"Ridicati-va ochii in sus si priviti! Cine a facut aceste lucruri? Cine a facut sa mearga dupa numar, in sir, ostirea lor? El le cheama pe toate pe nume; asa de mare e puterea si taria Lui, ca una nu lipseste" Isaia 40:26.
Iar ca raspuns la intrebarea ta, oricat de mult ar incerca oamenii de stiinta sa patrunda tainele universului si-poate unii dintre ei- sa conteste faptul ca acesta este guvernat de catre un adevarat geniu al inventivitatii creatoare, ei vor ajunge intotdeauna la limita-atat cat li se permite deoarece da-creierul nostru este limitat.Probabilitatea ca Universul sa fi aparut la intamplare e de...0, 00000000...0(1). E ca si cum te-ai astepta ca in urma exploziei unei fabrici de frigidere, sa iasa un ceas elvetian.
"Dupa cum o cladire n-ar putea exista fara un arhitect, tot astfel prezenta in jurul nostru a nesfarsitelor minuni ale naturii dovedeste existenta unui Creator nemarginit.Sublimul noptilor instelate, minunatia apusului de soare si florile placut mirositoare, toate sunt facute parca sa demonstreze cat de nesecate sunt izvoarele intelepciunii Sale si cat de nemarginita este puterea Sa."(A.S. Maxwell-Inapoi la Dumnezeu). Da, exista Dumnezeu!
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Cred oamenii in Dumnezeu?
Raspunde-mi la aceasta intrebare cu un raspuns categoric si dupa voi face si eu acelasi lucru la intrebarea ta.
RăspundeIn 1 rand daca nu crezi in Dumnezeu nu ai dreptul sa raspunzi aici.Tocmai de asta am intrebat daca oamenii de stiinta cred in Dumnezeu, deoarece masa de oameni este ca o frunza luata de vant, foarte usor influentabila de orice teorie.
Răspunde 
Cam exagerat procentajul dar oricum chiar și asa se împlinește scriptura care zice:larga și spațioasă este calea care duce la distrugere și mulți sunt cei care intra pe ea... Matei7:13
Si la potop doar 8 persoane au fost salvate, restul i-a mâncat peste, se pare ca și aia erau atei
"Si la potop doar 8 persoane au fost salvate, restul i-a mâncat peste, se pare ca și aia erau atei"
Daca pentru tine acel potot CHIAR PUTEA avea loc, atunci imi pare rau sa-ti zic, nu meriti sa fi numit "homosapiens".
Sincer,nu ma intereseaza deloc parerea ta "neinteligenta", fapul ca tu nu crezi in ceea ce oricum este sustinut de oamenii de stiinta, demonstreaza ca faci parte din masa de creaturi dusa cu zaharelul de tot felul de teorii nefondate. Daca nu mai postezi aici chiar imi faci o favoare"creatura homosapiensus"
Sa o luam dupa tine: Deci daca nu ma iau dupa 3% din cei inteligenti, si ma iau dupa restul, inseamna ca sunt prost? Si nu ca ma iau dupa ceva DOVEDIT de ei, ci dupa CREDINTA lor, tot ceva idiot si nefondat... Frate, imi pare rau sa-ti zic, dar iti dai singur in cap cu comentariul ala...
Esti tu cel care te lovesti rau de tot
Fiind intervievat cu ocazia realizării unui film documentar, profesorul Maciej Giertych, un remarcabil genetician de la Institutul de Dendrologie al Academiei Poloneze de Ştiinţe, a răspuns:
„Am devenit conştienţi de volumul uriaş de informaţii pe care îl conţin genele. Ştiinţa nu este în măsură să explice cum pot să apară aceste informaţii în mod spontan. Informaţiile pretind existenţa unei inteligenţe; ele nu pot apărea în mod accidental.
Chiar daca nu ar vrea sa recunoasca,oamenii de stiinta in fata dovezilor, a complexitatii nu pot pur si simplu sa creada in pura intamplare ci intr-un proiectant.
Nu e vorba doar de credinta ci de logica, dovezi, realitate, cercetari
Logica? Hai, treaca de la mine, presupunem ca este PUTIN logica teoria cu "proiectantul".
Dovezi? ZERO! Zero dovezi palpabile.
Realitate? Te rog frumos...
Cercetari? Da, insa esuate.
Inainte sa vorbesti, gandeste, ca va ca sari peste acest important pas.
Ai auzit de biomimetica?
De ce stiinta copiaza natura si nu va reusii niciodata sa o egaleze?
Pentru ca Proiectantul este mult mai intelept decat noi
Daca ar fi aparut totul din intamplare ar fi fost o dezordine completa in univers si tot ce il inconjoara
Cine deţine brevetul?
În ultimii ani, cercetătorii şi inginerii s-au lăsat literalmente învăţaţi de plante şi de animale (Iov 12:7, 8). În dorinţa de a inventa lucruri noi şi de a îmbunătăţi performanţele celor deja existente, ei studiază şi încearcă să copieze diverse caracteristici ale organismelor vii. Acest domeniu se numeşte biomimetică. Pe măsură ce veţi analiza exemplele următoare, întrebaţi-vă: Cui i se cuvine în realitate meritul de a fi proiectat toate acestea?
Înotătoarele balenei
Ce pot învăţa inginerii aeronautici de la balena-cu-cocoaşă? Multe, se pare. Ajunsă la maturitate, o balenă-cu-cocoaşă cântăreşte circa 30 t, cât un camion încărcat. Deşi are un corp rigid, acest mamifer lung de 12 m şi înzestrat cu înotătoare mari, asemănătoare unor aripi, este de-o agilitate remarcabilă în apă.
Ceea ce i-a nedumerit pe cercetători este modul în care reuşeşte această vieţuitoare marină cu corp rigid să descrie în apă cercuri foarte strânse, aparent imposibil de efectuat. Ei au descoperit că secretul stă în forma înotătoarelor. Muchia anterioară a acestora nu este netedă, asemenea aripilor unui avion, ci este serată, prevăzută cu un rând de protuberanţe, numite tuberculi.
În timp ce balena înoată tăind apa, aceşti tuberculi sporesc forţa ascensională şi reduc rezistenţa la înaintare. Cum? În revista Natural History se spune că fiecare tubercul dă naştere la vârtejuri care accelerează trecerea apei peste înotătoare, chiar şi atunci când balena se înalţă aproape perpendicular.10
Ce aplicaţii promite această descoperire? Dacă aripile avioanelor ar imita modelul înotătoarelor acestei balene, ar fi nevoie de mai puţine flapsuri sau de alte dispozitive mecanice care să modifice fluxul de aer. În plus, astfel de aripi ar fi mai sigure şi mai uşor de întreţinut. John Long, specialist în biomecanică, este de părere că, foarte curând, „nu vom mai vedea decât avioane cu aripi prevăzute cu protuberanţe, asemenea înotătoarelor balenei-cu-cocoaşă".11
Aripa pescăruşului
E bine ştiut că aripile aparatelor de zbor imită forma aripilor unei păsări. De curând însă, inginerii au făcut progrese în copierea designului acestora. „Cercetătorii de la Universitatea Florida au realizat un prototip al unui aeromodel care imită capacitatea pescăruşului de a plana, de a plonja şi de a se înălţa rapid", se spune în revista New Scientist.12
Remarcabilele acrobaţii ale pescăruşilor se datorează unei mari flexibilităţi a articulaţiilor aripilor. Construit şi el cu aripi flexibile, „aeromodelul de 60 cm are un motor mic ce pune în mişcare o serie de tije de metal, care, la rândul lor, pun în mişcare aripile", precizează revista. Aceste aripi meşteşugit proiectate permit micului aparat de zbor să plonjeze şi să planeze între clădiri înalte. Oficialii militari sunt nerăbdători să dezvolte un aparat de zbor de o asemenea manevrabilitate, pentru a-l folosi la depistarea armelor chimice şi biologice în marile oraşe.
Piciorul pescăruşului
Pescăruşul îşi păstrează căldura corpului chiar şi atunci când stă pe gheaţă. Cum reuşeşte el acest lucru? În parte, datorită unei caracteristici uluitoare cu care sunt înzestrate mai multe animale din regiunile reci. Ea are la bază principiul schimbului de căldură în contracurent.
În ce constă acest principiu? Pentru a-l înţelege, imaginaţi-vă două ţevi prinse laolaltă. Printr-o ţeavă circulă apă caldă, iar prin cealaltă, apă rece. Între cele două lichide are loc un schimb de căldură: dacă ele circulă în acelaşi sens, se transferă doar jumătate din căldură de la apa caldă la apa rece; însă dacă ele circulă în sensuri opuse, aproape toată căldura se va transfera de la apa caldă la cea rece.
Când pescăruşul stă pe gheaţă, „schimbătoarele de căldură" din picioarele lui încălzesc sângele care urcă dinspre laba rece a piciorului păsării. Acestea conservă căldura în corpul ei, prevenind pierderea de căldură prin picioare. Arthur Fraas, inginer mecanic şi aeronautic, a spus despre „schimbătorul de căldură regenerativ [al pescăruşului] că este unul dintre cele mai eficiente sisteme de acest fel din lume".13 Este atât de ingenios, încât inginerii n-au ezitat să-l copieze.
Cui i se cuvine meritul?
NASA (Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiul Cosmic, SUA) lucrează la realizarea unui robot cu mai multe picioare care să imite mersul unui scorpion, iar proiectanţii din Finlanda au realizat deja un tractor cu şase picioare, ce poate trece peste obstacole asemenea unei insecte uriaşe. Alţi cercetători au proiectat un material prevăzut cu solzişori ce imită modul în care se închid şi se deschid conurile de brad. Acest material îşi modifică structura în funcţie de temperatura corpului celui ce îl poartă. O companie producătoare de automobile a realizat un autoturism care imită cu fidelitate designul hidrodinamic al peştelui-cufăr. Iar alţi specialişti studiază proprietatea cochiliilor urechilor-de-mare de a amortiza şocurile, cu scopul de a realiza veste antiglonţ mai uşoare, dar mai rezistente.
Natura e sursa atât de multor idei geniale, încât cercetătorii au creat o bază de date care cuprinde informaţii despre mii de sisteme biologice. Oamenii de ştiinţă o pot accesa pentru a găsi „soluţii inspirate din natură la problemele pe care le întâmpină în realizarea unor proiecte", precizează revista The Economist. Sistemele naturale din această bază de date sunt denumite „brevete biologice". În mod normal, titularul unui brevet este persoana sau compania căreia i se recunoaşte prin lege calitatea de inventator. Iată ce se spune în The Economist despre această bază de brevete biologice: „Numind «brevete biologice» ideile ingenioase preluate din natură, cercetătorii nu fac altceva decât să scoată în evidenţă că, în realitate, natura este titularul brevetelor".14
Dar cum de există în natură toate aceste idei strălucite? Mulţi cercetători sunt de părere că modelele aparent ingenioase existente în natură sunt rezultatul a milioane de ani de loterie evolutivă. Alţii însă au ajuns la o altă concluzie. Microbiologul Michael Behe a scris următoarele în ediţia din 7 februarie 2005 a ziarului The New York Times: „Dovezile incontestabile ale existenţei [în natură] a unui proiect lasă loc unui argument pe cât de simplu, pe atât de convingător: dacă — aşa cum spune zicala englezească — arată ca o raţă, merge ca o raţă şi măcăie ca o raţă,. . . avem toate motivele să credem că e o raţă". Concluzia lui? „Dovezile existenţei unui proiect nu trebuie trecute cu vederea doar pentru că sunt atât de evidente."15
Cu certitudine, meritul pentru realizarea unei aripi de avion mai sigure şi mai eficiente i se cuvine proiectantului ei. În mod asemănător, meritul pentru crearea unui material de îmbrăcăminte mai comod sau a unui motor mai eficient îi revine inventatorului. De fapt, cel ce copiază proiectul cuiva fără a recunoaşte dreptul de autor al inventatorului este pasibil de pedeapsă.
Acum gândiţi-vă: Cercetători de seamă imită, în linii mari, diverse sisteme din natură pentru a rezolva probleme dificile de proiectare. Totuşi, unii atribuie evoluţiei oarbe genialitatea ideilor originale pe care le copiază. Vi se pare logic acest lucru? Dacă o copie presupune existenţa unui proiectant inteligent, ce putem spune despre original? Cui i se cuvine în realitate meritul: ucenicului, care îşi imită maestrul, sau maestrului, care inventează?
O concluzie logică
După ce analizează dovezile care atestă că natura este opera unui Proiectant, mulţi oameni sunt în asentimentul scriitorului biblic Pavel: „Calităţile. . . nevăzute [ale lui Dumnezeu], da, puterea sa eternă şi dumnezeirea sa, se văd clar de la crearea lumii, deoarece sunt percepute prin lucrurile făcute" (Romani 1:19, 20).
Dovezi ale existentei lui Dumnezeu
Având în vedere că trăim într-o lume a ştiinţei, este raţional să credem în creaţie?
„Legile fizice ale universului sunt atât de exacte, încât putem construi fără nicio dificultate o navă spaţială pentru a merge pe Lună şi putem cronometra zborul cu o precizie de fracţiune de secundă. Aceste legi trebuie să fi fost stabilite de cineva." — Wernher von Braun, care a avut o contribuţie însemnată la reuşita zborului pe Lună al astronauţilor americani.
Universul fizic: Dacă aţi găsi un ceas de mare precizie, aţi trage concluzia că el s-a format în urma combinaţiilor întâmplătoare ale unor particule de praf? Evident, o persoană inteligentă l-a făcut. Există însă un „ceas" şi mai uimitor. Planetele din sistemul nostru solar, precum şi stelele din întregul univers se mişcă cu o precizie mult mai mare decât toate ceasurile proiectate şi fabricate de om. Galaxia din care face parte sistemul nostru solar conţine peste 100 de miliarde de stele şi, potrivit estimărilor astronomilor, în univers există 100 de miliarde de astfel de galaxii. Dacă un ceas este dovada unui proiect inteligent, cu cât mai mult stau lucrurile aşa cu universul, care este mult mai vast şi mai complex! Biblia vorbeşte despre Proiectantul acestuia, numindu-l „adevăratul Dumnezeu, Iehova, Creatorul cerurilor şi Dumnezeul cel Mare care le-a întins". — Is. 42:5; 40:26; Ps. 19:1.
Planeta Pământ: Imaginaţi-vă că treceţi printr-un deşert arid şi daţi pe neaşteptate peste o casă superbă, dotată cu tot confortul şi bine aprovizionată cu alimente. Aţi trage concluzia că ea s-a format în urma unei explozii întâmplătoare? Nicidecum. V-aţi gândi că a fost construită de cineva care are multă înţelepciune. Ei bine, oamenii de ştiinţă n-au găsit încă viaţă pe niciuna dintre planetele sistemului nostru solar, cu excepţia pământului. Dovezile pe care le deţinem arată că ele sunt pustii. În schimb, aşa cum se spune într-o lucrare, planeta noastră „este minunea universului, o sferă extraordinară" (The Earth, de Arthur Beiser, New York, 1963, p. 10). Pământul se află la distanţa optimă de Soare, fapt ce permite existenţa vieţii umane, şi se deplasează cu viteza optimă, fapt ce-i permite să rămână pe orbită. Atmosfera unică din jurul pământului se compune dintr-un amestec de gaze în proporţii optime menţinerii vieţii. Lumina solară, dioxidul de carbon din aer, apa şi mineralele din solul fertil se combină în mod uimitor pentru a produce hrană pentru locuitorii pământului. Ar putea fi toate acestea rezultatul unei explozii necontrolate care s-ar fi produs în spaţiu? Un periodic ştiinţific spune: „Cu greu s-ar putea crede că aceste condiţii speciale şi precise au apărut din întâmplare" (Science News, 24 şi 31 august 1974, p. 124). Concluzia Bibliei este, fără îndoială, raţională: „Orice casă este construită de cineva, dar cel care a construit toate lucrurile este Dumnezeu". — Evr. 3:4.
Creierul uman: Calculatoarele moderne sunt rodul unor cercetări îndelungate şi al unei tehnici sofisticate. Ele nu au apărut din întâmplare. Dar ce se poate spune despre creierul uman? Spre deosebire de creierul animalelor, dimensiunile creierului unui copil se triplează în primul an de viaţă. Modul de funcţionare al creierului rămâne, în mare parte, un mister pentru oamenii de ştiinţă. Omul are capacitatea înnăscută de a învăţa limbi complexe, de a aprecia frumosul, de a compune muzică, de a medita la originea şi sensul vieţii. Neurochirurgul Robert White a spus: „În faţa incredibilei relaţii care există între creier şi minte şi care depăşeşte cu mult capacitatea de înţelegere a omului, sunt obligat să recunosc existenţa unei Inteligenţe Superioare, răspunzătoare de proiectarea şi realizarea ei" (The Reader’s Digest, septembrie 1978, p. 99). Dezvoltarea acestei minunăţii începe în uterul matern de la o minusculă celulă fecundată. Cu o remarcabilă perspicacitate, scriitorul biblic David i-a spus lui Iehova: „Te voi lăuda pentru că sunt făcut într-un mod înfricoşător şi minunat. Minunate sunt lucrările tale şi cât de bine ştie sufletul meu lucrul acesta!" — Ps. 139:14.
Celula vie: Se spune adesea că o celulă este o formă de viaţă „simplă". Totuşi, un organism unicelular este în măsură să-şi procure hrana, s-o digere, să elimine reziduurile, să-şi construiască o casă şi să aibă viaţă sexuală. Fiecare celulă a corpului uman este asemenea unui oraş înconjurat de ziduri, având un guvern care menţine ordinea, o centrală electrică ce generează energie, fabrici care produc proteine, un sistem de transport complex şi gărzi care controlează tot ce intră. Corpul uman se compune din peste 100.000 de miliarde de celule. Cât sunt de potrivite cuvintele din Psalmul 104:24: „Cât de multe sunt lucrările tale, o, Iahve! Pe toate le-ai făcut cu înţelepciune"!
Altul care copiaza 1001 randuri de pe internet, si toate se rezuma la ideea de "Design inteligent". Sa-ti zic ceva prietenas: Daca tot este design inteligent, de ce nu Allah sa fie Creatorul? De ce nu orice alt zeu, sau chiar mai bine, MAI MULTI ZEI?
Nu cred nici eu care n-am o treaba cu fizica si chimia, d-apoi oamenii de stiinta...Trebuie sa fii prea retard sa crezi ca exista Dumnezeu.In orice caz, daca esti convins ca exista, esti rpea disperat, vrei prea tare sa existe si te minti singur crezand ca e adevarat.
Chiar nu inteleg ce importanta are...
In fond, un om de stiinta poate descoperi un leac pentru boli precum SIDA, sau sa gaseasca o cale sa vindece cancerul. Mai are vreo importanta apartenenta religioasa a acelui om de stiinta?
Nu este vorba de o persoana oarecare, ci de creatorul nostru pe care unii ii denatureaza forma.Ti-ar place ca cineva sa iti faca o poza si apoi sa te schimbe in photoshop si apoi sa umple internetul cu o fata denaturata a ta? Cam asta se intampla cu trinitatea.Si mai au si tupeu sa se inchine unei asemenea infatisari 3 dumnezei in loc de 1
Aha, si ce treaba are asta cu ce cred oamenii de stiinta?
Un om de stiinta face cercetari pentru a schimba lumea, de regula in mai bine, nu se preocupa de a " denatura " nimic.
Pai tocmai, ei fac cercetari si apoi trag concluzii, in functie de ceea ce inteleg
Iar una din aceste pareri este aceasta:
John Glenn, astronautul american care a efectuat primul zbor circumterestru, a spus referitor la ordinea din Univers următoarele Putea aceasta să apară din întâmplare? . . Nu pot să cred aşa ceva". Apoi a adăugat: „O Forţă a pus toate acestea pe orbită şi le ţine acolo"
Daca tu dai foc la casa, va iesii apoi un castel cu o gradina frumoasa?
Nu prea cred.Tot la fel, daca ar fi fost o intamplare sau big bang cum ii spuneti voi nu ar fi iesit ceea ce vedem in jurul nostru iar stiinta nu are mai fii putut copia nimic.
Dar ei insisi recunosc ca au de invatat de la natura tocmai pentru ca cineva inteligent le-a facut
Nu există nici o incompatibilitate între ştiinţă şi religie. Amândouă caută acelaşi adevăr. Ştiinţa arată că există Dumnezeu." — D. H. R. Barton, profesor de chimie, Texas.
De exemplu, geofizicianul John Baumgardner afirmă: „În faţa infimelor probabilităţi, cum poate un om de ştiinţă onest să mai considere că interacţiunile oarbe ar putea explica complexitatea pe care o vedem în lumea vie? Dacă cineva crede în aşa ceva, conştient fiind de aceste probabilităţi infime, înseamnă, după părerea mea, o încălcare gravă a integrităţii ştiinţifice".
Iată ce scrie Michael Behe, specialist în biochimie moleculară: „De-a lungul celor patruzeci de ani de biochimie modernă s-au descoperit secretele celulei. . . Concluzia la toate aceste eforturi de a cerceta celula — de a analiza viaţa la nivel molecular — este clară şi categorică: «Există un proiect!»" Cineva a proiectat în mod inteligent organismele vii.
„Am constatat că estimările mele legate de ştiinţă sunt enorm de mult îmbogăţite de religie", a spus Francis Collins, specialist în biologie moleculară. Iată ce a afirmat el în continuare: „Când descopăr ceva despre genomul uman, sunt cuprins de un sentiment de veneraţie faţă de misterul vieţii şi îmi spun: «Oo, numai Dumnezeu ştia asta înainte». E o senzaţie extraordinară, emoţionantă, care mă ajută să-l înţeleg şi să-l preţuiesc pe Dumnezeu şi care mă face să găsesc în cercetarea ştiinţifică mai multă satisfacţie".
Ce anume face posibil să se prevadă cu o asemenea exactitate mişcarea corpurilor cereşti? John Glenn, astronautul american care a efectuat primul zbor circumterestru, a spus referitor la ordinea din Univers următoarele: „Putea aceasta să apară din întâmplare? . . Nu pot să cred aşa ceva". Apoi a adăugat: „O Forţă a pus toate acestea pe orbită şi le ţine acolo".
Uimit de legile care guvernează Universul, dr. Wernher von Braun, specialist în astronautică, s-a simţit îndemnat să spună: „Zborurile spaţiale cu echipaj uman la bord. . . ne-au deschis până acum doar o mică uşă pentru a privi impresionanta întindere a spaţiului. Ceea ce vedem prin această ferestruică referitor la vastele mistere ale Universului nu face altceva decât să ne confirme credinţa noastră în creatorul său".
Renumitul fizician Paul Dirac, care a fost profesor de matematică la Universitatea Cambridge, a recunoscut şi el: „Cineva ar putea rezuma situaţia spunând că Dumnezeu este un matematician excepţional şi că s-a folosit de matematici superioare pentru a construi Universul".
Fiind intervievat cu ocazia realizării unui film documentar, profesorul Maciej Giertych, un remarcabil genetician de la Institutul de Dendrologie al Academiei Poloneze de Ştiinţe, a răspuns:
„Am devenit conştienţi de volumul uriaş de informaţii pe care îl conţin genele. Ştiinţa nu este în măsură să explice cum pot să apară aceste informaţii în mod spontan. Informaţiile pretind existenţa unei inteligenţe; ele nu pot apărea în mod accidental. Nu se pot obţine cuvinte prin simpla amestecare a literelor". Apoi a adăugat: „De exemplu, sistemul extraordinar de complex de replicare al ADN-ului, al ARN-ului şi al proteinelor, care are loc la nivel celular, trebuie să fi fost perfect de la bun început. Altfel, sistemele biotice nu ar fi putut exista. Singura explicaţie logică este că această vastă cantitate de informaţii a provenit de la o fiinţă inteligentă".
După ce a dedicat zeci de ani studierii universului şi a vieţii din el, omul de ştiinţă britanic Sir Fred Hoyle a spus următoarele: „În loc să se accepte extrem de mica probabilitate ca viaţa să fi apărut datorită forţelor oarbe ale naturii, s-a părut mai nimerit să se presupună că apariţia vieţii a fost un act intelectual intenţionat".
Într-un articol intitulat „Universul: un proiect perfect", un profesor de inginerie mecanică a afirmat: „E lesne de înţeles de ce în ultimii 30 de ani mulţi oameni de ştiinţă şi-au revizuit punctul de vedere recunoscând că îţi trebuie o mare credinţă ca să spui că universul a apărut de la sine, printr-un fericit accident cosmic. Cu cât cunoaştem mai multe despre pământ, cu atât suntem mai convinşi că un proiectant inteligent l-a alcătuit cu migală".
Cu trei decenii în urmă, dr. Frank Salisbury, de la Universitatea de Stat din Utah (SUA), a calculat probabilitatea ca o primă moleculă de ADN, esenţială pentru apariţia vieţii, să se formeze spontan. Calculele sale au dezvăluit că acest lucru era atât de puţin probabil să se întâmple, încât, matematic, s-a considerat că e practic imposibil.
*** g04 22/6 pag. 6 De ce unii oameni de ştiinţă cred în Dumnezeu? ***
El a calculat pornind de la ipoteza că această moleculă ar fi putut să se dezvolte în urma unor reacţii chimice naturale pe 100 000 000 000 000 000 000 (1020) de planete „ospitaliere" (cu un mediu propice vieţii) de-a lungul unei perioade de patru miliarde de ani. Care sunt şansele ca o singură moleculă de ADN să se fi format în asemenea condiţii? Potrivit calculelor sale, de 1 la 10415!
De ce unii oameni de ştiinţă cred în Dumnezeu?
ŞTIINŢA dezvăluie în permanenţă noi secrete privind Universul şi viaţa ce abundă pe planeta noastră. Cu toate acestea, atât oamenii de ştiinţă, cât şi oamenii de rând îşi pun încă întrebări fundamentale de genul: Cum a apărut Universul? Ce a fost înainte de el? De ce e Universul proiectat parcă în mod expres să susţină viaţa? Cum a apărut viaţa aici pe Pământ?
Ştiinţa nu poate da încă răspuns la aceste întrebări. Unii se îndoiesc că ar putea răspunde vreodată la ele. Aşadar, mulţi s-au văzut obligaţi să-şi revizuiască părerile şi convingerile. Să analizăm în continuare trei dintre misterele care îi fac pe unii oameni de ştiinţă să se întrebe dacă nu cumva există un Creator.
Extraordinara precizie din Univers — Pură întâmplare?
O întrebare importantă are legătură cu extraordinara precizie a cosmosului. De ce e guvernat Universul de legi fizice fixe şi de constante naturale ideale pentru a susţine viaţa pe o planetă ca a noastră?
Dar la ce ne referim când spunem că în Univers există o precizie extraordinară? Să ne gândim, de exemplu, la reglajul perfect al celor patru forţe fizice fundamentale: forţa electromagnetică, forţa gravitaţională, forţa nucleară tare şi forţa nucleară slabă. Aceste forţe acţionează asupra fiecărui obiect din Univers. Ele sunt reglate şi echilibrate atât de precis, încât chiar şi cea mai mică modificare ar face imposibilă orice formă de viaţă în Univers.
Pentru mulţi e logic că toate acestea nu pot fi în nici un caz o simplă coincidenţă. John Polkinghorne, un fizician care a predat la Universitatea Cambridge, a ajuns la următoarea concluzie: „Când îţi dai seama că legile naturii trebuie să fie de o precizie incredibilă ca să dea naştere Universului aşa cum îl vedem noi, îţi încolţeşte în minte ideea că Universul n-a apărut din întâmplare şi că toate acestea trebuie să aibă un scop".
Fizicianul australian Paul Davies a adus un argument asemănător. „Nu încape îndoială, mulţi oameni de ştiinţă. . . iau în râs ideea că ar putea exista un Dumnezeu sau chiar un principiu creator impersonal", a scris el. „Eu nu sunt de aceeaşi părere. . . Nu pot să cred că existenţa omului în acest Univers se datorează unui capriciu al soartei,. . . unui act întâmplător din marea dramă cosmică."
Complexitatea lumii vii — Greu de explicat!
A doua problemă ce-i pune în dificultate pe oamenii de ştiinţă de azi e complexitatea extraordinară a lumii ce ne înconjoară. Judecând logic, oricine ajunge la următoarea concluzie: cu cât un eveniment e mai complex, cu atât e mai puţin probabil ca el să fi avut loc din întâmplare. Să luăm un exemplu.
Pentru formarea ADN-ului, componenta de bază a vieţii, sunt necesare mii şi mii de reacţii chimice care trebuie să aibă loc într-o ordine precisă. Cu trei decenii în urmă, dr. Frank Salisbury, de la Universitatea de Stat din Utah (SUA), a calculat probabilitatea ca o primă moleculă de ADN, esenţială pentru apariţia vieţii, să se formeze spontan. Calculele sale au dezvăluit că acest lucru era atât de puţin probabil să se întâmple, încât, matematic, s-a considerat că e practic imposibil.
Complexitatea lumii vii e evidentă în mod deosebit la organismele vii ale căror componente complexe ar fi inutile fără existenţa altor componente complexe. Să analizăm ca exemplu procesul reproducerii.
Potrivit teoriilor evoluţioniste, formele de viaţă au continuat să se reproducă pe măsură ce creşteau în complexitate. Însă, când ajungea la un anumit stadiu, femela multor specii trebuia să-şi dezvolte celulele sexuale pentru a fi fecundate de un mascul ce avea celule sexuale complementare. Ca să poată furniza descendentului numărul corespunzător de cromozomi, celulele sexuale ale fiecărui părinte sunt supuse unui proces remarcabil numit meioză, prin care celulele de la ambii părinţi rămân cu jumătate din numărul obişnuit de cromozomi. Acest proces nu permite ca descendentul să aibă un număr prea mare de cromozomi.
Bineînţeles că acest proces ar fi trebuit să aibă loc şi la alte specii. Aşadar, cum de s-a întâmplat că „prima mamă" a fiecărei specii a ajuns aptă de reproducere cu un „prim tată" complet dezvoltat? Cum a fost posibil ca, brusc, amândoi să-şi poată înjumătăţi numărul de cromozomi din celulele sexuale aşa cum era necesar pentru producerea unui descendent sănătos, având unele caracteristici moştenite de la ambii părinţi? Şi dacă toate aceste aspecte vitale legate de reproducere sunt rezultatul unei dezvoltări treptate, cum puteau masculul şi femela fiecărei specii să rămână în viaţă când funcţiile şi organele de reproducere nu erau pe deplin dezvoltate?
Chiar şi la o singură specie, probabilitatea ca această interdependenţă reproductivă să fi apărut din întâmplare e atât de mică, încât e aproape imposibil de calculat. Posibilitatea ca ea să fi apărut la mai multe specii la rând sfidează orice explicaţie logică. Poate fi explicată toată această complexitate prin evoluţie, un proces bazat în întregime pe o teorie? Cum e posibil ca nişte evenimente întâmplătoare, lipsite de sens, să dea naştere unor sisteme interdependente atât de complicate? Lumea vie conţine o mulţime de elemente care demonstrează o capacitate extraordinară de a vedea în viitor, ceea ce indică spre un Arhitect inteligent.
Mulţi oameni de ştiinţă au ajuns la o concluzie asemănătoare. De exemplu, matematicianul William Dembski a scris că pentru „proiectul inteligent" evident în „tot ceea ce se observă în lumea vie. . . nu se poate găsi o explicaţie potrivită decât dacă îi atribuim o cauză inteligentă". Michael Behe, specialist în biochimie moleculară, rezumă ideea astfel: „Poţi fi un bun catolic şi totuşi să crezi în darwinism. Însă, studiind biochimia e tot mai greu să fii om de ştiinţă şi, în acelaşi timp, să crezi în darwinism".
Dovezi fosile incomplete
Al treilea mister ce îi nedumereşte pe unii oameni de ştiinţă are legătură cu dovezile furnizate de fosile. Dacă evoluţia a avut loc pe parcursul a miliarde şi miliarde de ani, ar trebui să ne aşteptăm să se găsească o mulţime de organisme intermediare, adică verigi de legătură, între principalele tipuri de organisme vii. Însă numeroasele fosile descoperite de la Darwin încoace n-au făcut decât să spulbere aceste aşteptări. De fapt, nu s-a găsit nici măcar o singură verigă de legătură!
Astfel, diverşi oameni de ştiinţă au tras concluzia că dovezile care ar fi trebuit să sprijine teoria evoluţiei sunt prea slabe şi prea contradictorii pentru a putea demonstra că viaţa a evoluat. Iată ce a scris Luther Sutherland, inginer în aeronautică, în cartea sa Darwin’s Enigma: „Dovezile ştiinţifice arată că, indiferent când au apărut pe Pământ primele forme de viaţă, de la protozoarele unicelulare la om, ele au fost întregi, iar organele şi structurile lor erau complet dezvoltate şi pe deplin funcţionale. De aici putem trage automat concluzia că a existat un fel de inteligenţă înainte ca viaţa să fi apărut pe Pământ".
În schimb, dovezile fosile se potrivesc foarte bine cu ordinea generală a apariţiei formelor de viaţă prezentată de cartea biblică Geneza. Donald Chittick, specialist în chimie fizică, ce şi-a luat doctoratul la Universitatea de Stat din Oregon (SUA), a făcut următorul comentariu: „O analiză atentă a dovezilor fosile ne poate duce la concluzia că animalele s-au înmulţit fiecare potrivit speciei lor, aşa cum spune Geneza. Ele nu s-au transformat dintr-o specie în alta. Dovezile de azi, ca de altfel şi cele de pe timpul lui Darwin, sunt în armonie cu consemnarea din Geneza referitoare la creaţie. Animalele şi plantele continuă să se înmulţească fiecare potrivit speciei lor. De fapt, conflictul dintre paleontologie (ştiinţa care se ocupă cu studiul fosilelor) şi darwinism e atât de puternic, încât unii oameni de ştiinţă încep să creadă că nu se vor găsi niciodată acele forme de viaţă intermediare".
În faţa dovezilor
Tot ce s-a spus până acum reprezintă doar o mică parte din întrebările rămase fără răspuns, întrebări derutante pentru toţi aceia care nu vor să recunoască dovezile existenţei unui Creator. Unii oameni de ştiinţă îşi dau seama că respingând ideea existenţei unui Dumnezeu e ca şi cum ar merge pe un drum al presupunerilor optimiste şi al speculaţiilor, şi nicidecum al dovezilor clare şi al gândirii logice.
Iată ce a spus astronomul Allan Sandage, după ce şi-a dedicat, cu succes, întreaga viaţă cercetării ştiinţifice: „Studiul ştiinţei m-a determinat să trag concluzia că lumea e mult prea complicată pentru a putea fi explicată de ştiinţă. Numai gândindu-mă la ceva supranatural pot înţelege misterul existenţei noastre".
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
