Ioan 3:16 Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.
Tot timpul viața este opusă cu moartea. N-am vorbit Isus de viață în rai și viață în "iad" ci de viață și moarte.
La fel lui Adam nu i s-a spus că dacă nu va asculta după moarte va trăi în altă parte ci că dacă nu asculta - murea.
Contextul istoric: Valea lui Hinom (Gheena) era în afara zidurilor Ierusalimului. Un timp, ea a fost locul unde se practica o închinare idolatră care includea jertfirea copiilor. În secolul I, Gheena servea ca loc de ardere a gunoaielor din Ierusalim. În această vale erau aruncate cadavrele animalelor pentru a fi arse de focul întreţinut cu sulf, sau pucioasă. În Gheenă erau aruncate şi cadavrele criminalilor executaţi, fiindcă aceştia nu erau consideraţi demni să fie îngropaţi într-un mormânt de amintire. Din acest motiv, Isus a vorbit în Matei 5:29, 30 despre aruncarea întregului corp în Gheenă. Dacă ajungea în mijlocul flăcărilor care ardeau încontinuu, cadavrul era ars, dar, dacă rămânea agăţat pe panta văii, carnea intrată în putrefacţie se umplea de viermii care mişunau peste tot (Mar. 9:47, 48). În Gheenă nu erau aruncaţi oameni vii; prin urmare, nu era un loc de chinuri conştiente.
În Matei 10:28, Isus i-a avertizat pe ascultătorii săi ‘să se teamă de cel care poate să distrugă atât sufletul, cât şi corpul în Gheenă’. Ce înseamnă aceste cuvinte? Să reţinem că aici nu este vorba despre chinuri în focul Gheenei; dimpotrivă, el spune ‘să se teamă de cel care poate să distrugă... în Gheenă’. Menţionând „sufletul" separat, Isus a arătat că Dumnezeu poate să distrugă orice perspectivă de viaţă a unei persoane; în acest caz, nu mai există nicio speranţă de înviere pentru persoana respectivă. Aşadar, ‘focul gheenei’ are aceeaşi semnificaţie ca „lacul de foc" din Revelaţia 21:8, adică distrugerea, „moartea a doua".
Cuvântul „iad" se găseşte în multe traduceri ale Bibliei. Unele traduceri spun „mormânt", „locuinţa morţilor" etc. Alte Biblii transliterează pur şi simplu cuvintele din limbile originale care sunt redate adesea prin „iad", adică le transcriu folosind alfabetul nostru, fără să le traducă. Care sunt aceste cuvinte? Ebraicul sheóhl şi echivalentul său grecesc háides, care nu se referă la un singur mormânt, ci la mormântul comun al omenirii. Mai este şi termenul grecesc géenna, care este folosit ca simbol al distrugerii eterne.
Cei ce se află in sheohl/ hades, aducă sunt morți au șansa să fie înviați, cei din "gheena" - nu, sunt distruși pentru totdeauna.
Conform Bibliei de la moarte acolo... nu mai vezi nimic și nici nu simți nimic.
Ecl. 9:5, 10: „Cei vii sunt conştienţi că vor muri, dar cei morţi nu sunt conştienţi de nimic... Tot ce găseşte mâna ta să facă fă cu toată puterea ta, căci în Şeol*, locul unde te duci, nu este nici lucrare, nici plan, nici cunoştinţă, nici înţelepciune". (Dacă nu sunt conştienţi de nimic, în mod sigur nu suferă.) (*„Şeol", BG; „Locuinţa Morţilor", BC, BO; „mormânt", SS 1874; „iad", Carol II, BS.)
Ps. 146:4: „Spiritul lui iese, el se întoarce în pământ şi în aceeaşi zi îi pier şi gândurile*". (*„Punerile lor la cale", BG; „planurile", BC, SS 1874 [146:3]; „gândurile", BO [145:4], Carol II, BS.)
Desigur că nu.
Deși în prezent toți mor, și cei buni, și cei răi, ( Ecleziastul 9:2 Toți au același sfârșit, cel drept și cel rău, cel bun și curat și cel necurat, cel ce aduce jertfe și cel ce nu aduce jertfe. Cel bun este ca păcătosul...), datorită răscumpărării plătite de Isus avem speranța de a trăi veșnic pe pământ ( Matei 5:5 Fericiți sunt cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!), iar cei care au murit deja au speranța învierii ( ioan 11:24... știu că se va scula din morți la înviere, în ziua din urmă.) (Faptele 24:15).
Deci vor dispărea definitiv doar cei care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu.
Daca crezi in reincarnare, toti, daca nu, atunci niciunul.
Multi oameni nici nu ajung la varsta de 100 de ani, deci daca stai sa te gandesti, toti oamneii care se afla in momentul de fata pe pamant, vor fi inlocuiti de alti oameni peste 100 de ani.
Nici unul dintre noi care traieste de fata pe pamant nu va mai fi aici peste un secol.
Ok, poate doar putine exceptii cum sunt cei care traiesc peste 100 de ani.
Peste 100 de ani, toti cei peste 7 miliarde de oameni vor fi morti, si altii vor fi aici in locul nostru.
Cam asa merge viata. Nimeni nu traieste vesnic. Nici macar vampirii, tot o sa le infiga cineva un tarus in inima o data si-o data.
Și cit trăiește un om?
Nu are o durata de viata fixa. Se incadreaza intre anumite limite, de exemplu intre 0 si 122 ani.
De la zero, te aprob. Pina la una suta și, în cazul adus de tine 122, nu as fi asa de asigur. Încă nu știi ce e dupa mormint, deci nu poți fi sigur. Dacă viata continua și după?
Nu ne putem lua dupa povesti fanteziste, primitive, puerile si absurde scrise pentru prostirea naivilor creduli si nestiutori. Zeul in jurul caruia se invarte toata fantezia e la fel de existent ca si ceilalti zei.
E atat de puternic si de iubitor incat e invizibil si mut. E atat de atotstiutor incat cuvantul lui e cartea cu povesti primitive si rupte de realitate, e atat de puternic si de iubitor incat lasa oamenii in intunericul nestiintei sa moara de boli, de frig, de foame, in accidente si in razboaie. A facut totul pentru binele omului pe care-l iubeste: purici, paduchi, plosnite, viermi, paraziti, tantari, scorpioni, serpi,...
E si lipsit de logica sa existe un personaj real, infinit in timp si in spatiu care sa faca niste lucruri efemere si sa mai fie si interesat de ele, sa mai dea viata vesnica care inseamna infinit de mult pentru nimic. E fantezie pentru prostit naivii.
De trait toti vom trai vesnic, dar unii spre durere vesnica si altii spre bucurie vesnica
Ești sigur? De unde știi?
Ambele tabere. Atata timp cat tu ca om esti bun la suflet si faci fapte bune, nu conteaza convingerile tale.
OOOLEOOO întreabă:
Castrviete întreabă: