Ce parere aveti despre evangheliile gnostice? Argumentati, va rog.

Pai... diferenta principala este ca acestea pun accentul pe cautarea lui Dumnezeu in om, nu in afara lui.

Aceeasi parere ca toti Sfintii Parinti ai Sinoadelor Ecumenice (care cei mai multi apar in calendarele bisericesti ca Sfinti): falsuri, o sursa buna pentru studiul ereziilor timpurii si atat. Si le-am numit "falsuri" pentru ca, sustinand asemenea traznai pagane, au fost scrise ca si cand ar apartine unor apostoli crestini.

Vezi
http://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism
http://www.descopera.ro/......a-religiei
Termenul de evanghelii gnostice se refera la o colectie de scrieri privitoare la invatamintele lui Isus, scrise in majoritate in secolul al II-lea al erei noastre. Desi nu se incadreaza in canoanele bisericesti, acestea au starnit de-a lungul timpului interesul oamenilor de stiinta, cei care au adoptat si adaptat aceste invataturi neoficiale vietii lor cotidiene, de multe ori in detrimentul celor canonice. Andrew Bernhard subliniaza intr-una din cartile sale despre evangheliile non-canonice faptul ca acestea contin invataturile lui Isus, repovestirea lor sau episoade din viata acestuia.

Termenul de evanghelii gnostice se refera la o colectie de scrieri privitoare la invatamintele lui Isus, scrise in majoritate in secolul al II-lea al erei noastre. Desi nu se incadreaza in canoanele bisericesti, acestea au starnit de-a lungul timpului interesul oamenilor de stiinta, cei care au adoptat si adaptat aceste invataturi neoficiale vietii lor cotidiene, de multe ori in detrimentul celor canonice. Andrew Bernhard subliniaza intr-una din cartile sale despre evangheliile non-canonice faptul ca acestea contin invataturile lui Isus, repovestirea lor sau episoade din viata acestuia.

Evangheliile "cunoasterii"

Repudiate de o mare parte a crestinilor si negasindu-si locul in randul scriiturilor bisericesti oficiale, invataturile gnostice au fost incadrate ca fiind scrieri aprocrife ale Noului Testament. Succesul de care se bucura acestea in ultimii ani se datoreaza unor controverse religioase, pornite in majoritate de la romanul lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci. Popularitatea neasteptata pe care romanul a avut-o, si mai ales, controversele aprige care s-au nascut in urma publicarii lui, au trezit interesul publicului pentru acest domeniu. Romanului i-au urmat o serie de documentare si chiar filme de fictiune, menite sa pastreze viu interesul pasionatilor de acest subiect. Brusc, evangheliile gnostice au intrat in atentia publicului larg, facandu-si o intrare demna de interes pe scena vietii religioase.

Numele acestor evanghelii au fost inspirate din termenul grecesc "gnosis", care inseamna "cunoastere", si care a dat numele unui curent aparut in filozofie in timpurile pre-crestine. In tot acest timp, idei proprii gnosticismului grecesc s-au impletit cu cele ale crestinismului timpuriu. Prin urmare, termenul de "gnosticism crestin" a ajuns sa reprezinte o comunitate crestina timpurie, care credea ca salvarea sufletului inseamna renuntarea la lumea materiala prin intermediul revelatiei. Conform acestora, raspunsurile la intrebarile de natura spirituala ar trebui cautate inauntrul fiintei, nu in exteriorul ei.

Evangheliile gnostice cuprind un numar mare de invataturi, care dateaza din perioade diferite si care au fost identificate in mai multe locatii. Descoperirea lor succesiva a oferit de fiecare data noi informatii si a facut posibila aparitia unor noi perspective asupra religiei dar au fost, in acelasi timp, si motiv de dezbateri in randul teologilor, cercetatorilor si istoricilor. Majoritatea acestor documente au fost gasite accidental, unele dintre ele fiind conservate aproape in totalitate, altele fiind recuperate doar partial sau fragmentar. Anumite manuscrise au fost multiplicate, iar in prezent ne-au parvenit numai copiile, cum este si cazul Evangheliei dupa Maria. Manuscrisele de la Nag Hammadi au fost descoperite de catre doi fermieri, in decembrie 1945, si au fost numite dupa zona in care au fost adapostite timp de secole, in vreme ce alte evanghelii gnostice au fost gasite in perioade si locatii diferite.

Evanghelia dupa Maria

Evanghelia dupa Maria a fost recuperata ca parte a Codexului Akhmim si a vazut lumina tiparului pentru prima data in 1955. Aceasta a fost descoperita in anul 1896, intr-un codex de papirus, fiind incadrata in categoria cartilor apocrife. Desi termenul utilizat pentru a descrie acest manuscris este "evanghelie", documentul nu reprezinta o evanghelie in sensul scolastic al cuvantului.

Akhmim Codex sau Papyrus Berolinesis 8502 pentru cercetatori, continea in momentul descoperirii sale inca trei texte apocrife. Toate cele patru documente erau redactate in limba copta. Ulterior, inca doua fragmente ale Evangheliei dupa Maria au mai fost descoperite, insa amandoua erau transcrise in limba greaca.
Dezbaterile asupra perioadei in care au fost scrise sau asupra limbii in care au fost redactate in original nu au intarziat sa apara. Teologul feminist Karen King este de parere ca evanghelia originala a fost scrisa undeva in a doua jumatate a celui de-al doilea secol. In acelasi timp, o alta cercetatoare, Esther De Boer, crede ca aceasta a fost scrisa mult mai devreme. Cele doua fragmente in limba greaca, datand din secolul III, au fost publicate in 1938 si 1983, iar cel scris in copta a fost tradus si publicat pentru prima data in 1955.

Insa cea mai mare controversa legata de aceasta evanghelie pierduta si gasita incepe chiar din titlu. Cercetatorii si istoricii au fost de acord, in general, ca este vorba despre o scriere apocrifa, insa au intampinat dificultati in a se pune de acord asupra persoanei la care se referea textul. Care Maria? Argumentele in favoarea Mariei Magdalena sunt numeroase, tinand cont de faptul ca statutul ei de discipol al lui Isus era recunoscut si de faptul ca ea a fost primul martor al Reinvierii. De asemenea, numele ei este pomenit in numeroase scrieri crestine timpurii. Se pare ca aceasta il acompania pe Isus in calatorii, iar Evanghelia dupa Matei o mentioneaza ca fiind unul dintre martorii crucificarii lui Isus. In Evanghelia dupa Ioan, Maria este primul martor al Invierii lui Isus.

In cuprinsul acestei scrieri, exista un episod in care Maria ia cuvantul in fata discipolilor, iar Petru o contrazice vehement pe motiv ca este femeie. Acelasi episod este mentionat in Evanghelia dupa Ioan si intr-un alt text apocrif, Pistis Sophia. In acest text, Maria este identificata fara niciun dubiu ca fiind Maria Magdalena. Chiar si scena finala din Evanghelia dupa Maria vine in sustinerea acestei teorii. Unul dintre apostoli sare in apararea femeii, spunandu-i lui Petru: "Sigur ca invatatorul o cunoaste mai bine. De aceea o iubeste pe ea mai mult decat pe noi." Afirmatia apostolului este mentionata si in Evanghelia dupa Filip.Petru este ofensat de faptul ca Invatatorul a optat sa vorbeasca in secret cu o femeie despre viziuni, in loc sa faca acest lucru liber, in prezenta tuturor discipolilor. Acesta nu intelege de ce Isus o prefera pe Maria pentru a Ii interpreta invataturile, in locul altui discipol.

Alti istorici sunt de parere ca este vorba despre Fecioara Maria, ceea ce ar putea explica la fel de bine de ce Isus o iubea pe ea mai mult decat pe ceilalti discipoli. Cateva pasaje intalnite in evanghelii o indica tot pe Fecioara ca fiind discipolul aflat in competitie cu Petru. Neintelegerile privitoare la continutul acestei evanghelii au fost exacerbate intrucatva si de faptul ca manuscrisului ii lipsesc sase pagini la inceput si inca patru la mijloc, ceea ce inseamna ca scenele de inceput sunt invaluite in mister, lasand loc multor prezumtii in ceea ce priveste locurile si circumstantele acestui dialog, care are loc initial intre Isus si apostoli si, ulterior, intre Maria si apostoli.

Evanghelia dupa Iuda

In anii ‘70 , un papirus scris in limba copta a fost descoperit in apropierea localitatii Beni Masah, in Egipt. Datarea cu carbon il plaseaza in secolul II al erei noastre, iar majoritatea istoricilor ii recunosc vechimea, insa nu si autenticitatea scrierii. Desi evangheliile canonice au fost scrise de cei ale caror nume le poarta, ultimul text intrat in randul scrierilor gnostice nu a fost scris de Iuda, ci mai degraba de adeptii gnostici ai lui Isus. Descoperit in urma cu 30 de ani, manuscrisul a incaput in mana expertilor abia in anul 2005, intr-o stare mai mult decat deplorabila. Expertii au depus o munca titanica pentru a evita distrugerea a ceea ce a mai ramas din text. Conform cercetatorilor, manuscrisul original continea 31 de pagini scrise pe ambele parti. Cand a aparut pentru prima data pe piata, in 1999, acesta mai avea doar 13 pagini scrise pe ambele parti. S-a speculat ca paginile lipsa au fost indepartate deliberat, pentru a fi vandute pe piata neagra. Existenta unei Evanghelii a lui Iuda este mentionata in jurul anului 180 d.Hr. de catre episcopul Irineu din Lyon, care o include in randul textelor apocrife, negandu-i insa veridicitatea in cartea sa, "Despre erezii".Prima traducere a fost efectuata in 2006 de catre National Geographic Society, care a creat ulterior si un documentar amplu pe aceasta tema.

In privinta episodului tradarii lui Isus, evangheliile canonice se afla in consens: Iuda este cel care l-a tradat pe Isus, predandu-L soldatilor romani contra unor arginti. Insa proaspat descoperita evanghelie vine sa aduca o noua perspectiva asupra acestui episod. Documentul descrie intreg episodul tradarii si mortii lui Isus, din perspectiva lui Iuda. Texul este o povestire gnostica a unui aranjament intre Iuda si Isus, in care primul trebuie sa-si vanda Invatatorul romanilor pentru ca sarcina Acestuia pe Pamant sa fie incheiata. In aceasta noua perspectiva, Iuda este reabilitat. El nu a facut decat sa asculte instructiunile Invatatorului, iar rolurile sunt inversate. Cel care era considerat pana acum tradator s-a dovedit a fi, de fapt, unealta vointei divine, si in acelasi timp, cel mai de incredere apostol al lui Isus. Fiul Domnului este cel care isi regizeaza aceasta iesire de pe scena istoriei, iar Iuda este catalizatorul. Insa nu numai ideea tradatorului care este, de fapt, apostolul ales, a iritat reprezentantii lumii crestine, ci si faptul ca se sugereaza ca Isus si-a orchestrat singur tradarea pentru a evada din propriul corp, din cauza ca se simtea captiv, nu pentru a mantui omenirea. O alta versiune asupra a doua evenimente de baza ale culturii crestine face ca acest nou aparut text sa fie vazut ca apartinand unor curente gnostice, conform carora corpul uman este o forma de inchisoare a spiritului, iar Iuda este cel care a ajutat spiritul lui Isus sa scape de aceste constrangeri fizice.

Tot aici, se incearca oarecum discreditarea evangheliilor canonice, prin mentionarea faptului ca toti ceilalti discipoli nu cunosteau nimic din toate acestea, Iuda Iscariotul fiind singur ales de catre Invatator pentru a lua parte la Marele Plan. De-a lungul timpului, mai multi filozofi au speculat faptul ca Iuda a actionat la cererea lui Isus, astfel incat Acesta sa Isi implineasca menirea pe Pamant. Pentru prima data insa, un text scris si datat in vechime, vine sa sustina aceste teorii. Isus il avertizeaza pe Iuda asupra sarcinii grele pe care a fost desemnat sa o indeplineasca, avertizandu-l ca numele sau va fi blestemat pentru multe generatii de acum incolo, insa va veni o vreme in care acesta va stapani peste toti. Intr-un alt pasaj al manuscrisului, Isus Il indeamna pe Iuda sa se indeparteze de ceilalti discipoli, pentru a-I impartasi misterele regatului Sau.

Spre deosbire de textele canonice, care nareaza fapte din ultimul an de viata a lui Isus (in Evanghelia dupa Ioan sunt ultimii trei ani) si despre nasterea Acestuia (in evangheliile dupa Luca si dupa Matei), Evanghelia dupa Iuda este scrisa sub forma unui dialog intre Invatator, Iuda si apostoli, fara a se incadra in contextul filozofic retoric. Acest gen era extrem de popular la inceputul crestinismului, in vreme ce singurele evanghelii scrise sub forma narativa sunt cele canonice. Ca si in scrierile canonice, in Evanghelia dupa Iuda se povesteste episodul in care Isus este arestat de catre soldatii romani, iar Iuda primeste de la acestia argintii. Insa, spre deosebire de primele, in acest text se insista pe rolul important pe care apostolul l-a jucat in implinirea menirii pe Pamant a Fiului Domnului. O alta diferenta semnificativa este data de faptul ca in Noul Testament, Iuda, macinat de remuscari, se spanzura de un copac, insa in evanghelie nu se specifica soarta pe care a avut-o acesta dupa arestarea lui Isus, desi este consemnata o viziune pe care Iuda o impartaseste Invatatorului, in care acesta vazuse cum ceilalti 11 apostoli il vor ucide aruncand cu pietre in el.

Maria, discipolul preferat al lui Isus, Petru, una dintre figurile cheie ale religiei crestine, un discipol invidios, Iuda tradatorul care nu era tradator, ci de fapt, un erou nedreptatit al carui sacrificiu nu a fost recunoscut nici astazi, toate aceste fapte continute in evangheliile gnostice au aruncat o umbra asupra textelor biblice canonice. Cat adevar si cata fantezie contin acestea? Interesul pe care l-au ridicat este inca de data recenta, studiile asupra lor sunt inca la inceput, iar cercetatorii si istoricii s-au blocat in teorii si pareri partinitoare. Tocmai din cauza faptului ca aceste texte innegrite de timp incearca sa rescrie insasi baza istoriei crestine, interpretarea si mai ales autentificarea lor nu pot fi decat controversate, transformandu-le in unul dintre cele mai mari si vechi mistere ale lumii.
http://www.ageac.org/ro/ageac_ro/corpus-gnosticum-3/principii-gnostice
Principii Gnostice

Este necesar acum să aprofundăm unele din aceste PRINCIPII care au caracterizat Gnoza din toate timpurile.

Cel care nu s-a preocupat niciodată să sondeze în profunzime fundamentele doctrinare ale eternei Gnoze poate cădea foarte uşor în tentaţia de a-şi forma o idee rapidă despre ceea ce implică această cunoaştere revelatoare, şi, în consecinţă, prea puţin obiectivă şi reală.

De exemplu, gnosticismul este acuzat că ar fi o doctrină corporală şi senzuală, însă cei care au procedat în acest fel, au ignorat postulatele gnostice despre condiţia omului actual în cadrul creaţiei. Este indubitabil că umanitatea a degenerat o dată cu trecerea secolelor şi, pentru a dovedi aceasta, este de ajuns să ne uităm la întunecatele pagini ale istoriei negre şi ne vom da seama că în loc să devenim mai buni, am devenit mai răi în toate privinţele.

Gnosticismul nu a acceptat niciodată şi nici nu va accepta vreodată ideea salvării sufletului doar printr-un simplu act de credinţă, deoarece aceasta ar însemna să accepte că mecanica evolutivă a timpului ne conduce până la urmă pe toţi la perfecţiune. Ceea ce ar face atunci inutile toate suferinţele suportate de toţi acei martiri, mesageri, iluminaţi sau profeţi în încercarea lor de a-i arăta omului o cale de regenerare şi salvare.

Acesta a fost motivul pentru care unele grupuri gnostice antice au spus: „Eu sufăr în învelişul meu corporal în care ele (Eurile psihologice) m-au adus, şi m-au aruncat (din cercul eternităţii) în această vale (a existenţei)".

GNOZA nu este o doctrină care urăşte corpul, ci o ideologie care înţelege că omul este prizonier al naturii şi al unui mare număr de legi care o guvernează, şi din acest motiv alte grupuri gnostice precum antica congregaţie a lui Benares, exclamă:

Naşterea este suferinţă (pentru că ne naştem cu Conştiinţa adormită), îmbătrânirea este suferinţă (tot din motivul numit anterior), moartea este suferinţă, a fi uniţi cu ceea ce nu iubim este suferinţă, a nu avea ceea ce dorim este suferinţă. Ceea ce produce reîntoarcerea Sufletelor este permanenta exigenţă a dorinţei, acompaniată de o dăruire pasionată, o atracţie pentru viaţă, într-o formă sau alta, sau pentru plăcerea senzuală, existenţa sau anihilarea.

Se condamnă uneori gnosticismul, fiind în schimb un sistem mistico-filosofic care încearcă să explice speciei umane motivul suferinţelor sale.

Gândirea gnostică reactualizează tema existenţei AGREGATELOR PSIHICE (foarte cunoscută în Tibet), în interiorul anatomiei psihice a omului pământesc, această teorie fiind susţinută pe parcursul multor secole şi de alte civilizaţii precreştine, creştine şi postcreştine.

Nu trebuie să-i uităm pe DEMONII ROŞII AI LUI SETH, împotriva cărora lupta omul spiritual egiptean; nici pe FEŢELE PALIDE şi pe KALIYENI care-l înconjurau pe eroul hindus ARJUNA, pe drumul său de căutare a Eliberării interioare. La fel trebuie să-i menţionăm pe cei 400 de SUDIŞTI, care conduşi de către COYOLXAUHQUI încercau să-l anihileze pe HUITZILOPOCHTLI (divinitatea cea mai importantă a vechilor azteci). La fel să-i evocăm pe FILISTENI şi GOLIAT care ameninţau poporul lui Israel, cel care aspira la salvarea mistică.

Chiar şi Iisus a trebuit să-i gonească din templul său (interior) pe vânzătorii grosolani (entităţi psihologice indezirabile) care vroiau să-i profaneze interioritatea divină. Iisus i-a gonit folosind biciul (voinţei). Şi anticii eleni au participat la această simbologie arătând posterităţii lupta dintre PERSEU şi abominabila MEDUZǍ, sau în alt caz, cel ar cretanilor, care au înfăţişat lupta pe viaţă şi pe moarte dintre TEZEU şi MINOTAUR. În lumea persană această luptă a avut loc în plan teologic între AHURAMAZDA şi AHRIMAN, ca duşman antitetic.

Toate aceste simultaneităţi anterioare sunt lăsate în învăţăturile lor de către diverşi exponenţi gnostici de-a lungul secolelor, şi care au fost cu vehemenţă condamnate de către diverse interese ale clerului, dovedind astfel lipsa cunoaşterii în profunzime a doctrinei. Acesta este cazul lui Valentin, care nu a fost bine înţeles când a spus în trecut următoarele :

Cu inima se întâmplă întocmai ceea ce se întâmplă cu un adăpost în care sălăşluiesc persoane grosolane… Acestea nu au grijă de locul în care se află, pentru că nu este al lor. La fel se întâmplă când nu avem grijă de inimă (locul sentimentelor curate). Rămâne impură şi este locuinţa mulţimii de demoni (Euri psihologice).

Este un rol al gnosticismului de a da o adevărată identitate animică sau spirituală creaturii umane; deoarece aceasta din urmă, dacă o analizăm în profunzime, nu este altceva decât un mănunchi de entităţi capricioase sau energetice care se luptă în mod constant între ele şi care nu au nici un fel de obiectivitate. Folosind cuvintele DR. SAMAEL AUN WEOR, afirmăm:

În numele Adevărului, declar solemn că Fiinţa este singura Existenţă Reală, în a cărei lumină inefabilă şi teribil de divină, acestea pe care le numim Eu, Ego, eu însumi, sine însuşi, nu sunt decât nişte tenebre exterioare, plânset şi scrâşnet de dinţi.

Eul, Egoul, este constituit din sumele şi diferenţele elementelor subiective, inumane, bestiale, care incontestabil au un început şi un sfârşit.

Să asimilăm natura FIINŢEI implică, pentru cine doreşte aceasta, o autoanihilare a Eului său, ca muncă preliminară.

În această muncă sinceră şi voluntară devotul este asistat de către Pneuma sa (Spiritul), întrucât crearea Sufletului este rezultatul unei forţe centripete (disciplina riguroasă a aspirantului şi loialitatea sa doctrinară) şi a unei forţe centrifuge (dinamismul revelator al FIINŢEI care caută să dezvolte AUTOGNOZA prin intermediul experienţei umane).

Instrumentul care împărtăşeşte această experienţă este numit, în aceste studii, «CONŞTIINŢǍ». Din nefericire, aceasta, deşi păstrează încă în străfundurile sale comoara iniţială a Cunoaşterii ultradivine, este în aceste momente prizoniera diverselor elemente psihologice cărora li se atribuie numele de «AGREGATE PSIHOLOGICE INDEZIRABILE», după cum sunt denumite şi în multe doctrine orientale.

Dizolvând Eul, Esenţa - Conştiinţa - se trezeşte, se iluminează, se eliberează, şi atunci, drept consecinţă sau ca un corolar, apare AUTOCUNOAŞTEREA, AUTOGNOZA.

În mod evident, această dezvăluire extraordinară ne invită să murim în noi înşine pentru ca Fiinţa să se manifeste în interiorul nostru.

FIINŢA, ca forţă liberă, purtând în natura sa OMNISCIENŢA, este capabilă să exercite control asupra creaţiei, asupra naturii şi elementelor sale componente, şi astfel asupra întregului cosmos; în acelaşi timp ea cunoaşte resortul secret al existenţei şi diferitele mutaţii care au avut loc în scenariul Cosmogenezei şi Antropogenezei.

Astfel, când posedăm FIINŢA, posedăm în plus şi atributele sale şi aceasta este ceea ce am văzut de multe ori la magii autentici ca şi Moise, Iisus, Zoroastru, Hermes Trismegistul, Quetzalcoatl etc.

Ei au fost personaje în care s-a manifestat, de fiecare dată când a fost necesar, o voinţă supraumană capabilă să dezlănţuie cele mai neaşteptate fenomene metafizice sau paranormale.

Incontestabil, doar prin intermediul unei profunde «dorinţe de a fi», putem dobândi această putere misterioasă care există în stare latentă în ascunzişurile noastre intime cele mai profunde şi pe care GNOZA o denumeşte FIINŢA REALǍ.

De asemenea, este lamentabil că anumiţi autori, neinformaţi, au asociat GNOSTICISMUL cu tendinţe eretice şi anticreştine. Acest lucru este absurd, având în vedere că primii Părinţi ai Bisericii recunosc că au avut în Gnoză cel mai mare sprijin al lor. Să ne amintim că însuşi Iisus a avut legături cu casta Esenienilor, ale căror manifestări Gnostice sunt recunoscute universal. Marele mistic Sf. Augustin s-a declarat, din punct de vedere teologic, gnostic.

Fără îndoială, este bine să clarificăm că multe societăţi (de-a lungul istoriei), la adăpostul cuvântului GNOZĂ, au arătat doctrine care sunt de fapt foarte îndepărtate de ceea ce înseamnă cu adevărat GNOSTICISMUL. Dar, pe de altă parte, însuşi Serge Hutin afirma: «Au fost acuzaţi Catarii şi Templierii că s-au dedat sodomiei; aceste acuzaţii sunt false, dar astfel de obiceiuri au fost practicate de secte mai obscure».

Concepţiile mistico-filozofice ale gnosticilor cu privire la Dumnezeu şi creaţie, în general, foarte criticate de organizaţiile religioase dogmatice, au rădăcini ontologice transcendentale care explică într-un mod mai potrivit natura divinului.

Cu privire la aceasta este bine să semnalăm următoarele:

Toate naţiunile au primul lor Dumnezeu sau Zei ca androgini; nu ar putea fi altfel, întrucât îi considerau pe îndepărtaţii lor părinţii primitivi, strămoşii lor de dublu sex, ca Fiinţe divine şi Zei sfinţi, întocmai cum fac astăzi chinezii.

De fapt, concepţia artificială a unui Iehova antropomorf, exclusivist, independent de propria sa operă, aşezat acolo sus pe un tron de despotism şi tiranie, lansând fulgere şi tunete împotriva acestui trist furnicar uman, este rezultatul ignoranţei, pur şi simplu idolatrie intelectuală.

Ceea ce au respins gnosticii din toate timpurile nu este Dumnezeul necunoscut, Unul şi veşnic prezent în Natură, sau Natura In Abscondito, ci Dumnezeul dogmei ortodoxe, înspăimântătoarea Zeitate răzbunătoare a Legii Talionului (ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte).

În cuvântul „Elojim" (Elohim) întâlnim o cheie transcendentală care ne invită la reflecţie.

Este un fapt de necombătut, nu doar din punct de vedere ezoteric, ci şi lingvistic, că termenul „Elohim" este un nume feminin cu o terminaţie la plural masculin.

Traducerea corectă, ad-literam, a numelui Elohim, sau mai bine zis "Elojim", întrucât în ebraică "h" sună ca "j", este ZEI şi ZEIŢE.

Genezele apocrife ale multor religii, nepublicate datorită unor interese obscure care nu doresc să fie dezvăluite pentru a nu scandaliza mulţimea de orbi, încep spunând: «Şi Spiritul principiilor feminine şi masculine s-a aşternut pe suprafaţa fără formă, şi creaţia a avut loc».

Cu acestea dorim să subliniem următoarele:

Incontestabil, o religie fără Zeiţe este pe jumătate ateistă.

Dacă dorim cu adevărat echilibrul perfect al vieţii noastre animice, trebuie să-i închinăm cult lui Elohim (Zeii şi Zeiţele din vechile timpuri), şi nu lui Iehova antropomorf, respins de către Marele Kabir Iisus.

Cultul idolatru al lui Iehova antropomorf în locul lui Elohim, este cu certitudine o piedică puternică în obţinerea stărilor de conştiinţă supranormale.

Antropologii gnostici, în loc să râdă cu scepticism – ca antropologii profani – în faţa reprezentărilor Zeilor şi Zeiţelor din diversele panteoane aztece, mayaşe, olmece, toltece, incaşe, chibchaşe, druidice, egiptene, hinduse, caldeene, feniciene, mesopotamiene, persane, romane, tibetane etc., etc., se prosternează la picioarele acestor Divinităţi. Pentru că în ele recunoaştem pe Elohim Creator al Universului. „Cel ce râde de ceea ce nu cunoaşte, este pe cale să devină idiot".

Incontestabil, facultăţile de cunoaştere omeneşti nu ar putea niciodată să treacă dincolo de imperiul cosmic al Logosului bărbat–femeie, Demiurgul Creator, Armata Vocii (Verbul).

JAH-HOVAH, TATǍL-MAMĂ secret al fiecăruia dintre noi, este autenticul IEHOVA.

JOD, ca literă ebraică, reprezintă MEMBRUM VIRILE (Principiu Masculin). EVE, HEVA (EVA), la fel ca şi HEBE, Zeiţa greacă a Tinereţii şi logodnica olimpică a lui Heracles, este YONI-ul, Potirul divin, Eternul Feminin.

Divinul Rabi din Galilea, în loc să-i închine un cult lui Iehova antropomorf al evreilor, îl adoră pe divinul său Bărbat-Femeie (Jah-Hovah), Tatăl-Mamă interior.

Binecuvântatul crucificat pe Muntele Căpăţânii a strigat cu voce puternică zicând: „Tatăl meu, în mâinile tale îmi încredinţez spiritul". RAM-IO, ISIS, Mama sa Divină Kundalini l-a acompaniat pe a sa Via crucis.

Concluzionăm acest aspect teologic spunând că:

Abaterea de la Demiurgul Creator, antiteza, fatalul, este înclinarea către egoism, originea reală a atâtor amărăciuni.

Indubitabil, conştiinţa egoică se identifică cu Jahve, care, după Saturnil din Antiohia, este un Înger căzut, un Geniu al Răului.

Vezi
http://www.crestinortodox.ro/......71794.html
http://www.nemira.ro/......tice--1780
http://mihaibala.wordpress.com/2011/06/04/origini-gnostice/
http://mihaibala.wordpress.com/......realitate/
http://www.edituraherald.ro/bookdetail.asp?cod_carte=203
http://www.lovendal.net/wp52/evanghelia-lui-toma-marea-pacaleala-gnostica/
http://www.lovendal.net/......fi-un-mit/
http://parerea_mea.ablog.ro/2006-07-02/evangheliile-gnostice.html
http://www.divin.ro/? 53t4l&v7f2k=2029
http://spiritualitate-ezoterism.blogspot.com/......stice.html
http://ro.altermedia.info/......_4358.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Apocrif
http://wesley.nnu.edu/......re-gospels
http://wesley.nnu.edu/......ek-text-a/
http://wesley.nnu.edu/......ek-text-b/
etc dar sunt toate în engleză
http://ro.wikipedia.org/wiki/Evanghelia_lui_Filip
http://www.ageac.org/ro/ageac_ro
http://www.revista-tomis.ro/......stice.html
http://www.slideshare.net/......lui-avraam

Dar tu nu știai să îți cauți singur, că nu cred că te interesează opinii "neavizate" ale unora care nu sunt doctori docenți în teologie creștină.
Iar doctori docenți în teologie creștină, îndobitociți & la seminar, & facultate de teologie șamd au o singură reacție """ce este în afara evangheliilor canonice, este Câhh."""

Că o ființă zdravănă la cap nu se duce nici la seminarul teologic și nici la o facultate de teologie, indiferent de care ramură teologică ar fi vorba.

Nu mai fii comod și pe viitor caută-ți singur.
Că dacă te mai văd atât de comod, că îți este lene să îți cauți singur, mă supăr pe tine și îți scriu la repezeală :
"""ce este creștinism, este Câhh.""",
și am rezolvat-o repede cu tine.
Dă-mi funda, că m-am obosit, să îți caut " atâtea opinii avizate."

Nu conteaza parerea mea, ci a ta.Citeste-le si asculta-ti vocea interioara.Numai asa vei gasi adevarul.

Scrierile gnostice de obicei graviteaza in jurul cultului Zeitei mama,in favoarea argumentului se amesteca notiuni din budism,hinduism, in teza cu numele dumnezeului bibliei Yahweh. Scrierile gnostice dau impresia scripturilor inspirate ca ar fi carti vara valoare si au darul de a duce argumente spre o noua ordine religioasa dorita de interese obscure. In osteneala repetata de a discredita sfintele scripturi inspirate se "condimenteaza" cu diferite interpretari ale cuvintelor ebraice vechi, astfel ca de fapt Dumnezeu devine o entitate feminina demna de venerat si prin urmare, urmate de ritualuri religioase de fertilitate.Partizanii acestui curent insa se lovesc de nenumarate argumente din care voi arata doar cateva. 1) Momentul si felul in care Dumnezeu se descopera omenirii de atunci,evreii in speta, si aici se poate spune despre cunoasterea numelui personal al lui Dumnezeu, scopurile si personalitatea. 2)Armonia si tema interna a bibliei numita si canonul bibliei la care gnosticii nu pot raspunde in mod clar, aici se poate adauga de ce personaje biblice au citat alte personaje biblice sau scrieri ale altor personaje biblice cu sute de ani departare unul de celalalt, si de ce au aplicat cuvintele acelora. 3)Nici un document antic,nici macar matematica babiloniana si astrologia nu face referire la pamant asa cum fac scrierile sfinte, ca sta suspendat pe neant sau ca are forma de cerc, circuitul apei in natura si principiul ADN-ului. 4) Exactitatea afirmatiilor datelor istorice sprijinite ulterior de arheologie care fac diferenta ca o relatare biblica sa fie veridica sau nu. Acestea sunt doar cateva puncte principale,mai urmeaza cronologia biblica, explicarea cuvintelor ebraice in functie de context si dovada in cea vorbita de astazi, profetiile biblice etc.Desigur ca au axistat si alte carti si pe timpul evreilor i.e.n dar niciodata nu au fost introduse si considerate inspirate sau canonice de catre evrei.Fiecare om e liber sa gandeasca si sa aleaga tot ceea ce crede de cuviinta,dar nici un concept religios nu a fost adoptat de alte si alte natiuni si limbi ca si crestinismul,ca a fost diluat, ca a fost gresit inteles sau interpretat e alta poveste, oamenii sinceri din orice natiune de pe fata pamantului au apreciat si vor aprecia si pe mai departe superioritatea valorilor morale si invataturilor lui Cristos.Referitor la asta Mohanas Ghandi cand a citit predica de pe munte a lui Cristos a spus unui inalt functionar crestin "cand toti oamenii vor respecta aceste invataturi nu va mai fi nevoie de politica si armata"