| RAY a întrebat:

Cum inteleg protestanţii americani credinta?

Cercetarea bazată pe intervievarea a 1.010 respondenţi membri ai unei biserici protestante sau creștină neconfesională a descoperit că 69% dintre ei sunt convinși că „Dumnezeu vrea ca ei să prospere financiar", în timp ce doar 20% nu sunt de acord cu această idee.

Circa 38% dintre respondenţi declară că „biserica mea învaţă că dacă dau mai mulţi bani bisericii sau organizaţiilor caritabile, Dumnezeu mă va răsplăti cu binecuvântări". Mai mulţi (57%) sunt cei care nu sunt de acord cu această afirmaţie, însă studiul a observat o discrepanţă confesională aici. Majoritatea (53%) credincioșilor penticostali sau membri ai confesiunii „Adunările lui Dumnezeu" sunt de acord cu afirmaţia amintită.

Între toţi credincioșii, doar 26% dintre ei cred că „pentru a primi binecuvântări materiale din partea lui Dumnezeu, trebuie ca și eu să fac ceva pentru El". În schimb, 70% dintre respondenţi spun că nu există o legătură între cele două.

48 răspunsuri:
| danut a răspuns:

CARE E protestantii astia ca nu stim de ei?

| Holiday a răspuns (pentru danut):

"CARE E protestantii astia ca nu stim de ei?"

Protestantii astia "e" aia de au ucis amerindienii pentru a le lua pamanturile, aia de au sustinut sclavia pana in panzele albe. Te faci ca nu stii? Sau in rahatul ala de Biblie nu scrie despre astea, deci n-ai auzit de astea? Daca nu te ajuta cultura generala, pune mana si citeste, dar nu povesti tampite cu spiridusi spuse la intrunirile voastre, ia si citeste istorie. Ia si citeste cum pastorii vostri ridicau in slavi sclavia si apoi mai vorbim.

| DoctorWh0 a răspuns (pentru Holiday):

In perioada 1945-1989, crestinii de absolut orice tip(protestanti, neoprotestanti, ortodocsii, etc) au fost inchisi in puscarii mizerabile, supusi la munca silnica, supusi la torturi inimaginabile. Daca nu crezi, intreaba si alti ateii convinsi, detinuti politici, etc.
Asa ca nu mai zii ca protestanti astia au sustinut sclavia pana in panzele albe ca nu e adevarat. Si daca chiar au facut asa ceva, ca sa stii, nu erau protestanti sau cum vrei tu sa le zici. Ei doar se numeau asa. In acelasi mod proceda si ISIS. Ziceau ca ucideau pentru Allah. Dar numai asta nu faceau. Asa ca nu mai vorbi degeaba.

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Eu am vorbit cu un preot ortodox mi-a spus ca a sluijit biserici toata viata fara probleme,nu aveai voie sa crtici comunisti atat,apropo biserica ortodoxa a fost impotriva altor religi nu uita,inclusiv azi,in manualele pentru copii este spus sa nu ai prieteni sectancti,cine a vrut a mers la biserica, toata lumea e de acord, inainte lumea era mai buna si mai credincioasa, cam ciudat nu, cei din puscariasi erau tradatori de patrie

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Părintele Cleopa Ilie despre sectari: Au case de rugăciuni, dar acolo e casa satanei. Unde nu sînt preoți și Arhierei, nu este Hristos…Aceștia vin din străinătate, plătiți de masoni, să ne strice dreapta credință și ori­ginile noastre și rădăcina noastră de popor ortodox


https://vremuritulburi.com/......e-hristos/

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Cum se face ca eliberati din puscari au averi de milioane de dolarii?, au facut afaceri in puscarie?

| DoctorWh0 a răspuns (pentru RAY):

Ce inseamna la tine tradatori de patrie? Vezi tu, de multe ori, printe "preotii" ortodocsi, pe vremea comunismului, se aflau informatori, platiti cu varf si indesat pentru a lua cat mai multe informatii pentru a baga, la puscarie, cat mai multi oameni. Tu inca mai crezi ceea ce zic comunistii inraiti. Daca te ai documenta si tu o leaca, atunci ai stii ca multi comunisti aveau o placere deosebit de mare sa chinuie cat mai multa lume. Manipulare totala. E plin internetul de preoti ortodocsi care zic prin chinurile trecute in puscarii. Sunt zeci de carti pe aceasta tema.

| DoctorWh0 a răspuns (pentru RAY):

Daca vorbesti despre oamenii de varf al statului, atunci nu cred ca ai nevoie de explicatii prea mari.

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Tradatori de patrie? i stim cu toti,omule de ce sa fi mintit acel preot? plus ca a fost lasat si sa plece in strainatate, ceausescu sarbatorea pastele, craciunul, e plin netul de tradatori de patrie, hoti care au furat, au distrus economia, tu stai in Romania? 42% din populatie sunt in saracie si noi vorbim de tradatori de tara, da sa i plangem, aia e manipulare americana ca si lovitura de stat din 89

| Holiday a răspuns (pentru DoctorWh0):

"In perioada 1945-1989, crestinii de absolut orice tip(protestanti, neoprotestanti, ortodocsii, etc) au fost inchisi in puscarii mizerabile, supusi la munca silnica, supusi la torturi inimaginabile."

Au fost inchisi doar cei care nu s-au aliniat politic. Nu pentru ca pupau spiridusi in fund, ci pentru ca erau taranisti, liberali, legionari, etc. In perioada aia au fost inchisi toti cei care nu erau de acord intr-un fel sau altul cu regimul, nu pentru ca erau credinciosi. Aaa, ca nu s-a promovat la nivel de politica de stat religia, oricare ar fi ea, da, dar nici nu au fost asupriti asa cum in ipocrizia lor spun.

"Si daca chiar au facut asa ceva, ca sa stii, nu erau protestanti sau cum vrei tu sa le zici."

Bineinteles ca erau, iar organizatia in sine ii sustinea. Oriunde, in orice grup, organizatie, daca nu esti in concordanta cu politica ei, esti exclus. La fel este si in organizatiile religioase. Cei care fac diverse o fac cu acordul si incurajati de liderii lor. Nu te gandi ca liderii sectelor, cultelor etc sunt atat de prosti sa nu stie ce se petrece. Dar bineinteles acestea sunt mijloacele prin care organizatia prospera si sunt incurajate. Tu chiar crezi ca liderii chiar cred in spiridusi?! Nu, totul e o afacere, 99% din ei nu cred.

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Omule asa se spune si despre koreea de nord = manipulare in masa, unde sunt armele alea din irak? asa si de chinezi ce spune, trump a facut pe el cand piticul korean s-a uitat la el, i pupam in fund pe americani, aia care au tras in nevinovati ce erau? cica teroristi

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Deşi a plătit un preţ greu în număr de victime - peste 1700 de preoţi arestaţi în anii sovietizării şi zeci de lăcaşuri de cult dărâmate, Biserica Ortodoxă a ales să colaboreze cu statul comunist. Aceasta s-a întâmplat poate şi pentru că, aşa cum scoate în relief Raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste în România, BOR nu a avut, asemeni altor culte, sprijin - fie şi doar spiritual - din exterio

https://www.digi24.ro/......ati-309641

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Doamna Sofica Ianculescu, de 71 de ani, a descris atmosfera din timpul sărbătorilor pascale din perioada comunistă. „Trebuie să fim cinstiţi şi să recunoaştem că religia a fost lăsată, preoţii erau plătiţi în continuare de stat, în fiecare slujbă duminicală, în textul rostit de preoţi era şi cel în care credincioşii erau îndemnaţi să se roage pentru conducătorul ţării. Deşi erau lucruri care nu s-au făcut cunoscute, se căuta ca vacanţa de iarnă să conţină Crăciunul, cea de primăvară să înglobeze şi Paştele", a spus Sofica Ianculescu.


http://evz.ro/......erica.html

| DoctorWh0 a răspuns (pentru Holiday):

Tu esti singurul care aparent crede in spiridusi... Noi, neoprotestanti/ protestantii, nu credem in absolut nici un spiridusi.

Art. 30. din constitutia Republicii Socialiste Romania
"Libertatea constiintei este garantata tuturor cetatenilor Republicii Socialiste Romania.

Oricine este liber sa impartaseasca sau nu o credinta religioasa. Libertatea exercitarii cultului religios este garantata. Cultele religioase se organizeaza si functioneaza liber. Modul de organizare si functionare a cultelor religioase este reglementat prin lege."

| DoctorWh0 a răspuns (pentru DoctorWh0):

Am gresit era spiridus nu spiridusi.

| DoctorWh0 a răspuns (pentru RAY):

Si ce ar trebui sa fie asta?

| DoctorWh0 a răspuns (pentru RAY):

Tu realizezi ca ti-ai facut-o cu mana ta singur trimitand acel link?

| Holiday a răspuns (pentru DoctorWh0):

"Noi, neoprotestanti/ protestantii, nu credem in absolut nici un spiridusi. "

Dar Dumnezeu ce crezi ca e? O fictiune, un personaj imaginar, un spiridus dintr-o poveste, cum vrei sa-i spui, tot aia e.


Nu inteleg ce rol are art. 30 in discutie. Eu stiam asta si tocmai ti-am comunicat ca nu au fost arestati pe motive religioase. Sau doar ai vrut sa-mi arati ca am dreptate?

| DoctorWh0 a răspuns (pentru Holiday):

Nu. Am vrut sa iti arat ca NU ai dreptate. Acolo scrie clar ca orisicine are voie sa credea orsice, si are voie sa o IMPARTASEASCA cu altii. Na, ce coincidenta, inchisii deobieci erau protestanti care nu vroiau sa se lepede de credinta lor.

Si despre "Dar Dumnezeu ce crezi ca e? O fictiune, un personaj imaginar, un spiridus dintr-o poveste, cum vrei sa-i spui, tot aia e"
Cum poti stii ca e un personaj imaginar?

| danut a răspuns (pentru Holiday):

Fugi mai de aici cu istoria ta, protestantii aia nu au ucis amerindienii ci catolici lu papa sau a lu columb si liota lor sau or fi fost puritani?
Cultura mea generala nu include zona de dupa 2000 asa ca spiridusii sunt doar la nivelul tau de perceptie si intelegere (am gresit, fara intelegere, e dovedit din ce comentezi, iertre).

| Holiday a răspuns (pentru DoctorWh0):

" Na, ce coincidenta, inchisii deobieci erau protestanti care nu vroiau sa se lepede de credinta lor. "

Daca era asa ar fi disparut complet sectele protestante din Romania in perioada aceea. Lucru care nu s-a intamplat. Problema a fost, repet, orientarea politica. Pe de alta parte, pe undeva si daca ar fi fost cum zici tu, nu prea au de ce se plange, si ei au facut pe unde au putut mai rau de atat (vezi raspunsul de mai sus).

"Cum poti stii ca e un personaj imaginar?"

Povestea lui este una fara nici o baza reala. Nu e sustinuta de absolut nimic.

P.S: Este "sti", nu "stii". Ca tot am vazut ca de incurci in "i-uri".

| DoctorWh0 a răspuns (pentru Holiday):

Scuze, greseala mea, recunosc happy
Tu ce esti? Ortodox, ateu, crestin?

| Holiday a răspuns (pentru danut):

"Fugi mai de aici cu istoria ta, protestantii aia nu au ucis amerindienii ci catolici lu papa sau a lu columb si liota lor sau or fi fost puritani?"

Esti praf. Mai mult de atat nu am ce comenta...Pana la urma, nu despre tine e vorba, tu ai fixatiile tale, dar macar altii inteleg.

Ce treaba are cum au fost catolicii cu ce au facut protestantii? Aaa... poate vrei sa spui ca au invatat de la ei. Cum protestantii si-au luat-o in gura de la catolici asa le-au dat-o si ei altora. Asta da.

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Eu unu sunt sincer nu ipocrit

| Holiday a răspuns (pentru DoctorWh0):

Tu ce crezi?

| DoctorWh0 a răspuns (pentru Holiday):

Ok. Esti ateu. Am inteles asta. Daca tu poti sa imi dovesti ca nu exista Dumnezeu, atunci eu pot sa iti dovedesc ca exista Dumnezeu. De obicei ateii cred ca universul s-a facut in urma Big-Bang. Cine a facut acest Big-Bang? Cine a declansat acest Big-Bang? A aparut asa singur din nimic? Daca imi demonstrezi cum o maimuta poate deveni om, eu iti pot demonstra ca Adam si Eva au existat cu adevarat. Poti demonstra tot ce am scris mai sus? In proportie de 100%? Poti sa imi demonstrezi ca nu a exista Isus?

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Mai omule ieri ti am explicat ce e ateismul,ce nu ai inteles?
ateismul este o pozitie provizorie de scepticism privind afirmatia dumnezeu exista,lipsa credintei in zeii atat, de obicei se cred ateii e treaba lor, ca un om chel crede ca e vizitat de ozn urii nu inseamna ca toti cheliosi cred la fel, sunt foarte curios cum demonstrezi tu pe adam si eva, hai sa vdem

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

Daca imi demonstrezi cum o maimuta poate deveni om
daca afirmi asemenea tampeni, logic ca ne apuca rasul

| Holiday a răspuns (pentru DoctorWh0):

S-o luam cu sfarsitul.

"Poti sa imi demonstrezi ca nu a exista Isus?"

Isus a existat, a fost un sectant schizofrenic. Nu a fost nici primul si nici ultimul.

Si acum inceputul, ca in rest e doar vorbaraie. Ce legatura are Big-Bang-ul sau evolutia cu veridicitatea Bibliei?! Niciuna. Chiar daca sunt total eronate asta nu inseamna ca Biblia e adevarata. Oricum astea sunt niste teorii relativ noi, faptul ca Biblia e doar o poveste tampita e cunoscut cu mult inainte.

"Daca tu poti sa imi dovesti ca nu exista Dumnezeu, atunci eu pot sa iti dovedesc ca exista Dumnezeu."

Eterna tampenie...dar de ce nu m-ai pus sa demonstrez ca nu exista "spiridusul roz cu ouale mari", ca tot aia e?

"A aparut asa singur din nimic?"

Pai intreaba-te spiridusul tau cum a aparut? Ca pana la urma acceptand ca spiridusul n-a fost creat ar trebui sa fii primul care sa sustina ideea ca nu e necesar un creator...

| DoctorWh0 a răspuns (pentru Holiday):

Imi pare rau sa te anunt, dar omul are dreptate. El tocmai ce ti-a raspuns la ce ai zis mai sus. Columb era catolic, si el a ajuns primul in America la amerindieni.

| Holiday a răspuns (pentru DoctorWh0):

Da, de aia se vorbeste engleza (si franceza) in SUA si Canada, de la Columb si ai lui....Nu?

| DoctorWh0 a răspuns (pentru Holiday):

Nu am inteles ce treaba are asta...

| RAY explică (pentru DoctorWh0):

De parca religia catolica nu e crestina

| Inferno a răspuns (pentru DoctorWh0):

"Cine a facut acest Big-Bang? Cine a declansat acest Big-Bang?"
Daca te referi la Teoria Big Bang atunci ea s-a dezvoltat in decursul a ani de cercetare pe baza a nenumarate observatii.
Daca te referi la numele teoriei atunci el a fost utilizat pentru prima data de astronomul britanic Fred Hoyle.
Daca te referi la inflatie atunci separarea fortei nucleare tari de forta electromagnetica a fost factorul declansator.

| DoctorWh0 a răspuns (pentru Inferno):

Cum sa întâmpla big bangul nu ce deștept sa gândit să îi pună un nume

| danut a răspuns (pentru Holiday):

Inseamna ca habar nu ai cum a aparut America?

| Holiday a răspuns (pentru danut):

Stai linistit ca am mai multe notiuni legate de acest subiect decat tine. In plus nici nu conteaza cum a aparut ci cine au fost colonizatorii si ce au facut ei. Despre asta e vorba. Iar procesele despre care vorbeam s-au petrecut pe toata durata expansiunii teritoriale a SUA spre vest, nu doar la momentul formarii.

| danut a răspuns (pentru Holiday):

"Stai linistit ca am mai multe notiuni legate de acest subiect decat tine"
Evident, ti-au fost "predate" la scoala. Ai dovedit ceea ce sti prin ce ai declarat, este "lamuritor".

| Holiday a răspuns (pentru danut):

"Ai dovedit ceea ce sti prin ce ai declarat."

Da, iar cine a trebuit sa inteleaga, a inteles. Nu ma asteptam sa intelegi tu, stai linistit.

Apropo, este "stii", asta asa ca idee legat de scoala...

| danut a răspuns (pentru Holiday):

Ei uite cum "corectorul" de pe TPU nu si-a facut treaba dar nu e nimic, inteleg altii, nu ma astept la tine, un erudit.

| Holiday a răspuns (pentru danut):

E "manarit" de Satana corectorul din cate se pare, pune bete-n roate evlaviosilor. Fugi!laughing

| danut a răspuns (pentru Holiday):

Pai Nu si-a facut traba, nu crezi sau doar in "cazul" religiosilor este o problema? rolling on the floor

| Holiday a răspuns (pentru danut):

Hai ma, da-o dracului de "traba", vorba ta, chiar crezi ca am crezut aia cu corectorul? Cred ca si asta tot de la corector e, sau iti tremura mana pe taste?

| danut a răspuns (pentru Holiday):

Tremura, tremura, ce sa-i faci. happy

| Mircea08 a răspuns:

Credinciosii stiu ce le spune seful bisericii din care fac parte. Sefii bisericilor sunt evident din religii diferite cu invataturi diferite, si e normal ca unii sa spuna ceva si altii altceva. In mod normal toti crestinii ar trebui sa raspunda la fel, la orice intrebare deoarece TOTI au aceeasi invatatura, si anume Evanghelia, si toti au acelasi invatator si anume Iisus.

| RAY explică (pentru Mircea08):

Pai da, dar doar 26% dintre ei cred că „pentru a primi binecuvântări materiale din partea lui Dumnezeu, trebuie ca și eu să fac ceva pentru El". În schimb

unde e iubirea fata de aproapele tau?

| Mircea08 a răspuns (pentru RAY):

La crestini, dar nu numai. Problema este sa definim corect ce inseamna aproapele meu in intelesul pe care il da Evanghelia. Citatul de mai sus nu eu l-am dat

| benny7 a răspuns:

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor!
Sunt protestanţi nu mai e nevoie de explicaţii...

Întrebări similare