Marcu 16,16 "Cine va crede şi se va boteaza se va mantui. Iar cine nu, va fi osandit".
În Marcu 16, 16, apostolul nu se referă la modul obişnuit în care să-şi boteze familiile copiii. Prioritatea era la început RĂSPÂNDIREA CREŞTINISMULUI. La acest fel de botez se referă evanghelistul, la cel care urma SĂ ASIGURE RĂSPÂNDIREA CREŞTINISMULUI. La început când nu exista nici o comunitate creştină, apostolii nu îndrăzneau să se gândească la vremuri în care toate familiile să fie creştine.
La început, când lumea nu era creştină, era normal ca iniţierea în creştinism să vizeze convingerea oamenilor maturi, botezarea lor mai întâi. Cu ei a început totul, era normal. Când apostolii vizitau o comunitate pâgână, nu începeau pur şi simplu să le boteze pruncii şi apoi să le dea bună ziua. La început au fost vizaţi părtinţii, mai apoi şi copiii- nu exista nici o interdicţie în acest sens!
Pocăința ca regret pentru păcatele făcute, ca primire a aharului iertării prin spovedanie, însoțește întreaga viața a omului.
Cununia la rândul ei presupune primire a harului lui Dumnezeu, har ce binecuvintează legătura dintre cei doi soți în vederea întemeierii unei familii!
Eu sunt crestin practicant, nu suna bine, intotdeauna va fi cineva care sa le spuna de ce nu intra in randul lumii
NU cred ca intotdeauna( in randul lumii=in randul TURMEI)... poate pentru ca nu sunt nebuni si nu cred in superstitii si prieteni imaginari, poate ca ei vor sa traiasca in realitate si sa lase ratiunea sa le conduca viata nu tot felul de aberatii
Da unde te-ai nascut baiete de gandesti asa? In iad unde te-ai nascut? Vrei sa ai un copil ghinionist si blestamat? Vrei sa ai pe diavol in casa? Vrei sa mori intr-un mod urat si lipsit de sens? Tu si toata familia ta? Vrei sa te insele nevasta? Nu-i boteza ma.Ce Dumnezeu se poate intampla.Doar iti lasi viata in mainile dracului la urma urmei.
Eu unul incerc sa fiu realist si sa nu cred in tot felul de superstitii care ma fac sa le spun unor semeni de ai mei ca daca nu fac ce fac eu si in ce superstitii cred eu ca ei sunt nascuti in iad si ca copiii lor o sa fie blestemati, tu unul credincios si impaciuitor cu Dumnezeu inainte vad ca ti bati joc
Tu unu, eu unu, tu unu.Vad ca ai o mare de mizerie in capul ala.Relaxeazate tu frumushel si Dumnezeu va veni la tine.Tot ce trebuie sa faci este sa iubesti cu adevarat si sa-ti ajuti semenii.Asta inseamna sa fi credincios. Fara icoane, preoti si biserici.Trebuie doar sa fi bun la suflet si sa indrumi pe altii cand simti ca au luat-o pe un drum gresit. Poti face asta? Daca poti esti bine pa.Da nu poti pentru ca ai o mare de rahat in capul ala.
DA? dar cum consideratica am participa la realizarea scopului lui Dumnezeu daca nu facem ceea ce El ne spune prin intermediul Scripturilor? Nicaieri in Biblie nu este scris ca s-a facut vreodata botezul copiilor mici, ca de fapt cu ce scop se face botezul? Exemplul lui Isus Cristos care s-a botezat la 29 de ani ne arata ca a fost la o varsta matura, in deplinatatea facultatilor mintale, cand omul poate sa perceapa bine lucrurile.ISUS a dat o porunca Apostolilor de-a face ucenici, din oamenii tuturor natiunilor si dupa aceea sa-i boteze. DECI iata, prin ucenicie se invatau Scripturile, adica dobandeau cunostinta despre D-ZEU, despre ISUS si despre scopul scopul lui D-zeu cu omul si cu pamantul, de asemenea ce mod de viata si de inchinare este aprobat de D-zeu. CAT despre casatorie aceasta trebuie sa se faca intre crestini adevarari, pentru ca sa nu aiba probleme, casatoria civila, denota supunere fata de autoritatea lui D-zeu, iar autoritatile civile sunt pe locul lor relativ, cu prrmisiunea lui D-zeu.De la biserica nu primesti nici un act doveditor ca ai incheiat o casatorie, doar autoritatea statului iti elibereaza. Isus a spus sa fim supusi autoritatilor.DA pana unde nu contravin normelor lui Dumnezeu., Caci nu este autoritate mai mare decat D-zeu.EL ne invata ce ne este de folos, prin intermediul Scripturilor.Citeste in ISAIA 48 :17-20; IEREMIA 10:23, IOAN 17:#.CE crezi Dumnezeu care ne-a creat, nu doreste ce este mai bun pentru noi?
Salut! daca avem un copil si alegem sa nu il botezam atunci cand este mic nu este cv rau pentru ca el are dreptul sa aleaga atunci cand este mare sa aleaga de partea carei parti vrea sa fie asa ca nu este cv rau deoarece Iisus a fost botezat la 31 de ani asa ca nu, nu cred ca este ceva waw insa, cununia este cv aiurea adica parerea mea este ca in primul rand traiesti in prea curvie si al doi-lea copilul care se va naste din doi parinti ne cununati acela este un copil nelegiuit adica se naste in pacat nu ca nu s-ar naste si asa cu cele 7 pacate de la nastere dar..presupun ca nu ai vrea ca in ochii Domnului pruncul sa fie unul ceva gen "oaia neagra" asa este bine si normal din punct de vedere crestin, pacatul ar fi foarte mare si al parintilor desigur care nu respecta regulile Bafta:*
Botezul iudaic (evreiesc) primit la maturitate de către Mântuitorul Hristos este CU TOTUL ALTCEVA decât BOTEZUL CREŞTIN!
Mântuitorul a făcut doar o simplă şi banală formalitate (deoarece nu avea păcate), pentru a arăta că El a venit în lume în continuarea legii evreieşti, şi nu împotriva ei. Dumnezeu Fiul avea s-o completeze şi să o conducă la ÎMPLINIRE, lăsând un cu totul altfel de BOTEZ- cel creştin. Ca Dumnezeu fără păcat nu avea El nevoie de botezul legii vechi, iudaice, ci doar pentru a împlini formal legea veche.
Botezul iudaic (evreiesc) presupunea doar un act simbolic ce invita la pocăinţă (regretarea păcatului şi îndreptarea vieţii)! BOTEZUL CREŞTIN însă, presupune TRANSMITERE DE HAR!
Fiecare cult, fiecare religie are diferite forme de iniţiere, de "botez". Asta NU ÎNSEAMNĂ CĂ SE POATE PUNE SEMNUL EGALITĂŢII între Biserică şi hinduism, budism, islamism, iudaism, ş.a. Nu există paralelism între botezul iudaic făcut de Ioan Botezătorul şi Botezul creştin!
Hristos a primit la vârsta prunciei botezul evreiesc (circumcizia). Botezul lui Ioan nu a fost decat un accident in istoria poporului evreu, un fapt unic, care chema libertatea umană spre regretarea păcatelor. A fost doar un gest simbolic spre pocăință, spre regretarea păcatelor.
Similar botezului copiilor în Biserica, era, la evrei chiar, CIRCUMCIZIA, "tăierea împrejur", care se făcea TOT LA VÂRSTA PRUNCIEI! Asemeni botezului, CIRCUMCIZIA la vârsta prunciei era tot o confirmare a "LEGĂMÂNTULUI" tot în cazul unui copil!
Despre botez :si eu am 3 copii sunt mici si nu sunt botezati; am citit in biblie si spune,, Cine va crede si se va boteza va fi mantuit, cine nu va fi osandit,, Marcu 16:16 PRUNCII nu pot sa creada, trebuie sa fii matur ca sa poti creada si sa faci o alegere, nu poate alege altcineva in dreptul tau; Ioan Botezatorul propovaduiaOCAITI-VA, caci Imparatia cerurilor este aproape,, Matei 3:2 si nu le spunea copiilor ci adultilor; si cu casaroria:este normal si biblic sa fie mai intai cununie religioasa si Dumnezeu va binecuvanta familia.