Suficient cat sa o evit.
Pentru ca nu cred nici in reincarnare, nici in viata de apoi. Consider ca asta e singura sansa de a trai "ceva".
Nu prea imi este frica de moarte. Viata ar fi frumoasa si aici pe pamant, doar ca nu stim noi sa fim civilizati si sa ne-o facem asa. Vorbesc la modul general. Frica nu putem spune ca imi este, doar ca as avea totusi un sentiment de regret daca as pleca de aici, dupa cred ca mi-ar trece. Poate ca tie ti-ar fi frica de necunoscut, dar mie sincer nu chiar.
"Eu sunt Alfa si Omega inceput si sfarsit" nu are de ce sa iti fie frica pentru ca la sfarsitul zilelor tale nu vei simti nimic asa a scris Dumnezeu viata fiecaruia de la nastere pana la moarte.
Singurul motiv pentru care mi-e teama de moarte este ca nu sunt pregatita pentru acest pas, in sensul capatarii unui loc in rai
Până de curând mi-a fost foarte frică de moarte, atât de frică încât abia puteam să ies din casă, și de multe ori îmi era frică să și adorm că poate nu mă mai trezesc. Dar de când am început să cred în Dumnezeu și în viața de apoi nu îmi mai este atât de frică, și totuși mai am și momente în care mă tem foarte mult, pentru că așa e anxietatea asta. Dar sunt sigură că Dumnezeu mă va ajuta să trec și peste aceste stări.
Nu exista viata de apoi ci inviere. Starea de moarte e ca starea de somn sau inexistenta. Nu cred ca e de ajuns sa crezi in Dumnezeu ca sa nu-ti mai fie frica, trebuie sa-ti fie Prieten.
Mie mai frica de durere decat de moartea in sine iar raspunsul fiecarui crestin ar trebuisa fie: "pentru ca Isus a biruit moartea".
In plus, starea de moarte e ca starea de somn fara vise, de ce mi-ar fi frica de aceasta stare?
Frica zero.
De cand m-am nascut stiam ca am sa mor.Sunt ingrijorat putin pentru cei care depind de mine in viata asta, dar se vor descurca cumva si fara mine.