Situaţia "blasfemiei sau păcatului împotriva Duhului Sfânt" este menţionată în Noul Testament în Marcu 3:22-30 şi în Matei 12:22-32. Termenul "blasfemie" poate fi definit în esenţă ca "ireverenţa defăimătoare". Am putea asocia acest termen cu păcate precum blestemarea lui Dumnezeu sau prezentarea lui Dumnezeu ori acţionarea voit degradantă împotriva lui Dumnezeu. La fel şi în cazul asocierii unor lucruri rele cu Dumnezeu, ori negarea unor lucruri bune pe care ar trebui să I le atribuim Lui. Cazul nostru de blasfemie, totuşi, este unul specific, şi este numit în Matei 12:31 ca "hula împotriva Duhului Sfânt". În Matei 12:31-32, fariseii, deşi le fuseseră prezentate mărturii indiscutabile ale faptului că Iisus făcuse minuni prin puterea Duhului Sfânt, totuşi ei au considerat că dimpotrivă Iisus ar fi fost stăpânit de un demon, Beelzebul (Matei 12:24). Şi notaţi că în Marcu 3:30 Iisus a fost foarte precis în a arăta prin ce anume au comis ei "hulă împotriva Duhului Sfânt."
Acest gen de blasfemie este săvârşită de persoane care Îl acuză pe Iisus Hristos că ar fi sau ar fi fost posedat de demoni în loc de a fi acţionat în plinătatea Duhului Sfânt. Există de asemenea şi alte modalităţi prin care se poate ajunge la blasfemie împotriva Duhului Sfânt, însă acest tip de blasfemie este cel care nu va fi iertat. Ca rezultat, hula împotriva Duhului Sfânt nu poate fi repetată astăzi, pentru că Iisus Hristos nu mai este fizic pe pământ, ci stă la dreapta lui Dumnezeu. Nimeni nu poate depune mărturie că Iisus Hristos ar fi făcut o anume minune prin prezenţa Sa fizică folosindu-se de puterea lui Satan şi nu de cea a Duhului Sfânt. Cu toate că astăzi nu se poate huli împotriva Duhului Sfânt, trebuie totuşi să ţinem minte faptul ca starea continuă de necredincios conduce o persoană către păcatul care nu poate fi iertat. Nu există iertare pentru o persoana care moare în necredinţă. Respingerea continuă a îndemnurilor Duhului Sfânt de a ne pune credinţa în Iisus Hristos constituie o blasfemie care nu poate fi iertată. Aminteşte-ţi ce este scris în Ioan 3:16: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică". Singura situaţie în care cineva nu ar putea fi iertat este aceea că acea persoană să nu facă parte dintre cei "oricine care cred în El."
Sursa: http://www.gotquestions.org/Romana/blasfemie-Duhul-Sfant.html
Este posibil să păcătuim împotriva spiritului sfânt al lui Iehova. Acesta este un păcat de neiertat (Matei 12:31). Dumnezeu stabileşte dacă am comis un păcat de neiertat şi îşi poate retrage spiritul de la noi (Psalmul 51:11). Dacă suntem profund mâhniţi din cauza comiterii unui păcat, este foarte probabil că ne căim sincer şi astfel nu am păcătuit împotriva spiritului
In mod constient,adica dupa ce ai inteles clar cine e Dumnezeu si esti convins de acest lucru,dar cu toate acestea, pacatuiesti in mod voit si cu rautate. Apoi, acest lucru nu poti sa il spui de atei, ca pacatuiesc impotriva spiritului sfant, pentru ca ei nu cred in Dumnezeu.
"o hula impotriva Duhului Sfant inseamna imposibilitatea de a-ti da seama ca ai pacatuit? Spre exemplu, un ateu care a indepartat de tot conceptul de Dumnezeu."
Necredinta nu inseamna hula. Faptul ca ateul nu crede in "Dumnezeu", nu inseamna neaparat ca el batjocoreste pe cineva, nici macar acel cuvant. Si un credincios poate injura de "Dumnezeu si al lui duh", astfel "pacatuieste".
Tu asta faci, din pacate hulesti impotriva Duhului Sfant. Vorbirea in alte limbi este darul Duhului Sfant, iar tu vorbesti fara sa cunosti. 1 Corinteni 12. ,, De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh;
9 altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh;
10 altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.
11 Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voieşte.,,
E dat dracului acel "duh". Zici ca l-am ofticat? O sa arunce necazuri sau alte chestii peste mine? Nu mai pot de frica, tremur tot!
Dar daca "duhul" ala imprastie cum voieste, tu de ce iti depasesti limita(pacatuind), de ce nu adopti si afirmi atat cat poti duce(stii, intelegi), de ce nu ramai in "duhul" tau?
Totul este in sufletul tau...tu hotaresti ceea ce este bine, rau! Legea suprema, nu iarta!
Adica sa nu murdaresti cu vorbe "fantoma"(suflarea ei?). Ce e aia, cum arata, din ce este confectionata etc, e mister. "Domnul" a considerat ca nu trebuie sa stim prea multe, e secret.
Atat ca pacatul impotriva Duhului sfant nu are prea mare legatura cu Duhul sfant.
"Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt acelea care încalcă conştient şi îndărătnic legea lui Dumnezeu şi adevărurile Sfântului Duh. Ele se opun celor trei mari lucrări ale Harului Sfântului Duh: credinţa, nădejdea, dragostea.
Păcatele împotriva credinţei: necredinţa, nepăsarea faţă de adevărurile creştine (vezi articolul mai cuprinzător nepăsarea), închinarea la dumnezei străini (inclusiv idolatria, astrologia), erezia, lepădarea de Biserică, superstiţia, vrăjitoria
Păcatele împotriva nădejdii
1) Deznădăjduirea în mila şi bunătatea lui Dumnezeu. Sunt oameni care socotesc că păcatele făcute de ei sunt atât de mari încât nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu, chiar dacă s-ar pocăi, şi de aceea nu mai încearcă să se îndrepte, ci păcătuiesc mereu (Ioel 2.12-14). De acest păcat s-a făcut vinovat Iuda, care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul s-a dus şi s-a spânzurat.(Mt27.5)
2) Încrederea nesocotită în bunătatea lui Dumnezeu. De acest păcat se face vinovat cel ce păcătuieşte neîncetat, şi totuşi crede că Dumnezeu, fiind atotbun, îl va ierta; de asemenea cel ce socoteşte că se va putea mântui numai prin credinţa lipsită de fapte bune (Rom2.4-5; Iac2.26)[22]
Păcatele împotriva dragostei
1) Pizmuirea aproapelui pentru harul care i s-a împărtăşit
2) Nepocăinţa până la moarte; nesocotirea darurilor lui Dumnezeu şi a rolului Lui în viaţa noastră prin neacceptarea lucrărilor Sfintei Biserici.[23]"
Vezi: http://ro.orthodoxwiki.org/......tp?/Păcat
Adica sa spui ca e nesimporc sau ca nu exista sau ca trimite in iad copiii nebotezati, sau ca lasa lumea sa moara de foame. Sau ca e de fapt satana.
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: