1. Asta ar vrea crestinii sa creada. Probabil teoria asta vine din credinta lor ca orice om il are pe d-zeu in el, si ca e iubit de d-zeu, si poate fi "salvat" daca il accepta pe isus.
2. Avem in comun faptul ca toti suntem capabili sa intelegem cat de falsa e religia, doar ca unii vor sa vada, si unii nu vor.
3. Da, in fiecare crestin, si-n fiecare om, exista o oarecare doza de scepticism. Ateii au mai mult, iar crestinii prea putin, dar au si ei. Asta avem in comun. Daca ar vrea si ar avea curaj sa abordeze si religia lor intr-un mod sceptic, atunci nimic nu i-ar mai putea opri din a deveni la randul lor atei. Totul e sa incepi sa te indoiesti.
"Ceva creştinesc" îmi sună atât de discriminant, arogant...parcă i-ar desconsidera pe toţi ceilalţi, prin pretenţia sa infatuată că moralitatea şi adevărul au fost arestate de creştinism.
Ne leagă pe toţi faptul că suntem oameni.
1.Dorința de a fi apreciați.(la creștini este față de creator, iar la atei față de oameni sau față de ei însuși)
2.(1) și faptul că fiecare face un ''bine'' așa cum simte el.(da... se pune și binele pentru propria persoană, care-i cel mai răspândit.
3.Ba da.Fiecare crede doar în ce are dovezi.(și da prin dovezi nu mă refer că-s adevărate, ci că fiecare crede că deține un adevăr absolut.)
Asta este o prostie venita din egocentrism, e chiar o ineptie.
Exista ceva uman in fiecare din noi si atat.
1. Anxietatea existentiala. Unii o recunosc si gasesc rezolvarea, altii se tem de raspuns si amana.
2. Nevoia de Dumnezeu. Nimic nu poate inlocui prezenta Lui in viata omului.
3. Ba da. Tendinta de razvratire.
1. Indoctrinarea. Fiecare ateu a auzit de "Dumnezeu" si alte imaginatii crestine.
2. Realitatea obiectiva. Iar pentru actorii principali TPU-ul!?
3. Crestinii sunt atei pentru alti "zei".
Ateii si crestinii autentici (nu vorbesc de cei care doar fac parada de credinta lor sau confunda credinta cu superstitia, gen Gigi), au in comun setea de cunoastere. Fiecare o cauta insa in modul lui. Cei credinciosi (hai sa nu ne referim doar la crestini) cauta niste raspunsuri in spiritualitate, ceilalti in stiinta. Acel "ceva" tipic ateist exista doar in crestinii ce cred doar din superstitie sau teama.
In crestini,tipic ateist,este indoiala,si temerea,adica partea de necredinta.din aceasta cauza,sutasul cand a fost intrebat; Crezi? el a raspuns; Cred Doamne. Ajuta necredintei mele.iar in atei exista nu neaparat ceva crestinesc; ci omenesc, in sensul ca evreilor li s-au dat tablele legii, din piatra, care au fost puse in chivotul marturiei.dar neamurilor, legea Domnului le-a fost scrisa in inima.De aceia,Iisus a fost rastignit de cei din neamul lui,care dupa scripturi,il asteptau si il asteapta si acuma, iar neanurile l-au primit, doar din marturiile apostolilor, misionarilr, preotilor etc.crestinii care cred dar nu fac, si ateii care nu cred dar fac voia Domnului, sant de fapt frati. unul ascultator care zice ca face dar nu face, si cel neascultator care zice ca nu face, dar face.
Eu cred ca exista in strafundul fiintei dreptatea, chiar in cei care o vand zi de zi. In Rusia stalinista printr-o marturie mincinoasa puteai sa ajungi din randas la Vladivostok fonctionar la Maskva, si asa o multime de oameni nevinovati au sfarsit-o prin lagare pentru colaborare cu germanii sau complot impotriva tavarasului Stalin. Insa talharul pe cruce a spus: noi dupa dreptate patimim, insa acesta este nevinovat. Insa nu as spune ca dreptatea e ceva crestinesc, ci o calitate. " Crestinesc" incepe cu credinta, si aici ateii sunt cam in lapsus. Iar tipic ateist zic ca e necredinta.
"Ceva crestinesc in fiecare ateu"? De unde ideea aceasta? Nu-mi suna a ceva biblic, imi pare o idee (creata) venita de la oameni (cu inteligenta problematica).
Ateii si crestinii au atata in comun cat au toti oamenii in comun: toti sunt chemati de Dumnezeu la viata cu acelasi scop general, care este de a-L cunoaste, de a-L iubi, de a-L sluji pe Dumnezeu si de a fi fericiti impreuna cu El timp de o eternitate.
3. Multi crestini (ca mine, de exemplu) au ori au avut in anumite etape ale vietii momente de indoiala. Nu neaparat de ateism, desi poate fi cazul (la mine a fost). Chiar si dupa o optiune definitiva pentru Dumnezeu, pot persista nelamuriri. Dar nici indoiala, nici nelamuririle nu au legatura cu ateismul. Cand spun "am dificultati de intelegere privind trinitatea lui Dumnezeu" nu spun "il rejectez pe Dumnezeu", dupa cum cand spun "nu pricep tot ce mi-a zis tata" inseamna altceva decat "tata nu exista".