Imi place cum suna citatul asta. Mereu mi-a placut dar acum il interpretez din alt punct de vedere decat religios.
Ma gandesc la timpul pierdut si sacrificat in favoarea lucrurilor materiale,a bunurilor, timpul folosit in favoarea intelegerii lumii exterioare si fizice si in acelasi timp in defavoarea lumii din noi, din interiorul nostru.
Ma gandesc ca atat timp cat ne concentram pe lumea din exterior si ne ignoram lumea interioara care suntem noi, nu ne vom descoperi niciodata cu adevarat pe noi insine.
Nu ne vom da seama ce ne face placere cu adevarat in viata,ce cautam de fapt,care sunt dorintele cele mai profunde ale noastre pentru ca nu ne centram pe noi ca fiinte ci pe lucruri si evenimente superficiale din afara, din societate.
Cred ca omul din ziua de azi elimina din start sentimentele proprii in favoarea unor sentimente "castigate" si slefuite de societate si de ceilalti.
--Adoptam comportamente pentru a fi acceptati intr-un colectiv, intr-un grup.
Nu suntem noi insine, si gresim enorm prin asta. Si e pacat. Jucam roluri. Unii o viata intreaga se prefac ceva in viata sociala pe cand in sinea lor ei sunt alte persoane, fiinte cu totul diferite de masca pe care si-o afiseaza.
Tu ce intelegi din fraza aceea? Cum explici ca intra in contradictie cu " Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.(Luca, 21, 19)" Poti sa-i dai o interpretare ca sa nu intre in contradictie cu Luca?
Ce-i va folosi omului, daca isi va pastra sufletul, dar va distruge lumea?
Asta ar fi trebuit zisa in timpul cruciadelor si inchizitiei. Mama, mama, ce amuzant ar fi fost, chiar daca ai fi murit dupa. WORTH IT!
avalon întreabă:
DeProfundis99 întreabă: