Orice păcat se iartă cu condiția să-ți dorești iertarea.
Ai auzit vreodată expresia,, singura mea regulă e că nu am nici o regulă ''? la prima vedere pare să nu aibă sens dar dacă te gândești puțin ea spune ceva simplu.
Cam așa e și cu păcatele, putem spune că orice păcat se iartă mai puțin păcatul de a nu vrea să fii iertat.(Dumnezeu nu ne iartă cu forța, ne respectă liberul arbitru/libertatea de a alege). Dacă înțelegi 100% ce înseamnă asta nu e nevoie să înțelegi ce înseamnă păcatul împotriva Duhului Sfânt.
Deci.Pot sa il injur pe zeul evreu cat vreau?
Si daca il injur si pe Duhul sfant? Unde ajung?
M-ai lamurit bustean
Matei 12,31. De aceea, vã spun: Orice pãcat si orice hulã vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertatã.
Tu poti sa faci doar ce te duce mintea.
1) Raspunsul aici este dat CHIAR de Dumnezeu (in Matei) asa ca nu putem noi sa-i deturnam sensul.
2) Pacatul contra Duhului Sfant NU SE RERFERA la ceva insulte sau blesteme la adresa celei de a treia fiinte din Dumnezeire ci la REFUZUL constant si repetat de a te indeparta de caracterul TAU contrar Legii lui Dumnezeu la indemnurile constiintei.
3) Pacatul NU MAI POATE FI IERTAT deoarece DOAR Duhul Sfant actioneaza prin intermediul constiintei, adica are acces la mintea omului. Cand Duhul Sfant s-a indepartat DATORITA refuzului repetat de a face ce trebuie, ATUNCI nu mai exista comunicare cu DUMNEZEU, deci NU MAI EXISTA iertare pentru acea persoana pe vesnicie.
Nu se iarta nimic.Totul se plateste.
Crestinii au inventat reguli mai usoare ca sa faca adepti mai usor.
Necredinta, este unul singur. Pentru ca poti fi mantuit numai prin credinta.
Toate lucrurile, atat bune cat si rele, pe care le faci pe pamant sunt trecatoare si esti rasplatit in functie de fiecare fie ca ai fost mantuit sau nu.
Un om ce si-a trait viata in hotie si s-a mantuit cu cateva zile inainte de moarte nu va primi aceeasi rasplata ca cel ce a fost ascultator de Cuvantul Domnului ultimii 60 de ani... Biblia ii numeste pe aceia "mantuiti ca prin foc"(1 Cor. 3:15).
dydyyyy întreabă:
anonim_4396 întreabă: