MUlti dintre crestinii pe care i-am intalnit eu, de varsta mea, habar nu au ca biblia are 2 testamente, cei mai multi stiu doar despre un singur testament (NT), habar nu au cine a fost moise, david, solomon, iosua, aron si altii, oare de ce? Si inca ceva exista vreo sarbatoare in calendarul ortodox care sa aiba legatura cu VT, ca nu am verificat.
..sa urmati o religie!
Priveste cat este de indobitocit poporul roman, de aceasta religie!
Acesti popi, practica lejer aceasta,, meserie'' http://www.youtube.com/watch?v=9YUpafNQ5JE&feature=youtu.be
Dacă el a înviat,a rupt încuietorile iadului şi a deschis porţile raiului,ce îndoială mai ai că e Dumnezeu Fiul (Duhul Sfânt,Dumnezeu şi Dumnezeu Fiul sunt aceaşi fiinţă divizată în trei persoane). Adică învie, învie şi morţi, face minuni, se sacrifică pentru tine şi în ultima clipă tot se roagă la Dumnezeu pentru tine şi crezi că ce face nu e adevărat? Eu unul cred în El, deoarece e singurul care ne poate mântuii şi credinţa în el şi în Dumnezeu Tatăl ne ţine pe picioare.
Faptul ca un dulgher s-a trezit din coma, nici pe departe nu inseamna ca a inviat din morti.
Avand acest Isus doar cheile mortii si ale Iadului, cu ce v-ar deschide el portile unui rai ale carei chei nu le are unde mai pui ca acest rai nu era in ceruri ci pe pamant chiar si in religia originala din care a fost FURAT de crestini acest mit cu Adam si Eva, sau crezi ca si astia au fost mortisi in ceruri cand locuiau in Rai si i-a ademenit sarpele?
De ce sa va invie Isus din mortii daca chiar el detinea cheile mortii si putea sa le inchida astfel incat sa traim in veci fara moarte?
Nu crezi ca trebuia sa fie cel putin idiot sa faca efortul de a invia un schelet cand era mult mai simplu sa inchida portile mortii cu cheile pe care le avea in dotare?
Tu esti liber sa poti crede si in Tom Degetelu. dar fi sigur ca o asemenea credinta nu este o dovada de inteligenta superioara.
Cum sa te mantuiasca un om care toata viata lui nu a fost decat un amarat de dulgher, si care s-a sacrificat dupa modelul in care se sacrificau vitele?
Tu chiar esti ata de imbrobodit incat nu intelegi sa faci diferenta dintre un mit mincinos si realitatea care este intotdeauna ADEVAR?
Gândeşte-tu,dacă cineva îţi oferă tot din start,mai ai personalitate? Dacă nu dai de greu şi nu alegi tu ce să faci ce rezultă? Mai eşti tu sau eşti robot? Ei acelaşi lucru l-a făcut şi el, te lasă să alegi dacă te duci în rai sau iad, dacă alegi să fi bun sau rău, dacă ar fi lăsat pe toată lumea în rai, mai era egalitate? Nu cei răi nu sunt egali cu noi şi vor ajunge unde le e locu.
Evident ca DA!
Tu nu ai observat ca copii din familii prospere si cu nivel superior au mai multe sanse sa reuseasca in viata decat copii din familiile nevoiase de prapaditi?
Un dulgher care iti da ca optiune o Lege care indeamna pe oameni sa NU asculte de Legea lui Dumnezeu, nu iti poate oferi decat IADUL!
2Raiul a fost intotdeauna si mai este si acum aici pe pamant.
3 Christosul incurajeaza oamenii sa faca rele mintindu-i cu promisiunea ca el este cel care ii va mantui, omitand sa spuna ca el mantuieste doar prin moarte si deschizandu-le usa IADULUI al carui sef este.
Mai bine să mori şi să ajungi într-un loc bun,decât să trăieşti pe pământ aşteptând pe acel messia al evreilor care le aduce lucruri materiale nu spirit,cu ce te încălzeşte pe tine că ai de toate dacă pe dinăuntru eşti gol.
Copii din famili prospere sunt ca un fel de maşinării,sunt educaţi de mici să respecte nişte norme ale societăţii,li se oferă tot şi personalitatea lor este săracă,nu vor experimenta bucuriile de a reuşi ceva pe picioarele lor,pe când cei din famili sărace care cred că pot şi se străduiesc vor avea bucurii mai multe ca şi primul salariu,prima mărire de salariu şi vor fi mult mai fericiţi.Dacă tu crezi că lucrurile materiale îţi aduc fericirea înseamnă că eşti pierdut. Apropo ce rele îi încurajează Iisus? Din câte ştiu eu în legea veche toţi cei care nu credeau,copii,femei,bătrâni,tineri primeau pedeapsa capitală,Iisus a încurajat bunătatea,altruismul,toleranţa,binefacerea,iubirea. Evreii nu au vrut să creadă că este Messia deoarece el a venit cu dragoste,cu lucruri spirituale,iar ei vor lucruri materiale,sunt mai prinşi în materie decât ateii şi păgânii.Ei aşteptau acel împărat care îi va ucide pe romani şi îi va pune pe fii lui David ca şefi peste lume nu pe cineva care s-ar sacrifica pe cruce pentru ei. Apropo,cum poţi zice că un om care e înjunghiat în coastă,e răstignit,primeşte apă doar foarte puţină,e biciuit,are o coroană de spini,îşi cară crucea,poate supravieţuii? Având în vedere că acea cruce era foarte grea cred că avea câteva sute de kilograme,iar piroanele sunt destul de mari,adică foarte mari.Iar el a stat o zi aşa,pierzând litri buni de sânge până la moarte. Apoi învie şi îl vezi umblând,tu chiar crezi că e comă aşa ceva? Plus că pentru a crede unul din apostoli şi-a băgat mâna în coasta Sa şi nu era vindecată,s-a întors cu aceleaşi răni ca înainte de moarte.Iar piatra aceea cu care era închis,crezi că un om care abia a ieşit din comă ar putea să o mute, iar chestia cu a fost mutată de oameni ar fi o aberaţie totală deoarece mormântul era păzit de soldaţii romani care au ordin să ucidă tot ce consideră hoţ.În concluzie Dumnezeu Fiul nu îţi oferă materie ci spirit, îţi oferă o cale de a fi bogat în spirit, de a ajunge într-un loc bun.Dă-mi câteva exemple de lucruri care te îndeamnă să le faci greşit, dă-mi exemplu de lucruri greşite!
Decat sa traiesti ca un prost care nu stie nimic dar crede tot, ai dreptate, mai bine sa mori ca si asa nimeni nu are nevoie de credinta ta bazata pe nestiinta si irationalitate.
2 Evreii stiu ca cuvantul Messia inseamna UNS, si mai stiu si ca Isus nu a fost UNS, si nici Biblia nu m, entioneaza faptul ca a fost UNS, asa ca ce bolborosesti fara sa stii ce vorbesti?
3 Evreii stiau ca se UNG doar regii si imparatii si nu si dulgherii
4 Prostia aia cu coasta a avut un efect neasteptat, si anume cateaua mea care e foarte inteligenta, a picat de ras de pe fotoliul ei cand a auzit ca oamenii cred asemenea prostii pe care nici cainii nu le pot crede!