Jertfa reprezinta un dar adus divinitatii, prin sacrificare.
Pentru a intelege mai bine conceptul, ar trebui sa ne intoarcem in trecut, in urma cu cateva mii de ani. Jertfa a fost prezenta inca de pe atunci, cand oamenii credeau in diverse zeitati care le vor aduce bunastarea daca vor primi ceva in schimb.
Exemplu: Au cultivat grau, dar vremea a fost instabila, au venit inundatii, iar recolta lor de grau a fost distrusa. Instinctiv, au crezut ca zeul ploii s-a mâniat pe ei, sigur l-au suparat ei cu ceva. Asa ca s-au hotarat sa ii daruiasca ceva, ca sa il imbuneze.
Au construit un mic altar, dupa care s-au gandit ce ar prefera zeul ploii sa primeasca in dar. Desi il considerau zeu, aveau impresia ca zeii consuma alimente la fel ca oamenii, asa ca au sacrificat pe altar diverse animale, de obicei cam ce cresteau ei: bovine, iepuri, capre, etc. Unii au sacrificat si oameni. Aceasta sacrificare pe altar purta numele de jertfa. Jertfa a fost mai apoi folosita si ca semn de multumire, chiar si atunci cand nu se intamplau fenomele climatice care sa le dea recoltele peste cap.
Traditia a ramas pana in zilele noastre, de aceea de sarbatorile pascale "jertfim" mielul in semn de multumire pentru ca Iisus s-a jertfit si el pentru pacatele noastre.
Bun. Si cui si-a sacrificat zeul iudeo-crestin-musulnma fiul? Si se presupune ca o jertfa nu se poatre recupera, nu? Si uite ca Jesus e fiu in rai, alaturi de zeul iudeo-crestin-musulman
Musulman*
Ai nume de evreu si tot pe noi ne intrebi? Eu iti raspund doar daca iti schimbi numele in Danijel sau Danieli. Altfel te las sa ii intrebi pe atei ca si ei stiu biblie. Au o ureche ca a ta.
De cand ''Daniel'' e nume evreiesc?
Da la inceput de cand s-a compus. Tu esti doar un efect tarziu.
Ești deștept, nu gluma. Dacă ești un expert atât de mare în Biblie, ar fi trebuit sa știi de proorocul Daniel.
Sa nu exageram. Nici pe departe nu sunt atat de destept.
Nu spune nimeni sa nu fie un critic al religiei. Ci doar sa nu foloseasca satira, cinism sau diatribe. Daca ii place sa intrebe, sa foloseasca cuvinte apropiate, altfel se descalifica. El isi infuleca intrebarile si le inghite repede. Iar cand trebuie sa le digereze transforma intrebarea in atac si foloseste limbaj de lemn. Sa nu crezi ca sunt prosti. Ei pregatesc cadouri strategice tocmai de aceea sa avem grija la aparente. Strategiile functioneaza la oamenii care nu sunt bine ancorati. De multe ori l-au atacat pe omul drept si l-au sfasiat, trebuie sa avem grija. Eu cand vad un user de asta care este popular sau care are multa influenta, ma autoexaminez de 10 ori si incerc sa vad nu ceea ce se vede ci adevarul cel profund. De aceea sa nu fim relaxati ca oamenii care dorm ci sa avem grija cum vedem.
Serios? Si cui si-a sacrificat zeul iudeo-crestin-musulman fiul? Unui alt zeu mai mare?
Si parca un sacrificiu facut, nu il mai recuperezi, nu?
Nu stiu boss eu am o jetta merge destul de bine recomand depinde de cati cai are jertfa aia?