| chuckmanson a întrebat:

Considerați că Islamul poate fi numit o religie avraamică, avand în vedere faptul că are unele diferențe majore față de iudaism și creștinism?
Adică evreii și creștinii consideră că Biblia este de inspirație divină și scrisă de oameni care au fost martori la miracolele lui YHWY Iisus etc., iar musulmanii consideră că Coranul este el însuși divin și cuvântul curat, nealterat al lui Allah, dictat lui Mohamed de către Arhanghelul Gabriel. Iudaismul și într-o oarecare măsură creștinismul s-au născut în Israel iar Islamul s-a născut în Mecca, poporul ales în iudaism și creștinism sunt evreii, iar în Islam sunt arabii, musulmanii nu au cele 10 porunci. Biblia este formată din mai multe cărți, fiecare cu capitole și versete, iar Coranul este format din 114 sure. Musulmanii nu cred în niciun păcat originar și nici în natura păcătoasă a omenirii. Biblia spune că putem atinge mântuirea simplu prin credință în Iisus, iar Coranul spune că faptele noastre bune trebuie să le depășească pe cele rele ca să intrăm în paradis. Musulmanii îl consideră pe Iisus un simplu profet, nu fiul lui Dumnezeu, și nici nu cred că a fost crucificat sau reînviat.
Deci, considerați că Islamul se poate numi religie abrahamică?

7 răspunsuri:
| RAY a răspuns:

Consider crestinismul,islamul ca fiind blasfemi aduse lui iahve,iahve nu are copii, iahve nu iti trimite copilul magician sa faca miracole, minuni si sa invie a treia zi, iahve a facut un potop a curatat toata lumea, iar mohamed este un profet fals care era drogat probabil, iahve vorbeste doar cu evrei si alege din ei profeti, singura religie avramica este iudaismul restul sunt aiureli, inventi

| Manciu_Emil_1976 a răspuns (pentru RAY):

Multe profeții din Iudaism (Vechiul Testament), referitoare la Mesia ( Cristos), relatează asta cu axactitate, cu toate că au fost scrise cu mii de ani înainte. La fel și cele refertoare la nenorocirile care vor apare în lume. Dacă Creștinismul esta doar o invenție, de ce nu poate fi combătut de nicio zeitate, sau altă religie?

| RAY a răspuns (pentru Manciu_Emil_1976):

Inclusiv pavel recunoaste ca iisus nu era mesia asteptat de catre evrei, crestinismul are 4000 de religi deci

| minrest a răspuns (pentru Manciu_Emil_1976):

Da-mi si mie o singura profetie din VT, care sa arate cu exactitate, cum spui, ca Isus este mesia; nu exista nimic de genul asta', ori e o generalitate, ori nu are legatura. Mesia va fi din neamul lui David, dupa tine asta e profetie exacta? De ce crezi ca nu poate fi combatut crestinismu? Este extrem de usor de demontat, dar crestinismul promite rasplata pentru ce crezi, asa ca crestinii nu cred ce li se demonstreaza, ci cred ce li se cere, ca sa primesca rasplata.

| chuckmanson explică (pentru Manciu_Emil_1976):

De fapt conform profețiilor vechiului testament, Mesia trebuia să fie evreu, cu numele Emanuel, memebru al tribului lui Iuda, descendent direct al regilor David și Solomon, nu născut dintr-o virgină, ar trebui să reconstruiască templul lui Solomon, să aducă evreii din exil înapoi în Israel, să aducă pace mondială și să facă Israelul ca fiind puterea absolută, să introducă legea evreiască ca lege absolută și să facă toată lumea să înțeleagă că doar YHWH este zeul adevărat. Prin urmare nu este de mirare că evreii au rămas evrei. Dar avand în vedere că Mesia evreiesc a întârziat prea mult iar Iisus le-a zis apostolilor săi că îl vor vedea când se întoarce și aparent a întarziat și el vreo 1900 de ani cel puțin e un miracol că oricine mai crede în profețiile astea.
https://www.youtube.com/watch?v=5YPVtSaqwi4

| doctorandus a răspuns (pentru Manciu_Emil_1976):

Musulmanii: daca te convertesti la islam suntem fratii tai.

Cartea lui Iosua: canaanitii nu trebuie convertiti, ci exterminati direct.

| TamplaruAnisoara a răspuns:

NU! Islamul este o religie a urmașilor lui Ismail. Dumnezeu i-a zis lui Avraam in Genesa cap.21, versetul 12 :"... caci numai din Isaac va ieși o sămânța, care va purta cu adevărat numele tau".