Să știi că termenul de sectar se referă în primul rând la sectele destructive.
Secte care se retrag prin munți, practică auto-mutilări, debilitarea enoriașilor, izolarea de lume, cer oamenilor să-și vândă casele, comit abuzuri fizice, sexuale sau chiar suiciduri în masă, sunt împotriva tehnologiei și anunță mereu sfârșitul lumii.
Mucărul cred că desemnează liderul spiritual al comunității care poate fi prooroc, tălmaci, tămăduitor sau vizionar, tremurător.
Termenul de pocăit nu ar trebui să desemneze un sectant pentru că poți face pocanie și în cadrul ortodoxiei în sensul îndemnului Sfântului Ioan Botezătorul.
"Apropo ei nu au de ce să se simtă jigniţi "
Chiar au fost cazuri de dispute între membrii bisericuțelor, în care tocmai enoriașii lor se alintau cu apelativele de sectar, eretic și prooroci mincinoși.
Eu nu m-am referit la icoana, dar daca tot ai adus in discutie subiectul, chiar te rog frumos sa imi insiri lista cu versetele (din BIBLIE) care spun ca prin icoana comunici cu Dumnezeu si care arata clar ca e bine sa cinstesti un om dupa ce moare, proclamandu-l drept "Sfant", dar apoi o sa vin si eu cu lista mea
Mai oameni buni voi v-ati legat de gat fraza nu e in biblie si muriti cu ea de gat.
Doame iarta-ma dar scrie in biblie ce trebuie sa mancam dimineata, cum arata pijamalele si ce culoare lenjeria de pe pat, la ce ora ma spal pe dinti...
Traditiile sunt de doua feluri - obiceiuri, umane, rulare din folclor care nimeni nu a avut vreodata intentia de a le transforma in dogma ortodoxa, deci nu va mai legati de ele ca nu dovediti decat faptul ca vreti sa gasiti nod in papura
Si se mai zice (dupa parerea mea un termen nu tocmai inspirat ales), traditii, la acele reguli, dogme, instituite de sfintii parinti sub insuflarea duhului sfat in primele veacuri, in sinoade ecumenice sau lucrari scrise venite din nevoia pregnanta de a explica, detalia, reglementa-- etc aspecte ale vietii crestine, tocmai pentru a feri de interpretarea dupa ureche facuta de fiecare.
aceste reglementari s-au facut avand la baza biblia nu inventii personale sub inspiratia duhului sfant, ele nu sunt in contradictoriu cu biblia.
Aceste "traditii sunt lasate de mari sfinti, pe care emas spunea fariseistic ca ii iubeste emorm, dar in acelasi timp nu da doi bani pe ce zic ei, ba mai mult condamna ce zic ei.
Eu sunt sigura ca este vorba de un duh care i-au inspirat pe sfintii vostri parinti si tare bine se mai aseamana acest duh si cu duhul cu (,) care au fost inspirati si paganii.
Nu mai aduce hula impotriva Duhului Sfant spunand tot felul de aberatii fara nici o logica si fara nici o dovada concreta!
Cerceteaza mai bine Scriptura si istoria paganilor si apoi mai stam de vorba!
Are rost? am discutat cu multi de pe siteul asta si mi-am pierdut timpul scrrind degeaba.
Nu te supara dar cu argumente poti vorbi, sau doar vorbe goale fara sens, fraze valabile in mod general utile cand nu ai argumente de a combate un subiect.
Poti spune mai exact care din cele scrise mai sus erau ----aberatii fara nici o logica si fara nici o dovada concreta, nu de alta dar ca sa pot sa-ti arat dovezile si logica
Nu nu are sens, pana si ratiunea este alterata de practicile de manipulare si infricosare care se practica de catre pastori, sau cum ajung oamenii atat de tulburati incat nu mai pot rationa
cunosc o familie de penticostali, iar copii acestora cu varste intre 11-20 ani, sunt parca ar fi drogati, nu stiu cum sa imi explic, dar nu mai pot rationa liber; si nu inteligenta le lipseste
Sfinţii Părinţi ai Bisericii sunt teologi şi episcopi ai primelor comunităţi creştine, a căror prioritate a fost păstrarea nealterată a învăţăturilor creştine.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii au fost cei care au purtat pe trupul lor urmele persecuţiilor creştine, sau care au murit în urma acestor persecuţii (Irineu de Lugdunum spre exemplu).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii sunt cei care au cunoscut foarte bine creştinismul şi care au considerat a fi de datoria lor să lase scris cominităţilor viitoare, modul de interpretare CORECTĂ a Sfintelor Scripturi!
Prin iniţiativa lor de fixare a învăţăturilor creştine autentic apostolice (în sute de manuscrise care ni s-au păstrat până astăzi), Sfinţii Părinţi ai Bisericii au anticipat parcă, nenorocirea care avea să vină asupra Bisericii: mii şi mii de valuri sectante care avea să sfâşie Biserica unică a lucrării harului lui Dumnezeu, cea a Noului Testament!
Cine îşi imaginează că există "mai multe adevăruri" care să se contrazică între ele pe baza bibliei? Unde este logica celor care gândesc atât de absurd?
Singurul loc în care a fost apărată integritatea Bibliei, în faţa diferitelor tendinţe de a o modifica (traducerea Cornilescu), este Biserica. Biblia aparţine Bisericii lui Hristos, PENTRU CĂ BISERICA A SCRIS-O (după riguroase, stricte şi transparente criterii), BISERICA I-A APĂRAT INTEGRITATEA părţilor componente, BISERICA I-A SALVAT UNITATEA DE ÎNŢELEGERE faţă de cei care au venit cu variante de interpretare an de an...
Singurul loc în care a fost apărată integritatea Bibliei, în faţa diferitelor tendinţe de a o modifica, este Biserica.
Eu sunt o "pocaita" si sunt mandra de acest lucru..nu exista un lucru mai frumos decat trairea zilnica cu Hristos
Sa se simta jigniti? De ce? Nu au motiv sa se simta astfel din moment ce au ales sa traiasca dupa anumite principii si conceptii.Este ceva ce tine de religie, oricum...e alegerea fiecaruia si.pot spune ca nu am auzit pana acum de acel termen.Stiu doar ca li se spune pocaiti in termeni cunoscuti.Defapt exista mai multe denumiri.Mie mi se pare mai okay termenul,, sectant,,. Celalalt imi suna ilar :-).
De ce este nevoie de alt termen daca inseamna acelasi lucru? Daca sunt jigniti de propirile lor culte inseamna ca nici ei nu cred in ele, n-ar trebui sa le pese ce spun altii.
Subliniaza-mi minciuna si erezia cu versete din Biblie nu cu alte povesti. Ca altfel vin si eu cu Coranul si sa va dovedesc mincinosi si eretici. Se smintesc cei care se iau dupa oameni si nu dupa Cuvantul Lui Dumnezeu. Eu nu am indemnat pe nimeni sa mearga la vreo secta sau religie. Indemn pe oameni sa caute pe Dumnezeu prin citirea Bibliei si prin rugaciune.
Ia seama la cuvintele tale, ele exprima ceea ce ai tu in inima si ele demonstreaza ca ai mult venin, ura si acestea vin de la satan. Vezi daca nu cumva esti tu un lup imbracat in oaie. Dumnezeu este dragoste. Te indemn dar sa spui si tu ca David:,, Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
24 Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei!,,
Da. Scrie pe buletinul tau cand ai aparut! Credinta e personala, nu la gramada!
Astea sunt povesti Proprii convingeri oamenii au ratacit de la dreapta credinta din infumurare ca ei au fost cine stie ce luminati. In fine.fie cum spui tu
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: