| stiint a întrebat:

Cum explicati ateilor asta?
Am sa va dau cateva dovezi ce arata existenta lui Dumnezeu.
Daca la istorie am invatat despre otravirea fantanilor ca mijloc eroic de aparare a stramosilor nostri in fata invadatorilor, o presupusa otravire contemporana a apei potabile cu o substanta cu efect insidios, menita sa ne faca usor de controlat si de stapanit, pare o poveste intr-adevar zguduitoare – numai buna pentru a fi subiectul unei teorii a conspiratiei.

Daca la istorie am invatat despre otravirea fantanilor ca mijloc eroic de aparare a stramosilor nostri in fata invadatorilor, o presupusa otravire contemporana a apei potabile cu o substanta cu efect insidios, menita sa ne faca usor de controlat si de stapanit, pare o poveste intr-adevar zguduitoare - numai buna pentru a fi subiectul unei teorii a conspiratiei.

Fluorul - cel mai bun prieten al dintilor?
De ani de zile ni se spune ca fluorul este bun pentru sanatatea noastra; mai precis, pentru sanatatea dintilor nostri. Fluorul intareste smaltul dintilor ceea ce, spun specialistii, inseamna mai putine carii. De aici si pana la masura de a fluoriza apa de baut pentru a asigura tuturor (mai ales copiilor) doza de fluor necesara pentru protectia danturii era un pas destul de mic. Pas care, in unele tari, a fost deja facut. Cu consecinte grave, sustin cativa experti si, mai ales, cu intentii odioase, sustin adeptii teoriilor conspiratiei.

Incepand din anii '40, in SUA si Canada, apa potabila a fost, in mare parte, fluorizata prin adaugarea de fluorura de sodiu. Masura a fost implementata in urma unei campanii agresive care urmarea sa convinga populatia de beneficiile adaugarii substantei in apa. Fluorul a devenit deodata elementul-minune care ne putea scapa de carii. Inclus in pastele de dinti, in apele de gura si, in cele din urma, in apa pe care o bea toata lumea, de la bebelusi pana la varstnici, fluorul ar fi urmat sa imbunatateasca sanatatea dentara a tuturor acestor norocosi beneficiari. Aici incepe, spun luptatorii impotriva uneltirilor, ticaloasa conspiratie careia ii suntem inca victime. Pentru ca despre efectele nocive ale "elementului F" asupra sanatatii, despre sursele din care provenea fluorura de sodiu folosita, si despre necesitatile stringente care au stat la baza deciziei nu s-a spus nimic. Ani mai tarziu, au inceput sa se auda glasuri - din lumea stiintifica - afirmand ca fluorizarea apei nu numai ca nu ar imbunatati in vreun fel sanatatea cuiva, dar contribuie la cresterea riscului unor afectiuni. Doza optima de fluor ar fi, dupa cifrele oficiale, de 1 ppm (parti per milion) sau 1 mg/litru. Dar cei convinsi ca e vorba despre complot afirma ca, in unele zone ale Americii de Nord, fluorul se gaseste in apa in doze de 2-3 ori mai mari. De ce?
Asa cum era de asteptat, informatiile se bat cap in cap. Exista studii care arata ca fluorul intareste, intr-adevar, smaltul dintilor si reduce riscul aparitiei cariilor la copii, dupa cum exista si studii care au demonstrat ca afecteaza negativ sanatatea dintilor, care nu e legata doar de smalt; in plus, are efecte nocive asupra sistemului osos.

In fond, ei ne doresc binele - sau nu?
Artizanul marii conspiratii este considerat Gerald J. Cox, un om de stiinta care a derulat o campanie de informare pentru a convinge publicul de beneficiile utilizarii fluorului in lupta impotriva cariilor. Ceea ce nu stia lumea era ca dl Cox era platit de o companie metalurgica, specializata in producerea aluminiului, companie care, ca si altele din acelasi domeniu, se confrunta in anii '30 cu o mare problema: cum sa scape de marile cantitati de reziduuri rezultate din procesul de fabricare a aluminiului? Unul dintre aceste deseuri era fluorura de sodiu. O parte din aceste deseuri puteau fi folosite pentru fabricarea unor rodenticide si insecticide - pe intelesul tuturor: otravuri pentru gandaci si pentru sobolani - dar inca ramanea in stoc o cantitate mare de fluorura de care fabricantii trebuiau cumva sa scape. Teoria conspirationista afirma ca, de fapt, fluorizarea pe scara larga a apei potabile a fost o marsava uneltire orchestrata de mari intreprinderi metalurgice nord-americane, un proiect abominabil finantat de cei care pot obtine totul cu bani. Acestia au gasit o valoare de intrebuintare deseurilor de fluorura de sodiu, fara a-si face nici un scrupul cu privire la sanatatea celor pe care ii otraveau astfel.

Si asa se face ca firma ALCOA, cea mai mare dintre companiile producatoare de aluminiu, ar fi finantat - conform teoriilor conspirationiste - cercetarile asupra apei fluorizate si a efectului asupra danturii copiilor, apoi campania pentru promovarea fluorizarii apei potabile. (Trebuie spus ca, la ora actuala, fluorura de sodiu mai este folosita doar in mica masura pentru fluorizarea apei, fiind inlocuita, intre timp, de alti compusi care contin fluor. In schimb, este inca prezenta in pastele de dinti.)
Viața extraterestră este la ora actuală (2011) doar o ipoteză, conform căreia în Univers ar putea să existe și viață al cărei mediu natural nu este Pământul. Acest concept se referă la orice tip sau formă de viață, de la cele mai simple sisteme biologice (de ex. virusuri și procariote) până la cele mai complexe forme de viață cu inteligență proprie și organizare socială. Totuși, existența vieții în afara Terrei, fie ea orișicât de primitivă sau evoluată, nu a putut fi dovedită cu certitudine nici până în ziua de azi.
Stelele sunt prea fierbinți pentru a adăposti fenomene de viață. Dar din cauză că numai galaxia noastră conține probabil miliarde de planete, oamenii de știință presupun că viața extraterestră există. La ora actuală (2011) se cunosc deja concret peste 500 de exoplanete (planete din afara sistemului nostru solar), dar toate acestea sunt prea îndepărtate de Pământ și de aceea prea greu de cercetat în privința existenței unor forme de viață.
Condiții minime ale existenței vieții pe o planetă extraterestră sunt:
energie (prezentă de exemplu prin fenomenele relativ calde de pe Enceladus),
molecule conținând carbon (substanțe organice),
apă.
Multe din planetele deja descoperite sau bănuite orbitează în jurul unui sistem solar binar sau multiplu; în aceste cazuri traiectoriile lor sunt curbe geometrice foarte complicate, care se apropie și se depărtează de Sorii respectivi în mod amplu. De aceea pe aceste planete există variații mari de temperatură, care practic exclud existența vieții. Altfel spus, o condiție suplimentară este ca planeta respectivă să orbiteze în jurul unui singur Soare central (așa cum este cazul și cu Pământul).
În interiorul sistemului nostru solar se cunosc deja 3 corpuri cerești care îndeplinesc condițiile minime necesare pentru apariția vieții:
Enceladus (satelit) - satelit al planetei Saturn
Marte (planetă)
Europa (satelit) - satelit al planetei Jupiter.
La 26 noiembrie 2011 agenția spațială americană NASA a lansat spre Marte misiunea spațială Mars Science Laboratory (MSL), care are drept scop principal să cerceteze amănunțit dacă acolo există sau a existat viață.
[modificare]Forme de viață excepționale

Viața extraterestră, dacă ar exista, ar putea fi total diferită de tot ce se cunoaște până acum. Drept dovadă folosesc descoperirile recente pe Pământ a câtorva forme de viață excepționale, deosebite de toate formele tradiționale: [1]. Așa de ex.:
Bacterii arsenofage - în lacul sărat Mono Lake din California, SUA.
Bacterii într-un lac de asfalt de pe insula caraibeană Trinidad.
Pentru mai multe detalii vezi Viață#Forme
Rahatul sau rahatul turcesc este un tip de dulciuri originar din Turcia făcut din zahăr, arome alimentare și amidon. În țara de origine, acest produs este cunoscut sub numele de lokum sau (arhaic) ca rahat lokum, fiind un produs foarte popular în tot spațiul balcanic. Rahatul are o consistență similară cu a jeleului, fiind însă mai solid, mai lipicios și mai opac. Mai mult, datorită conținutului foarte ridicat de zahăr, este mult mai dulce decât majoritatea dulciurilor, fiind mai apropiat în această privință de șerbet decât de jeleu. De obicei, se comercializează tăiat în cuburi mici (cu latura de 2-3 cm), acoperite cu zahăr pudră pentru a nu se lipi între ele sau de mână. Produs încă din secolul al XV-lea, inițial el se producea din miere, melasă și făină. Pe măsură ce zahărul a devenit mai ieftin, acesta a înlocuit mierea și melasa în compoziție. Dacă la începuturi, rahatul era disponibil numai în cea mai simplă varietate (conținând doar zahăr, amidon și apă), astăzi se poate cumpăra într-o varietate mare de culori și arome (cele mai populare fiind de lămâi, portocale, cacao și fistic). Mai mult, există și varietăți de rahat care conțin în mijloc fistic, alune, nuci sau migdale, sau care sunt acoperite cu diverse alte dulciuri, precum nuga. În România a fost introdus în secolul XVIII, alături de bragă, nugă și baclava, întâi prin intermediul Fanarioților, negustorilor din Levant și Constantinopol, devenind apoi unul din produsele caracteristice pentru bâlciurile și târgurile muntene de secol XVIII-XIX. Tradițional, în România și în spațiul balcanic, rahatul se servește după cafea, împreună cu un pahar de apă rece. Această tradiție este însă din ce în ce mai rară, rahatul fiind astăzi servit de unul singur, odată cu schimbarea culturii cafelei. Mai mult, rahatul a fost introdus în bucătăria tradițională românească - una din rețetele cele mai folosite de cozonac încorporează bucăți de rahat în compoziție.



























Sunt curios ateilor ce o sa mai ziceti?

5 răspunsuri:
| 220V a răspuns:

Esti tarerolling on the floor

| alabalaportocala2011 a răspuns:

Faptul că unii voiau să scape de o fluorură care nu le trebuia, am priceput.
Ai vorbit despre planete sau luni ce pot adăposti viața.
Ai vorbit despre produsul rahat comestibil.
Și care este legătura între astea și d-zeu?

| MeGusta a răspuns:

Tl; dr
adica pe bune, cine sta sa citeasca evanghelia aia a ta?

| Nostradamuss a răspuns:

Ai invatat si tu de Copy si Paste...

Răspuns utilizator avertizat