Ar fi foarte bine dacă toți oamenii ar alege religia creștină. Nici într-un caz nu ar fi bine sa se impună o anumita rogi.prin forța.
Trebuie înțeles că religii sunt câteva: religia creștină, islamică, hindusă, iudaică, etc.
Apoi aproape fiecare dintre acestea se împart în confesiuni. De exemplu, creștinismul se împarte în multe confesiuni: confesiunea ortodoxă, catolică, penticostală, baptistă, evanghelistă, martorilor lui Iehova, adventistă, etc. Toate acestea sunt confesiuni creștine care fac parte din religia creștină; asta pentru că toate acestea Îl acceptă pe Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mântuitor al oamenilor. (Pe când evreii și islamicii (musulmanii) Îl văd ca pe un profet care nu ar avea puterea să mântuiască (adică să salveze) omul din starea păcătoasă.
Bine ar fi ca toți oamenii să cunoască pe Dumnezeu ca să se încreadă în El. Dar omului i s-a oferit libertatea de alegere, de exprimare, de închinare. Și oricine forțează pe altul să se închine altcuiva sau într-un alt fel decât îi dictează conștiința, deci opresorul - nu este de la Dumnezeu, ci de la diavolul care luptă împotriva lui Dumnezeu făcând rău oamenilor.
Biblia vorbește și despre faptul că diavolul are agenții lui umani, care nu mai au conștiință, care pot să omoare pe alți creștini crezând că prin aceasta ei fac voia lui Dumnezeu, că aduc o slujbă lui Dumnezeu. Orice om care nu și-a predat viața lui Dumnezeu va fi înșelat. Diavolul este o ființă supranaturală, superioară omului și are o capacitate extraordinara de a se ascunde și de a amăgi oamenii prin mii și mii de mijloace pentru ca ei să nu cunoască pe Dumnezeu ca să fie mântuiți.
Doar Duhul Sfânt al lui Dumnezeu poate să descopere pe arhivrajmasul lui Dumnezeu și al oamenilor. Doar Duhul Sfânt al lui Dumnezeu poate să descopere planurile celui rău.
Dumnezeu este un dumnezeu al ordinii și al disciplinei, și după cum a mărturisit Domnul Hristos, El are un singur staul, adică o singură biserică. Este imposibil, este cu neputință ca Dumnezeu să aibă în același timp mai multe biserici. În timpuri diferite, în trecut, Dumnezeu a avut mai multe biserici. Dar nu poate ca in același timp să aibă mai multe, pentru că altfel ar fi un dumnezeu al neorânduielii, al haosului. Că există oameni sinceri și în alte staule, este adevărat, pentru că a mărturisit lucrul acesta: "Mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc în acest staul, pentru ca să fie o turmă și un păstor."
Cine este sincer și vrea să facă facă voia lui Dumnezeu înseamnă că este condus de această dorință de chiar Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Dar cine caută să facă voia lui Dumnezeu folosind opresiunea, violența asupra altor oameni, este sigur condus, influențat de spiritul diavolului.
Satana poate să amăgească mințile oamenilor, gândurile, ideile și sentimentele noastre chiar și cu Biblia care este Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Cei mai mulți oameni adaptează și transformă învățăturile Bibliei după cum se potrivesc dorințelor lor păcătoase. Oameni cu idei, cu gânduri, sentimente și dorinți nesfinte s-au făcut conducători spirituali. Ei pot să amăgească cu ușurință pe aceia care sunt străini de Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, câți oameni știu că duminica este prima zi a săptămânii, și că nu este ultima? Vezi dar că oamenii, chiar dacă sunt creștini ei habar nu au care este ordinea zilelor săptămânii; cu cât mai mult ei nu cunosc pe Dumnezeu și importanța cunoașterii Sale în mod personal.
Deci este imposibil ca pe acest pământ plin de păcat să existe o singură religie, o singură credință. Și dacă ar exista, și aceasta să nu fie cea adevărată, oamenii vor ajunge imorali și Dumnezeu va fi nevoit să distrugă iar imoralitatea ca pe timpul lui Noe. Este imposibil ca un om să fie moral fără Dumnezeu. Este imposibil.
Bine ar fi să fie una singură, cea adevarată. Care e? Creștinismul Ortodox
Toate religiile se vor uni, oricum intr-una singura si va fi condusa de AntiChrist, adica cel ce se va da drept Dumnezeu si toti oamenii il vor accepta si il vor slavi si vor lua asta ca pe ceva bun, ca sunt prosti, slabi si practic va fi atat de corupta moralitatea omului incat duhul sfant il vei mai gasi doar in vreo manastire indepartata in vreun munte, sau un loc unde se roaga sfintii, nu in catedrale ridicate pana la cer. Dumnezeu s-a nascut intr-o iesle, nu are pretentii de catedrale, a rasturnat si i-a mustrat pe cei ce faceau afacere din templul sfant.
Uita-te ce se intampla cu catolicismul de exemplu, cand papa da liber la lgbt si la avorturi. Pai ce legatura mai are un astfel de om cu Dumnezeul cel Adevarat, Treimea Sfanta, IIsus Hristos?
Iti dai seama ca se vrea un control al bisericilor, moscheelor, etc. Pentru ca oamenii credinciosi sunt un pericol pentru marile puteri. Ei pot provoca revolte, pot sa-i dea jos pe cei de la putere. Pana la Sfintii Imparati Constantin si Elena, romanii aruncau crestinii in Coloseum sa fie mancare la lei sau ii chinuiau in cele mai oribile moduri. Pe un mare sfant(Daniil) l-au aruncat in groapa cu lei, iar leii s-au asezat la picioarele lui ca niste mielusei si nu l-au ranit.
Asta inseamna sfintenie.
Apoi a devenit biserica cea mai mare putere din Europa si din lume, vezi inchizitia spaniola sau biserica in perioada comunista. Deci dintotdeauna imparatii lumii au cautat sa se foloseasca de religie cumva si scopul cel mai mare al celor care conduc lumea acum este sa uneasca toate religiile ca sa controleze cat mai multi oameni, dar oricum cine cunoaste scripturile stie ca astea nu o sa le ajute cu nimic, dimpotriva biserica va deveni si mai puternica, pentru ca biserica este formata din suflete, nu ziduri de beton, ala e locul fizic, dar biserica e o entitate spirituala si la carma este Dumnezeu.
Se numeste ecumenism, aceasta incercare de a uni toate religiile. Eu cred ca orice religie ai practica, sunt lucruri bune si lucruri rele, atat in Crestinism, cat si in Iudaism si Islam, de fapt toate religiile provin din aceeasi sursa, inainte era o singura credinta in Dumnezeu, iudeii si musulmanii si crestinii au la baza legile lui Moise si cartea Torah, dar s-au separat, evreii inca il asteapta pe Mesia, arabii il cinstesc pe Iisus Hristos, dar il considera doar un profet, religiile rasaritene au aparut cand oamenii au incetat sa mai slujeasca Creatorul si au inceput sa venereze creatia, exact ce este interzis prin "Sa nu iti faci chip cioplit". Si-au facut idoli din pietre, animale(vezi vaca la hindusi), etc. si au luat-o pe calea gresita, chiar si iudeii se mai inchinau la idoli cum a fost in perioada cand au fost robiti de egipteni pana cand Moise a separat marea in doua si i-a eliberat(Exodus). Astea sunt cele mai mari religii, dar sunt foarte multe culte, chiar si crestinismul s-a despartit in doua in jurul anului 1050 a fost marele schism si nu s-au inteles si s-au despartit si s-a format catolicismul, care se trage din ortodoxie. Apoi avem toate cultele si sectele care hulesc icoanele si sfintii, dar de alea nici nu vreau sa vorbesc ca stie toata lumea ca sunt izvoare de facut bani.
In fine, intelegi ideea, conteaza cum iti traiesti viata si sa iei ce este bun din religie, invataturile bune.
In toate, o sa gasesti si chestii bune si rele, cam cum e cu orice altceva in viata. Dar cele mai aproape de adevar sunt religiile abrahamice.
Nu știu dacă e bine ca sunt multe religii sau nu, dar știu că fie ca sunt multe, fie ca sunt puține, oricum numai una e cea adevărată, cea care Îl slujește pe Dumnezeu. În plus, nu religia contează. Sunt atâția care sunt "creștini" dar numai Biblia n o împlinesc. Mulți nici n au citit o dar dacă ii oprești pe strada și ii întrebi dacă sunt creștini se bat cu pumnul în piept și zic ca sunt.
Cum sa fie bine sa fie mai multe religii?! N-ai auzit sau n-ai citit ce spune Hristos Dumnezeu? "Cine nu aduna cu Mine risipeste si cine nu este cu Mine este impotriva Mea." - Matei 12:30
Hristos a facut veacurile, cerul si pamantul, nu dumnezeii neamurilor care sunt, conform Bibliei, idoli sau demoni (Psalmi 95, 5). Dumnezeu a castigat cu sangele Sau o singura Biserica, a propovaduit o singura credinta, cea crestina, si un singur botez, in numele Sfintei Treimi (Matei 28:19; Efeseni 4, 5).
Toate celelalte religii sunt vanare de vant, dar asta nu inseamna ca Dumnezeu obliga pe cineva! "Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze." -Matei 16:24
Nu religiile este problema cea mare, ci credința în El.
Poate sa fie și o singura religie daca nu Crezi in El, tot degeaba ar fi. Crede Intr un singur Creator, o singura mana care a creat totul, nu va bazați pe știință că fiind opusul lui Dumnezeu.
Dumnezeu a creat știința.
Nu cred că este bine să existe nicio religie în lume, și cu atât mai puțin mai multe. Religia este o sursă de conflict, de intoleranță, de ignoranță și de suferință. Religia nu oferă niciun răspuns valid sau verificabil la întrebările despre originea și sensul vieții, ci doar afirmă dogme fără dovezi și impune autoritatea unor entități supranaturale imaginare. Religia este o formă de abuz mental asupra copiilor, care sunt îndoctrinați cu idei false și periculoase despre lume și despre sine. Religia este un virus cultural, care se răspândește prin manipulare emoțională, prin artă și muzică, sau prin amenințarea cu moartea celor care nu cred. Religia este una dintre marile rele ale lumii, care împiedică progresul științific și moral al omenirii.
Singura sursă de cunoaștere și de înțelegere a realității este știința, care se bazează pe dovezi empirice, pe rațiune și pe scepticism. Știința ne arată frumusețea și complexitatea naturii, fără a avea nevoie de niciun creator sau scop divin. Știința ne oferă o perspectivă evoluționistă asupra vieții, care ne explică cum genele noastre se transmit și se adaptează la mediul înconjurător. Știința ne încurajează să gândim critic și să ne punem la îndoială propriile prejudecăți și credințe. Știința ne inspiră să fim curioși și să explorăm universul în care trăim.
Prin urmare, nu cred că ar trebui să existe nicio religie în lume, ci doar o singură atitudine: ateismul. Ateismul nu este o religie, ci absența oricărei religii. Ateismul nu este o credință, ci lipsa oricărei credințe. Ateismul nu este o dogmă, ci o deschidere față de orice ipoteză care poate fi testată și falsificată. Ateismul nu este o amenințare, ci o eliberare de teama irațională și de vinovăția indusă de religie. Ateismul nu este o iluzie, ci o acceptare a realității așa cum este ea.
anonim_4396 întreabă:
anonim_4396 întreabă:
intelectualul întreabă: