Nu,nu cred ca exista asemenea fiinte imaginare, dar daca esti crestin nu ai cum sa nu crezi, satana este un inger, sa nu uitam de gabriel plus alti care apar in vt
Pe aceeasi linie cu Mos Craciun, zana maseluta si metroul din drumul taberei
Spunea careva pe aici că
Ingerii exista si sunt imateriali.
de acord, există în capul nostru!
"Prin natura lor, îngerii sunt superiori oamenilor, căci psalmistul spune că omul a fost făcut "cu puţin mai prejos decât îngerii". Psalmii 8, 5. "
"Duhurile rele, la început create fără păcat, au fost egale în natură, putere şi slavă cu fiinţele sfinte, care sunt acum solii lui Dumnezeu. Însă decăzând prin păcat, ele s-au aliat pentru dezonorarea lui Dumnezeu şi distrugerea oamenilor. Unindu-se cu Satana în răzvrătirea lui şi alungate împreună cu el din ceruri, ele au colaborat cu el, în veacurile ce au urmat, în războiul împotriva autorităţii divine. În Scriptură, ni se vorbeşte despre alianţa şi guvernarea lor, despre diferitele lor ordine, despre inteligenţa şi agerimea lor şi despre planurile lor pline de răutate împotriva păcii şi a fericirii oamenilor. Nimeni nu se află într-un mai mare pericol în ce priveşte influenţa spiritelor rele decât aceia care, neţinând seama de mărturia directă şi cuprinzătoare a Scripturii, tăgăduiesc existenţa şi activitatea diavolului şi a îngerilor lui. Cât timp le ignorăm vicleşugurile, ei au un avantaj de-a dreptul uluitor; mulţi dau atenţie sugestiilor lor, în timp ce îşi închipuie că urmează îndemnurile propriei lor înţelepciuni. Acesta este motivul pentru care, pe măsură ce ne apropiem de încheierea timpului, când Satana este la lucru cu cea mai mare putere pentru a înşela şi distruge, el împrăştie peste tot credinţa că el nu există. Aceasta constituie metoda lui de a se ascunde pe sine şi modul lui de a lucru... Datorită faptului că el s-a mascat cu o dibăcie perfectă, se pune atât de des întrebarea: "Oare există cu adevărat o asemenea fiinţă?" O dovadă a succesului său o constituie faptul că teoriile care pun minciuna pe seama celei mai clare mărturii a Scripturilor sunt atât de mult primite în lumea religioasă. Şi, datorită faptului că el poate lua atât de uşor în stăpânire mintea acelora care sunt în mod inconştient sub influenţa lui, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă atât de multe exemple despre lucrarea lui plină de răutate, dezvăluindu-ne forţele lui secrete, punându-ne astfel în gardă împotriva asalturilor sale."
Sursa: Adevărul despre îngeri, https://m.egwwritings.org/ro/book/2025.32#32
Cred despre existenta lor ca-i la fel de posibila pe cat e probabil ca Pamantul sa fie plat.
Da, cred. Sunt creati de Dumnezeu, il slujesc pe El si ii apara pe crestini de vrajmasi si de alte rele.
Da. Avem Sfintele Scripturi care vorbesc despre ingeri.
Un exemplu : "Numai Tu esti Domn si numai Tu ai facut cerurile, cerurile cerurilor si toata ostirea lor, pamantul si toate cele de pe el"
In momentul alungarii primilor oameni din rai, ingerii pazeau drumul spre pomul vietii.(gasesti versetul in Facere) si sunt multe alte versete care fac referire.
Parintii Biserici Ortodoxe vorbesc despre ingeri, ca despre niste pazitori ai vietii noastre. Daca ingerii nu ne-ar proteja, diavolul ar face din noi ce ar dori.
Acestia se impart in cete. Iti las un extras dintr-un dialog cu parintele Cleopa Ilie :
"Dumnezeu a creat întâi lumea nevâzută, adică pe îngeri. Sfântul Apostol Pavel şi mai târziu ucenicul său Sfântul Dionisie Areopagitul, în lucrarea sa Ierarhia cerească şi bisericească, împarte îngerii în nouă cete având o anumită misiune dumnezeiască (Rom. 8. 38; I Petru 3, 22).
Astfel, Serafimii cei cu câte şase aripi, Heruvimii cei cu ochi mulţi şi Scaunele sau Tronurile, care „odihnesc pe Dumnezeu gânditor", formează prima ceată de îngeri. Aceştia înconjoară tronul cel de văpaie şi lumină al Preasfintei Treimi (Iez. 1, 4-28). Apoi urmează Puterile, Stăpâniriile şi Domniile, care formează a doua ceată de îngeri. Aceştia au misiunea să stăpânească întreg universul, planetele, stelele, vânturile, mările şi puterile întunericului, adică pe diavoli şi iadul.
Urmează apoi Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii, care formează a treia ceată de îngeri şi au ca misiune că facă cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Deci, îngerii noştri păzitori sunt număraţi în ceata a noua, ca cei mai apropiaţi de neamul omenesc."
Da.
Sunt ființe create de Dumnezeu înainte de crearea omului, care posedă și ei liber arbitru. Au capacități extraordinare.
O parte s-au alăturat răzvrătirii lui Lucifer și au devenit îngeri căzuți (demoni, draci). În lucrarea Lui de vindecare, Isus a avut de a face și cu demonizați. Un caz cunoscut, e în Marcu 5.
Îngerii rămași loiali sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea". (Evrei 1:14) (Exemplu: unul a fost trimis să-L întărească pe Isus în vederea crucificării în urma rugăciunii din grădina Ghetsimani: Luca 22:43. Altul l-a scos pe Petru din temniță: Fapte 12:7)
Datorită celor 4 îngeri descriși în Apocalipsa 7, avem încă parte de pace. Datorită îngerilor păzitori pe care îi avem alături de noi, scăpăm de o mare parte din lucrurile rele prin care am putea să trecem.
De obicei, trec invizibili în misiunea lor, dar pot să devină și vizibili. Apostolul Pavel în îndemnul de a fi ospitalieri ne amintește că au fost cazuri de oameni care au găzduit îngeri, crezând că sunt oameni: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit fără să știe pe îngeri." (Evrei 13:2)
Dacă citești Biblia o să vezi că de la un capăt la altul, îngerii sunt prezenți și oamenii credincioși din toate timpurile au ținut cont de existența lor.
Societatea modernă va râde, așa cum râde și când vine vorba despre diavol sau despre Dumnezeu. Dar pentru un creștin autentic, care judecă duhovnicește lucrurile duhovnicești, lucrurile se leagă. Existența unui război invizibil între ființe reale aduce cu sine răspuns la multe întrebări.
Deși sunt neprihăniți și ne sunt superiori în multe privințe, nu ne este permis să ne închinăm lor, ci numai lui Dumnezeu. Numai Creatorul este vrednic de a primi închinare, îngerii sunt ființe create. Vezi ce notează Ioan în Apocalipsa 22: 8. Eu, Ioan, am auzit și am văzut lucrurile acestea. Și, după ce le-am auzit și le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.
9. Dar el mi-a zis: "Ferește-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi, prorocii, și cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu."
DeProfundis99 întreabă: