Crestin convins.Pentru ca Dumnezeu exista, este o realitate in viata credinciosului.Este extraordinar sa traiesti prin credinta si sa vezi ajutorul lui Dumnezeu in fiecare zi.
Mai sunt și alte religii și alte gândiri religioase & pe ăia unde îi bagi?
Eu sunt din grupa ăia cu alte gândiri religioase.
Decât să zici că eu consider drept foarte corecte toate idioțeniile din Vechiul Testament și să mă treci la inculți sau la proști mai bine mă treci la atei.
Nu am putut să mă fac creștin, că nu am putut să mă auto apreciez drept unul foarte zdravăn la cap și simultan nu poate considera drept foarte corectă povestea cu potopul mondial --
( când Noe le scria scrisori animalelor din diverse continente. Cangurilor le scria scrisori în cangureză, că așa cred că se cheamă Limba cangurilor, în alfabet cangurez, în condițiile în care el nu știa decât ebraica și alfabetul respectiv. Și el le trimitea scrisorile prin poșta, care nu era,/ nu exista ca să le zică, să vină la Arcă. Cetățeanul Noe a ținut carnea pentru animalele carnivore, în congelatoarele care nu fuseseră inventate pe vremea lui, și care funcționau cu niște motoare, ce nu fuseseră încă imaginate / inventate pe atunci.
Nu se precizează în câți ani, s-au refăcut plantele terestre după potopul Mondial care a dus la dispariția și moartea plantelor terestre și ce au "păpat" ierbivorele în perioada acelor ani.
Nu este precizat în câți ani s-au refăcut ierbivorele ca să aibă ce să mănânce carnivorele.
Dar în aceste condiții ce au mâncat animalele carnivore în cele 2 intervale de timp.
Să presupunem că au mâncat aer ierbivorele un timp t unu iar carnivorele un timp mai lung au mâncat aer, carnivorele.
Dar animalele, nu mănâncă aer.
"" În Biblie nu sunt scrise prostii, au mâncat cu siguranță aer!""" ),
și alte prostii similare, din Vechiul Testament.
După gândirea din Vechiul Testament, totdeauna dacă vrei să ajungi în Nord Est, nu o ei spre Nord Est, ci atunci o ei evident, spre Est.
Capitolul / Cartea Exodul--( în care ei trebuiau să ajungă din Egipt în Țara Canaanului, și atunci au trecut prin Marea Roșie spre Arabia
Saudită, ( dar nu se precizează foarte explicit dacă în drumul din Egipt spre Palestina, au vizitat sau nu și Masivul Muntos Himalaia, sau peninsula Korea. Că dacă tot au luat-o spre Est puteau să fi ajuns și pe acolo. )--)
etc.
Deci am considerat că nu pot să fiu adeptul unei religii, când sunt convins că bucăți întregi din ea, sunt de fapt prostii.
Prostiile fără limită din cartea exodului când 600.000 de adulți înarmați se sperie de cele oastea cu 600 de care de luptă ale lui faraon.
O legiune Romană avea 4500 de pedeștrii și 300 de militari călare.
Legiunile mari aveau 6000 de militari.
Din cei 600.000 de adulți, apți de luptă erau să zic între
120.000 -150.000.
Deci ei erau între 20 și 25 de legiuni.
Cu o asemenea forță militară ei puteau ocupa Egiptul și nu era cazul să fugă de cele 600 de care de luptă + n pedestrași ale lui faraon.
Evreii care au venit în țara lui faraon erau 13 + neveste +plozi + servitori deci vreo 40 cel mult 100.
După 330 de ani din țara lui faraon plecau 600.000 de adulți fără să mai punem la socoteală și copii, iar lor li s-au mai alăturat și alții.
O deplasare de un milion de persoane ar fi trebuit să fie consemnată cumva, în Egipt, și nu există sau nu au fost încă descoperite consemnări pe tema asta.
Dacă trebuie să conduci un milion, de oameni ai obligația să cunoști bine drumul, și nu faci improvizații privind traseul de urmat.
Oricum cartea Exodul este mult prea incredibilă pentru nenumăratele prostii pe care le conține.
Povestea cu Potopul Mondial și cartea Exodul trebuie înțelese numai ca un fel de vârf al icebergului, în materie de cretinism Biblic.
Pe lângă adevăratele cretinisme biblice sunt și minciunile prelaților introduse în Biblia Vechiului Testament spre a îți menține statutul de castă parazitară.
Mă refer aici la Păcatul Adamic prezentat de o manieră demențială în cartea Genezei. / Facerea.
Dacă în țări calde oamenii să zicem că ar putea umbla goi, că este cald, în alte țări îmbrăcămintea devine o necesitate, că gol mori de frig.
Dacă oamenii trebuiau să umble goi, de felul lor așa, Dumnezeu îi făcea cu blană ca și pe restul animalelor mamifere.
Așa zisul păcat adamic merită o analiză teribil de atentă și intră în contradicție cu gândirea Creatorului, care în marea sa mărimimie i-a hărăzit pe oameni // dar pe toți oamenii cu Harul Creației independent de faptul că sunt atei, creștini sau adepți ai unor alte credințe și religii.
Oricum nu există proces de creație fără cunoaștere.
Voința Creatorului a fost să cunoaștem și să creiem fiecare după puterile sale.
Păcatul Adamic, este cea mai mare mizeri posibilă, pe care au putut să o inventeze gunoaiele de prelați, spre a își conserva statutul de castă parazitară, și este ceva cu totul împotriva voinței lui Dumnezeu care vrea ca noi oamenii, să cunoaștem și să fim cât mai creativi.
Deci popii ne voiau proști și inculți spre a parazita cât mai eficient, comunitățile umane.
De aia este pseudo-păcatul cunoașterii// falsul păcat de a vrea să cunoști.
O citire atentă a Evangheliei după Ioan, te face să înțelegi că Iisus era Dumnezeu anterior genezei.
Atunci el Exista anterior Mariei.
Deci Iisus-Logosul nu este fiul Mariei, că el era anterior lui Adam și implicit anterior Mariei.
Dacă Iisus -Logosul era anterior Mariei, atunci la ce ne mai face trebuință, toată aiureala cu imaculata concepțiune, atât de dragă creștinilor Romano - Catolici?
Creștinismul are și părți bune, fără discuție, dar în ansamblu, este ceva mult prea lipsit de coerență, spre a mă putea considera și eu creștin.
Când ești atent la televizor scrii prostii, deci prima frază de la răspunsul 2 trebuia să fie ceva de tipul :
Nu am putut să mă fac creștin, că nu am putut să mă auto apreciez drept unul foarte zdravăn la cap și simultan să consider drept foarte corectă și foarte plauzibilă povestea cu potopul mondial --
Ateu, sunt ghidat de ratiune, nu-mi ghidez viata dupa dogme de vechi de mii de ani.
Crestin!
1. Prefer sa fiu Binecuvântat decât blestemat!
2. Prefer sa fiu liber decât posedat! Have a nice day!
Fara denumiri, fara categorii, doar eu.
De ce? Pentru ca aleg ce imi place si ceea ce mi se potriveste, si nu accept sa fiu stampilat cu o anumita eticheta si stereotipurile care tin de ea.
Momentan n-am chef de etichete. Plus, sunt prea mica pentru a imi alege singura convingerile. Cand voi putea, o voi face, si stiu deja si spre ce ma orientez. Nici crestina, nici atee. Simplu eu.
Ateu.
Ma bazez pe mine si atat.
Eu unu nu cred in povesti.
N-am nimic impotriva primitivilor.
Răspuns greșit!
"Isus a spus: Cine nu este cu Mine este împotriva Mea"
Think About This!
Exact ceea ce spuneam... radical
Atee.De ce? Pentru că nu-mi place ca viaţa mea să fie controlată de nişte supoziţii care mai devreme sau mai târziu nu mă vor duce la nimic.
CRESTIN! am sa iti raspuns astfel: Mai bine sa cred in El ca nu am nimic de pierdut(de fapt ai doar de castigat)decat sa fi ateu si Dumnezeu sa existe!
Pentru toti cei care cred ca a fi ateu inseamna libertate si sa fi crestin inseamna sa fi fara libertate ESTE O MARE MINCIUNA! Dumnezeu ne da libertate ne da la alegere ce sa facem cu viata noastra si daca alegi sa fi ateu devi legat de pacat pe ccand daca esti crestin esti liber in a fi bun in a gandi in a alege in a avea o educatie s.a.m.d.
Nu trebuie sa te chinui sa nu ajungi in iad, sa nu-L superi etc. pentru ca daca ai o viata cu Dumnezeu nu trebuie sa te chinui pentru ca a fi crestin inseamna o noua viata mai buna mai fericita nu inseamna inchisoare sau ce mai credeti voi ateii
Eu cred ca vorbesti in necunostinta de cauza(nu stiu la ce ritualuri te referi).Ar trebui sa te informezi mai mult cu lucruri reale!
Rugaciunile, inchinatul, mersul la biserica, slujbele NU nu sunt ritualuri cum nici pentru tine mersul in cluburi/discoteca nu e un ritual asa e si pentru crestini rugaciunea(este atunci cand vorbim cu Dumnezeu ceea cetrebuie si este placut,nu ritual),mersul la Biserica(in Biserica se unesc,se roaga, canta, se BUCURA in Domnul crestinii e cum te duci intr-un loc relaxant asa merg si cei ce cred in Dumnezeu la Biserica) NU SUNT RITUALURI e un mod de viata mai bun unul real! Cum iti spuneam ca sa poti vorbi despre un subiect cred ca trebuie sa te informezi ceva mai mult pentru ca tu nu esti in cunostina de cauza din cate am vazut in comentarile tale.
NU SUNT ritualuri ce nu intelegi ca este o viata, un mod de-a trai.Ritualul este ceva care il faci mereu la fel ca sa fie facut (obiceiuri).
Eu ti-am zis ca nue sti informat si chiar nu esti de aceea nu intelegi ca un crestin nu are ritualuri acu ca tu poate referi la o anumita religie e problema ta.Da stiu ca sun anumite religii in care se fac ot feluri de ritualuri dar cum ti-am mai zis pentru ca nu esti informat nu ai de unde sa stii ce inseamna un adevarat copil Al Lui Dumnezeu.
Da m-am uitat si ti-am explicat ca desi sunt crestina si cred in Dumnezeu nu am ritualuri poate pentru tine mersul la Biserica e un ritual pentru mine nu este ti-am mai zis eu merg la Biserica sa ma bucur, sa cant, sa ma rog etc.
1)deja am deviat prea mult de la subiectul initial.Eu cred cu adevarat ca EXISTA DUMNEZEU si pot spune asta pentru ca Il vad in viata mea.
2) Rânduială după care decurge o slujbă religioasă. După ~ ortodox. 2) (la naștere, la căsătorie, la înmormântare etc.) Ceremonial desfășurat conform unor reguli tradiționale. Este luat dupa dex. Aici spune clar ca ritualul este ceva ce repeti acelasi lucru la anumite evnimente(casatorie.inmormantare,etc)mersul la Biserica,ca te rogi, ca, canti nu sunt ritualuri. Sper ca de data asta intelegi ce este ritualul.
1)Eu nu merg la Biserica dupa o regula tu asta nu intelegi si nu ma rog la anumite ore ca sa zici ca ritual.Ma duc la Biserica cand vreau, ma rog cand vreau... deci nu este ritual!
2)'' Il vezi? Fa-i o poza si arata-ne si noua.''Acum chiar iti bati joc.Pe Dumnezeu il poti vedea si tu. Uita-te pe geam si ai sa vezi cerul,Soarele, copacii, si te asigur eu ca nu omul le-a creeat.
1)Tu nu intelegi ca mersul la Biserica nu e o regula tu de ce zici ca e daca eu iti zic ca nue si stiu pentru ca eu ma duc la Biserica CA VREAU!
2)Cerul,Soarele,Copacii sunt create de Dumnezeu nu am zis ca sunt Dumnezeu dar m-am gandit ca ti-ai dat seama din ce-am scris.Si te-am rugat sa nu mai faci glume proaste cu facutul pozelor deja e o mare nesimtire.Il vad pe Dumnezeu prin minunile care le vad in viata mea, in jurul meu.
E problema ta ca nu crezi in Dumnezeu si ai sa vezi ca, cu timpu poate din fericire ai sa iti dai seama ca Dumnezeu exista si app multi oameni de stiinta dupa ceva timp de cercetare au sups ca exista o fiinta superioara oamenilor, o divinitate.O dovata a existentei Lui Dumnezeu este si Biblia.
Imi pare rau pentru tine ca, crezi ca Biblia nu este reala si ca nu crezi in Cel care te-a creat(si sa nu vi cu arg acela ca mama ta te-a facut etc. sa te gandesti si cine a facut primul om si cine a creeat omenirea).
Stai calm pot face diferenta intr-o poveste inventata si realitatea si app nu cred in Harry Potter asa pentru cunostintele tale generale.
Dumnezeu e adevarat ca doar El a creeat Pamantul,oamenii,animalele,ziua-noaptea,plantele, etc., iar Harry Potter e un personaj dintr-o poveste inventata(deci neadevarat). Este o diferenta FOAAARTEE MAAARE intre Dumnezeu si un personaj
Dumnezeu este FOARTE REAL nu e un personaj din o poveste!
Intrebari:Cum a aparut pamantul? cine l-a facut? cine a fost primul om? cine a facut omul? cum a aparut omenirea? (Nu ti-ai pus niciodata aceste intrebari?) As vrea sa imi raspunzi la intrebari pentru ca tu ai zis ca te crezi in propia persoana nu crezi in Dumnezeu cum ar spune altii te bazezi doar pe stiinta si as vrea tare mult sa imi raspunzi la intrebari.
Eu te-am intrebat pe tine pentru, ca eu stiu raspunurile asa ca...Si app la fizica si la biologie nu se invata nimic legat de Dumnezeu se invata materia respectiva, deci, poate imi raspunzi la intrebari.Si la religie se invata despre intrebarile puse de mine asa ca...
Rectific la fizica la biologie nu se invata despre Dumnezeu ca nu este in programa asa ca...asta o data.Cum ti-am mai spus oamenii de stiinta, ei au recunoscut ca exista Dumnezeu.Si la materile de mai sus nu se invata despre Dumnezeu pentru ca da se invata doar ce este vazut fizic si poate fi explicat prin stiina.La religie NU se invata povesti dar probabil ca tu necrezand si necautand adevarul crezi ca sunt Doar niste inventi(FOARTE GRESIT)
Zimi si mie ca sa aud si eu raspunsurie.
Majoritatea au recunoscut ca exista O Forta Superioara Omenirii si a tot ce stiu ei si din aceasta majoritate multi sunt crestini convinsi.
Nu stiu de unde ai luat ce ai gasit tu dar eu cred ca nu e adevarat pentru ca eu am gasit acum un an pe un site de stiinta nu roman international pe care spunea ce ti-am spus eu mai sus si apoi in urmatoarea zi am vazut un documentar despre acelasi subiect spunea acelasi lucru, ca majoritatea oamenilor de stiinta gasesc ca si raspuns la FOARTE multe intrebari raspunsurile spuse de crestini si acestia ajung sa creada in Dumnezeu.
Tu ai copiat doar ce ti-a covenit dar daca citesti mai sus intelegi altfel si daca citesti mai jos iti dai seama ca nu doar 7% cred in Dumnezeu si cred ca articolul a fost scris cu mai mult timp de un an cand am citit eu pe acel sait ca majoritatea oamenilor de siinta de intorc la Dumnezeu si-L recunosc.
Arata-mi si mei sursa unde ai gasit tu ca Einstein era ateu.
Se intorc la Dumnezeu=adica Il recunosc pe Dumnezeu si incep o viata buna dupa calea ce le-a aratat-o Dumnezeu.
Nu stiu la ce te-ai referit la acei 15% si 90% din ce?
Tu zici ca nu sunt dovezi care sa arate existenta Lui Duumnezeu? O sa iti dau eu ex. de dovezi:Biblia,omenirea,Pamantul,plantele,animalele,toata galaxia, Universul, crestinii etc.
Crestin deoarece poruncile lui DUnezeu te fac un civilizat si bun deci daca nu ar exista si crezi in el nu pierzi nimic dar daca exista si crezi in el ai pierdut totul.
Crestin sau ateu. Nu se poate si putin din amandoua?
Cand am probleme sau sunt foarte fericita, ma gandesc la crestinism. La urma urmelor, noi cand ne nastem suntem programati sa credem in cineva cu mult superior noua.
Insa cand ma gandesc la dovezile stiintifice si la mizeria din jur, mai mai ca ma duc spre atei.
Atee, deoarece:
- îmi place să gândesc, nu vreau să îmi fie îngrădit dreptul acesta de o tehnică de manipulare intitulată: ''crede şi nu cerceta!''
- pun libertatea în faţa oricărei calităţi şi plăceri, deoarece cu ajutorul ei poţi face şi reuşi absolut orice, chiar dacă poţi strica.
- fiind controlat de teama de a ''nu face aia'' că te bate Dumnezău, rămâi nesatisfăcut. În plus, de ce eşti sigur de existenţa Lui? Crezi orice scriere (sau babă), nu te-ai gândit că e o minciună foarte extinsă?
- pot face ce îmi doresc, oricând îmi doresc.
Bine, are şi religia/credinţa avantajele ei, ca o poveste de speriat şi motivat copii, dar mai mult rău face.
"Ateu pentru ca imi place libertatea"
Haha asta ebuna, mai fratilor Dumnezeu exista!
Daca nu exista, dupa ce murim oare unde se duc sufletele noastre? Trebuie sa ne pregatim pentru a 2 a venire a lui Iisus Hristos, pentru viata vesnica, o sa vedeti voi ce greu va va fi in focul iadului, cu satana care va va chinui pentru tot restul vietii, dar cine sa asculte, doar cei care sunt destepti pot realiza asta! Offf asta e! Crestini blagosloviti!
Nu esti genul de persoana care crede in God de frica. Observ ca iti este frica de focul iadului bla bla bla. Esti absurd, absurd si foarte absurd!
Ba imi este frica de Dumnezeu dar in acelasi timp IL iubesc, imi e frica si de focurile iadului, dar de satana nu pentru ca nu are voie sa ne face nimic el vine si ne sperie (ma rog, bla bla, vb ta) si incerc sa fac numai bine, sa iert ca sa fiu iertata, sa fac bine ca sa mi se faca bine s.a.m.d.p si incerc sa descopar mai multe despre Rai, nu-mi pasa de iad. Ma rog...
Poate facem şi un pact cu Diavolul, ce zici?