Nu.Nu există miracole, sfinţi, dumnezăi, cristoşi şi alte prostii de-astea.Cred doar oamenii că există. Minuni şi tu poţi face, şi oricare din noi, trebuie doar să învaţăm cum să facem asta. Unii din noi ştim să facem asta, alţii din noi nu ştim sau învaţăm/vrem sa învăţăm să faceam minuni.
Personal mi-ar plăcea să fac o minune ca să adun oiţe care mi s-ar închina crezând că-s dumnezo şi se le iau banii )
Am experimentat cate ceva, si cred in miracole, care nu sunt altceva decat fenomene pe care stiinta nu este inca in stare sa le explice. Mintea este in stare de multe, iar stiinta este in urma cu cateva mii de ani.
Zeul evreilor nu are nicio legatura.
Da, el mi-a dat o surioara minunata pe care i-am cerut-o cumulta ardoare si chia daca ar fi trebuit sa le spun parintilor, am aflat ca mami era insarcinata inainte sa cer surioara care a iesit exact cum imi doream: vesela si sprintena nu ca toti bebelusiii maraiti.
Eu cred doar ce vad, pana acum n-am vazut niciun miracol de la niciun zeu, deci in concluzie nu cred.
Da si as zice ca toti avem parte de minuni, unii de unele mai mari altii de unele mai mici, dar unii nu vad sau nu considera minunile minuni, depinde de fiecare.
AvalohAlyn întreabă: