Credeți că în existența noastră și în universul în care trăim mai există lucruri pe care nu le putem cuprinde cu mintea, pe care nu le putem înțelege?
cred ca exista in prezent lucruri care nu le putem înțelege,asa cum nu puteam înțelege ce anume determina ploaia,dar cu timpul am aflat
Dacă răspunsul e da, cum pot unii nega cu atâta certitudine și atâta vehemență, posibila existență a divinității?
nu uita ca atunci cand omul nu a stiut ce e trasnetul a spus ca e zeus,acest raspuns nu raspundea la nimic de fapt, zeus determinat trasnetul dar pe zeus cine l-a creat? cine la dterminat pe zeus sa posedeze asemenea putere? puterea cum a aparut pana la urma? intelegi tu faptul ca nu stim cum a aparut big bang,cum a aparut viata nu inseamna ca dumnezeu exista,un dumnezeu mai mult incurca ecuatia de fapt, un creator apare din nimic,un creator extrem de complex atat de complex incat creaza toata complexitatea din absolut nimic,desigur ca omul crede pentru ca asa a fost indoctrinat si ca se afla in zona de confort iar credinta nu cere dovezii,de unde stim ca nu exista dumnezeu in prezent?
simplu absolut nimic din ce pretinde teismul nu exista dovezii,nu exista minuni,miracole,relevati,sarpe vorbitor,inviere din morti,nastere dintr o virgina etc
În decursul istoriei, oamenii au negat de prea multe ori existența unor lucruri care au fost descoperite niște ani mai târziu. De prea multe ori s-au înșelat.
daca citesti istoria vezi ca oamenii mereu sau inselat cand au spus ca un zeu e cauza
De ce am crede acum că am ajuns la un capăt de drum, că nu mai e nimic de descoperit? Inclusiv dovezi ale existenței divinității?
nu e vorba de capat de lume,e vorba de prezent,cum ar fi sa credem in absolut orice doar ca sa dam o posibilitate,oare de ce crestini sau oprit in a cunoastealte religi sau zeii? ei cunosc oare adevarul suprem? care e acela? sunt atatea secte,religi crestine toate se vor a fi unicate, eu cred ca o persoana teista e dogmatica, limitata, inchisa la minte nu un sceptic, un sceptic nu poate fi dogmatic, nu are logica
Dacă e doar necesar să ajungem la un anumit nivel de dezvoltare psihică pentru ca divinitatea să ne poată fi revelată?
daca consumi si droguri sigur ajungi la relevati de astea nebunesti
Nu am vorbit despre religie și dogme religioase, nici despre Biblie, popi, biserici, moaște, etc...
Răspunde-mi doar la întrebare. Pe ce te bazezi când respingi ideea posibilei existențe a unei forțe superioare care poate avea un anumit control asupra acestui univers pe care noi nu-l cunoaștem nici măcar 1 %?
"nu uita ca atunci cand omul nu a stiut ce e trasnetul a spus ca e zeus"
Asta de unde ai mai scos-o?
Zeus este un Zeu grecesc. Grecii nu erau atat de prosti incat sa creada ca Zeus creeaza trasnete. Probabil grecii de acum peste 2000 de ani erau mai inteligenti decat majoritatea populatiei in prezent.
Pe lipsa dovezilor si pe ratiunea ca nimic nu apare din nimic si creaza un univers complex,iar acest univers este exact cum te asteaptai de la un univers care a pornit de la simplu spre complex, eu nu cred in nici o forta, creator, dumnezeu, cred ca toate astea pot fi intelese daca citesti despre natura umana
"pe ratiunea ca nimic nu apare din nimic si creaza un univers complex"
Păi nu tu susții teoria big-bang-ului? Sau fraza de mai sus e valabilă pentru divinitate dar nu mai e valabilă pentru big-bang?
Sau poate ai aflat de unde a apărut materia și energia necesară pentru big-bang.
Trebuie să existe o coerență în ceea ce susții nu să judeci cu două măsuri.
In stiinta nu e vorba de sutinere,egal ca sutin sau nu gravitatia ia tot exista,cum si virusi,microbi exista si se adapteaza mereu dovedind evolutia dar uni prefera sa se minta, la fel si big bang exista dovezi ca a existat spun eu destule,dar nu am afirmat ca universul a aparut complex nici teoria big bang nu afirma ceva de ceva complex, multi spun o explozie a creat, o explozie nici nu a fost si nici nu a creat nimic, a fost o expansiune de energie, nu stiu cum a aparut energia respectiva, dar prefer sa spun nu stiu decat sa spun stiu si apoi sa bag tot felul de argumente ridicole
Trebuie sa înțelegi ca ateismul este o pozitie provizorie nu definitiva,ateismul se refera in prezent,in prezent nu exista dovezi ca exista Dumnezeu sau vreun zeu,in prezent nimic din ce afirma teismul nu este adevarat, dar daca maine se dovedeste sau vine vreo zeitate atunci ateismul devine nul pentru acel zeu,multi vor sa transforme ateismul in dogma, religie, credinta desigur religiosi vor, pentru ca sa poate afirma ca cica ateismul este o credinta, ateismul este o lipsa de credinta
Nu există absolut nici o dovadă pentru big-bang. Doar teorii care mai de care mai fantastice, nesusținute de nimic palpabil.
Vine un "deștept" și umple 10 table cu calcule si formule și apoi îți arată "vezi, teoria big-bang e valabilă". Mă lași. La fel de absurd ca și "partea adversă".
Specia umană e atât de plină de ea că nu va accepta niciodată să recunoască că habar n-are. N-are absolut nici un raspuns la marile întrebări ale existenței.
Mai man de ce afirmi aiureli
https://destepti.ro/dovezi-care-sustin-big-bang-ul
faza cu voi dogmatici e ca voi nu vreti sa invatati ceva nou, nu ca sunteti sceptici nici vorba de asa ceva, un om sceptic cauta, cerceteaza si niciodata nu afirma ceva 100% lasa si el o posibilitate sa se insele, dar tu nu cunosti, nu cercetezi dar afirmi, faza cu calculele uiti de importanta matematici, pacat traiesti intr o tara unde matematica s-a dezvoltat, specia umana? daca nu cercetezi cum poti stii?
Man, mi-ai dat un link cu niște bla-bla-uri din punct de vedere al "dovezilor", exact cum mă așteptam.
Am refuzat să-l mai citesc după prima propoziție.
Scrie așa :
"Initial, universul era extrem de mic, chiar mai mic decat un por de pe pielea unui om"
De unde dracu' a apărut universul ăsta extrem de mic?
Nu-mi vei răspunde la întrebarea asta. Mă vei aburii cu alte explicații pe lângă.
Și voi aveți explicații absolut la fel de absurde ca și "tabăra adversă".
Exact cum si credeam ca o sa spui )))))))) aveam sanse sa castig la pariuri dogmatice,cred ca era sansa mai mare ca pe Franta
omule teoria big bang nu se ocupa cu ce a fost inainte de expansiunea aia culmea e ca ti am si spus ca nu stiu,dar tu ai citit in graba,inca nu incepe meciul nu te grabi sa ma citesti,nu stiu ce a fost inainte de big bang,posibil un univers cuantic care sa extins dar apare intrebarea cum a aparut si ala si nu stiu,dar stim ca a existat un inceput,asta si era ideea acestei teorii care dovedeste un inceput, apropo comunitatea stiintifica credea intr-un univers vesnic, dar un preot catolic a venit cu ideea apoi cu timpul sau adunat dovezi despre acest inceput, daca ai fi fost la chimie prezent ai fi vazut ca hindrogenul este foarte raspandit in univers si heliu, aceste doua elemente au dus la aparitia altor elemene prin fusiune nucleara, adica suntem copii stelelor cu toti, nu e frumoasa stiinta ba da, crede-ma ca apreciez omul sceptic dar sa si caute sa cerceteze sa iasa din zona de confort
Aaaaaaaaaaaa desi asta e problema de fapt ca nu poti vedea meciul, de asta esti asa nervos in seara asta, mai lipseste 2 gay din peisaj
Nu, nu e vorba de un început. E vorba de continuarea a ceva ce nu puteți dovedi că a existat.
poti spune si asa continuare, care premiza man?
Cuvantul "ateism" provine din grecescul atheos (greacă ἄθεος), însemnând „fără Dumnezeu", și a fost folosit ca termen peiorativ celor care respingeau divinitățile venerate de majoritatea societății (creștinii au fost numiți atei de către păgâni[11][12]). Primii oameni care se identificau ca fiind atei, au trăit în secolul al XVIII-lea.
Da ia spune asta si despre brahma,hai sa isi scriu ceva,problema nu e ca tu crezi in dumnezeu,din partea mea poti crede si in zana maseluta priblema intervine cand te bagi in viata cuiva sau ai preconcepti gen
uite un ateu =e imoral,rau,satanist -si cand discuti cu el il insulti sau il ameniti cu iadul sau incerci sa il convingi de credinta ta, isi dai seama ca acel ateu va fi incercat de toate religile, sectele din toata lumea, dar fiecare cu argumente diferite, ba chiar va vedea acel ateu ca insati crestini se contrazic intre ei, asa ca acel ateu va vedea ca sansa ca tu sa ai dreptate este extrem de micaai prins ideea, sper
Divină este viata in sine. Dumnezeu nu există. Nu e nimic dincolo de mintea noastră. Universul e acelasi. E infinit. Nedelimitat in timp si spatiu. Nu exista in nicio dimensiune a sa un creator. Universul a existat dintotdeauna. Energia din care exista totul nu se distruge si nu se creeaza, ea doar exista. Cam asta învățam la fizica.
Uite, i-a de citește
https://ro.wikipedia.org/wiki/Hammurabi
Are și Newton dreptatea lui.
În schimb vouă vă e atât de greu să recunoașteți că nu știți nimic, că habar n-aveți, că doar vă dați cu presupusul despre ce s-a întâmplat acum milioane, zeci de milioane de ani.
Când spui cu atâta convingere "asta cred" nu ești departe de habotnicii religioși.
Și eu pot să-ți demonstrez oricând că o grenadă explodează.
Dar o să mă întrebi de unde dracu' am eu o grenadă. Și cum îți demonstrez când nu am grenadă.
Nu aveți absolut nici o dovadă, absolut nici o explicație despre apariția particulei primordiale. Fără ea, big-bangul e doar o presupunere teoretică, indiferent cât de corectă și demonstrabilă ar fi.
Cei care neaga cu vehementa se aseamana cu fratii lor opusi numiti crestini care sustin cu vehementa existenta Dumnezeului biblic. Eu cred ca cel mai bine este sa fii deschis spre orice posibilitate si sa fii pregatit pentru orice.
Posibilitatea unei entitati superioare noua care nu are nicio influenta asupra universului nostru nu poate fi exclusa cu desarvarsire.
In schimb, existenta Dumnezeului biblic poate fi exclusa din start. Existenta lui violeaza legile fizicii, liberul arbitru, conceptia umana despre bine si rau.
In decursul istoriei, biserica a negat de prea multe ori ca Pamantul este sferic, considerandu-l plat. Oamenii de stiinta ai acelei care si-au dat seama ca Pamantul nu poate fi plat au fost numiti heretici si trimisi la moarte.
"In schimb, existenta Dumnezeului biblic poate fi exclusa din start. Existenta lui violeaza legile fizicii, liberul arbitru, conceptia umana despre bine si rau. "
Pai tocmai aici este problema Dumnezeu ESTE in afara LEGILOR FIZICE.
Ok, e in afara legilor fizicii. Dar oricat de zeu ar fi, tot nu poate viola legile fizicii in acest univers.
De ce, daca prin natura SA, EL nu se supune acestor legi?
Bine, El nu se supune. In schimb, actiunile Sale n-au decat sa se supuna. Daca actiunea Lui e sa il faca pe Boca sa leviteze, ghici ce. N-o s-o faca pentru ca nu poate. Si nici demonii n-o sa-l poata face pe Boca sa leviteze.
Te intrebi "de ce?". Pentru ca Universul asta are niste legi ale fizicii bine determinate, care nu permit sa fie sfidate.
Din moment ce multi nu stiu cine sunt, ei crezand ca sunt corpul (instrumentul) si nu adevaratul EU(spiritul, care controleaza corpul de la distanta) avem destul de multe lucruri de invatat.
Da, infinitatea de exemplu. Universul este infinit iar mintea umana nu poate concepe asta.
Cat despre divinitate, daca te referi la zeul biblic atunci te pacalesti singur.
Daca spui divinitate si nu te referi la ceva concret (la Dumnezeu de ex.) e greu, daca nu imposibil, sa descoperi ceva. Cei care se refera la Dumnezeu au macar un punct de plecare - cuvantul Sau, dar discutia tot nu are rost deoarece nimeni nu stie daca exista Dumnezeu. Oamenii CRED ca exista Dumnezeu, altii cred altceva, nu este om care sa nu creada in nimic si nimic nu este credibil. A insista ca cineva stie exact ca exista acel lucru in care crede decredibilizeaza mai mult acel lucru. O discutie trebuie sa aiba la baza adevarul pentru ca sa merite sa discuti, indiferent daca se ajunge sau nu la o certitudine
Referitor la ultima ta intrebare, in cazul meu, da, a fost nevoie de o dezvoltare psihica si experimentala pentru a avea parte de ceva revelator divin.
Totul tine de experienta, si a fost un drum lung de parcurs.
Insa am invatat ca niciodata nu e prea tarziu sa se intample anumite revelatii. Desi m-am gandit la asta de multe ori, ca a fost prea tarziu.
Nu, niciodata nu e prea tarziu.
Eu toata viata am avut paralizii in somn in care eram secata de puteri, de viata, atacata de demoni. De pe la 6-7 ani am inceput sa am astfel de episoade. Cam de pe atunci incepusem sa am si orgaszme in somn, ceea ce pentru un copil la varsta aia nu e normal. Am facut si research despre asta, nu am gasit nimic despre astfel de fenomene la varste atat de fragede. Insa am gasit informatii despre succubus si inccubus. Si asta avea sens, facand legatura cu ce traiam eu.
Pana atunci, totul era ok, adica nu tin minte sa fi avut parte de nasoale psihice, sau de alta natura.
De cand am visat un demon urias, negru, cu coarne care ma imbratisase (deci nu era paralizie prima oara), totul a inceput sa se schimbe.
Nu ma uitam la filme horror, nu aveam tangente pe atunci cu cinematografia, parintii incercau pe cat posibil sa ma fereasca de astfel de triggere.
Deci in niciun caz nu aveam cum sa-mi imaginez sau sa atrag asa ceva.
Pe vremea aia aveam o vecina de etnie rroma care ne facea farmece (da, suna ridicol), care se tot mira de noi, ce fericiti suntem.
Ne trezeam cu broaste in casa (nu aveau pe unde sa intre), tot felul de resturi dubioase in fata usii, si eu am inceput sa ma manifest ca o posedata prin casa, sa ma tavalesc pe jos, sa urlu, simteam ca ceva malefic ma poseda, eram pe jumatate constienta, nu puteam sa controlez ce faceam.
Dupa ce fusesem la preot, imi revenisem.
Eventual, ne-am mutat. Insa paraliziile in somn reincepusera. De fiecare data cand intrebam cine e, ce vrea de la mine, mormaiau demonic mai ceva ca in filmele horror. Si ma loveau. Ma sufocau, si ma trezeam pe jumatate moarta, eram zombie, nu mai eram in stare de nimic.
Nu ma rugam, mi se parea o prostie. Oricum spuneam rugaciuni mecanic, doar ca sa fie acolo. O data tin minte ca visasem o voce groasa de barbat care-mi atrasese atentia sa ma inchin frumos sau sa ma rog, si ma trezisem cutremurata.
Am fost agnostica, pe alocuri atee toata viata. Si acum cand ma gandesc la vocea aia, am fiori. Mi-a dat de gandit, ma rugasem o perioada, dar apoi iar renuntasem.
Dar situatia familiala se inrautatise din ce in ce mai rau. Si abia de curand am aflat ca acei demoni mi-au inrait si parintii.
Am avut gandirea eronata in tot acest timp ca ai mei m-au urat. Dar nici ei nu stiau ce fac, nu puteau controla, dupa cum mi-au si explicat. Eu cu tatal meu am avut o relatie foarte apropiata cand eram mica, m-a iubit foarte mult, si petreceam mult timp impreuna. Si toata viata am crezut ca ma uraste. Si abia de curand mi-a zis ca ma iubeste, dupa ce au disparut si episoadele demonice.
Ca sa nu o mai lungesc...incerc pe cat posibil sa fiu scurta dar nu se poate.
Pana cam acum un an, cand am inceput sa ma trezesc noptile pe la 3:33, si cum sunt o fire destul de curioasa, am inceput sa ma documentez pe internet ce inseamna. Multi din experienta lor au spus ca asta e semn divin, ca cineva incearca sa-mi comunice ceva. Sunt foarte multe explicatii despre asta.
Apoi am inceput sa am vise lucide, cum ca totul e ok cu ai mei, zici ca eram intr-un univers paralel, ca avem o relatie armonioasa, ca ma iubesc samd. Vise pe care de obicei nu le aveam.
Si incepusem dupa atatia ani sa vorbesc cu dumnezeu, sa ma rog. Dar nu in sensul conventional, cu mers la biserica sau rugaciuni respectand regulile biblice. Pur si simplu, am inceput sa vorbesc. Sa fiu eu insami, sa ma exprim in stilul specific, fara constrangeri religioase.
Am fost si la o anumita ghicitoare, sa-i spun asa. NU la VRAJITOARE! Femeie normala, careia ii era si rusine sa -mi ceara bani.
Si fara sa-i povestesc nimic inainte, mi-a ghicit tot trecutul si ce urma sa se intample. A fost cea mai revelatoare experienta avuta de mine vreodata. Am plecat de acolo socata.
Si dupa atatia ani de zile s-a intamplat minunea. Dintr-odata totul a fost ok, ai mei s-au schimbat, zici ca au fost exorcizati.
Chiar si ei au avut parte in trecut de farmece, blesteme, vraji si tot felul de rahaturi. Cu rude la fel de toxice, care se ocupa cu asa ceva.
Nu stiu daca demonii au legatura cu farmecele, dar poate s-au adunat mai multe.
Nu am mai avut nici paralizii in somn, ceea ce era un fenomen nelipsit la cateva zile, saptamani sau luni. A trecut un an si ma simt mai bine ca niciodata. Ma simt libera spiritual si stiu, o simt ca ceva divin a facut asta. Intuitia nu ma minte niciodata.
Am avut parte de destule semne. Nu l-am visat pe dumnezeu per se, dar mi s-a aratat in mai multe moduri si mi-a comunicat, m-a indrumat chiar si spre acea femeie care mi-a ghicit si m-a indrumat ce sa fac, cum sa actionez.
Urasc tot ce tine de religie. Urasc dumnezeul din biblie. Mi-am dorit sa nu existe un astfel de zeu sadic, cinic, ilogic.
Nu sunt nici acum sigura ca exista dumnezeu dupa aceasta minune si eliberare de care am avut parte.
Dar ceva acolo inexplicabil exista.
Nu ma intereseaza ce cred altii, cum nici pe mine nu ma intereseaza in ce cred altii.
Am vorbit cu cativa schizofrenici (diagnostificati astfel) si au fost dovezi ca demonii pe care ii posedau si tormentau, se extindeau si in afara ariei personale. Isi faceau aparitia si de fata cu cei cu care astfel de schizofrenici aveau contact in viata reala.
Am adus schizofrenia in discutie, pentru ca multi mi-au spus ca sunt schizofrenica. Schizofrenie nu a fost, in cazul meu. Pentru ca nu aveam halucinatii in viata reala.
Traiesc/experimentez ceva, cred in acel ceva.
Si ii cred si pe altii care au experimentat ce am experimentat eu, nu ii cred nebuni.
Nu am povestit ce am povestit doar ca sa fac pe cineva sa creada intr-o divinitate, in demoni sau in ghicitoare, am povestit ca asa am simtit, cand ti-am vazut intrebarea.
Repet, totul tine de experientele pe care le are fiecare.
https://media.giphy.com/media/AntiGePC2DKGQ/giphy.gif
Pe planeta se intampla triliarde de chestiuni ciudate, fara explicatie.
Sunt o persoana open minded si accept orice posibilitate de existenta a ceva, daca demonstreaza palpabil ca exista.
Poate daca nu traiam ce am trait, nu mai eram persoana care sunt astazi. Si ma bucur al dreacu de tare.
It's all about the Butterfly effect.
Sunt fuckd up fix in sensul in care trebuie si numai cei ca mine ma inteleg perfect.
Si cei care au trecut prin ce am trecut eu. Si sunt destui.
M-am ales cu anumite perceptii cognitive, un anumit awareness care m-a facut mult mai intuitiva, si mai constienta, mai puternica.
Nu ma mai raneste nimic psihic. Am devenit imuna.
Multi probabil aveau un major breakdown psihic sau se dadeau batuti.
Pentru ca in fond, dupa toate aceste experiente, pot spune ca sunt o supravietuitoare, o invingatoare.
M-am luptat cu demoni reali. Si am invins.
Daca chiar dumnezeu a facut toate astea numai sa ma intorc la el si sa ma vada cum ma tavalesc pe jos rugandu-ma, so be it!
I don't care anymore.
Mereu ma gandesc ca suntem niste personaje din Sims.
Si eu daca eram dumnezeu faceam la fel. Gaseam placere sa-i tormentez pe altii pentru entertainment. Il inteleg.
E cumva oare coincidenta ca toate paraliziile in somn se incheie doar cu o cruce cu limba? Si scapi? Si eu am incercat asta si a functionat. Si din paralizia demonica iesi in general fooarte greu.
Dumnezeu (impreuna cu aliatii lui, demonii) a fost Jokerul meu, eu am fost his Harley Quinn.
Sau poate dumnezeu chiar a fost acei demoni. Sau poate eu am fost acei demoni?
Nu stim nimic. Nimeni nu stie absolut nimic despre existenta, moarte, universul in care traim.
Putem doar sa speculam.
Concluzia? Nu fiti nici crestini, nici atei, fiti doar fukkd up.
Embrace the darkness. O sa-i multumiti intr-o zi. Pe asta o stiu sigur.
Povestea este reala sincer?
La începutul secolului al XX-lea, psihiatrul Kurt Schneider a efectuat liste cu forme de simptome psihotice despre care credea că diferențiază schizofrenia de alte tulburări psihotice. Ele sunt numite simptome de prim rang sau simptomele de prim rang ale lui Schneider. Ele includ:[17]
delirul de a fi controlat de o forță externă;
credința că gândurile sunt inserate sau sustrase din mintea conștientă a pacientului;
credința că gândurile proprii sunt difuzate altor oameni
auzirea de voci halucinatorii care comentează gândurile sau acțiunile sale sau care conversează cu alte voci halucinatorii.
Da man
Viata bate filmu, mai ales filmu porrno cu copi de pe deep web man, pentru ca ce poate fi mai porrno decat un demon care ofera orgazsme unei fetite de 6 ani man?
Qrgasm pot avea si bebeluși, pedofilie demonica jesus
Vreau sursa.
Poate daca se mastturbeaza sau se freaca tarandu-se sau de scutec. Nu am citit pe nicaieri despre orgazsme spontane in vise.
Eu avusesem toata viata orgaszme spontane in vise normale, fara niciun context sexual. Ma lua dintr-o data o senzatie extrem de puternica orgasmica, insuportabila chiar, la nivelul vaginului, si chiar se extindea. Aveam si senzatia aia de umplere.
In viata reala fara stimulent nu aveam nicio senzatie in acea zona. Atingeam chiar greu orgasmul vaginal. Orgasmul vaginal la femei e cel mai greu de atins.
Si cum au disparut episoadele demonice, au disparut si acele orgaszme. Senzatii care, precum paraliziile, erau nelipsite la anumite intervale de timp.
Singurele lucruri care imi lipsesc. Desi repet, erau greu de suportat.
Impresionantă povestea ta. Și sunt convins că tot ce ai spus e real pentru că nu e prima dată când aud așa ceva.
Nu putem sti, cel putin intr-o stare constientã sau vie, doar când suntem adormiti sau morti. Omul nu poate trece de a 3... 5-a dimensiune in lumea constientã, adicã realitatea. Probabil divinititatea "Dumnezeu" este in a 10a dimensiune, dar este separat de univers, fiind inexistent farã timp si spatiu dar totusi legat si reprezentând tot ce existã.
Dragul meu Hammurabi,
Mintea umană nu poate cuprinde în întregime un anumit concept, deoarece limitarea își spune cuvântul. Noi, oamenii, analizăm și înțelegem în manieră superficială diferite aspecte. Îți pot exemplifica. Să analizăm cu atenție actul mârâirii(mârâitul). Privind doar de la suprafață, un om mârâie pentru a da impresia că poate bate pe oricine. La o a doua privire, mârâitul înseamnă eliberare emoțională, o decleștare, o detensionare senzorială, o autentică relaxare a organelor bucale externe(buzele) și a organelor faciale(obrajii) prin încleștarea buzelor, prin dezvelirea danturii și prin emiterea sunetului specific din gâtlej, ceea ce constituie actul mârâirii.
Așadar mintea umană nu poate lucra la capacitatea de 100%, omițând detalii semnificative.
DeProfundis99 întreabă: