Cine este autorul cartii Faptele Apostolilor?

Pavel.

În realitate ea este o scriere pseudonimă, fiind opera unui autor anonim și același lucru se poate spune despre Evanghelia după Luca.[2][3] Autorul acestor scrieri nu a fost martor la viața lui Isus și nici măcar nu susține că descrie în Evanghelie evenimente la care ar fi fost martor.[4][5]

http://ro.wikipedia.org/wiki/Faptele_Apostolilor

Luca.

Dupa toate confirmarile istorice, se pare ca este sf. evanghelist Luca. Din modestie evidenta acesta nu s-a prezentat in mod direct a fi autorul scrierii.

Cartea Faptele Apostolilor este a V-a carte a Noului Testament. Se crede ca Faptele Apostolilor și Evanghelia după Luca alcătuiau la început o singură operă care ar fi putut fi intitulată astăzi "Istoria obârșiilor creștine" și care s-ar fi segmentat după anul 150, când creștinii au dorit ca cele 4 evanghelii să formeze, separat, un singur codice. Tradiția bisericească vede cele două opere ca fiind scrise de același autor, Luca, ele fiind adresate aceluiași Teofil, nobil roman convertit la creștinism, și constituie documente de primă mână asupra Bisericii primare. Cât despre timpul și locul scrierii, analiza textului și mărturiile adiacente duc în optica tradiției la concluzia că Luca ar fi început-o la numai câteva luni după ce-și încheiase Evanghelia, adică în preajma anului 65 (oricum, după 63 și înainte de 70) în cetatea Romei.[1]

În realitate ea este o scriere pseudonimă, fiind opera unui autor anonim și același lucru se poate spune despre Evanghelia după Luca.[2][3] Autorul acestor scrieri nu a fost martor la viața lui Isus și nici măcar nu susține că descrie în Evanghelie evenimente la care ar fi fost martor.[4][5]

http://ro.wikipedia.org/wiki/Faptele_Apostolilor

Cartea Faptele Apostolilor sau Apostolul a fost tipărit în decursul timpului și separat de Noul Testament. Numit în vechime și „Praxiul" (Faptele), a fost tipărit pentru prima oară în limba română în anul 1563, prin osârdia diaconului Coresi. A cunoscut apoi mai multe ediții în limba română și a circulat în toate teritoriile locuite de romani.

Relația scrierii cu Evanghelia după Luca[modificare | modificare sursă]
Deoarece Faptele Apostolilor este îndeobște privită drept continuare a Evangheliei după Luca, problemele credibilității istorice ale aceste evanghelii pot fi folosite pentru a pune la îndoială credibilitatea istorică a Faptelor Apostolilor. De exemplu, descrierea recensământului lui Quirinius (Luca 2:1-5) a fost considerată implauzibilă de către istorici.[15] Nu există nicio mărturie despre cetățeni siliți să călătorească distanțe considerabile pentru a fi înregistrați, și nu e ușor de înțeles de ce ar fi fost justificată bulversarea produsă de recensământ.[16] Încercări ale apologeților creștini de a reconcilia Evanghelia după Luca altor surse au fost descrise de John P. Meier, cercetător al Noului Testament, drept „extrem de forțate".[17]

În mod asemănător Faptelor, Evanghelia după Luca pare să comită erori privind perioadele (lista din Luca 3:1 menționează drept contemporane mai multe domnii care nu s-au suprapus, idem ditto pentru doi Mari Preoți), titlurile corecte pentru conducători cum ar fi Pilat din Pont și geografia (Luca s-a luat după Marcu în a plasa Gherghesul la Marea Galileii în Luca 8:26. O traducere alternativă ar fi „ținutul Gherghesenilor" ca fiind la Marea Galileii. Niciuna dintre ele nu este corectă, Gherghesul fiind la peste 48 km de Galileea, care este de fapt un lac cu apă dulce, fiind separat de Galileea de către teritoriile altor orașe. Traducerile ulterioare ale Evangheliei după Luca au urmat Evanghelia după Matei, schimbând Gherghesul cu Gadara.)

Iata mai multge date daca este necesar:
http://ro.orthodoxwiki.org/Faptele_Apostolilor

Argumente externe
Sfântul Irineu de Lyon (202) a atribuit primul Faptele apostolilor lui Luca, rezumând unele cuvântări din această carte precum: cuvântarea Sfântului Petru (cap2), a Sfântului Pavel din Areopag (17.22-31) (Adv. Haer. III.13, 14). Fragmentul Muratori confirmă autenticitatea cărţii, susţinând că faptele unora dintre apostoli au fost scrise de Luca într-o carte. Este considerată autentică de Clement Alexandrinul, Tertulian şi Origen şi se află în lista canonică a Sfinţilor Părinţi: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Grigore de Nazianz. Părinţii apostolici folosesc Faptele Apostolilor ca o carte canonică şi inspirată. La fel Clement Romanul, Barnaba şi Ignaţiu de Antiohia.
Argumente interne
Luca însuşi se dă pe sine ca autor al cărţii (FA1.1-3). Limba corectă, bogată şi variată, situarea evenimentelor în timp şi legătura cu celelalte evenimente contemporane, evocarea unor conducători, regi, proconsuli, prefecţi în portrete conturate ne indică un om cult cum era evanghelistul Luca. Autorul este unul din însoţitorii în călătorie ai sfântului apostol Pavel căci în Faptele apostolilor autorul se exprimă la persoana întâi plural (16.10)
Timpul



Papirusul 38, Faptele Apostolilor 18.27-19.6, sec al III-lea
Timpul scrierii se poate deduce din faptele evocate în ea, adică sfârşitul primei captivităţi a apostolului Pavel la Roma, anul 63. Ea nu aminteşte nimic despre procesul apostolului sau eliberarea sa, fapte importante din viaţa acestuia. Aşadar a fost scrisă înainte de anul 63. Între evanghelia a treia şi Faptele apostolilor există o ordine cronologică: evanghelia este scrisă prima căci Luca însuşi numeşte Faptele apostolilor drept a doua carte a sa. Or, cum evanghelia a fost scrisă în anul 63, rezultă că scrierea,, Faptele apostolilor" a fost scrisă spre sfârşitul anului 63. Locul de unde a fost scrisă a fost Roma, de unde era,, puternicul Teofil"
Numele cărţii

Atunci când este citată este numită simplu Fapte sau FA sau F.A. Din ceea ce se ştie astăzi, titlul de Faptele Apostolilor (în greacă: Praxeis Apostolon) a fost pentru prima dată utilizat de sfântul Irineu de Lyon în secolul al II-lea.
Unii au sugerat că titlul acestei cărţi ar trebui, de fapt, să fie "Faptele Duhului Sfânt" sau chiar "Faptele lui Iisus", deoarece 1:1 dă impresia că Faptele sunt ca o "mărturie despre ceea ce Iisus a continuat să facă şi să propovăduiască", Hristos Însuşi fiind principalul personaj prin lucrarea Duhului Sfânt.
Autor şi datare

Este aproape unanim acceptat că autorul Faptelor este acelaşi cu cel al Evangheliei după Luca.
Opinia tradiţională spune că cele două cărţi au fost scrise în jurul anului 60 de către însoţitorul lui Pavel, Apostolul Luca.
După alţii, cartea a fost scrisă în jurul anului 80, fiind destinată cititorilor ne-evrei[1].
Cuprins şi conţinut

Faptele povestesc istoria Bisericii creştine primare, cu accent pe propovăduirea celor Doisprezece Apostoli şi a Apostolului Pavel. Este o continuare logică a propovăduirii Veştii cel Bune de această dată în principal printre neamurile păgâne.
După alţi specialişti ai Noului Testament, cartea Faptelor Apostolilor nu este o istorie a Bisericii primare, nici o relatare a primelor misiuni de propovăduire, ci o scriere în primul rând teologică[2].
Primele capitole se petrec în Ierusalim şi cuprind evenimentele de după Învierea Domnului, Înălţarea Domnului, Pogorârea Duhului Sfânt şi începutul propovăduirii celor Doisprezece Apostoli. Capitolele de la sfârşit cuprind convertirea lui Pavel, misiunea lui şi, în final, arestarea sa şi călătoria la Roma.
Cartea Faptele Apostolilor are 28 de capitole, care ar putea fi structurate astfel după conţinutul lor:
1, 1-8: Cuvânt înainte.
1, 9-12: Înălţarea Domnului.
1, 13-14: Prima comunitate creştină.
1, 15-26: Alegerea celui al doisprezecelea apostol Matia, în locul lui Iuda.
2, 1-47: Evenimentele de la Rusalii.
3, 1 - 5, 42: Lucrarea apostolilor Petru şi Ioan.
6, 1 - 8, 3: Comunitate de elenişti şi Ştefan.
8, 4-40: Propovăduirea în Samaria şi famenul etiopian.
9, 1-31: Chemare lui Saul (Pavel).
9, 32 - 11, 30: Propovăduirea în Iudeea.
12, 1-25: Persecuţie a Bisericii din Ierusalim.
13, 1-15, 35: Prima călătorie misionară, Pavel şi Barnaba şi la sinodul apostolic.
15, 36 - 18, 22: A doua călătorie misionară, Pavel.
18, 23 - 21, 14: A treia călătorie misionară, Pavel.
21, 17 - 26, 32: Captivitatea lui Pavel şi încarcerarea lui în Ierusalim şi la Cezareea.
27, 1 - 28, 31: Transferul lui Pavel: lucrarea în captivitatea de la Roma.

Http://www.crestinortodox.ro/......69682.html

La inceputul cartii Faptele Apostolilor ni se arata ca Iisus, dupa inviere, S-a aratat Apostolilor in ras­timpul de patruzeci de zile, pana la Inaltarea la cer, de mai multe ori, indemnandu-i sa nu plece inca la propovaduire, ci sa ramana in Ierusalim pana ce vor fi imbracati cu putere de la Sfantul Duh. Mantuitorul S-a adresat tuturor Apostolilor deopotriva. Petru fa­cea parte dintre ei si era si el ca oricare altul, nimic mai putin, dar si nici mai mult.

La 1, 13 cartea Faptele Apostolilor ne arata si lista celor unsprezece Apostoli, spre a fi cunoscuti si recunoscuti acesti man­datari ai Domnului. Erau urmatorii: Petru, Ioan, Iacob, Andrei, Filip, Toma, Vartolomeu, Matei, Iacob al lui Alfeu, Simon Zelotul si Iuda al lui Iacob. Lista este, aceeasi ca in evanghelii si aproape in aceeasi ordine (Mt. 10, 2-4; Mc. 3, 17-19; In. 1, 40-46). Lipseste Iuda Iscarioteanul care acum nu mai era Apos­tol si nici nu mai era in viata (1, 18).

Ni se spune ca acesti Apostoli erau toti la un loc, "intr-un cugeta intr-o unitate frateasca si egalitate deplina. Cu ei se mai aflau inca si Maica Domnului, apoi asa zisii "frati ai Domnului" si alti cativa apropiati ai lor. In total erau cam o suta si douazeci.

Se mentioneaza chiar in primul capitol necesitatea de a in­tregi la doisprezece numarul Apostolilor, in urma caderii lui Iuda. Initiativa o are Petru, acelasi Petru, "cel dintai", cum il numeste Sf. Evanghelist Matei in lista sa (Mt. 10, 2). Dar tocmai aici se vede foarte limpede, ca Patru era, "cel dintai" numai in lista, la numarul curent si ca nu avea nici o intaietate jurisdictionala mai mult decat oricare Apostol fata de ceilalti. Ci era "cel dintai" care se declarase pentru Iisus, cel mai batran intre ei si cel mai grabit, "cel dintai" la cuvant, si acum ca si altadata.

Nu Petru numeste un Apostol nou, nici chiar ceilalti Apos­toli la un loc si de sigur nici multimea. Ci "ei" - Apostolii toti si probabil toti cei ce erau impreuna cu ei, "au pus inainte" (au propus) doi barbati dintre cei cunoscuti si verificati ca vrednici de aceasta slujba. Din acesti doi, Dumnezeu a ales pe unul, prin sorti. Asa a fost ales Matia in randul celor unsprezece.

Nici o urma de suprematie, sau de vreun drept special la vre­unul dintre Apostoli, in primele zile ale crestinismului. E vorba de alegerea unui nou Apostol, adica de instituirea cuiva in cea mai inalta demnitate a Bisericii. E prima manifestare de aceasta na­tura in Biserica. Ea constituie un model pentru toate veacurile, cu atat mai mult, cu cat asupra ei nu exista nici o contraversa. Este prezentat aici modul autentic evanghelic de procedura in asemenea cazuri. Orice necorespondenta de mai apoi, cu acest mod, cu aceasta sinodalitate, constituie o abatere.

In continuare Faptele Apostolilor ne descrie Pogorarea Sfantului Duh peste toti Apostolii deodata si deopotriva si infiintarea primei comunitati bisericesti in Ierusalim si in diferite parti ale lumii, prin cei veniti aici din toate popoarele si convertiti de Apos­toli.

Petru are rolul important de a explica localnicilor ce-i glosolalia. El arata ca revarsarea Sf. Duh si a darurilor Sale minunate, ca cel al vorbirii in alte limbi pe care nu le-au invatat niciodata, este o urmare a Invierii Domnului. Cuvantarea a avut un stralucit efect, soldandu-se cu botezarea a trei mii de ascultatori.

Cu toate ca Petru a luat si aici cel dintai cuvantul si cu tot efectul uimitor al cuvantarii lui, el a facut-o in calitate de Apostol, ca unul din cei doisprezece si nu ca unul mai mare al acestora. Caci proaspetii crestini "staruiau in invatatura Anostolilor" (2, 42), in a tuturor deopotriva si nu numai in cea a lui Petru, desi de la el o primisera. "Si tot sufletul era cuprins de teama, caci multe minuni si semne se faceau in Ierusalim de catre Apos­toli" (2, 43).

Se mai arata ca Petru a vindecat in Ierusalim la templu pe un olog din nastere, la cateva zile dupa cuvantarea de mai sus. E prima lui minune, dupa care vor urma si altele. Autorul cartii sfinte il prezinta in cap. 3 ca plin de zel in propovaduire.

Impreuna cu Ioan, Petru ajunge la inchisoare si in fata sinedriului, spre a da socoteala de vindecarea ologului, interzicandu-li-se de a mai propovadui pe Iisus. Petru raspunde cu indrazneala ca va asculta mai mult de Dumnezeu decat de sinedristi (4, 19-20). E prima ciocnire cu sinedriul, dupa care vor urma si altele.

Mai departe cartea sfanta ne arata cum Petru a pedepsit cu moartea pe sotii Anania si Safira pentru minciuna si inselaciune. Aceasta o face in virtutea puterii sale de Apostol fata de doi credinciosi de rand, care vreau sa introduca minciuna in cele sfinte.

Ceilalti Apostoli inca aveau asemenea puteri. Caci "prin mainile Apostolilor se faceau semne si minuni multe in popor" (5, 12). Se vorbeste mereu de colectivul Apostolilor. Iar cand se vorbeste numai de unul din ei, ca aici de Petru, se vorbeste in calitatea lui de Apostol in raport cu credinciosii, iar nu cu ceilalati Apostoli. In acest inteles trebuie sa luam si cuvintele ca credinciosii "sco­teau pe cei bolnavi in ulite si-i puneau pe paturi si pe nasalii, ca venind Petru, macar umbra-i sa umbreasca pe unui din ei" (5, 15).

Caci dupa aceasta, drept urmare, Apostolii au fost din nou arun­cati in inchisoare toti (5, 18), de unde au scapat din nou, in chip minunat, prin mijlocirea unui inger. Iar sinedriul, adunat spre a-i osandi, ii acuza pe toti Apostolii deopotriva. Cand ei primesc ingaduinta sa se apere, vorbesc "Petru si Apostolii", de sigur Petru in numele si cu autorizatia celorlati (5, 29).

In Biserica primara a avut loc un eveniment important: ase­zarea diaconilor. Apostolii, cum e si firesc, au avut un rol de ca­petenie in acest eveniment. Cartea Faptele Apostolilor ne spune ca "cei doisprezece au chemat multimea ucenicilor", cerandu-le sa propuna sapte barbati, pe care ei sa-i randuiasca la slujba diaconiei. Iar Apostolii "s-au rugat si si-au pus mainile peste ei" (6, 6) adica i-au hirotonit. Intre cei doisprezece era, de sigur, si Petru. El n-avea nici.o prerogativa, ori privilegiu in plus.

Autorul cartii Faptele Apostolilor relateaza apoi cazul con­vertirii Samariei in urma propovaduirii diaconului Filip. Conver­titilor trebuia sa li se impartaseasca si taina "punerii miinilor" (azi, a Mirului) de catre Apostoli, singurii care aveau darul si calitatea s-o impartaseasca. Apostolii au delegat dintre ei pe Pe­tru si pe Ioan. Colectivul Apostolilor avea dreptul unic de a delega, iar Apostolii singurati aveau datoria de a se supune. S-a supus si Petru, acceptand delegatia si executand-o fara cartire, impreuna si la fel cu Ioan.

Pe magul Simon, Apostolul Petru il dojeneste aspru pentru necuvinta de a-i fi oferit bani lui si celuilalt Apostol, ca sa-i dea puterea de a impartasi Duh Sfant prin punerea mainilor. E mai mult decat un fapt divers, dar care nu confera nici prin sine, nici prin vreo subliniere de a autorului Faptelor Apostolilor, ma­car un mic indiciu de intaietate a lui Petru fata de Ioan si fata de ceilalti Apostoli.

Faptul mentionat de Faptele Apostolilor ca Petru a vindecat in Lida pe ologul Enea si ca in Iope a inviat pe Tavita (9, 32-43), nu-i da vreo perogativa in fata celorlalti Apostoli, care si ei aveau acest dar, tot atat cat Petru.

Se remarca apoi in Faptele Apostolilor ca in Cezareia Palesti­nei, Petru a convertit la crestinism, in urma unei vedenii, pe pri­mul pagan sutasul Corneliu. E primul semn al universalismului Evangheliei, subliniindu-se ca in crestinism nu se mai face deo­sebire de nationalitate. Intors in Ierusalim, a avut de infruntat mentalitatea iudeilor care-i faceau reprosul ca s-a spurcat de con­tactul cu paganii si de mancarile acestora. Numai foarte greu i-a putut convinge ca nu el, ci ei sunt in ratacire (11, 3-18).

Cartea Faptele Apostolilor mentioneaza persecutia oficiala contra crestinilor (in anul 41), sub Irod Agripa, nepot al lui Irod cel mare si la fel de crud ca bunicul sau. Prima victima a fost Iacob al lui Zevedeu, dupa care urma la rand Petru, inchis acum a treia oara, legat in lanturi si pazit de soldati. Scapa insa in chip minu­nat prin mijlocirea unui inger.

Dupa aceasta cartea sfanta spune, ca Petru a mers "in alta parte" (11, 17). Unde? Nu se stie. Unii talcuitorii pentru a intari teza despre originea apostolica petrina a scaunului episcopesc de la Roma, sustin ca la Roma. Dovezile insa lipsesc. Dar cum el isi adreseaza prima epistola a sa "din Babilon", am putea banui ca, intr-adevar, acum a mers la Babilon. Nimic nu ne constrange sa intelegem aici, prin Babilon orasul Roma ca un Babilon simbolic, si nu Babilonul propriu zis (1 Petru 5, 13).

Sfantul Apostol Pavel

De aici incolo, cartea Faptele Apostolilor reduce simtitor informatiile despre Apostolul Petru. Datele sale biografice dupa anii 42-43, din bogate cum fusesera, ajung aproape inexistente. Cap. 15 al Faptelor Apostolilor mai face amintire de Apos­tolul Petru la sinodul apostolesc din Ierusalim, de prin anul 51, la care a participat si el, luand cuvantul. Se mai aminteste si de cuvantarea sa Petru documenteaza ca Testamentul Vechi nu mai este obligatoriu, la fel cum dovedise Pavel inca inainte de sedinta sinodului.

Au luat apoi cuvantul, in adunare, Pavel si Varnava, in acelasi sens cu Petru. Dupa ei, Iacob, formuleaza cele dezbatute, pe care sinodul le-a aprobat in intregime si le-a trimis in scris, in numele tuturor, la Antiohia, prin oamenii, care sa-i insoteasca pe Pavel si Varnava si sa dea marturie despre autenticitatea hotararii.

Astfel Pavel se intoarce de la Sinod cu triumf. De acum Pavel se desparte de Varnava si luand cu sine pe Sila, pleaca la propovaduire prin Siria si Cilicia. Iar Varnava, luand cu sine pe Marcu pleaca la Cipru.

Petru si Pavel au avut acum prilejul sa se reintalneasca. Sunt de perfect acord in problema dezbatuta in sinod. Ambii avusesera experienta misionara, si indrumari de sus, de la Dom­nul. Cu toate acestea, nici unul, nici altul, nu si-au impus un punct de vedere si mici ceilalti membri ai sinodului n-au cerut vreunuia din ei parerea proprie, care sa fie hotaratoare. Ci au dezbatut problema "cu multa cercetare" si toti s-au supus deo­potriva hotararii sinodului, atat Petru cat si Pavel, atat iudeo-crestinii, cat si crestinii proveniti din pagani.

Cu aceasta pro­blema s-a considerat rezolvata si inchisa definitiv. Iar dintre Apostoli, cel care mai apoi, daca n-a calcat-o, cel putin s-a aba­tut de la ea, a fost tocmai Petru, care pentru acest fapt a fost mustrat in public de catre Pavel, dupa cum ne relateaza acesta (Gal. 2, 11-21) si cum am vazut mai sus.

De acum, din nou, Apostolul Petru cade din atentia auto­rului cartii Faptele Apostolilor si intra iarasi Pavel tot mai mult. Faptul este explicabil din cele ce urmeaza in Faptele Apostolilor. Activitatea misionara prodigioasa a acestui Apostol era evidenta si o depasea pe a tuturor celorlalti. O remarcau toti, mai ales ca nu era numai ostenitoare, ci si mai ales roditoare. In aceasta consia intaietatea lui Pavel. Dar de o intiietate juridictionala nu se gaseste nici o urma, la nici unul din Apostoli.

Cartea Faptele Apostolilor descrie acum - dupa sinod - activitatea lui Pavel in Tesalonic si alte localitati europene, ca de pilda Atena, unde in piata si apoi in areopag, are convorbiri cu marii filosofi greci de atunci, in fata carora Pavel rosteste un cuvant, descoperindu-le pe "Dumnezeul necunoscut", caruia atenienii ii ridicasera un templu, (cap. 17).

Se descrie apoi activitatea lui Pavel in localitatile Corint si Efes, peste tot avand nu numai sa propovaduiasca, ci si sa in­frunte pe iudeo-crestinii care-l dusmaneau si care se tineau mereu pe urmele lui ca sa-i zadarniceasca propovaduirea, fiind nemul­tumiti de hotararea sinodului din Ierusalim, pe care Pavel o res­pecta intocmai (cap. 18).

O alta calatorie misionara a lui Pavel este descrisa, cu multe amanunte, prin Galatia si Frigia, cu un popas la Efes de doi ani si trei luni, impartasind sf. taina a "punerii mainilor", facand diferite minuni si propovaduind mereu (cap. 19).

Reintors in Macedonia, invie pe tanarul Eutihie. In drum spre Ierusalim Pavel atinge din nou Efesul, unde aduna pe toti prezbiterii si le tine o foarte duioasa cuvantare de ramas bun, presimtindu-si prinderea si inchisoarea (cap. 20) ceea ce s-a si intamplat (cap. 21).

In cuvantarea de desvinovatire din Ierusalim, Pavel, staruie asupra minunii de pe drumul spre Damasc. Pentru a nu fi batut fara judecata, face uz de dreptul sau de cetatean roman (cap. 22). Judecat de sinedriu este dus la Cezareea, spre a fi scapat de cei ce-l urmareau ca sa-l omoare (cap. 23). Acolo este tinut in inchi­soare doi ani de procuratorul Felix. Urmasul acestuia, Porcius Festus, voia sa-l dea in judecata sinedriului in Ierusalim. Dar Pavel, in calitate de cetatean roman, a cerut sa fie judecat de ce­zarul de la Roma.

Audiat si de "regele" Irod Agripa al II-lea, care era in trecere pe acolo, cu sotia sa Berenice, este gasit nevinovat (cap. 26). Dar fiindca ceruse sa fie judecat de imparatul, l-au dus legat in lanturi la Roma, pe mare. Calatoria a fost cu peripetii, corabia suferind un naufragiu in insula Malta (cap. 27).

Vreme de trei luni cat a stat in Malta, a facut cateva minuni. Luand o alta corabie, care era in treacat pe acolo, Pavel ajunge la Roma. N-a fost inchis, ci lasat in gazda, pazit de un ostas. In locuinta inchiriata de el in Roma primea vizitatori si propovaduia. Aici a ramas doi ani (cap. 28).

Cu aceasta se sfarseste cartea Faptele Apostolilor. Despre Apostolul Pavel avem informatii din epistolele sale, ca a mai ajuns apoi si a doua oara la Roma, cand inchisoarea i-a fost grea. Iar despre Apostolul Petru atat putem sti, ca pe vremea cand Aposto­lul Pavel a fost in Roma, in prima inchisoare, el nu era aici, deoa­rece nici Pavel nu l-a cautat pe el si nici el pe Pavel, desi Faptele Apostolilor mentioneaza in cap. 28 ca toti crestinii din Roma se cautau, se vizitau si se adunau. Sunt pomenite multe nume, dar cel al lui Petru nu stim insa si despre el, din alte surse ca, mai apoi, s-a aflat si el in Roma, cu Pavel si ca amandoi au murit aici martiri, in anul 67, in inversunata persecutie de sub impara­tul Nero.


Sfintii Apostoli Petru si Pavel - Concluzii

Din relatarile cartii Faptele Apostolilor despre cei doi Apostoli putem desprinde cateva concluzii, intre care si urma­toarele:

a. Amandoi Apostolii au fost plini de o sfanta ravna pentru predicarea Evangheliei la toate popoarele, dovedita in neostenita activitate, pe care prima istoriografie a Bisericii din cele dintai zile ale ei o remarca si o subliniaza.

b. Amandoi Apostolii au de la Domnul nu numai mandatul verbal de a-L marturisi, ci si darul si puterea de a face minuni. Faptele Apostolilor ne insira cateva din ele, legitimandu-se astfel cei doi Apostoli ca adevarati mandatari ai Domnului.

e. Ambii Apostoli cauta sa se mentina pe pozitia justa si co­recta a invataturii Evangheliei, ezitind a lua o atitudine ferma inainte de a avea deplina si sigura incredintare ca nu e gresita.
d. Nici unul din ei nu este prezentat mai prejos ori mai pre­sus ca celalalt. In partea intaia a cartii predomina activitatea lui Petru din primele zile ale Bisericii, in cea de a doua insa predomina a lui Pavel, infatisata cu amanunte si cu insistenta, de parca ar urmari scoaterea ei in relief spre a nu fi cumva socotita inferioara celei a lui Petru.

e. Raporturile dintre cei doi Apostoli sunt prezentate in Fap­tele Apostolilor mai mult indirect, prin descrierea aparte a fieca­ruia. Numai putine intalniri au avut, anume, indata dupa conver­tirea lui Saul si apoi, in Ierusalim, la sinod. Nu ni se relateaza despre colaborari directe ale lor, decat de cea de la sinod, unde ambii iau cuvantul si unde punctul de vedere infatisat de Pavel
este sustinut si de insusi Petru.

f. In nici o imprejurare nu se remarca vreo intaietate a unuia fata de celalalt Dimpotriva, cand se ivesc probleme de organizare ori de credinta, asupra carora exista controverse si litigii, ele nu sunt rezolvate de unul din ei, ci de toti, incat sa nu poata incolti in inima vreunuia din ei ispita de a se socoti mai mare.

Parasind o clipa cuprinsul cartii Faptele Apostolilor este de mare importanta sa constatam si ce spun cei doi Apostoli unul despre celalalt, in alte carti biblice. In acest chip pricepem de ce in Faptele Apostolilor se arata numai ceea ce a fost. Astfel Petru spune despre Pavel ca e daruit de Dumnezeu cu intelepciune multa si ca scrierile lui sunt de cuprins profund, greu de inteles pentru nestiutori (2 Petru 3, 16). Iar Pavel spune despre Petru ca e din­trebuie cei ce sunt socotiti fruntasi intre Apostoli (Gal. 2, 9). Dar mai spune ca, uneori, s-a intamplat sa fie si "vrednic de infruntare", abatandu-se de la o tinuta corecta si hotarata, pentru care i-a facut pe fata opozitie (Gal. 2, 11). Or aceasta explica suficient de bine in ce sens putea fi Petru printre cei ce se numeau "fruntasi" intre Apostoli.

Este interesant de constatat si ce spune fiecare din cei doi Apostoli despre sine insusi. Nici acest lucru nu-l putem gasi in Faptele Apostolilor. Dar il gasim in celelate carti sfinte. Astfel, Petru niciodata nu se considera mai mare intre ceilalti, nici macar fata de Pavel, deoarece la mustrarea publica din partea aces­tuia, nu riposteaza nimic. Iar pe de alta parte, il caracterizeaza in termeni de o inalta apreciere, cum am vazut. Pavel la randul sau spune despre sine foarte hotarat, ca nu se simte cu nimic mai prejos nici decat cei mai de frunte dintre Apostoli (2 Cor. 11, 5 si 12, 11). Se refera la mai multi, iar nu la unul singur, fiindca nu exista intre ei un sef.

Am depasit cadrul fixat al acestei expuneri daca am trece si in alte carti biblice, ca sa aflam si raporturile reale si concrete dintre toti Apostolii si dintre ei si acestia doi corifei. De altfel in Faptele Apostolilor gasim in suficienta masura date utile pentru orientarea noastra. Ele constituie norme pentru vremea de mai tarziu.

Tot ce e in spiritul lor si in acord cu ele reprezinta un crestinism autentic, precum si tot ce nu corespunde acestor date, reprezinta abateri nejustificabile, care cu vremea se inradacineaza si alcatuiesc un paravan, menit sa ascunda si sa inlocuiasca tot ce a fost autentic.

In Faptele Apostolilor se oglindeste o insem­nata parte de invatatura de credinta si de viata a Bisericii din primele ei zile. De aceea cuprinsul acestei carti este pentru noi normativ, mai mult decit oricare altul, din vreo alta istoriografie a Bisericii de mai tarziu.

Scriitorul, nu? Pentru ca autor este Dumnezeu, dar cel care a scris este dr, Luca> Locul scrierii a fost la Roma. Data incheierii scrierii ~61 e.n. Perioada la care se refera :33-aprox.61 e.n. Este a 44-a carte a Scripturilor. Daca vrei mai multe info. accesezi JW.Org si cauti Biblioteca online.

Cartea "Faptele Apostolilor" este o continuare la Evanghelia dupa Sfantul Apostol Luca.
Amandoua sunt adresate lui Teofil, probabil proaspat convertit la crestinism.

Conteaza?