A venit la AI SĂI( evreii) și AI SĂI nu L=au primit.Dar tuturor celor ce L=au primit le=a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu( Ioan 1=11, 12)
(Pavel) simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă, căci aproape că doresc să fiu eu însumi..despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești.Ei sunt israeliți, au legămintele, darea legii.din ei a ieșit după trup Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci.Romani9+2,3,4
Roamani 11
S=au poticnit ei (evreii ) ca să cadă? Nicidecum Ci prin alunecarea lor a devenit posibilă mântuirea națiunilor, ca să facă pe Israel gelos. Dacă deci alunecarea lor a fost o bogăție pentru lume,.ce va fi plinătatea întoarcerii lor.(v 11, 12)
Și dacă unele ramuri au fost tăiate și dacă tu care erai dintr=un măslin sălbatic ai fost altoit în locul lor șia ai fost făcut părtaș rădăcinii și grasimii măslinului, nu te făli față de ramuri..AU FOST TĂIATE DIN PRICINA NECREDINȚEI LOR și tu stai in picioare prin credință..Nu te îngâmfa ci teme=te.( v 17/20)
Și chiar ei, DACĂ NU STĂRUIESC ÎN NECREDINȚĂ VOR FI ALTOITI, căci Dumnezeu poate să=i altoiască iarăși.v23
nu vreau să nu stiți taina aceasta, o parte din Israel a căzut în împietrire care va ținea pană va intra numărul deplin al națiunilor.Si atuci tot Israelul va fi mântuit v 25, 25
Sunt si multi evrei care il recunosc si sunt parte din biserici crestine mesianice.Am fost la p prelegere a pastorului evreu al bisericii mesianice din Oradea si el a spus ca el tine legatura cu 80 de biserici cresttine mesianice ale evreilor din Israel. si Richard Wurbrand care a fost votat in Romania al treilea la concursul acele pentru a afla cel mai mare roman, pentru comportamentul exemplar pe care l-a avut in inchisorule comuniste si care a scris carti traduse in multe limbi, a fost evreu messianic.
Da-te cu capul de perete.
Vezi, nu ți-am răspuns la fel...
AvalohAlyn întreabă: