Sper sa NU!
Nu avem nevoie de ura,crime,razboaie,atrocitati,torturi, suferinta, incultura, indoctrinare, inselatorie si minciuni!
Depinde,bre,daca-i mai place sf-ul omului, mai are sanse de supravietuire.
Sincer nu prea cred asta.Ca si crestin imi doresc asta dar daca ne uitam la scrierile Sfintilor Parinti si mai ales la Apocalipsa lui Ioan, se zice ca rautatea, necredinta, trufia, nedreptatea vor fi foarte mari iar acestea sunt semnele sfarsitului.Totusi a fost si mai rau, au existat persecutii si lucruri mai grave ca acum.Nu ne ramane decat sa incercam fiecare sa urmam vietile Sfintilor si a Mantuitorului pe cat putem si sa credem cu tarie in El.Din pacate acum lumea nu crede nici cand sunt atatea minuni ale Sfintilor,atatea frumuseti,atatea marturii, atatea scrieri Sfinte si la fel si in trecut, a venit Mantuitorul si lumea n-a crezut in El, nici atunci, nici dupa.Pacat.Concluzia este ca lumea nu va fi mai credincioasa, nu sunt sanse, ea a fost in mare parte necredincioasa.Dar un lucru e sigur:vom avea o judecata dreapta.Numai bine
"la inceput" oamenii nu aveau zei, deci sper ca lumea va fi la fel de credincioasa in viitorul apropiat cum era la inceput.
Nu, este scris :,, Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,
2 abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.,,
Dar cine spune ca lumea a fost la inceput credincioasa? Eu din ce am citit se pare ca de la inceput lumea a fost necredincioasa.Chiar in biblie daca ai citit ai vazut Dzeu s-a suparat pe lume sia vrut sa o distruga.Insasi Adam si Eva se pare erau necredinciosi.Deci tu de care lume vorbesti si de care inceput?
Da,pentru ca Dumnezeu va pune capat rautatii si atunci cei care vor dori il vor sluji doar pe El.Psalmi37:9-11
Pai... cand va veni antihristul multi vor crede ca el este dumnezeu, dar vor fi si cei care nu vor crede.
Sincer eu ma mir cum de nu a mai venit apocalipsa la cate atrocitati se petrec pe pamant, la cata rautate exista, si se pare ca nu vor sa se trezeasca la realitate.
Esti tu sigur-sigur ca lumea la inceput a fost credincioasa? Eu zic ca oamenii la inceput au avut ratiune, dar apoi s-a gandit unul mai smecher sa inventeze un instrument de control al maselor, sa-i spuna "credinta" si sa il implanteze in ideile celorlalti.
DeProfundis99 întreabă: