1. Idoli la care se închinau țările din vechime.
2. Orice închinare ce nu este adusă lui Dumnezeu.
3. Chiar și plăcerile vieții (care sunt lăsate de Dumnezeu) pot fi idoli, dacă ne bucurăm de acestea în defavoarea sănătății fizice, mintale, spirituale.
Termenul face referire în principal la "divinitățile" inventate și la slujirea acestora, cum ar fi de exemplu închinatul la copaci, la pietre etc. Cele enumerate clar nu sunt Dumnezeu, de aceea se numesc păgâne.
Crestinii si-au ales si ei un dumnezeu, de fapt au imprumutat unul de la evrei iar pe ceilalti i-au numit pagani.
"dumnezei" care nu apartin religiei iudeo-crestine, de exemplu Zoroastru/Zarathustra si Brahman sunt "dumnezei pagani".
Conform bibliei, si cartii lui Enoch, ei ar fi ingerii din raiul ceresc, care s-au coborat pe pamant din variate motive, inclusiv Lucifer si gasca lui. Toti cei care sunt si care erau in raiul ceresc, sunt "dumnezei", de fapt. Dar acestia se credeau mai presus decat Creatorul Dumnezeu, si au inceput fiecare sa-si faca legea lor, precum Adam si Eva. Prin urmare, acei ingeri s-au stabilit pe pamant, ceea ce are sens de ce sunt atat de multe si diferite creaturi mitice in diferite parti ale lumii, si religiile-legendele insine. Parerea mea!
Cred că e vorba despre acei idoli din vechime, cum ar fi acel țap aurit sau ce o fi fost el, care fusese construit de către iudei în exodul lor prin deșert.
Un exemplu de "dumnezeu" păgând este zeul Baal.
Baal in limba ebraica arhaica inseamna domn, stapan, proprietar.
Baal Peor -domnul moabitilor
Baal Hadad -stapanul cerului, protectorul vietii
Baal Shamin, Baal-Tsefon, Baal Bek, Baal-Ammon etc
Crestinii in ignoranta au asociat cuvantul baal cu ceva rau si uite asa au inventat un alt Bau Bau.
RAY întreabă:
kaynmaincallme întreabă: