Eu nu am nici o religie, credinta in dumnezeu sau alt zeu, consider ca natura nu are nevoie de spiridusi doar de hidrogen si timp atat, sunt ateu dar avand o minte deschisa sunt si agnostic nu pot afirma ca 100% nu exista zeii asta mar transforma intr-o persoana inchisa la minte si dogmatica, desi sunt ateu agnostic
De ce fetele de 15, 16 ani cauta relati in loc sa caute o cariera? Chiar vor sa aiba copii de la asa o varsta mica?
Pentru mine natura/legile naturii e/sunt creatorul. Naturalism, panteism, ateism, nu ma intere, cuvintele sunt inventate de oameni. Apropo, Wiki "zice" ca panteismul e opusul ateismului, dar cum nu e vorba de vreun zeu pe acolo, eu zic ca e acelasi lucru, numele e gresit.
Atât concepția panteistă cât și cea deistă au în comun crezul în existența divinității, respectiv a lui Dumnezeu, însă concepția panteistă susține că Dumnezeu este prezent în tot, identificându-se cu materia și universul, cu propriile sale creații, fiind schimbător și imperfect, spre deosebire de concepția deistă, care consideră că Dumnezeu a creat lumea, ulterior asistând impasibil la procesul de evoluție al acesteia.
Sunt o persoana imposibila, nici nu stiu ce sa cred, doar colectez informatii, totul e prea incert.
De nascut, sunt nascut crestin ortodox, dar n-are relevanta botezul.
Crestinismul inseamna turma, ateismul inseamna turma. Orice reprezinta turme diferite.Incerc sa ma pazesc.
M-as declara agnostic, dar nu stiu.Respect credintele fiecarui om.
Doar ca mi-e scarba de atitudinea celor mai multi dintre crestini si atei.
Nu spun ca au vreo credinta, domnule.
Stiu ca nu au nicio credinta si n-au dogma.
Nu e vorba de filosofia lor aici, ci de faptul ca ateii se influenteaza reciproc mai ales in randul copiilor care dau pentru prima data de ateism.
Ca m-am saturat sa vad atatea intreabri cretine din partea asa zisilor "atei" pe tpu.Aceleasi intrebari zilnice care n-au treaba cu realitatea.
"Arata-mi-l tu pe Dumnezeu"
"Daca Dumnezeu exista,de ce nu il pot vedea?
"De ce nu mai exista minuni si in ziua de azi?"
Exact ca niste oi cu pastor.
Exact ca si crestinii.
Ateismul in ziua de azi reprezinta moda,nu altceva.
Mai sunt si atei adevarati, atei cuviinciosi, care respecta credinta omului, isi vad de treaba lor si nu imi bulverseaza capul cu argumente cretine precume ce nu il pot vedea pe DUmnezeu daca exista?
Ateii fac parte dintr-o turma, diferita de cea a crestinilor dar pe aceeasi lungime de unda.
De unde sti ca nu sunt copii care dau spam aiurea? Sincer daca te-ai vedea cu un ateu adevarat ai vedea ca nu suntem o turma si nu avem convingeri sau credinte, cei care fac asa ceva nu sunt persoane atee nici cei care jignesc nu sunt, nu tin eu partea cuiva dar chiar nu suntem o turma din contra invatam mereu lucruri noi, poate stiinta ne uneste dar nu credinta in ceva
Uite care-i treaba.
Efectul de turma apare (printre altele) atunci cand cineva isi bate **** de credinta sau necredinta omului.
Sa luam crestinii:
Ateii se duc in iad,ateii sunt satanisti,ateii sug ****,"de ce nu credeti in Dumnezeu?","cum sa spui ca ne tragem din maimute,ca auniversul a aparut din nimic,esti prost?"
Sa luam ateii:
"Crestinii sunt prosti pentru ca ei cred in Dumnezeu"
"Hai sa-ti dau eu niste argumente solide ca sa-ti demonstrez ca nu exista zeul tau"
Rad, isi bat joc de alegerile personale, si unii si altii.
Mie nu-mi pasa, ca crestin, de argumentele tale tampite.In crestinism,nu-si au rostul,pentru ca Biblia e plina de metafore si de chestii care tin de supranatural,nu de fizica.
Ca ateu,nu ma intereseaza argumentele tale ca sa ma faci sa cred intr-un zeu,
Ca m-am saturat,in *** sa aruncati cu **** unii intr-altii mai ales pe categoria asta.
Nu vorbesc de tine, ca tu esti ateu respectabil, din cate am vazut.
Vorbesc de altii care pun intrebari in batjocura.
Ceilalti atei preiau exemplul, si incep sa puna intrebari in batjocura, cu aceleasi "argumente" fara chestii originale.
La fel si crestinii.
Toti facem parte dintr-o turma anume.Ne influenteaza gandirea celorlati,fara sa vrem, chair daca nu acceptam. Unii intr-o mica masura, altii intr-o masura colosal de mare.
Si eu fac parte din turma, si tu, si Noname care mi-a votat raspunsul ca fiind eronat
Esti atee?
Noh, înseamnă că am greșit.
De ce ma lasi curios si nu-mi spui cati ani ai?
Am mai mulți ca tine
Macar asta sa stiu
AntipaticuPreasfant întreabă: