Asa cum s-a mai zis este foarte necesara mantuirii! Este un DAR FOARTE PRETIOS de la DUMNEZEU! Fericit acela ce se impartaseste regulat si vrednic fiind! Doamne ajuta!
Dupa parerea mea multi,, preoti,, nu au habar ce inseamna acest lucru. Stiu ca nimeni nu este vrednic ce aceasta Sfanta Taina dar vreau sa spun ca multi preoti sunt prea ingaduitori cu cei pe care ii inpartaseste. Sunt pacate care te opresc de la aceasta Taina ani intregi.
Sfânta Euharistie, este Sfânta Taină a Împărtăşaniei, în acest timp Preotul face rugăciuni (cu uşile închise) pentru a transforma păinea şi vinul în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos (cum spune si Preotul la sfârşitul Sfintei Liturghii: "Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor şi "Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, Care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor."
Această Sfântă Taină întruchipează trupul şi sângele Mântuitorului.
Cum mai scrie şi la Luca:
"26. Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu.
27. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi,
28. Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor."
(Matei 26:26-28)
* Faptul că toţi Apostolii beau anume din paharul binecuvântat de Domnul (versetul 27), iar nu din alte pahare, e o dovadă evidentă că în acel pahar vinul s-a prefăcut în Sângele Domnului cu adevărat.
Şi la Corinteni: 10, 16. Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos?
Iar la Corinteni 11,
24. Şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea.
25. Asemenea şi paharul după Cină, zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea.
26. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni.
27. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.
28. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
Cine se împărtăşeşte cu de viaţă şi nemuritoarele lui Dumnezeu taine, trebuie să facă cu smerenie, ca să nu fie în zadar trupul şi sângele Mântuitorului.
Trupul si sufletul tau se va curati la atingerea lui Dumnezeu de tine prin Sfanta Euharistie.Devii templu al Duhului Sfant.ESTE EXTREM DE IMPORTANTA PENTRU DOBANDIREA MANTUIRII.DAR ATENTIE MARE.CEI CARE NU SANT VREDNICI, I-SI MANANCA SI I-SI BEAU OSANDA.