Care este explicatia ca exista inca oameni de stiinta/savanti care sunt creationisti si de asemenea crestini? Vreau parere voastra

Tu esti adeptul scientismului? Eu zic ca o dai in bara.Doar cei care sunt complexati de „stiinta" si de „halatul alb" o cotesc in „ere", „evolutie", miliarde de ani, etc...Credem intr-o Creatiune in 6 zile literale. Dumnezeu putea sa creeze intr-o fractiune de secunda TOTUL. Dar a ales unitatea de timp, pentru om, ca sa-i ofere „saptamana" si Sabatul.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Nu, eu cred in ceea ce spune Biblia, despre creatie, ca nu au fost zile obisnuite de 24 ore. Oricum, noi am mai discutat acest subiect.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Danay cum iti explici crearea vegetaiei inaintea soarelui daca tu zici ca au fost ere intre aceste momente? Sa nu fie stiut Dumnezeu ca vegetatia are nevoie de Soare?

Răspunde

Raportează

Evaluează

Sper sa iti fie utile aceste informatii.
Înţelegerea capitolului 1 din Geneza
Primul capitol al Bibliei ne furnizează câteva detalii cu privire la unele acţiuni importante întreprinse de Dumnezeu pentru a pregăti pământul ca să fie stăpânit de om. Acest capitol nu ne furnizează toate detaliile; în timp ce îl citim, nu ar trebui să ne neliniştească gândul că acesta omite detalii pe care cititorii din vechime oricum nu le-ar fi înţeles. De exemplu, când Moise a scris acest capitol, el nu a vorbit despre alge şi bacterii microscopice. Aceste forme de viaţă au fost văzute pentru prima dată de om după inventarea microscopului, în secolul al XVI-lea. Moise nu a vorbit în mod concret nici despre dinozauri, a căror existenţă a fost stabilită prin deducţie în secolul al XIX-lea, pe baza fosilelor găsite. Însă Moise a fost inspirat să folosească cuvinte care puteau fi înţelese de către oamenii din zilele lui — iar aceste cuvinte transmiteau informaţii exacte despre crearea pământului.
În timp ce citiţi capitolul 1 din Geneza, începând cu versetul 3, veţi remarca faptul că acest capitol este împărţit în şase „zile" de creare. Unii susţin că acestea au fost zile literale de 24 de ore, ceea ce ar însemna că întregul univers şi viaţa de pe pământ au fost create în mai puţin de o săptămână! Totuşi, puteţi descoperi cu uşurinţă faptul că Biblia nu învaţă acest lucru. Cartea Geneza a fost scrisă în ebraică. În această limbă, termenul „zi" desemnează o perioadă de timp. Poate fi vorba fie de o perioadă de timp foarte lungă, fie de o zi literală de 24 de ore. Chiar şi în Geneza, despre toate cele şase „zile" se vorbeşte ca despre o perioadă de timp foarte lungă — „ziua în care Iehova a făcut pământul şi cerul" (Geneza 2:4, NW; compară cu 2 Petru 3:8). Cert este că Biblia dezvăluie faptul că „zilele", sau erele de creare, sunt formate din mii de ani.
O persoană poate să înţeleagă acest lucru din ceea ce spune Biblia referitor la a şaptea „zi". Pentru fiecare dintre primele şase „zile", relatarea se încheie cu cuvintele: „A fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi" şi aşa mai departe. Totuşi, aceste cuvinte nu le veţi găsi în încheierea relatării despre a şaptea „zi". În plus, în secolul întâi e.n., după aproximativ 4 000 de ani de istorie, Biblia a arătat că cea de-a şaptea „zi" de odihnă continuă (Evrei 4:4–6). Aşadar, cea de-a şaptea „zi" reprezintă o perioadă formată din mii de ani, de unde putem deduce în mod logic că la fel stau lucrurile şi cu primele şase „zile".
Prima şi a patra „zi"
După cât se pare, pământul a fost aşezat pe orbita lui în jurul soarelui ca glob acoperit cu apă înainte de începerea celor şase „zile", sau perioade, în care s-au efectuat lucrări de creare deosebite. „Pe suprafaţa talazurilor adâncului era întuneric" (Geneza 1:2, NW). În acel moment de început, ceva — probabil un amestec de vapori de apă, gaze şi cenuşă vulcanică — a împiedicat lumina soarelui să ajungă pe suprafaţa pământului. Biblia descrie prima perioadă de creare astfel: „Dumnezeu a zis: «Să fie lumină»; şi lumina a venit treptat în existenţă", sau a ajuns pe suprafaţa pământului. — Geneza 1:3, în traducerea lui J. W. Watts.
Expresia „a venit treptat" arată cu exactitate că aici a fost folosită o formă a unui verb ebraic care exprimă o acţiune progresivă, desfăşurată în timp. Oricine ştie să citească în limba ebraică poate întâlni această formă verbală de aproximativ 40 de ori în Geneza, capitolul 1, ea fiind o cheie a înţelegerii capitolului. Ceea ce Dumnezeu începea în aşa-zisa seară a unei perioade de creare, sau ere, devenea treptat clar, sau vizibil, după dimineaţa „zilei" respective. De asemenea, ceea ce era început într-o perioadă nu trebuia să fie complet terminat când începea următoarea perioadă. Să exemplificăm acest lucru: Lumina a început să apară treptat în prima „zi", totuşi soarele, luna şi stelele au putut fi văzute de-abia în a patra perioadă de creare. — Geneza 1:14–19.
A doua şi a treia „zi"
Înainte ca Creatorul să facă să apară uscatul în a treia „zi" de creare, el a ridicat o parte din ape. Drept rezultat, pământul a fost înconjurat de un strat de vapori de apă. Relatarea antică nu descrie mecanismele folosite, şi nici nu este nevoie de acest lucru. Însă Biblia îndreaptă atenţia asupra întinderii dintre apele de deasupra şi cele de pe suprafaţa pământului. Ea o numeşte cer. Chiar şi astăzi, oamenii folosesc acest termen cu privire la atmosferă, locul unde zboară păsările şi avioanele. La momentul potrivit, Dumnezeu a umplut această atmosferă cu un amestec de gaze indispensabile vieţii.
Totuşi, în timpul „zilelor" de creare, nivelul apelor a scăzut, astfel încât a apărut uscatul. Folosind, probabil, forţele geologice care şi acum determină deplasarea plăcilor tectonice ale pământului, se pare că Dumnezeu a împins în sus dorsalele suboceanice pentru a forma continente. În urma acestui proces, deasupra nivelului apei s-a format uscatul, iar dedesubt, bazinele oceanice adânci, pe care acum oceanografii le marchează pe hărţi şi le studiază cu pasiune (compară cu Psalmul 104:8, 9). După formarea uscatului a avut loc un alt eveniment extraordinar. Astfel putem citi următoarele: „Şi Dumnezeu a zis: «Pământul să producă vegetaţie, plante cu sămânţă, pomi roditori care să facă rod după specia lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.» Şi aşa a fost". — Geneza 1:11.
Aşa cum s-a arătat în capitolul precedent, „Lucrarea — Ce ne dezvăluie ea?", fotosinteza este un proces vital pentru plante. O celulă vegetală verde conţine un anumit număr de structuri mai mici numite cloroplaste, care îşi iau energia necesară din lumina solară. „Aceste uzine microscopice, se explică în cartea Planet Earth (Planeta noastră), produc glucide şi granule de amidon. . . Nici un om nu a proiectat vreodată o uzină mai eficientă, sau ale cărei produse să aibă o mai mare căutare, decât un cloroplast."
Într-adevăr, mai târziu, viaţa animalelor avea să depindă de cloroplaste. De asemenea, fără vegetaţie verde, atmosfera pământului ar avea un conţinut excesiv de dioxid de carbon, iar noi am muri din cauza căldurii şi a lipsei de oxigen. Unii specialişti dau explicaţii surprinzătoare cu privire la dezvoltarea vieţii dependente de fotosinteză. De exemplu, ei spun că, atunci când hrana organismelor unicelulare acvatice s-a terminat, „câteva celule-pionier au găsit, în cele din urmă, o soluţie. Fotosinteza". Dar aşa au stat într-adevăr lucrurile? Fotosinteza este un proces atât de complex, încât oamenii de ştiinţă încearcă şi acum să-i afle secretele. Credeţi că formele de viaţă cu reproducere asexuată care depind de fotosinteză au apărut într-un mod inexplicabil şi spontan? Sau consideraţi că este mult mai raţional să credeţi că acestea sunt rezultatul unui act de creare inteligent şi intenţionat, după cum relatează Geneza?
Noile varietăţi de plante nu au încetat, probabil, să apară în a treia „zi" de creare. Acest proces ar fi putut continua până în a şasea „zi", când Creatorul „a sădit o grădină în Eden" şi „a făcut să crească din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni de mâncare" (Geneza 2:8, 9). Şi, aşa cum se menţionează, atmosfera pământului trebuie să fi devenit mai curată în „ziua" a patra, astfel încât planeta noastră a primit mai multă lumină de la soare şi de la alte corpuri cereşti.
A cincea şi a şasea „zi"
În a cincea „zi" de creare, Creatorul a umplut oceanele şi atmosfera cu o nouă formă de viaţă — „suflete vii" —, diferită de plante. Este interesant faptul că biologii menţionează, printre altele, regnul vegetal şi regnul animal, pe care le împart în subclase. Termenul ebraic tradus prin „suflet" se referă la „o fiinţă care respiră". Biblia spune, de asemenea, că „sufletele vii" au sânge. Aşadar, putem trage concluzia că creaturile care au atât un aparat respirator, cât şi un sistem circulator — vieţuitoarele marine şi păsările, care respiră — au început să apară în a cincea perioadă de creare. — Geneza 1:20, NW; 9:3, 4.
În a şasea „zi", Dumnezeu a acordat o şi mai mare atenţie pământului. El a creat animale „domestice" şi animale „sălbatice", acestea fiind denumiri semnificative în momentul când Moise şi-a aşternut în scris relatarea (Geneza 1:24, NW). Aşadar, mamiferele terestre au fost create în cea de-a şasea perioadă de creare. Dar ce putem spune despre oameni?
Relatarea antică ne spune că, în cele din urmă, Creatorul a dorit să creeze pe pământ o formă de viaţă cu adevărat unică. El i-a spus Fiului său ceresc: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ" (Geneza 1:26). Aşadar, omul avea să fie o reflectare a imaginii spirituale a Făuritorului său, manifestând calităţile Acestuia. În plus, omul urma să acumuleze un bagaj uriaş de cunoştinţe. Astfel, oamenii puteau să aibă o inteligenţă superioară celei a oricărui animal. De asemenea, spre deosebire de animale, omul a fost creat cu capacitatea de a acţiona potrivit liberului arbitru cu care a fost înzestrat, nefiind condus în primul rând de instinct.
În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au făcut cercetări amănunţite asupra genelor umane. Comparând modelele genetice umane de pe tot pământul, ei au găsit dovezi evidente ale faptului că toţi oamenii au un strămoş comun, existând o sursă comună de ADN pentru toţi oamenii care au trăit vreodată, inclusiv pentru fiecare dintre noi. În 1988, revista Newsweek a prezentat aceste descoperiri într-un articol intitulat „În căutarea lui Adam şi a Evei". Subiectul acelor studii l-a constituit un anumit tip de ADN mitocondrial, material genetic transmis numai de femeie. În 1995, rapoartele referitoare la ADN-ul masculin îndreptau atenţia asupra aceleiaşi concluzii, şi anume, că „a existat un «Adam» ancestral, al cărui material genetic pe cromozom [Y] se întâlneşte la fiecare om de pe pământ", aşa cum s-a arătat în revista Time. Indiferent că aceste descoperiri sunt sau nu exacte în cele mai mici detalii, ele demonstrează că evenimentele istorice consemnate în Geneza prezintă un grad înalt de credibilitate, fiind înfăptuite de Acela care era prezent atunci.
Ce moment important a fost acela când Dumnezeu a pus împreună câteva dintre elementele pământului pentru a-l alcătui pe primul său fiu uman, pe care l-a numit Adam (Luca 3:38)! Relatarea istorică ne spune că Creatorul pământului şi al vieţii de pe el l-a aşezat pe omul pe care l-a făcut într-un loc asemănător unei grădini, „ca s-o lucreze şi s-o păzească" (Geneza 2:15). În acel timp, Creatorul se poate să fi creat şi alte specii de animale. Biblia spune: „Dumnezeu făcuse din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele" (Geneza 2:19). Biblia nu lasă deloc să se înţeleagă că primul om, Adam, a fost doar un personaj mitic. Dimpotrivă, el a fost o persoană reală — un om înzestrat cu gândire şi cu sentimente — care găsea bucurie în faptul de a munci în acea locuinţă paradiziacă. În fiecare zi, el învăţa tot mai multe lucruri despre ce făcuse Creatorul şi despre cum era Acesta — calităţile şi personalitatea lui.
Apoi, după o perioadă de timp nespecificată, Dumnezeu a creat prima femeie, pentru a fi soţia lui Adam. Ulterior, Dumnezeu a făcut ca viaţa lor să aibă un scop mai nobil, dându-le următoarea însărcinare importantă: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ" (Geneza 1:27, 28). Nimic nu poate schimba acest scop declarat al Creatorului, şi anume, ca întregul pământ să devină un paradis plin cu oameni fericiţi, care să trăiască în pace unii cu alţii şi cu animalele.
Universul material, inclusiv planeta noastră şi viaţa de pe ea, mărturiseşte în mod clar despre înţelepciunea lui Dumnezeu. Aşadar, datorită acestei înţelepciuni, el a putut, evident, să prevadă faptul că, la un moment dat, unii oameni puteau alege să acţioneze într-un mod independent şi rebel, în pofida faptului că el este Creatorul şi Dătătorul Vieţii. Această atitudine de răzvrătire putea să distrugă măreaţa operă de construire a unui paradis global. Relatarea spune că Dumnezeu le-a pus în faţă lui Adam şi Evei un test simplu, test care avea să le reamintească faptul că trebuiau să asculte. Potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, neascultarea urma să aibă drept consecinţă pierderea vieţii pe care el le-o dăduse. Prevenindu-i pe primii noştri strămoşi cu privire la urmarea unei căi greşite care avea să influenţeze fericirea întregii familii umane, Creatorul a dat dovadă de grijă. — Geneza 2:16, 17.
La sfârşitul celei de-a şasea „zile", Creatorul a făcut tot ceea ce era necesar pentru a-şi duce la îndeplinire scopul. Pe bună dreptate, el a putut spune că toate lucrurile făcute de el erau „foarte bune" (Geneza 1:31). În acest moment, Biblia introduce o altă perioadă de timp importantă, spunând că „în ziua a şaptea [Dumnezeu] S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse" (Geneza 2:2). Dacă Creatorul „nu se epuizează, nici nu oboseşte", de ce se spune despre el că s-a odihnit (Isaia 40:28, NW)? Această expresie arată că el a încetat să mai creeze lucruri materiale; în plus, el se odihneşte ştiind că nimic, nici măcar un act de răzvrătire în cer sau pe pământ, nu poate zădărnici îndeplinirea scopului său măreţ. Plin de încredere, Dumnezeu a binecuvântat cea de-a şaptea „zi" de creare. Prin urmare, creaturile inteligente loiale lui Dumnezeu — oamenii şi creaturile spirituale invizibile — pot fi sigure că, la sfârşitul celei de-a şaptea „zile", în întregul univers vor domni pacea şi fericirea.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Dumnezeu putea sa creeze intr-o fractiune de secunda TOTUL. Dar a ales unitatea de timp, pentru om, ca sa-i ofere „saptamana" si Sabatul.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"De ce nu a facut Dumnezeul tau..." - inteleg ca e vorba de dumnezeul lui. Tu probabil ai alt dumnezeu; si fiecare om, altul. Cu alte cuvinte, o babilonie la scara planetara...

Răspunde

Raportează

Evaluează

Asta-i cel mai jalnic motiv. Putea mai simplu sa-i zica. Dar tot nu vad ce e spiritual in legile astea cu sabate, ani de odihna, cum sa sacrifici animale etc.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Pai tu crezi, banuiesc, in Yahweh, eu cred in Dumnezeul lui Spinoza, nu in Yahweh. Nu toata lumea care crede-n Dumnezeu crede in Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov.

Răspunde

Raportează

Evaluează

Pai oamenii isi imagineaza un Dumnezeu care le apartine,poate nu musai la nivel constient. E o chestie psihologica. Oamenii numesc : "copilul meu ", "sotia mea ", "barbatul meu ", "Dumnezeul meu " etc. In realitate omul nu detine nimic. Daca le spui unora " Eu sunt Dumnezeu! ",esti privit ca un blasfemitor, daca spui ca ai un Dumnezeu, e ceva normal, desi este o evidenta forma de egoism. Daca exista Dumnezeu (desi este foarte posibil ca Dumnezeu sa nu fie ceva exterior), el nu apartine nimanui. Tocmai ideea ca detii un Dumnezeu a dus la fanatism.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"Pai tu crezi, banuiesc,..."
Ai banuit gresit. Sorry.

Răspunde

Raportează

Evaluează

"Pentru ca Dumnezeu NU E MORT si nici nu va fi vreodata."

Ai si tu dreptatea ta, cum naiba sa moara un personaj de poveste?!?

Răspunde

Raportează

Evaluează