lucru spiritual"?

10). Există la ei sute de erezii pe bandă rulantă...
Dar iată unul care le-a făcut posibile pe toate celelalte:

Un simplu exemplu îl constituie ÎNDRĂZNEALA SAU IMPERTINENŢA "întemeietorului" sectei, Charles Taze Russel, cel care ajunsese să pretindă că inventatorii cultului ar fi mai presus de Scriptură, că "ORICINE CITESTE NUMAI Biblia AJUNGE IN INTUNERIC (!?!), pe cand cine citeste NUMAI scrierile lui Russel ajunge la adevar (!?!).

Din păcate, acest lucru nu s-a schimbat deloc pentru bieţii oameni prinşi în mrejele acestui cult. Doctrina lor se schimbă periodic prin broşurile care vin de la cartierul lor general din SUA!

Nu există noţiunea de "nume personal" al lui Dumnezeu! Lui nu I se atribuie un singur nume, ci aproximativ 5000 de nume!

Divinităţii din Vechiul Testament nu I se atribuie un singur nume, ci aproximativ 5000 de nume!

Cât privește Vechiul Testament, acesta redă fidel TOATE numele atribuite lui Dumnezeu! Astfel că, după calculele specialiştilor, în Vechiul Testament existau aproape 5000 de nume sau adresări referitoare la Dumnezeu!

Exemple de nume date lui Dumnezeu: - ELOHIM (apare de peste 2.570 de ori), EL ELION, EL ROI, EL SHADAI (cel puţin de 49 de ori), ADON, ADONAI (apare de 400 de ori), EL-ELOHE, EL (apare de 217 ori), ELOAH (apare de 57 de ori), EHIEH, ELION (cel puţin 30 de ori), ETC…!


Pentru a da unitate de sens diferitelor adresări către divinitate, Apostolii, sub inspiraţie divină, căci altfel nu văd cum, au folosit în tot Noul Testament numele de Dumnezeu. Aceasta a fost alegerea apostolilor şi nu putem să nu avem încredere în cei care ne-au lăsat textele sacre…

Toate DAR ABSOLUT TOATE problemele si neintelegerile anticrestinilor care sunt impotriva Treimii vin doar din neintelegerea Jertfei si a asumarii "rolului" pe care Fiul lui Dumnezeu l-a avut în lume:


Dumnezeu Fiul este egal cu Tatăl, nicidecum inferior sau supus Tatălui.
În "ROLUL" ASUMAT DE BUNĂVOIE prin întrupare (în acelaşi timp rămânând şi Dumnezeu), El S-a jertfit şi S-a smerit, în faţa tuturor, a oamenilor, dar şi în raport cu Tatăl, pentru a duce până la capăt „rolul" asumării întregii umanităţi asupra Lui.

Prin Întruparea Sa, Mântuitorul Hristos, păstrându-şi divinitatea, şi asumându-şi şi firea umană, El şi-a asumat şi "slăbiciunea" acestei firi în relaţia cu oamenii dar şi cu Tatăl. Jertfa Sa după Întrupare, a fost adusă de El în relaţie cu Tatăl, ca jertfă a naturii umane, asumate în mod voluntar (deşi era Dumnezeu), şi atunci, în mod absolut logic, termenii care exprimă o aparentă inferioritate în relaţie cu Dumnezeu Tatăl, de fapt se referă la „partea umanităţii" (pe care El şi-a asumat-o în mod liber în relaţie cu Tatăl, din cauza Întrupării, deşi Fiul este egal cu Tatăl).

Dumnezeu Fiul, egal şi deofiinţă (! termen consacrat, în mod special scris legat) cu Tatăl, şi-a asumat supunerea faţă de Tatăl doar pentru că liber, şi-a asumat şi rolul de „mijlocitor", intermediar, pentru oameni.

Versetul Iezechiel 18, 4 nu se referă la nici o moarte a sufletului!

Să ne uităm la CONTEXT. Despre ce vorbeşte autorul aici? Israeliţii murmurau împotriva lui Dumnezeu, citând un verset care zicea: "Părinţii au mâncat struguri acri şi copiilor li s-au strepezit dinţii" (vers. 2) - ei se plângeau de faptul că pedeapsa pentru ceea ce a făcut tatăl, cade asupra urmaşilor săi!

Iar versetul 4 vine ca un răspunsul al lui Dumnezeu la această problemă de mai sus: "Cel ce a păcătuit, acela va muri". (în sensul că va fi ÎNVINOVĂŢIT, PEDEPSIT sau se va COMPROMITE din cauza păcatelor sale, nu pentru "ale altora").

În text nu se vorbeşte despre condiţia, starea în care se va afla omul mort ci numai despre cauza căderii sau compromiterii sale.

LA CE SE REFERĂ expresia "sfinţească-se numele tău"?
De ce se spune " sfinţească-se numele tău "? Se prezintă aici datoria cinstirii şi respectării lui Dumnezeu în "Întregimea Lui", în toată deplinătatea Sa, şi nu doar pe aspecte separate gen: slava, puterea, numele, înţelepciunea, iubirea, cinstea, onoarea, bunatatea, demnitatea, atotputernicia, etc…

Iată dovada:
Expresia nu este altceva decât o SINÉCDOCĂ, o exprimare METAFORICĂ, care îi ia pe nepregătite pe cei care au dormit la orele de literatură!…
"SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s. f. Figură de stil care constă în lărgirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea PĂRŢII ÎN LOCUL ÎNTREGULUI şi a întregului în locul părţii, a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este făcut un lucru în locul lucrului însuşi etc."

Nimeni nu poate contesta faptul că, la capitolul figurilor de stil și a limbajului metaforic, Biblia este inegalată având puternic reprezentate ABSOLUL TOATE FIGURILE DE STIL, prin variate exemple chiar!
Încă o dată este imperios necesar să se avertizeze asupra pericolului interpretării Bibliei în mod exclusivist, cu "ochelari de cal", cu o înțelegere limitată, restrânsă și ruptă din context!

Dacă cineva spune "poporul acesta este talentat". Pot înţelege eu prin acest lucru că absolute toţi avem disponibilităţi de "genii"? Ori că nu există excepţii în rândul acestui popor? Nu, nicidecum… Este doar o exprimare METAFORICĂ, CONTEXTUALĂ!

Nu este primul şi nici ultimul caz în care Scriptura foloseşte "sinecdoca" (aşa cum absolute TOATE figurile de stil îşi găsesc materializare în cuprinsul Scripturii).

Matei 28,18 "Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.
Matei 28, 19 "Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele TATĂLUI şi al FIULUI şi al SFÂNTULUI DUH."

Iată cum versetul precedent preintă pe cele trei ipostasuri divine (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh) CA FIIND DISTINCTE (NU SE CONFUNDĂ).

Nenumărate alte versete ale Sf. Scripturi prezintă PENTRU FIECARE ÎN PARTE ATRIBUTELE DIVINE dar şi faptul că au împreună aceeaşi fire sau natură divină!

Spuneam şi mai înainte că toate DAR ABSOLUT TOATE problemele şi neînţelegerile anticrestinilor legate de UNITATEA Sf. Treimi (trei ipostasuri care au aceeaşi FIRE sau NATURĂ divină) vin doar din neînţelegerea Jertfei şi a ASUMĂRII "ROLULUI" pe care Fiul lui Dumnezeu l-a avut în lume!

Acest "ROL" asumat de bună voie SCHIMBĂ toate raportările Fiului către Tatăl, este asumarea unei "inferiorităţi" (care ţinea de firea umană asumată temporar ŞI NU DE CEA DIVINĂ! )


Dumnezeu Fiul este egal cu Tatăl, nicidecum inferior sau supus Tatălui.
În "ROLUL" ASUMAT DE BUNĂVOIE prin întrupare (în acelaşi timp rămânând şi Dumnezeu), El S-a jertfit şi S-a smerit, în faţa tuturor, a oamenilor, dar şi în raport cu Tatăl, pentru a duce până la capăt „rolul" asumării întregii umanităţi asupra Lui.

Prin Întruparea Sa, Mântuitorul Hristos, păstrându-şi divinitatea, şi asumându-şi şi firea umană, El şi-a asumat şi "slăbiciunea" acestei firi în relaţia cu oamenii dar şi cu Tatăl.

Jertfa Sa după Întrupare, a fost adusă de El în relaţie cu Tatăl, ca jertfă a naturii umane, asumate în mod voluntar (deşi era Dumnezeu), şi atunci, în mod absolut logic, termenii care exprimă o aparentă inferioritate în relaţie cu Dumnezeu Tatăl, de fapt SE REFERĂ LA "PARTEA UMANITĂŢII" (pe care El şi-a asumat-o în mod liber în relaţie cu Tatăl, din cauza Întrupării, deşi Fiul este egal cu Tatăl).

Dumnezeu Fiul, egal şi "deofiinţă" cu Tatăl, şi-a asumat supunerea faţă de Tatăl doar pentru că liber, ŞI-A ASUMAT ŞI ROLUL de "MIJLOCITOR", intermediar pentru oameni faţă de Tatăl.



Hristos era acum Cel Care îi reprezenta acum pe oameni în raport cu Tatăl (pentru împăcare), îi reprezenta pe oameni în raport cu DIVINITATEA!

Filipeni 2, 6 - "Care, DUMNEZEU FIIND ÎN CHIP, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,"
Filipeni 2, 6 - "Ci S-A DEŞERTAT PE SINE, CHIP DE ROB LUÂND, făcându-Se ("rol" asumat de bună voie) asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,"
Filipeni 2, 6 - "S-A SMERIT PE SINE, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce."

"Întâiul născut" este altceva decât "creatura", dar necreştinii nu vor dori niciodată să vadă asta. "Creatura" este cea care A FOST FĂCUTĂ CHIAR DE FIUL LUI DUMNEZEU!


"Întâiul născut" este prezentarea limbaj simbolic a faptului că Fiul este născut din Tatăl "ma înainte te toţi vecii", sau o "naştere" continuă (dar nu în termenii embriogenezei umane!) tot la fel cum Duhul Sfânt purcede sau PROVINE continuu din veşnicie din Tatăl!

"Întâiul născut" subliniază în limbaj metaforic (limbaj stilistic în care Biblia este extrem de condensată) apropierea maximă, unică prin natura ei, între Tatăl şi Fiul (singurul numit distinct şi nominal Fiu în toată Scriptura!).

Numitorul comun, punctul comun între cele trei ipostasuri ale Treimii îl reprezintă FIREA sau NATURA DIVINĂ (diferită de firea sau natura umană!) unică şi comună celor trei ipostasuri personale.

În toată Biblia expresia "întâiul născut" se referă la un fiu din aceeaşi "familie", de aceeaşi "natură" cu ceilalţi din respectiva familie: dacă e vorba de fiu al lui Iacov e din "familia" lui Iacov, daca e "fiu" dintr-un regn animal atunci e de ACEEAŞI NATURĂ CU SPECIA RESPECTIVĂ şi nu om sau altceva, dacă e numit fiu al lui Faraon inseamnă ca este fiu ŞI NU CREATURĂ "mesterita" de faraon!

Şi pe acelaşi raţionament, dacă Hristos este în Sfânta Scriptură singurul numit în sens propriu şi distinct FIU AL LUI DUMNEZEU, înseamnă că e de ACEEAŞI NATURĂ CU TATĂL "FIULUI"!

Dar bine spune Scriptura despre unii rătăciţi: "aveți ochi dar nu vedeți, urechi dar nu auziți".

-Numele lui Dumnezeu - Iehova - este prezent in traducerea lor eretica a Bibliei (New World Translation) de 7210 ori;
-Nu cred in Sf. Treime;
-Hristos e "cel mai mare om care a trait vreodata". Anterior intruparii, dar si dupa aceasta, e confundat cu Arhanghelul Mihail;
-Duhul Sfant este o energie impersonala;
-Calculeaza neincetat parusia si sustin mileniul - imparatie pamanteasca de 1000 de ani;
-Nu cred in suflet, nici in iad si chinuri;
-Impart in clase pe cei mantuiti: 144.000 de "martori" vor guverna in cer cu Hristos, restul pe pamant;
-Nu cinstesc pe Maica Domnului, sfintii, moastele;
-Nu au sarbatori si sunt foarte ostili atat celor crestine (Paste, Craciun), cat si celor laice;
-Nu au Sf. Taine;
-Prozelitismul este o cerinta expresa; ridicat la rang de dogma;
-Interzice transfuziile, tratamentele medicale, vaccinuri, transplanturi;
-Intalnim refuzul exercitarii dreptului la vot si refuzul contactelor cu "nemartorii" in afara intalnirilor prozelitiste.

Ei considera ca bogatia lor materiala vine de la Dumnezeu si asta este pentru ei este principalul, mantuirea. Raiul il vad pe pamant si ca vor se scalda in bogatii materiale.