Ai o fixatie cu intrebarile despre religie. Asta denota o anumita problema medicala. De obicei, asemenea oameni nu-si dau seama ca au probleme. N-ar fi mai bine daca ai merge la doctor?
Esti incapabil sa lasi un raspuns ce tine de subiectul intrebarii? Asta denota o problema.
Ce poti sa raspunzi unui om care are o fixatie?! Uneori e bine sa nu-l bagi inseama. E o vorba romaneasca: "prostul nu-l baga in seama ca te trezesti cu el in discutie".
În Deuteronom 27- sunt enumerate faptele foarte grave pentru care Dumneze a decis un blestem.În versetul 24 se spune-Blestemat să fie cel ce va lovi pe aproapele lui în ascuns.În Exod 20 -5 se spune.Eu Domnul Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi al patrulea neam. David, regele Israelului cunoştea prevederile legii când a luat+o pe Batşeba, soţia unei căpetenii din armata lui ca să făptuiască păcatul preacurviei şi apoi a cerut generalilor săi să+l trimită pe Urie, soţul ei în cea mai periculoasă zonă a bătăliei şi să se retragă ca acesta să fie omorât, ceea ce s+a şi întâmplat.Cel pedepsit a fost David, care prin fapta sa si'a atras asupra lui blestemul.
Ulterior David şi+a cerut ierare şi a fost iertat, restaurat. Îngerul când anunţă nalterea Mântuitorului în Luca1-52spune că Iisus va primi scaunul de domnie al tatălui său David.În IISamuel 12-23 David spune despre copil că eu mă voi duce la el dar el nu se va întoarce la mine.Tot Iisus spune referitor la copii că -împărăţia cerurilor e acelora ca ei, de aici putem deduce că e au atît mai mult a lor, deci copilul a ajuns în rai.
Aşa e, chiar dacă n+a avut nici o vină, păcatul tatălui său s+a răsfrânt asupra lui, la fel cum mulţi copii se nasc cu Sida moştenită de la părinţi.
Eu am intrebat daca e corect sa ucizi persoane care sunt nevinovate ca sa pedepsesti persoana care era vinovata. E ca si cum in locul unui criminal in serie ii bagam la inchisoare sau ii ucidem copilul care nu a facut nimic.
"copilul a ajuns în rai"... asta nu ai de unde sa stii. Dar chiar si asa, intrebarea de mai sus ramane. E corect sa ucizi o persoana care e nevinovata? Faptul ca a ajuns sau nu in rai e irelevant.
"păcatul tatălui său s+a răsfrânt asupra lui"... si e corect? Vad ca toti evitati sa raspundeti la subiectul principal.
A ajunge în rai nu e totuna cu a fi băgat în închisoare.Eu cred că toți copiii care au murit înainte de a avea discernământ și cei avortați natural sau spontan ajung în rai.Cât timp petrece o persoană în lumea noastră materială și cât în lumea de dincolo, e sub controlul Creatorului și eu nu vreau să mă erijez în persoana care îi judecă faptele, mai ales că sunt cel mai probabil departe de a deține toate datele problemei.Cred că Creatorul nostru este bun și drept că altfel nici conștiința noastră n-ar avea de unde să se frământe cu întrebări legate de cheștii din astea abstracte cum sunt binele, dreptatea, corectitudinea.
In primul rand nu ai de unde sa stii ca acel copil a ajuns in rai. In al 2-lea rand, noi vorbim de CRIMA. Acel copil a fost UCIS chiar daca era NEVINOVAT.
"ajung în rai"... iar acea credinta e bazata pe ce anume? Nu de alta dar conform crestinismului, acei copii se nasc pacatosi.
"Creatorul nostru este bun și drept"... repet intrebarea : faptul ca a ucis o persoana care era nevinovata ti se pare "bun si drept"?
Vad ca tot eviti sa raspunzi la aceasta intrebare cu toate ca este foarte simpla. Uite, daca e prea greu pentru tine sa raspunzi in mai multe cuvinte, raspunde cu un simplu DA sau NU.
Ti se pare corect ce a facut acel zeu? Ti se pare corect ca zeul tau a UCIS o persoana care era NEVINOVATA?
Raspunde simplu cu : DA sau cu NU
2 Samuel 12:1-9(mai ales) de asta.
Si totul a fost spre bine : 1Cronici 22:9, 28:5.
Deci ti se pare corect ca o persoana care e nevinovata sa fie pedepsita pentru ceva ce nu a facut. Interesant.
Da, exact asta mi se pare corect...
De ce?
"corct" acum vad
Pentru ca sunt imoral, urasc pe toata lumea si traiesc in padure. Am internet din radacinile copacilor si electricitate din pamant. PC-ul a aparut prin magie.
Nu crezi ca e putin cam tras de par ca oala care trage la foc. Sofisme. Daca Dumnezeu ne-a creat si ne rabda buni ori rai ce e asa greu sa ii multumim si sa ne vedem dale noastre. Cautam acu in caru cu fan. Sofisme ieftine! Dai porcului sfecla si tace.