Cum ar trebui inteles versetul din Matei 19:6 care spune 'Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă' (sau 'Ce a unit dragostea', având în vedere că Dumnezeu este dragoste), în contextul în care doi oameni sau unul dintre ei se unesc din motive păcătoase și nu din iubire adevărată?
Putem crede cu adevărat că Dumnezeu i-a unit pe acești oameni, sau ar trebui să considerăm că unirea lor a fost condusă sau influențată de diavol?
Dar îi invit pe creștini să participe împreună cu mine la o discuție sinceră despre natura lui Dumnezeu și să răspundă la întrebarea mea: Ce fel de Dumnezeu ar uni și ar forța doi oameni care nu se iubesc să trăiască împreună?
Ordonare:
După relevanţă
Cred că mulți se căsătoresc fara sa se iubească și sunt sortiți eșecului, cei care se iubesc cu adevărat probabil că ar putea sta împreună o viață, din ce am citit eu chiar și în societăți poligami doar 5% sunt poligami, deși tendința spre monogamie este umană, cât despre iahve el are un singur popor cel evreu, noi nu suntem evrei, să aibă grijă poporul lui de cele 600 de porunci, iar mesia nu a venit inca, mesia trebuia să aducă pacea pe lumea asta și să se convingă toți de iahve, să îl vadă, să simtă nu prin credință oarbă
Răspunde
A posteri Dumnezeu o creat conceptul de Uniré Comuna. Insa prima data a creat Identitatea. Omul este o PERSOANA inalienabila care Dumnezeu l-a facut in El fara sa se instraineze in altii.
Unirea este facultativa. Legile Naturii facute de el sunt mai mici decat El. El este liber de legi naturale si participa in ele fara DETERMINISM ci de la libertatea spiritului. Lucrurile Pamantesti sunt pentru Om nu omul pentru lucrurile Pamantesti ci pentru Dumnezeu. Sunt mediuri nu finalitate.
Căsătoria, vedeți voi, este o taină - una prin care Dumnezeu unește sufletele a doi oameni. Nu înțelegem exact cum, e un mister - știm însă că se întâmplă și e ceva sacru, și deci ceva solemn, un act la care te gândești îndelung înainte de a-l înfăptui, iar odată făcut, e bine a nu fi desfăcut.
De aceasta Evanghelia ne spune că adulterul e unicul motiv pentru divorț; fiindcă unirea respectivă, din momentul infidelității, e desacralizată și, practic, dizolvată. Chiar și așa, însă, o astfel de ruptură lasă urme; e ca și cum ai avea două bucăți de hârtie lipite una de cealaltă: le poți separa, nu-i problemă, însă vei vedea că fiecare hârtie mai are lipită de ea bucățele din cealaltă coală, oricât de grijiliu le-ai despărți una de cealaltă.
În primul rând versetul ăsta trebuie înțeles ca fiind Taina Cununiei. Asta înseamnă că Dumnezeu i-a unit pe cei doi. Iar omul să nu despartă această uniune prin adulter sau divorț. Deci dacă Taina Cununiei a avut loc atunci da, trebuie să credem că Dumnezeu i-a unit. Acest fel de unire NU poate fi influentat de diavol în nicicun caz. E imposibil, indiferent de motivele cununiei. Uneori căsătoriile au loc din motive păcătoase, în special mai demult aveau loc spre avantajul financiar a unor familii. Nu conta asta, dacă Cununia era făcută înseamnă că era o uniune validă. Important era să-ți dedici viața soției sau soțului tău. Nu înțeleg la ce te referi prin "sunt separati de cei dragi din anumite motive". In ce fel separați?
Oricum Dumnezeu nu forțeaza pe nimeni în cununie, dar uneori contextul uman forțează căsătoria care așa cum e ea făcută din interese sau aranjată chiar și unde nu este atracție fizică, acea cununie este complet validă și Dumnezeu i-a unit pe cei doi.
Dumnezeu este un foc mistuitor: "Dumnezeul nostru este „un foc mistuitor"." Evr. 12:29
Deci poate vrei să interpretezi așa în loc să începi de la "Dumnezeu este dragoste"
Sau "Dumnezeu e lumină" 1In. 1:5, poate mai bine interpretezi începând cu asta...
Vezi tu, nu are sens să începi cu un verset cules la întâmplare și să-l aplici unde vrei tu cum vrei tu.
Interpretarea la ce vrei tu să afli o găsești în context și în locuri asemănătoare acestuia precum Geneza 2.
Poate ar trebui să începem mai întâi cu Psalmul 103:8, care spune: "Domnul este milostiv și îndurător, îndelung răbdător și plin de bunătate.
Dumnezeu este un foc mistuitor, dar asta nu înseamnă că dreptatea Sa contrazice iubirea sau mila Sa.
Dacă mă întrebați, Geneza 2:24 descrie legătura profundă dintre bărbat și femeie, fără a face referire la ritualuri, ceremonii sau angajamente formale. Este vorba despre o relație intimă și personală. Ulterior, interpretările și tradițiile religioase au extins acest principiu pentru a include căsătoria sacramentală sau instituțională, dar pasajul original se axează pe legătura dintre cei doi oameni.
Răspunde Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu asta sugerează textul în special dacă îl coraborezi cu cel din Noul Testament unde se spune clar că ce a unit Dumnezeu omul să nu despartă. Plus că trebuie să punem Vechiul Testament în contextul vremii unde mai mult de 90% din cununii nu aveau loc din iubire ca azi. Erau contracte încheiate între familii de multe ori legând copii de 13 si 14 ani care probabil nici nu s-au văzut până atunci. Sună oribil pentru noi, dar asta era realitatea atunci. Și mai mult de atât chiar dacă nu aveai control în privinta a cine te casatoresti adulterul era un păcat mare, iar divorțul o situație extrem de tragică și strigătoare la cer care n-ar trebui să se întample. Deci categoric NU romantismul unea oamenii ci sacramentul prin care Dumnezeu însuși unea două persoane în cununie.
Sunt de acord cu dvs. că textul din Geneza 2:24 poate sugera altceva atunci când este asociat cu alte versete din Noul Testament, cum ar fi Matei 19:6, unde Isus discută despre divorț. Cu toate acestea, dacă Geneza 2:24 nu este asociată cu alte texte, pare să descrie uniunea dintre bărbat și femeie ca un act fundamental și natural instituit de Dumnezeu, fără referire la vreun ritual sau sacrament. Este o legătură profundă și naturală care reflectă intenția divină pentru relațiile umane, dar nu implică nicio ceremonie religioasă formală.
În contextul Noului Testament, în special în Matei 19:6, Isus reafirmă această uniune din Geneza 2:24, subliniind că ea este destinată să fie durabilă și indisolubilă. Astfel, în timp ce Geneza 2:24 stabilește fundamentul relației, interpretările ulterioare și dezvoltările teologice au adăugat dimensiunea ritualică și sacramentală în tradiția creștină.
Dragostea nu poate fi separată de sacrament, deoarece este fundamentală pentru sensul și semnificația acestuia.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
