Tipic crestinesc habar nu ai de biblie, si dumnezeu sa luptat cu iacov
Lupta lui Iacov la Peniel
22 În aceeaşi noapte, Iacov s-a sculat, şi-a luat cele două soţii, cele două sclave şi cei unsprezece copii şi a trecut vadul Iabok. 23 I-a luat, i-a trecut vadul, apoi şi-a trecut şi toată averea.
24 Iacov a fost lăsat singur şi un bărbat s-a luptat[a] cu el până în revărsatul zorilor. 25 Când bărbatul acela a văzut că
nu-l poate învinge, l-a lovit la încheietura coapsei, astfel încât încheietura coapsei lui Iacov a sărit de la loc, în timp ce se lupta cu El. 26 Apoi a zis:
– Lasă-Mă să plec pentru că se ivesc zorile.
Dar Iacov I-a răspuns:
– Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.
27 Şi El l-a întrebat:
– Cum te cheamă?
– Iacov, a răspuns el.
28 Atunci bărbatul acela i-a zis:
– Nu te vei mai numi Iacov, ci Israel[b], pentru că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai învins.
29 – Te rog, spune-mi care este Numele Tău? L-a întrebat Iacov.
El i-a răspuns:
– De ce Îmi ceri Numele?
Şi l-a binecuvântat acolo. 30 Iacov a numit acel loc Peniel[c], zicând: „L-am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă şi totuşi viaţa mi-a fost cruţată." 31 Răsărea soarele atunci când Iacov a plecat din Peniel[d] şchiopătând din coapsă.
Read full chapter
Si ce legatura are asta cu ce am zis eu... Muhammad nu era nici el sigur daca Jibril era un Inger sau Satana. Mai sunt hadith care spun ca Muhammad se simtea posedat, Coranul neaga Sfanta Treime si orice tine de ea si ordona ca necredinciosii sa fie ucisi desi in islam a ucide e un pacat mare. Muhammad s-a întors acasă îngrozit in legatura cu ceea ce s-a intamplat cu el si Jibril, si a fost convins ca ceva i s-a intamplat. De ce i-ar spune Jibril lui Muhammad de 3 ori sa citeasca desi acesta nu stia nici sa citeasca, nici sa scrie?
Lucrurile de acolo sunt inventate, ori legende, ceva. Allah nu exista și povestirile din Coran nu cred ca sunt reale, cel puțin nu 100%. Și dacă prin Gabriel de referi la îngerul Gavril, pai el nu are cum sa fie satana. Ptc scrie în Biblie ca el sta înaintea lui Dumnezeu, deci e sfant și Ii e credincios Domnului, altfel Dumnezeu nu l ar trimite pe el sa Ii spună mesajul mai departe, ar trimite pe altcineva care sa fie vrednic.
Satana se poate deghiza intr-un inger al luminii si poate l-a facut pe Muhammad sa creadă ca el chiar este Gabriel. Ce ma induce pe mine in eroare e faptul ca, Coranul are destul de multe lucruri stiintifice scrise care au fost descoperite abia acum in ultimii 100-200 ani.
Da, poate fi asa.
Pai, și satana știe viitorul (atât cât ii este dat sa cunoască). Poate satana le-a descoperit acelor oameni acele lucruri știintifice.
Coranul sustine ca Iisus nu ar fi fost rastignit, ci ridicat la cer de Allah, care a trimis pe cineva care seamana cu Iisus in locul lui.Erezia asta se mai gasea si in scripturile gnostice din secolele I si II.Probabil Mohamed a copiat din ele.Eu cred ca Coranul este fie o revelatie a unei zeitati pagane(sau Satana), fie pur si simplu o facatura.Insa in Coran, Jibreel este Duhul Sfant, si prin suflul lui a fost nascut Iisus, ceea ce eu nu pot accepta.
Întotdeauna aceeași problemă discriminarea de etnii ce este scris în Biblie este scris și în coran și da este adevărat isus nu a fost răstignit Dumnezeu i-a dat înfățișarea lui Isus lu iuda ( iuda a fost cel răstignit in locul lui isus)deci mai documentează-te musulmanii nu sunt păgâni ei țin adevăratul post care este scris și în Biblie și în Coran postul negru și în Coran se menționează ca isus este fiul lui Dumnezeu iar Sfânta Maria este mama lui
Ce spui tu este o erezie ce-si are originile in gnosticism, aceeasi chestie o spuneau si scripturile false din secolele 2 si 3 dupa Hr, pe care profetul vostru eretic si pedofil le-a copiat(sunt mai multe episoade din gnosticism in Coran).Ba da, sunteti pagani 100%, cel caruia ii spuneti Allah este un impostor.Toti genunchii vor pleca la domnul Iisus Hristos, Domnul Domnilor si Imparatul Imparatilor.
Am impresia că ai mari probleme la masardă Dumnezeu și Allah sunt unul și același atâta că numele lui Dumnezeu este pronunțat în toate limbile de aici se observă că faci ură de religii și incerci să faci și pe alții să procedeze la fel ca tine frustratule mari învață câte ceva despre religii pentru că Dumnezeu și Allah este unul și același nu sunt 1000 de dumnezei fie ești pocăit fie ai luat-o pe calea necuratului ( scrie în Biblie să faci ură de religii s au de semeni tăi )de aici se observă că de fapt nu ai nici un Dumnezeu ești un păcătos ții parte necuratului doar el te îndeamnă să bagi ură între semenii tăi
Nu bag ura musulmanilor, bag ura islam-ului, pentru ca este o religie toxica, opresiva cu interdictii penibile care cauzeaza suferinta inutila si merita toata ura din lume.Trezeste-te!
De unde știi tu ca musulmanii au o religie toxică ai fost cumva musulmanii și te ai convertit nu religia pune interdicție, oamenii o pune ființă umană deschide ochii și uită-te în jurul tău nu vezi câtă răutate este de asta nu ne mai îndură Dumnezeu pe pământ din cauza răutății și nu te mai lega de spatele musulmanilor pentru că ei nu se roagă la tablouri pietre statui cum fac alte religii inclusiv românii ei se întoarce cu fața către răsărit și se roagă și țin palmele că și noi românii și se roagă ai citit tu Coranul în limba arabă așa cum este scris și ești sută la sută sigur că musulmanii sunt de partea necuratului?
Iisus a fost un evreu nascut in Palestina.Nu si-a schimbat religia cat a fost pe Pamant si a avut suficient timp, cat a aberat despre imparatia" lu tacsu."In iudaism diavolul sau Satana este slujitorul fidel al lui Dumnezeu, el fiind un înger ascultător, dar crestinii aveau nevoie de un Bau -Bau. Evreii susțin că pasajele interpretate de creștini ca referindu-se la Diavol se refereau de fapt la niște adversari militari ai Israelului antic.
Pentru a intelege ceva despre crestinism trebuie citit mai intai Vechiul Testament, crestinismul reprezentant o secta desprinsa din acest curent.Nu am incredere in evrei, cu atat mai putin intr-un evreu care a inviat.Crestinii si-au personalizat viciiile si neputinta in diavol."Diavolul m-a ispitit, el este de vina "
Religiile avraamice cred in acelasi spiridus la fel de inexistent ca Satana al crestinilor.