Ca iisus confirma ceea ce trebuia sa fie acel mesia, doar pentru poporul evreu atat
Asta e si ideea indoctrinari manm, asta o face si polotica, religia, societatea, scoala mass-media, toti vor sa iti impuna gandirea lor
Ai mai descoperit un verset pe care sa il scoti din context, Dany? Pana acum ai adunat cateva, poate citesti si biblia in intregime de la un fir la altul, nu doar versete la intamplare.
In acea intamplare era vorba de un test, evreii numeau celelalte neamuri ''caini'' Iisus a vrut sa demonstreze ca exista credinta in neamuri, nu doar in Israel, pe langa Iisus si femeie erau evrei de fata, si le-a dat o pilda de credinta.
Romani 3 ''Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al neamurilor? Da, este şi al neamurilor, 30 deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi prin credinţă pe cei tăiaţi împrejur şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.''
Domnul Iisus spune :
Ioan 10:16 ''Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, și va fi o turmă și un Păstor.''
Celelalte oi, suntem noi, adica si tu.
Efeseni 2 ''De aceea, voi, care altădată eraţi neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur şi care sunt tăiaţi împrejur în trup* de mâna omului,
12aduceţi-vă aminte* că în vremea aceea** eraţi fără Hristos, fărㆠdrept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele†† făgăduinţei, fără*† nădejde şi fără†* Dumnezeu în lume.
13Dar acum*, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi**, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos.
14Căci El* este pacea noastră, care din doi a** făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea''
Nu este adevarat, uite ce s-a intamplat cu sutasul Corneliu, nu era Evreu.
Iti voi da intreg capitolul dar voi sublinia aici esentialul.
''Atunci, Petru a început să vorbească și a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel și le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.'''
Sutausl Corneliu -
În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaș din ceata de ostași numită „Italiana". 2Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. 3Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el și i-a zis: „Cornelie!" 4Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoșat și a răspuns: „Ce este, Doamne?" Și îngerul i-a zis: „Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, și El Și-a adus aminte de ele. 5Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru. 6El găzduiește la un om numit Simon Tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare: acela îţi va spune ce trebuie să faci." 7Cum a plecat îngerul care vorbise cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale și un ostaș cucernic, din aceia care-i slujeau în tot timpul, 8și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope.
Corneliu întors la Dumnezeu
9A doua zi, când erau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit să se roage pe acoperișul casei, pe la ceasul al șaselea. 10L-a ajuns foamea și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească. 11A văzut cerul deschis și un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se și slobozindu-se în jos pe pământ. 12În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și târâtoare de pe pământ și păsările cerului. 13Și un glas i-a zis: „Petre, scoală-te, taie și mănâncă." 14„Nicidecum, Doamne", a răspuns Petru. „Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat." 15Și glasul i-a zis iarăși a doua oară: „Ce a curăţit Dumnezeu, să nu numești spurcat." 16Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, și îndată după aceea, vasul a fost ridicat iarăși la cer. 17Pe când Petru nu știa ce să creadă despre înţelesul vedeniei pe care o avusese, iată că oamenii trimiși de Corneliu, întrebând de casa lui Simon, au stat la poartă 18și au întrebat cu glas tare dacă Simon, zis și Petru, găzduiește acolo. 19Și pe când se gândea Petru la vedenia aceea, Duhul i-a zis: „Iată că te caută trei oameni; 20scoală-te, coboară-te și du-te cu ei fără șovăire, căci Eu i-am trimis." 21Petru deci s-a coborât și a zis oamenilor acelora: „Eu sunt acela pe care-l căutaţi. Ce pricină vă aduce?" 22Ei au răspuns: „Sutașul Corneliu, om drept și temător de Dumnezeu și vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înștiinţat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui și să audă cuvintele pe care i le vei spune." 23Petru deci i-a chemat înăuntru și i-a găzduit. 24A doua zi, s-a sculat și a plecat cu ei. L-au însoţit și câţiva fraţi din Iope. În cealaltă zi au ajuns la Cezareea. Corneliu îi aștepta cu rudele și prietenii de aproape, pe care-i chemase. 25Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieșise înainte, s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat. 26Dar Petru l-a ridicat și a zis: „Scoală-te, și eu sunt om!" 27Și vorbind cu el, a intrat în casă și a găsit adunaţi pe mulţi. 28„Știţi", le-a zis el, „că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el, dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat. 29De aceea am venit fără cârtire când m-aţi chemat. Vă întreb dar: Cu ce gând aţi trimis după mine?" 30Corneliu a răspuns: „Acum patru zile, chiar în clipa aceasta, mă rugam în casa mea la ceasul al nouălea și iată că a stat înaintea mea un om cu o haină strălucitoare 31și a zis: ‘Cornelie, rugăciunea ta a fost ascultată și Dumnezeu Și-a adus aminte de milosteniile tale. 32Trimite dar la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru; el găzduiește în casa lui Simon Tăbăcarul, lângă mare. Când va veni el, îţi va vorbi.’ 33Am trimis îndată la tine și bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui." 34Atunci, Petru a început să vorbească și a zis: „În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, 35ci că, în orice neam, cine se teme de El și lucrează neprihănire este primit de El. 36El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel și le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.
Era Roman.
Era cetatean Roman si asa a si ramas, l-a slujit pe Dumnezeu ca roman, vreau sa spun ca nationalitatea lui nu a fost schimbata. Doar ca s-a intors la Dumnezeu prin Domnul Iisus Hristos.
La fel mai apoi ca prima crestina din Europa, care a fost o femeie, careia i-a predicat Petru daca nu ma insel, iti voi da versetul biblic daca doresti.
Intr-adevar, dar el s-a intors la Domnul Iisus, nu la religia fariseilor, la iudaism, pentru ca a fost botezat el si toata casa lui in numele Domnului Iisus Hristos, si a primit Duhul Sfant.
„Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel".
Nu am nici o parere, dar daca vrei raspunsuri mai bune uite aici:
https://www.quora.com/......t-for-them
Păi citește în continuare ca să înțelegi.
Mă întreb dacă te-ai apucat de citit și ai ajuns aici... Speranțe prea mari?
Matei 22:1-14. Ți-am zis, citește mai departe că-ți dă, cum s-ar zice la noi, mură-n gură. Sper doar că nu ești și tu un analfabet funcțional să nu înțelegi ce citești pentru că nu te mai pot ajuta decât cu o recomandare(pe care ți-am dat-o) prin care să ieși din starea asta deplorabilă.
Pildele sunt exemple pentru a înțelege mai ușor faptele, dar nu ai înțeles...
Du-te la o Biserică a cărui prezbiter îți poate explica lucrurile, pentru că ai ajuns într-o stare deplorabilă din care nu mai poți ieși singur! Singurătatea, pornografia și propaganda inutilă te-a trântit de tot!
Lasă internetul și caută-ți prieteni într-o Biserică(neoprotestantă) bună, serios! Vor fi mai mult decât deschiși să te primească ca și FRATE, nu ca străin, numai să vrei. Te va ajuta foarte mult, mai ales că ești într-o stare din care nu poți ieși singur.
Internetul nu te deșteaptă, te îndobitocește pe tine pentru că nu știi ce să iei și de unde să iei pentru că nu ai o bază, nu știi de unde să pornești!
Nu știu câți ani ai, dar dacă ai mai mult de 18 atunci(de fapt nu te-am întrebat, ai handicap mintal?) caută un psiholog, spune părinților sau celor ce te pot ajuta că ai nevoie de niște bani și du-te la psiholog!
Dacă nu ai 18 încă, învață și citește cărți ușoare pentru a-ți exersa creierul!
Te invit la Biserică unde sunt și eu dacă nu are cine să te ajute și îți promit că vom începe un program de reabilitare(dacă nu ai handicap) fără îndoctrinare(vei alege tu la sfârșit dacă vei vrea sau nu să faci parte din familia noastră, a Domnului Isus).
Îți vom da să citești cărți nebiblice(pentru că biblice nu vei vrea), îți vom monitoriza progresul, te vom încuraja și vom fi alături de tine până reușești să raționalizezi lucruri complicate. Dacă te interesează să ieși din starea deplorabilă din care ești și nu te poate ajuta nimeni cu bani pentru psiholog, facultate și cărți, lasă-mi numărul de telefon în privat.
Scopul lui Isus era să facă ucenici doar în Israel. Dar acei ucenici aveau datoria să ducă evanghelia mai departe la restul lumii.
OctavianDanielMaria întreabă:
OctavianDanielMaria întreabă:
Anonim007272 întreabă: