Cu cateva sute de ani in urma cand se zidea o casa nu se turna fundatie din beton cum se face acum ci se zidea din pietre fundatia sau temelia depinde cum ii zice fiecare, deci orice piatra poate fi numita piatra de temelie. Acum nu se mai fac casele asa dar sunt sute de citate si zicale cu aceste cuvinte, banuiesc ca si tu ai auzit de vreuna si ai vrut sa stii ce inseamna dar daca nu ai zis toata povestea in care ai auzit nu pot explica altfel ci exact ce inseamna!
Salut.Piatra de temelie este prima care se toarnă în Sfântul Altare în locul pe care va fi ridicată Sfânta Masă.Se turnau înainte deoarece aceste pietre de temelie aveau ca adâncime în pământ câţiva 10 de metri,fiindcă pe vremea războiului când se distrugeau sau dărâmau bisercii, totul era dărâmat, iar cei ce veneau după război şi voiau să ridice biserica, să o rezidească, să o refacă, căutau această piatră de temelie şi porneau construcţia de la Sfântul Altar, ghidându-se după ea.
O seară bună şi sper ca răspunsul meu să te fi ajutat!
Piatra de temelie este un simbol al Domnului Hristos.
"Asa vorbeste Domnul Dumnezeu: "Iata, pun ca temelie in Sion o piatra, o piatra incercata, o piatra de pret, piatra din capul unghiului cladirii, temelie puternica; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grabi sa fuga."" (Isaia.28:16)
"El este "Piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului." (Fapte.4:11)
"Apropiati-va de El, Piatra vie lepadata de oameni, dar aleasa si scumpa inaintea lui Dumnezeu." (1Petru.2:4)
"Citând profeția despre piatra lepădată, Hristos S-a referit la o situație reală din istoria lui Israel. Întâmplarea avusese loc la clădirea primului templu. Cu toate că avea o aplicație deosebită în timpul primei veniri a lui Hristos și ar fi trebuit să-i impresioneze cu putere deosebită pe iudei, ea are și o învățătură pentru noi. Când s-a zidit templul lui Solomon, pietrele imense pentru ziduri și temelie au fost pregătite în totul la carieră; după ce au fost duse la locul de zidire, nici o unealtă nu trebuia să le mai atingă; lucrătorii trebuiau numai să le așeze la loc. Pentru a fi folosită la temelie, se adusese o piatră de o mărime neobișnuită și de o formă deosebită; dar lucrătorii nu puteau să-i găsească loc și nu voiau să o primească. Multă vreme a rămas ca piatră lepădată. Dar când meșterii au ajuns la zidirea colțului, au căutat o piatră destul de mare și rezistentă și de o formă potrivită, care să ocupe tocmai locul acela și să suporte marea povară care urma să apese asupra ei. Dacă făceau o alegere neînțeleaptă pentru acel loc important, întreaga clădire urma să fie primejduită. Trebuia să se găsească o piatră în stare să reziste la influența soarelui, a gerului și a furtunii. De mai multe ori au încercat diferite pietre, dar, sub apăsarea unei imense poveri, s-au sfărâmat. Altele nu puteau să sufere proba schimbărilor rapide din atmosferă. Dar, în cele din urmă, atenția le-a fost atrasă de piatra lepădată atâta vreme. Fusese expusă la aer, soare și furtună fără să arate cea mai slabă fisură. Zidarii au cercetat piatra. Trecuse toate probele, afară de una. Dacă putea să treacă proba presiunii, aveau să o admită ca piatră unghiulară. Proba s-a făcut. Piatra a fost acceptată, dusă la locul destinat și s-a văzut că era potrivită exact pe locul acela. În viziune profetică, se arătase lui Isaia că această piatră era un simbol al lui Hristos."
Sursa: "Hristos Lumina lumii" - Capitolul 65 — Templul curățit din nou.
https://m.egwwritings.org/ro/book/2000.2800#2800