Crestinii cred ca potopul a avut loc acum 4000 de ani. Daca ne uitam la ce populatie avea Pamantul in acea perioada, vedem ca era udneva intre 7 si 14 milioane. Deci cam astia ar fi murit daca potopul ar fi avut loc cu adevarat. Acum bineinteles ca lucrurile nu se leaga deloc din punct de vedere istoric daca vrei sa iei potopul lui Noe ca un fapt real. Acum 4000 de ani existau diverse civilizatii care au continuat foarte bine sa existe pe mai departe, fara sa dea vreun semn ca au fost anihilate de ceva. Sa nu mai vorbim de efectele unui astfel de potop global asupra intregii specii. Nimic nu ne-ar mai fi salvat de la extinctie intr-o asemenea situatie, nici macar o super-arca din lemn.
Sunt mai multe surse, dar cam toate se invart in jurul acelorasi cifre. Bineinteles ca sunt estimari, dar majoritatea istoricilor sunt de acord ca trebuie sa fi fost cateva milioane de oameni pe planeta in acel moment. Acum 4000 de ani, oamenii erau deja raspanditi pe toate continentele, cu exceptia Antarcticii, si existau cateva civilizatii, mai ales in zona Egiptului si Orientului Mijlociu, India sau Americi.
Am crezut ca exista un numar cert. eram curios cat de serial killer e dumnezeu asta
Crezi in Dumnezeu? Da sau Nu. Fi sincer si scurt.
Credeam ca stii pana acum , nu eram noi BFF, ce naiba
Suntem si acum. Dar nu inteleg. Daca nu crezi in "ceva" de ce discuti despre acel ceva, daca nu exista. Daca faci asta doar in batjocura, e rusine! Esti baiat mare.
O fi rusine, poate. mai mare rusine era daca credeam in ceva care se dovedea a fi un criminal si nu "bun si aparator" cum zic religiosii.
Cum? "se dovedea a fi un criminal" Cum? Daca el nu exista.
Si chiar daca a facut crime, este Dumnezeu, ce poti face, il dai in judecata?
Stai ca ma bagi in ceata . pai tu esti religios sau nu? ba zici ca nu exista ba zici ca ce ii pot face
"Daca nu crezi in "ceva" de ce discuti despre acel ceva"... poti discuta spre exemplu despre personalitatea acelui "ceva" nu? Hai sa-i zicem direct zeu caci despre asta e vorba. Poti sa discuti despre crimele comise de acel zeu in acea carte, poti sa discuti despre imoralitatile comise si permise de acel zeu, poti sa discuti despre ideile bolnave si discriminatorii care exista din cauza diverselor religii, etc. Nu? In plus, aici nu e vorba de ce crede Endoryus ci e vorba de ce cred crestinii. Tu spre exemplu crezi ca zeul tau exista motiv pentru care trebuie sa accepti si crimele si imoralitatile comise si permise de el in acea carte.
Slabe afirmatii ai facut. Macar ti-ai dat seama de ce afirmatia ta cu crezutul e proasta?
Ai caractere favorite din filme, benzi desenate, anime-uri, etc? Ai discutat despre ele? Consideri ca ele exista?
Uite, mie-mi plac Batman, Sherlock Holmes si caracterul Jerome din serialul Gotham. Consideri ca nu trebuie sa zic nimic legat de ei decat daca cred ca ei chiar exista?
"si caracterul Jerome din serialul Gotham." esti si tu psihopat sau ce? cica trebuie sa fii unul sa apreciezi unul. (de fapt sa cunosti dar asa este mai "jmecher" )
Tu esti un individ foarte "special". Nu vreau sa mai imi pierd timpul cu tine, dat fiind faptul ca esti "automatizat".
Fa ce vrei, crezi in cine vrei ca nici ca ma intereseaza, cum faceti voi ateii..va uitati in curtea altuia.Noi nu avem ce discuta, deoarece nu suntem de aceiasi speta. Noroc pe viitor.
"cum faceti voi ateii..va uitati in curtea altuia" prietene nici chiar asa . numai vara asta cat am fost la mare am fost oprit pe strada si intrebat daca sunt ateu, eu si prietena mea, de catre toti ciudatii. cand le spuneam ca da se uitau ciudat la mine. deci nu spune numai de atei
Asta-i tot ce poti? Penibil. Intrebarile mele au fost destul de simple si de directe. Daca pe tine te depasesc si nu esti capabil sa raspunzi la ele, e problema ta (si chiar ai o problema).
"nu suntem de aceiasi speta"... corect. Tu ai facut afirmatii idioate iar eu ti-am aratat ca ai gresit. Ce ai facut dupa? Pai in loc sa recunosti ca ai gresit, ai inceput sa eviti raspunsul si ai inceput sa bagi diverse scuze penibile.
Biblia nu precizeaza cate persoane, dar spune ca au murit toti, in afara de cei 8. Adica familia lui Noe.
OctavianDanielMaria întreabă: