Moartea este trecerea la viata vesnica.Domnul Isus a inviat si Duhul care L-a inviat pe El, ne va invia si pe noi in ziua cea mare.,, Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.,,
Nu, nu cred în așa abureli.
Dacă Dumnezeu i-ar iubi pe toți i-ar ierta oricât de mult ar greși și i-ar pirmi în rai, nu i-ar lăsa să sufere pentru eternitate. Cum Dumnezeu este nimit tatăl nostru un tată n-ar face niciodată așa ceva copilului lui, chiar dacă acesta nu regretă fapta. Deci ori Dumnezeu nu-i iubește pe toți ori cel imi probabil nu există.
"Daca Dumnezeu i-ar iubi pe toti, i-ar ierta oricat de mult ar gresi si i-ar primi in rai, nu i-ar lasa sa sufere pentru eternitate".
1. Oare ce s-ar alege de noi daca am fi pedepsiti pentru cate gresel facem in viata? Oare mai meritam sa existam la cat suntem de rai, de individualisti, de invidiosi, la ora actuala? Si totusi, existam. Oare asta nu e o dovada de iubire.
2. In plus, oricine isi pedepseste copilul cand greseste, nu? Asta inseamna ca nu-l iubeste sau inseamna ca vrea sa-l aduca pe drumul cel bun? Eu nu cred in pedeapsa cu iadul. Astea sunt manipulari. Da, eu cred ca Dumnezeu il pedepseste pe om pentru unele greseli, dar nu in felul in care scrie in Biblie; Dumnezeu nu e un monstru, cum l-au prezentat unii oameni care, probabil au avut un interes si au si acum sa ne intoarca impotriva lui Dumnezeu. Am mai spus despre asta. Ma rog, asta e parerea mea.
4. Cati dintre noi putem ierta la infinitpe cineva care ne-a gresit si care persista in greseala? Il condamnam pe Dumnezeu ca nu ne iarta de cate ori gresim? Repet intrebarea: ce s-ar alege de noi, daca am plati pentru fiecare greseala pe care o facem? Mai ales ca in ziua de astazi, facem pacate cu duiumul... Intrebarea asta si-a pus-o cineva? Ca de criticat, de condamnat suntem buni.
1.Nu faptul că existăm nu este o dovadă de iubire, mai ales că unii își duc traiul pe lângă coșurile de gunoi, dormind în frig pe cartoane.
2.Îl pedepsește dar nu pe viață, Dumnezeu dacă te trimite în iad te trimite pentru eternitate.
4.Nu, nu am zis să ne ietre de câte ori greșim ci să nu ne pedepsească pe eternitate.
Dar esti sigura ca ne pedepseste pentru eternitate? Esti sigura ca e chiar asa cum scrie in Biblie, si anume ca Dumnezeu ne pedepseste cu iadul? Esti sigura ca lucrurile astea nu au fost scrise intentionat, ca nu s-au modificat intentionat unele lucrui scrise in Bibliepentru ca noi sa-L vedem cu ochi rai pe Dumnezeu? Pe vremea aceea, oamenii nu se documentau, si unora, mai rasariti, le-a fost foarte usor sa modifice in Biblie tot ceea ce au vrut si cum au vrut. Ma rog... e o posibilitate.
Ma bag în discutie si eu(degeaba) dar 1.sunt sigura ca cei care dorm în frig pe cartoane, au multe sanse sa ajunga direct în rai-la caldurica, lânga Domnul-ca ei au învatat deja smerenia în aceasta viata.
2.În general,ce stii tu despre cine va fi pedepsit pentru eternitate? eu sper ca o sa fim cu totii iertati-mai repede,sau mai târziu, cu farisei sau dictatori, evident si diavolii.
3.cine greseste este penalizat fara întârziere de viata, de societate...de el însusi si de diavolii personali... Dumnezeu VA judeca în Ziua mâniei(si ea se apropie)-dar judecata Lui va fi dreapta-iar din ceea ce ai scris,se întelege ca ai fi de acord sa primesti o pedeapsa, daca întelegi ca e pe drept, adica o meriti.
Eu cum am mai zis de multe ori de inexistența Dumnezeului biblic sunt sigură, 100%, de existența unui zeu în sine, deși mă îndoiesc nu pot să afirm că-s sigură 100%.
Ma rog, dupa cum am spus:fiecare e cu parerea lui. Sper ca, o data cu trecerea timpului, sa te convingi daca exista sau nu o forta supranaturala care a creat totul si controleaza totul!
Pacat ca odata ajuns acolo, nu cred sa te mai întrebe cineva de crezi ori nu...
Dincolo de moarte...desigur,de ajungi înaintea mea poate dai un semn ca totul e bine
Din punct de vedere al ateilor viata e una singura, insa al credinciosilor avem o viata fizica si prin moarte se trece in zona continuitati "vietii" spiritului.
Daca ajungi in rai. da, pentru ca Dumnezeu ne promite o comoara fiecaruia dupa viata pe care a avut-o pe pamant! daca ajungi in iad nu as numi-o viata...
Da. Pai, din moment ce cred in Iisul Hristos, in Inviere, mi se pare normal sa cred si in viata de dupa moarte.
Unii zic, daca nu crezi in Dumnezeu si el exista, pierzi totul. Eu le raspund, daca crezi in Dumnezeu si el nu exista, pierzi mult mai mult.
Pacat te-as fi cerut in casatorie in lumea de dincolo
Daca esti ateu nu crezi in viata de dupa / da sincer de ce ai nevoie de ea cand o duci bine cand ai milioane de dolari in cont / cand ai femei/bautura/si friptura / virgine visul la oricare barbat sau 72 de brad pit pentru femei / paradisul este pentru saraci care ar avea si eu sa aiba ce au seful lor / crede-ma cand ai totul nu isi doresti viata de dupa / argumente 1 nu s-a intors nimeni de acolo fara povesti din biblie si dovezi stintifice / o data mort creierul toate simnturile noastre numai exista deci ce naiba sa mai simnti / daca am ajunde undeva sub ce forma am ajunge din moment ce corpul nostru e mort si sunt atatea argumente parerea mea traiestesti viata aici lasa tu viata de dupa daca vrei sa traiesti cu iluzia ca exista traieste da nu uita adevarul doare
RAY întreabă:
kaynmaincallme întreabă: