Raiul va fi pe pamant dupa distrugerea sistemului rau de lucruri.Psalmi37:9-11,Isaia65:20-25.Iadul si chinul vesnic sunt simbolice si se refera la distrugere eterna. Apocalipsa21:8
Eu nu cred ca aceste doua exista, dar imi inchipui raiul ca o gradina mare in care toata lumea e fericita, iar iadul o campie in flacari.
Iadul si raiul sunt aici pe pamant ambele crede-ma, cum dupa moarte e imposibil sa poti exista fara creier exemplu cel mai bun este pierderea memoriei complet, daca o pierzi de 3, 4 ori cum te va judeca ca doar tu nu ai constient de cea ce au facut aia inaintea ta, cate suflete vor fi judecate fiecare cu constinta lui in fine traieste clipa ca asta e ultima viata si singura
Raiul- un loc al libertăţii oamenilor care au ales să-L caute pe Dumnezeu, să se "apropie" neîncetat de El;
Iadul ("Sheolul")- un loc provocat de libertatea oamenilor care au ALES să se îndepărteze sistematic sau prin ignoranţă de Dumnezeu - Sursa oricărui bine.
Chiar şi libertatea unei astfel de decizii este respectată de divinitate;
Nu exista distrugere eterna.
Unii prin prisma religiei diferite de creştinism, afirmă în mod greşit că în Apoc. 21, 8, „Moartea a doua" înseamnă „distrugere eternă"! Dacă apostolul a spus „moartea a doua", imediat te întrebi de ce mai este necesară „a doua"? Doar pentru ca sufletul să mai fie înviat pentru vreo câteva zile şi apoi să moară iar? Nu putea fi „rezolvată" problema de la început?
"Moartea a doua" se referă doar la "pierderea", COMPROMITEREA SUFLETULUI, nefericirea lui veşnică, esecul libertatii lui, ratarea tintei!
Pentru lămurire, Biblia oferă zeci și zeci de exemple care vorbesc în mod concret despre veşnicia locurilor sufletelor, atât a celor bune cât şi a celorlalte!
Şi cerul este un loc al veşniciei:
"După acestea, am auzit, în cer, ca un glas puternic de mulţime multă zicând: Aliluia! Mântuirea şi slava şi puterea sunt ale Dumnezeului nostru!" Apoc 19, 1
"Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, înceruri." II Corinteni 5, 1
"Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer" II Corinteni 5, 2
"Şi a trâmbiţat al şaptelea înger şi s-au pornit, în cer, glasuri puternice care ziceau: Împărăţia lumii a ajuns a Domnului nostru şi a Hristosului Său şi va împărăţi în vecii vecilor." Apoc 11, 15
"Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâşul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea." Apoc 12, 10
Un lucru stiu!: Ca in rai nu exista exemplare sufletesti care sa puna astfel de intrebari!
Sunt sigura de asta, pentru ca ei deja stiu cum este acolo. Eu v-am pus mintrea la contributie, dar vad ca nu functioneaza!
Presupunand ca raiul ar exista.NU poate fi perceput de mintea umana.
Nu stau acum sa fac compuneri de 3 lei, cum au facut altii inaintea mea.
Ar fi irelevant sa-i atribui insusiri cu cele de pe pamant.
Recunosc ca nimeni nu s-a intors innapoi din rai sau din iad sa ne spuna cum a fost, dar trebuie sa ne imaginam, sa fim creativi. Dupa cum vezi cam toti cei care au raspuns( adica cei care au facut "compuneri de 3 lei") au pareri diferite, frumos redactate fiecare. Doar Dumnezeu si cei care nu mai sunt printre noi stiu cum arata acese locuri. Oricum ideea e ca trebuie sa iti dezlegi mintea care este lipita de facebook, TPU, etc. si ar trebui sa stai la geamul din camera ta sa te uiti pe geam (sau mai bine iesi afara) la tot ce apartine naturii si sa imi raspunzi o data la intrebarea asta stupida!
Le vezi pe ambele chiar in jurul tau!
Mai exact Raiul este acolo unde traieste Patriarhul Daniel si presedintele cu nume urat mirositor, iar Iadul este la spitale, dar si in satele indepartate de soselele nationale, sau in cartierele mizerabile de blocuri din oraselele uitate de lume ale Romaniei.
Sa nu ai speranta ca exista Rai si Iad in ceruri, ele sunt in jurul tau!
Buna! Dupa parerea mea raiul este cel mai frumos si linistit loc din lume. Peste tot imi imaginez ca exista flori multicolore, copaci tineri si plini de fructe gustoase, animale zburdand vesele pe pajisti si cei ce ne-au parasit gandindu-se la noi. Iadul este cel mai urat si cumplit loc din lume pentru ca rautatea din el nu se poate descrie in cuvinte, este magma si lava peste tot, si un cazan mare cu smoala pregatit pentru cei rai. Eu as alege raiul. Funda?
In rai se duce oameni care e rai.iar oamnii care e buni ei oamenii merg in rai.in rai toti oameni este buni
In viziunea mea, daca raiul si iadul ar exista, ar fi diferite pentru fiecare, fiindca suntem cu totii diferiti, ne dorim si ne este frica de lucruri diferite, iar daca ar fi la fel pentru toata lumea, nu toti ar vedea raiul ca pe un "rai", cum nu toti ar vedea iadul ca pe un "iad". Cred ca in rai cu totii am duce viata perfecta asa cum ne-am imaginat-o dar cum nu am putut sa o ducem pe pamant, iar in iad s-ar afla toate lucrurile de care ne temem si pe care le uram de care nu am putea sa scapam; bineinteles totul direct proportional cu faptele noastre din viata.
Raiul si Iadul seamana cu Pamantul. Doar ca Raiul este plin de lumina Divina iar Iadul este lipsit de lumina Divina. Ambele seamana cu pamantul ca infatisare numai ca in Rai e mai multa ordine iar in Iad e mult haos. Odata ce un loc este lipsit de lumina Divina, nu conteaza cat de frumos este, tot trist si rece si chinuitor ti se va parea.
In concluzie, Raiul si Iadul au aceleasi lucruri ca pe Pamant, munti, iarba, copaci etc.
Doar ca Raiul are lumina Divina, Iadul este lipsit de lumina Divina. Deci mai fericit esti acolo unde esti mai aproape de lumina Divina, indiferent cum ar arata locul acela, niciodata nu o sa ti se para infricosator. Caci te simti protejat atunci cand esti mai aproape de Divinitate.
Atunci cand cel ce este departe de Divinitate, te departeaza si pe tine de acea Lumina creatoare si te face sa vezi intunericul Iadului care ti se pare singura existenta, in acel moment uiti lumina, deci esti mai plin de ura si de rautate. Indiferent cum ar arata acel loc.
Ambele locuri arata partile bune din ele, dar unul este Adevarul, unul este Minciuna, chiar daca uneori Minciuna incearca sa copie Adevarul ca sa para mai infloritoare. Locul ce este departe de lumina Divina este facut sa te departeze de Adevar.
Ambele locuri seamana cu Pamantul, de aia majoritatea nu stiu sa faca diferenta intre Lumina si Intuneric. Caci Intunericul incearca sa copie intr-o oarecare masura frumusetea Luminii pentru a amagii. Dar in realitate, aduce sau va aduce numai tristete si singuratate si chin caci te va departa de adevarata Creatie si adevarata Divinitate.
Si categoria este buna.
Raiul este Imparatia lui Dumnezeu. Iadul este locul "din tine"unde se gaseste rautatea.
Daca vrei sa afli lucrurile adevarate nu din lucrurile care le auziti de la oricine care crede nu citeste http://crestinismulexpus.blogspot.ro/
Pai... raiul banuiesc ca alb si frumos, iar iadul rosu si urat... Daca vrei si poze uita-te aici https://www.google.ro/......ps?/search