Legea lui Dumnezeu era valabilă într-o teocrație. unde cei ce conduceau erau în acelaș timp și preoți, și judecători, adică cei ce aplicau legea, iar legea, codul de legi era considerat că provine direct de la Dumnezeu iar nu creat de oameni.
Azi, în România cel puțin, legile sunt laice, adică nu sunt date și aplicate de biserică. Termenul - legea lui Dumnezeu - este folosit în biserică. Acolo Dumnezeu a emis legi, sunt scrise în Biblie, el judecă el pedepsește. Iar oamenii, ( cei din Biblie) pedepsesc și ei cu legile scrise în Biblie. Femeia adulteră e omorâtă cu pietre, etc.
Pentru prima parte, vezi raspunsul colegului. Ca sa raspund eu, putin ma intereseaza ce e. Valabila? Ar fi, daca dumnezeul ala biblic nu ar fi mort de mult. Nu ca ar fi existat vreodata...
Nu am auzit de "legea lui D-zeu"
poti sa spui la ce te referi?
exista numai chivotul legilor (10 la numar)
si a trai dupa legile religiei, asa cum se intampla in unele tari islamice
Legea lui Dumnezeu de fapt a fost inventata de oameni.
Unele chestii sunt de bun simt si nu trebuie sa ai prea multi neuroni sa-ti dai seama ca asa trebuie sa fie.Animalele le aplica de cand se nasc fara sa citeasca Biblia.
Altele sunt rasuflate si expirate de mult.
Sa omori cu pietre etc.
Draga prietene, legea Lui Dumnezeu se imparte in 2 categorii, lege ceremoniala, si lege morala, lega ceremoniala a fost desfintata, legea morala este in picioare si trebuie respectata, cele 10 porunci spre exemplu. Citeste noul testament, Hristos te iubeste.
Cate minciuni, iisus a spus ca vechea lege va fi in vechi valabila
Da, legea morala, cele 10 porunci si intreaga alege morala este valabila, dar nu si legea ceremoniala cu taierea viteilor si sarbatoarea corturilor si tot ce tine de ceremonii. Coloseni 2:14 ''A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit pironindu-l pe cruce.''
Sectanctule nu blasfema biblia, nu-mi permit nici eu, tot ce inseamna vt este valabil in vechi
17. Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
18. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.
19. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
Da, legea Morala, nu cea ceremoniala, nicaieri in biblie nu scrie sa mai sacrificam vitei si miei ca in vechiul testament caci era o lege ceremoniala. Evrei 7 ''Spre deosebire de alţi mari preoţi, El nu are nevoie să aducă jertfe în fiecare zi – mai întâi pentru păcatele Sale, iar apoi pentru ale poporului – pentru că a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine.''
Iisus a implinit legea, ceremoniile cu jertfirea viteilor si a mieilor era o prefigurare a mortii Lui Iisus, asa cum spune Pavel ''O umbra a lucrurilor viitoare'' legea ceremoniala si legea morala sunt doua lucruri total diferite in biblie, legea ceremoniala care era o umbra a lucrurilor viitoare a fost implinita, legea morala ramane in vigoare si trebuie tinuta, dar nu si taierea mieilor, legea ceremoniala.
17. Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
18. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.
19. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
omule tu blasfemezi la maxim biblia
DeProfundis99 întreabă: