Avem pareri diferite la capitolul spiritualitate, asa ca nu voi aborda acest domeniu acum.
Revenind la intrebarea ta, educatia pe care parintii le-o ofera copiilor este foarte importanta, mai importanta chiar decat zestrea genetica cu care s-au nascut, deoarece prin educatie, defectele genetice ale personalitatii ( sau calitatile ) pot fi atenuate, marite, eliminate etc. Deci, educatie pe care i-o da parintele copilului sau are un rol important in formarea viitorului adult. Daca este educat cum trebuie, va ajunge in adult fara nicio problema din punct de vedere psihic, si-si va duce viata cat se poate de normal si de moral. Daca este educat gresit, iar pe parcurs nu reuseste sa faca ceea ce parintii sai nu au facut ( respectiv sa-si completeze golurile de la capitolul "educatie" ) va ajunge un adult cu probleme.
Deci automat, ca si parinte, decizi drumul pe care copilul tau il va urma in viata. Nu am fost niciodata de acord cand am vazut un copil certat pentru lipsa sa de educatie, deoarece nu copilul personal este vinovat, ci parintii, tutorii sau cine il educa.
Ești conștientă că indiferent de educația sau mai bine zis îndoctrinarea care o dai copiilor tăi tot ei dacă simt nevoia o să se îndepărteze de ea? Un copil poate să facă exact opusul a ce spune părintele, acum că e datoria ta să-i spui să nu fure, să nu dea în cap și tot așa e adevărat.
Invata copii cea ce crezi tu ca este drept, invata copii sa vorbeasca, sa iubeasca si sa mearga...Dar pana la urma vor lua zborul, si vor alege ei cea ce este cu adevarat drept pentru ei.
Copiii sunt incredintati parintilor lor ca o bogatie de mare pret, pe care, intr-o zi, Dumnezeu o va cere din mana lor; ar trebui sa punem deoparte mai mult timp, mai multa atentie si mai multa rugaciune pentru educatia lor...
Copii de mici le indoctrinati cu convingerile voastre religioase, de aia in religie libertatea de alege, liberu arbitru nu exista, eu fac pariu ca nici un crestin nu isi invata copilu despre teoria evolutiei, big bang din contra daca incearca sa invete acel copil va vi numit pagan, satanist etc
Uite ca-l invat eu, dar in acelasi timp o sa ma straduiesc cat pot eu de mult sa-i arat (viitorului meu copil ) ca Dumnezeu este etern si ca El este viata. Dar, bineinteles ca niciodata nu o sa-l fortez privind credinta Creatorului. O sa-l invat tot ce stiu eu, si despre Big-Bang, dar si despre Creationism.
Vladut fi serios ma macar fi sincer cu tine, eu urasc minciuna sa stii, logic ca o sal indoctrinezi de mic cu biblia si cu iadul vesnic
De unde stii ca mergi cu ei? Am mai zis, in fata zeului tau ei iti sunt doar frati, pacatuiesti daca ii iubesti mai mult decat pe altii, in viata asta, dupa moarte, daca o sa mergi in cer, nu prea cred ca o sa ai amintiri de acum, deci nici sentimente, sau rude.
Daca te referi la raportul credinta versus educatie, pot sa ii educ, iar cand vor ajunge la o varsta sa aleaga ei ce credinta vor sa aiba, in cine sau daca vor sa aiba vreo credinta.
Pai vezi, nu suntem influentati de Dumnezeu, tot de umanitate suntem.
Daca ii voi spune copilului meu ca Dumnezeu nu exista, asa va fi.Cine mai e Dumnezeu acum?
Dumnezeu exista indiferent de convingerile tale. Noi trebuie sa fim un exemplu pentru copiii nostri, prin modul nostru de viata. Copiii copiaza ceea ce vad la parintii lor.Nu poti sa le impui credinta, este alegerea lor. Eu ma rog pentru ei, dar nu ii pot obliga.
Nu te cred, ai fi in stare sa oferi copiilor tai pe tava:ce alegi:religie, sau stiinta?
Da,bineinteles. Am fiica studenta la Stiinte Economice. Nu sunt impotriva cunoasterii.Si un fiu care nu este crestin.
Ema, nu cumva te grabesti sa afirmi ca fiul tau nu este crestin? Iti spun asta pentru ca a fost o vreme ca si mama mea era ferm convinsa ca eu nu cred in Dumnezeu. Aveam curajul sa pun intrebari incomode sau sa pun la indoiala anumite dogme ortodoxe. Cu timpul si-a schimbat parerea.
Poate ar fi timpul sa te deschizi tu mai mult fata de el si s-ar putea sa ai o surpriza.
Head shot!
Kill confirmed.
Buna.Parintii nu-mi dau voie sa merg la un concert care o sa fie in orasul meu(apropo e vorba despre LaLa Band)dar parintii nu-mi dau voie sa merg...ca spun ca e un lucru ''rau'' Chiar e un lucru rau?
Daca iti inveti copilul sa gandeasca si sa isi formeze ideile singur in conformitate cu realitatea, nu este pacat!
Daca Dumnezeu ne-a oferit ratiune, atunci FOLOSESTE-O!
O sa-i dau copilului meu educatia pe care am avut-o si eu ba chiar cu ceva in plus si anume liberul arbitru, eu am fost botezat cu un prenume de sfant si cu inca un prenume care in engleza inseamna crestin, eu nu o sa-mi botez copilul si il voi lasa sa aleaga ce religie vrea sa aiba, nu o sa-l oblig sa fie crestin sau ateu ci o sa-l las pe el sa aleaga ce crede ca i se potriveste
Da.Dar daca unele pacate se platesc pana la al saptelea neam, iar unele binecuvantari tin pana cand credinta se pierde, inseamna ca undeva se va regla totul, si spre bine, adica spre salvarea pacatosilor si nu pierderii lor.ma refer la; candva in timp. daca parintii mananca agurida si fiilor li se strepezesc dintii, ar fi nedrept.dar dreptatea Domnului este vesnica.cujet eu ca daca mostenim moartea prin calcarea poruncii, de catre adam si eva, sa beneficiem si de iertare in numele mantuitorului Iisus hristos.deci,daca pacatele mele se rasfrang asupra lor, se cade ca faptele lor bune si credinta lor sa se rasfranga asupra sufletelor noastre. avand in vedere usurinta pacatului si smerenia credintei, bag sama ca o fapta buna atarna in balanta mult mai greu decat o mie de fapte rele, ridicandu-le la lumina si stergandu-le
Este adevarat ca pana la un punct mama are drept divin asupra copilului, dar cred ca este mult spus ca pecetluim vesnicia. Numai Dumnezeu face asta.
Omul caruia ii este menit sa-L cunoasca, o va face indiferent de educatia primita de la parinti. Eu sunt doar constienta ca este important punctul din care pleaca copilul in cunoastere. Ii ofer tot ce stiu eu despre Dumnezeu, iar mai departe imi doresc sa caute singur raspunsuri pe care eu poate nu le-am gasit. Pana la urma fiecare trebuie sa aiba o evolutie personala. Datoria mea de parinte este sa-l calauzesc spre adevar si asta incerc sa fac.
Daca tu vezi in jur numai indoctrinare religioasa, probabil ca nu vrei sa deschizi ochii. La o privire mai atenta poate ai observa si indoctrinarea tip ateista. Eu cred ca ambele sunt gresite, iar a doua poate chiar mai periculoasa.Cel mai greu este sa cauti sa te strecori printre ele.
Ce stiu eu despre Dumnezeu nu cred ca este cazul sa-ti impartasesc tie, pentru ca nu vrei sa afli cu adevarat. Cauti doar pretexte pentru a-mi demonstra "ceva".
Din punctul meu de vedere primul pas este deschiderea. Cand tu pui problema la modul asta, este posibil sa nu fii pregatit. Divinitatea exista. Trebuie sa-ti demonstreze cineva ca este o realitate? Sunt chiar studii facute de atei si in final au ajuns la concluzia ca nu suntem rezultatul hazardului. Universul si legile lui sunt perfecte. Stii ceva despre legile divine?
De ce devin oamenii atei? Pentru ca multi nu vor sa diferentieze religia de Dumnezeu. Intr-o religie problema nu este Divinitatea, ci interpretarea oamenilor. Calea usoara e sa alegi necredinta, calea cea mai grea este sa alegi cunoasterea. Si mai greu este sa te cunosti pe tine. In momentul cand iti doresti asta cu adevarat, va aparea si cineva care sa te indrume. Nimic nu este intamplator.
Pentru a fi deschis am nevoie de un impuls, dovezi sau macar argumente, doar asa imi pot schimba gandirea. Afirmatiile nu sunt destul, eu nu pot avea incredere in oameni. Este vina mea ca nu am incredere in oameni? Nu cred. Daca tu vrei sa crezi ca sunt studii facute de atei care au ajuns la concluzia ca nu suntem rezultatul hazardului, sau alte afirmatii facute de oameni nu ai decat, nici eu nu exclud, dar eu sunt foarte sceptic in privinta asta. Insa pe mine nu ma reprezinta nimeni, eu am nevoie de argumente, afirmatiile nu ma ajuta.
"De ce devin oamenii atei? Pentru ca multi nu vor sa diferentieze religia de Dumnezeu." - Cel ce este necredincios doar din pricina valorilor religioase ala nu este ateu. Adevaratul ateu nu poate crede in existenta unui creator, oricare ar fi el, sustinut sau nu de una din religiile omenirii.
Nu stiu pe ce te bazezi spunand ca "Universul si legile lui sunt perfecte.", dar eu nu pot crede asta. Perfectiune nu exista. Unde exista entropie perfectiunea nu poate fi decat subiectiva.
Copii sint bunurile cu care vom mosteni imparatia lui Dumnezeu pe pamint.Da este porunca de la Dumnezeu sa inveti pe fiul tau si pe fica ta Legea lui Dumnezeu.
Intrebarea e: Daca Biblia marturiseste ca omul bun ajunge in rai chiar si fara credinta in Dumnezeu, exista o diferenta intre lumea noastra si o lume guvernata de o moralitate lipsita de religie in care nu se pomeneste de existenta unui Dumnezeu?
Pornind de la ideea asta, omul care nu crede in existenta lui Dumnezeu si care face fapte bune doar pentru ca e moral nu e mai presus decat cel credincios care face fapte bune din frica de a nu ajunge in Iad?
1.Copiii nu sunt bunuri!
2. Daca Dumnezeu e un judecator drept nu ar trebui sa conteze pentru El circumstantele.El oricum va stii daca persoana respectiva merita sau nu vesnicia.
3.Educatia trebuie sa constea in valori obiective, nu in pareri personale sau fantezii religioase.
Mai las-o incolo de vesnicie.
Educatia este foarte importanta.
Fiecare are parintii pe care ii merita.
Ai tai au facut poate ceva rau in alta viata.
De ce, pentru ca au avut parte de o educatie, de parinti care au fost un exemplu bun atat in societate cat si in familie, au crescut in pace, armonie si dragoste si nu au dus lipsa de nimic?
Cred ca ii terozizezi cu vesnicia si nu le dai alternativa sa-si aleaga singuri calea.
Copiii Emei sunt mari, deci nu se pune problema ca nu isi pot alege singuri calea.